7,093 matches
-
considerată ca fond (modosonie). Pe analogia (intuitivă) suflet - muzică, diferitele melo-modosonii corespund unui fel sau altul de trăire sau emoție sufletească. Termenul de vocal/vocalizare indică un mod subiectiv al caracterului de fapt artistic, ca atribut specific persoanei-anume. Un melos vocal este un melos personal în cheie vocală. Pe relația cu sunetul, vocea este atât organul de manifestare cât și cel de identificare, ca glas (ton/timbru). În plus, ea este și modul de aducere la scară personală a oricărui sunet
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
suflet - muzică, diferitele melo-modosonii corespund unui fel sau altul de trăire sau emoție sufletească. Termenul de vocal/vocalizare indică un mod subiectiv al caracterului de fapt artistic, ca atribut specific persoanei-anume. Un melos vocal este un melos personal în cheie vocală. Pe relația cu sunetul, vocea este atât organul de manifestare cât și cel de identificare, ca glas (ton/timbru). În plus, ea este și modul de aducere la scară personală a oricărui sunet din afara propriului glas. Ca dat- din-afară, orice
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
ca orientare și integrare prin comunicare. Vocalizarea se vădește astfel a fi un comportament arhetipal, de însușire (a lumii sonore din jur) prin redimensionarea după/cu unitatea propriului glas. Pe plan artistic, comunicarea se sublimează în intonare, ca melos. Omul vocal nu tinde să se integreze doar în raport cu exteriorul sonor, dintr-un impuls „vânătoresc” de cameleonică imitare a sunetelor lumii (pândind de sub un sunet-mască). Mânat de dorul eu- ului sufletesc (se), care îl cheamă sa-i cultive răsărirea (ivirea de/din-
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
să se integreze doar în raport cu exteriorul sonor, dintr-un impuls „vânătoresc” de cameleonică imitare a sunetelor lumii (pândind de sub un sunet-mască). Mânat de dorul eu- ului sufletesc (se), care îl cheamă sa-i cultive răsărirea (ivirea de/din- sine), omul vocal își caută și o „semănătorească” pătrundere pe tărâmul interiorității sale. Cum, deși viu, sufletul este doar o stare-de- sine, ca o umbră vibrând fără chip de auzire, el trebuie înfățișat din același lut cu sonoritatea lumii exterioare. Omul îl află
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
deși viu, sufletul este doar o stare-de- sine, ca o umbră vibrând fără chip de auzire, el trebuie înfățișat din același lut cu sonoritatea lumii exterioare. Omul îl află la îndemână prin/din propria-i voce. Glăsuind (spre)-întru-sine, omul vocal melodizează, remodelând sonoritatea lumii după un chip imaginar cu care sufletul său să se poată ivi lumii. Melosul vocal se constituie astfel ca obiect al unui fapt magic de închipuire sufletească, prin transfigurarea dat-sonorului din jur (real) într-un luat-sonor
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
din același lut cu sonoritatea lumii exterioare. Omul îl află la îndemână prin/din propria-i voce. Glăsuind (spre)-întru-sine, omul vocal melodizează, remodelând sonoritatea lumii după un chip imaginar cu care sufletul său să se poată ivi lumii. Melosul vocal se constituie astfel ca obiect al unui fapt magic de închipuire sufletească, prin transfigurarea dat-sonorului din jur (real) într-un luat-sonor ca-din- lăuntru (imaginar). Așa cum se arată în același articol (nota de subsol nr.1), dacă pe planul structurilor spațiale
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
de înălțimi); modalizarea caracterului (major/minor) și/sau modulația - pe coordonata unui sistem de selecție și organizare a înălțimilor (modal/tonal/cromatic). Toate aceste interpretări sunt moduri de înfățișare sau caracterizare scenică a DMz. o Registre cantitative (stare de caracter vocal): monovocalitate; plurivocalitate Analog scenografierii (costumării) DMz, Vf poate fi și ea aspectată prin diferite registre ale unor coordonate specifice. O atare coordonată o constituie cantitatea (numărul elementelor) sau masa obiectelor din șirul sau secvența unei Vf. Așa cum într-un ambitus
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
