134 matches
-
Rococo. Secolele al XIX-lea și al XX-lea au adus afirmarea mai multor artiști croați, susținuți de mai mulți patroni ai artelor, cum ar fi episcopul Josip Juraj Strossmayer. Artiști croați de renume mondial din acea perioadă au fost Vlaho Bukovac și Ivan Meštrović. Tăblița de la Baška, o piatră inscripționată cu alfabetul glagolitic, găsită pe insula Krk și datând din 1100, este considerată a fi cel mai vechi text în limba croată. Începutul dezvoltării mai viguroase a literaturii croate este
Croația () [Corola-website/Science/297268_a_298597]
-
figuri (presupuse) regale ori nobiliare. Cele mai importante sunt: necropola regală de la Apahida (lângă Cluj), ce conține scheletele a doi regi, probabil în succesiune generațională; necropola prințesei din Turda, monument funerar al unei aristocrate locale, poreclită „Franziska” și necropola de la Vlaha; și cele două tezaure cu podoabe din aur și altele descoperite în 1797 și 1889 în Șimleul Silvaniei. La mijlocul secolului al VI-lea majoritatea gepizilor, slăbiți de războaie cu longobarzii, alți germanici, au emigrat împreună cu aceștia în Italia. Rămășițe de
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
din Voivodina și cei din Valea Timocului. În unele declarații ale guvernului sârb se recunoaște că „"membri ai acestei populații, fără îndoială, au caracteristici asemănătoare cu cele românești, iar limba și folclorul conduc spre varianta originii lor românești. Reprezentanții minorității vlahe susțin originea lor română"”, însă încă se face o diferență majoră între cele două grupuri etnice. Vlahii locuiesc în patru județe de lângă granița cu România și anume în Branicevo, Morava de Est, Bor și Zaiecar. Conform recensământului amintit mai sus
Distribuția geografică a limbii române () [Corola-website/Science/296912_a_298241]
-
perioadă, comercianți vlahi înstăriți, ce intermediau negoțul cu brânză și alte produse păstorești ale vlahilor, locuiau în orașe, în acest caz Larisa, având funcții importante în organizarea lor. Această categorie este esențială în dezvoltarea militară și apoi statală a Tesaliei vlahe. Începând cu 1250, regiunea grecească Thesalia era considerată un stat independentent sub denumirea (dată de cronicarii greci) „Megali Vlahia” („Vlahia Mare”), condusă de clasa militară și negustorească vlahă, ce se baza pe forța păstorilor români de aici, care alcătuiau, după
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
Această categorie este esențială în dezvoltarea militară și apoi statală a Tesaliei vlahe. Începând cu 1250, regiunea grecească Thesalia era considerată un stat independentent sub denumirea (dată de cronicarii greci) „Megali Vlahia” („Vlahia Mare”), condusă de clasa militară și negustorească vlahă, ce se baza pe forța păstorilor români de aici, care alcătuiau, după unele estimări, o treime din populația regiunii. Legată de existența „Vlahiei Mari” este și ctitorirea complexului mănăstiresc de la Meteora. Deși Valahia Mare făcea parte în acestă perioadă din
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
beneficiază de un grad de autonomie politică locală, iar organizarea militară a vlahilor din Tesalia este menținută. În schimb, ca și musulmanii și spre deosebire de ceilalți creștini din Imperiu, au obligația de a furniza ostași, veșminte și merinde trupelor otomane, trupele vlahe fiind folosite în repetate acțiuni militare turcești. În secolele 17-18 încă mai exista o populație românească în regiunea mărginită de Pozega, Pakrac și Krievac și numită Mica Vlahie Centrul acestei comunități era la Kraljeva Velika. Românii din Serbia au avut
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
Samarina, Florina, Grevena, Cojani și Vlahoclisura. Bunăstarea Moscopolei a fost oprită în anii 1760-1790 de jafurile armatelor lui Mehmet Pașa și Ali Pașa, care au și ars orașul, vlahii fiind fie uciși, fie obligați să se refugieze în celelalte localități vlahe, sau în Țările Române, în Transilvania, Austria și Ungaria. În a doua jumătate a secolului XIX, Vlahii din Balcani au fost confruntați cu încordarea potrivnică a naționalismelor popoarelor conlocuitoare din Imperiul otoman, care, în cea mai mare parte din zonele
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
1912. Unii precum Apostol Mărgărit au scontat că Imperiul se va menține în frontierele sale din 1878 și au luat poziții loiale Sultanului turc, atrăgându-si astfel dușmănia mișcărilor creștine anti-otomane. Alții, de exemplu Constantin Belimace, au promovat identitatea culturală vlahă, în legătură atât cu limba aromână, cât și cu limba română, obținând finanțarea școlilor vlahe de către Regatul României, dar ferindu-se să revendice un teritoriu, dată fiind răspândirea răzleață a Vlahilor printre celelalte naționalități și eventualitatea ca statele creștine corespunzătoare
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
din 1878 și au luat poziții loiale Sultanului turc, atrăgându-si astfel dușmănia mișcărilor creștine anti-otomane. Alții, de exemplu Constantin Belimace, au promovat identitatea culturală vlahă, în legătură atât cu limba aromână, cât și cu limba română, obținând finanțarea școlilor vlahe de către Regatul României, dar ferindu-se să revendice un teritoriu, dată fiind răspândirea răzleață a Vlahilor printre celelalte naționalități și eventualitatea ca statele creștine corespunzătoare, anume Grecia, Bulgaria și Sârbia, ar putea înlocui stăpânirea turcească, ceeace s-a și întâmplat
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
luând denumirea pompoasă de „Principatul de Pind și Meglen”. „Legionarii” lui Diamandi s-au confruntat după toamna 1943 (când Mussolini a pierdut puterea iar Italia a trecut de partea Aliaților) cu rezistența comunistă greacă „ELAS” care a preluat controlul teritoriilor Vlahe, păstrându-l până la sfârșitul războilui civil grec în 1949. După aceste tragedii care i-au costat scump (în sânge și în bunuri) pe mulți dintre Vlahi, și odată cu încetarea finanțărilor românești și trecerea școlilor vlahe la învățământul național al țărilor
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
care a preluat controlul teritoriilor Vlahe, păstrându-l până la sfârșitul războilui civil grec în 1949. După aceste tragedii care i-au costat scump (în sânge și în bunuri) pe mulți dintre Vlahi, și odată cu încetarea finanțărilor românești și trecerea școlilor vlahe la învățământul național al țărilor în care se găsesc, comunitățile vlahe au preferat în marea lor majoritate să continuie linia politică inițiată de Constantin Belimace, mai puțin susținerile din România. O minoritate însă se socotește ca fiind „Români dinafara României
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
civil grec în 1949. După aceste tragedii care i-au costat scump (în sânge și în bunuri) pe mulți dintre Vlahi, și odată cu încetarea finanțărilor românești și trecerea școlilor vlahe la învățământul național al țărilor în care se găsesc, comunitățile vlahe au preferat în marea lor majoritate să continuie linia politică inițiată de Constantin Belimace, mai puțin susținerile din România. O minoritate însă se socotește ca fiind „Români dinafara României” iar altă minoritate a aderat la tezele protocroniste afirmându-se ca
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
a fost reconstruit în 1524 de către otomani și a primit un nume nou: "Fethi Islam" ("Fetislam").Potrivit călătorului otoman, Evliya Chelebi, care a vizitat orașul în 1666, locuitorii vorbeau limbi locale de origine slavă, limba turcă și de asemenea, limba vlaha. În 1784, populația din Cladova numără 140 de case musulmane și 50 de case creștine. Conform recensământului din 2002, toate localitățile din municipiul Cladova au majoritate etnică formată din sârbi. Conform recensământului din 2002 populația orașului Cladova este compusă din
Cladova, Bor () [Corola-website/Science/318243_a_319572]
-
Veneția și recomandările Înaltului Comisar OSCE pentru minorități. Din aceste considerente, convorbirile bilaterale dintre autoritățile române și autoritățile statelor de cetățenie pun accent pe respectarea standardelor europene și internaționale în domeniu și a principiului reciprocității. DRP sprijină eforturile comunităților românești/vlahe/aromâne din vecinătate și Balcani pentru păstrarea identității lor etnice, lingvistice culturale și religioase, susținând realizarea de proiecte cu impact ce vizează: limba română, școala românească, mass-media și oficierea serviciului religios în limba maternă, păstrarea și îmbogățirea patrimoniului cultural românesc
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni () [Corola-website/Science/319577_a_320906]
-
alte orașe din Tracia, garnizoanele latine erau masacrate sau obligate să se retragă. Kaloian intra în Tracia și întâlnea pe latini aproape de Adrianopol. Acolo avea loc la 14 aprilie 1205 memorabila bătălie în care cavaleria latină era zdrobită de trupele vlaho bulgaro cumane ale lui Kaloian. Împăratul Balduin I era el însuși făcut prizonier, neputând să se mai întoarcă iar pe tron a urcat pe tron fratele suveranului, Henric, conte de Henegouwen-al doilea Ares, cum îl supranumiseră grecii, pentru talentele lui
Theodor I Laskaris () [Corola-website/Science/316751_a_318080]
-
care au pus mâna pe arme au fost vlahii din Balcani, care au acționat împreună cu bulgarii . La rândul său, istoricul român Eugen Stănescu, referindu-se la începuturile răscoalei, sublinia că sub conducerea lui Petru și Asan, boierii din Târnovo, populația vlahă și bulgară ajutată de românii de la nord de Dunăre și de cumani, s-au răsculat, izbutind să distrugă garnizoanele bizantine . În aceste condiții, în toamna anului 1185, Petru și Asan și-au încununat capul cu o coroniță de aur, și-
Isaac al II-lea Angelos () [Corola-website/Science/316306_a_317635]
-
<noinclude> Șișman (în ), Șișmanizi sau Șișmanovți (în ), a fost o dinastie bulgară din Evul Mediu, având și origini vlahe. a domnit în timpul Țaratului Vlaho-Bulgar timp de un secol, începând în 1323 și până în 1422, când acesta a fost cucerit de Imperiul Otoman. Șișmanizii au avut legătură cu dinastia precedentă (Dinastia Asăneștilor) și potrivit istoricului din Ragusa, Lucaric, aceștia au
Dinastia Șișman () [Corola-website/Science/333452_a_334781]
-
Firma este deținută de Tiberiu (63 de ani) și Zsuzsanna Szekely (59 de ani), care au pornit această afacere în 1991 cu un magazin de 20 de metri pătrați situat în Cluj. Povestea a început cu o mică croitorie la Vlaha, lângă Cluj, care funcționează până azi, unde pe vremuri s-a confecționat șorțuri și șervete de bucătărie pentru un mic magazin din centrul orașului. De la șorțuri s-a ajuns la o sortimentație care acoperă toate încăperile din casă, de la bucătărie
Nobila Casa () [Corola-website/Science/332458_a_333787]
-
a întâmplat la cel din 2011. Atunci s-au declarat băieși 80 de persoane, dar este imposibil ca acest număr să reflecte realitatea. Băieși s-ar mai putea găsi în diferența de 7.765 dintre numărul celor care declară limba vlahă ca limbă maternă (43.095) și numărul celor care se declară de etnie vlahă (35.330), sau în diferența de 46.936 dintre cei care se declară romi (147.604) și cei care indică limba romani ca limbă maternă (100
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
dar este imposibil ca acest număr să reflecte realitatea. Băieși s-ar mai putea găsi în diferența de 7.765 dintre numărul celor care declară limba vlahă ca limbă maternă (43.095) și numărul celor care se declară de etnie vlahă (35.330), sau în diferența de 46.936 dintre cei care se declară romi (147.604) și cei care indică limba romani ca limbă maternă (100.668). În orice caz, în țară sunt multe localități unde trăiesc băieși, în partea
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
limbii sârbo-croate, o limbă slavă de sud, vorbită de bosniaci. Ca formă standardizată a , este una din cele trei limbi oficiale din Bosnia și Herțegovina. Majoritatea vorbitorilor de bosniacă din Macedonia trăiesc în Skopje și în . Aromâna ("limba armănească") sau vlaha este o limbă romanică de est vorbită în Europa de Sud-Est. Vorbitorii ei sunt numiți aromâni sau (exonim care denumește comunitățile balcanice de aromâni, meglenoromâni și români). Ea are multe trăsături în comun cu româna modernă, având morfologie și sintaxă
Limbile din Republica Macedonia () [Corola-website/Science/335907_a_337236]
-
influențată mai mult de limba greacă, cu care a fost în contact strâns de-a lungul istoriei. Cea mai mare comunitate vorbitoare de aromână din Macedonia se găsește în orașul Crușova (~10% din populație). În Macedonia, limba este oficial denumită „vlahă” (влашки јазик, "vlaški jazik"). Limbajul semnelor macedonean (în sau "македонски гестовен јазик/ makedonski gestoven jazik") este un limbaj al semnelor folosit de comunitatea cu deficiențe de auz din Macedonia. Ca și alte limbaje ale semnelor, cel macedonean se bazează tot
Limbile din Republica Macedonia () [Corola-website/Science/335907_a_337236]
-
După declinul Bizanțului, Veneția a început să considere Ragusa un rival ce trebuie supus, dar tentativa de a cuceri orașul în 948 s-a soldat cu un eșec. Cetățenii orașului au pus acest rezultat pe seama Sfântului Blasiu (în croată: "Sveti Vlaho"), pe care l-au adoptat drept sfânt protector. Ragusa era în Evul Mediu timpuriu o insulă și avea o populație de origine romanică, vorbitoare a propriei limbi romanice, dalmata. În 1050, regele croat , domnitor în Croația și Dalmația, a acordat
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
conferința de pace (Congresul de la Viena), dar lui nu i s-a permis să participe, întrucât Austria se opunea cu fermitate restaurării Republicii. La 27 ianuarie, capitularea franceză s-a semnat la și a fost ratificată în aceeași zi. Atunci, Vlaho Caboga s-a declarat deschis de partea austriecilor, oprind armata rebelă la Konavle. Între timp, Đivo Natali și oamenii săi așteptau încă în fața . După aproape opt ani de ocupație, trupele franceze au părăsit Ragusa la 27 și 28 ianuarie 1814
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
27 și 28 ianuarie 1814. În după-amiaza zilei de 28 ianuarie 1814, trupele britanice și austriece au intrat în oraș prin Poarta Pile, și nu i-au lăsat să intre pe rebelii ragusani. Îmbătat de victorie, și având susținerea lui Vlaho Kaboga, generalul Milutinović a ignorat acordul de la Gruž făcut cu nobilimea. Evenimentele au rămas în istorie sub numele de „episodul steagului”. Drapelul Sfântului Blasiu a fost arborat alături de culorile austriece și britanice, dar numai pentru două zile întrucât, la 30
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]