sau șir). Articularea într-un registru sau altul de masă sonoră este reperabilă formal prin conceptele generice de mono- și pluri- vocalitate. În raport cu Vf (care poartă imaginea unui singur/același DMz odată), registrele masei aspectează cantitativ o stare de caracter vocal, la fel cum orchestrația distribuie datul muzical într-un registru de solo sau de ansamblu. N.B. Rădăcina de vocal din termenul denumind registrele masei Vf se justifică în raport cu psihofiziologia auditivă. În mod reflex/spontan (din resortul arhetipului de imitare - cu
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
și pluri- vocalitate. În raport cu Vf (care poartă imaginea unui singur/același DMz odată), registrele masei aspectează cantitativ o stare de caracter vocal, la fel cum orchestrația distribuie datul muzical într-un registru de solo sau de ansamblu. N.B. Rădăcina de vocal din termenul denumind registrele masei Vf se justifică în raport cu psihofiziologia auditivă. În mod reflex/spontan (din resortul arhetipului de imitare - cu rol major în integrarea prin comunicare), orice sunet auzit este tradus subiectiv, la scara propriului glas, ca voce. În
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
ritmic, se relevă nuanța de polisonie; d) dacă înfățișările Vf alternează între unisonie și polisonie, comportă o nuanță de eterosonie. Toate cele patru nuanțe definite mai sus corespund generic categoriei de polifonie, care se definește ca atare - mai multe voci (vocale și/sau instrumentale) ori înfățișări formale - exclusiv în registrul plurivocal. Datorită univocității termenilor nu am mai adăugat explicit prefixul pluri. Observăm că în raport cu registrul masei Vf am distins șapte nuanțe sintaxice, pe care le considerăm generice: trei, în registrul monovocal
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
reperabil) ca/prin melodie, ritm și expresivitate sau sens artistic. footnote>. La rândul său, cântecul poate fi monodic, dar poate avea și o altă sintaxă. În cele din urmă, aspectul de monodie rezultă firesc atunci când cântecul este scanat prin reducție vocală, la scara propriului glas. Dincolo de posibilitățile sintaxice, cântecul poate fi orchestrat pentru un instrument(ist) sau un grup, procedeu ce ține de dramatizarea muzicală. Acestui mod de prezentare i se poate sau nu adăuga un acompaniament, particularizând metaforic (pe plan
C?teva ad?ugiri teoretice ?n perspectiva sintaxei muzicale () [Corola-journal/Science/84192_a_85517]
-
prezintă Parsifal. În acest moment, G. Puccini este deja muzician și se apropie de vârsta de 25 de ani. Iar Verdi împlinea 68 de ani. Lakmé de L. Delibes (1883 Paris) rămâne o operă cu melodii frumoase, de mare virtuozitate vocală. Un an mai târziu, (1884) tot la Paris, J. Massenet se bucură de premiera operei sale Manon. După o foarte lungă tăcere, G.Verdi scrie atât de romanticul dar și atât de dramaticul său Othello (Milano, 1887). Trei ani mai
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
Fabrizio / Rausa/Giuseppe - Storia dell’opera italiana, ed. Bruno Mandori, Pavia, 2000, p. 504. footnote>. G. Verdi a început munca la parola scenica, deja în Otello și a atins perfecțiunea în Falstaff, în fluență, conciziune, naturalețe. Un moment de virtuozitate vocală lirică încă neatins rămâne fuga finală la 10 voci cu care Verdi încheie Falstaff. Cât privește melodicitatea din Manon, ea se apropie mult de bogăția melodică a operelor verdiene<footnote Idem, Dorsi, Fabrizio / Rausa/Giuseppe - Storia dell’opera italiana, ed.
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
mare melodist al muzicii italiene. Puccini s-a dovedit peste timp, un mare inventator atât în domeniul melodiei cât și în cel al armoniei. Revenind la melodie, trebuie să subliniem faptul că Puccini va continua marea linie a melodismului italian vocal, adăugându-i o nouă latură expresivă prin adâncirea planului simfonic al expresiei muzicale. În ceea ce privește portretele, atât Verdi cât și Puccini sunt de neegalat în descrierea eroinelor simple, sincere, iubitoare, emoționate. Eroinele lor sunt caractere nobile, ce se jertfesc în final
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
În mod curent, când ascultăm o operă muzicală, deja prin adjectivul de muzical îi și prezumăm o valoare estetică. În fond, la scară umană, a fi muzical înseamnă a fi cantabil, adică a putea fi abordat intonațional, printr-o redare vocală. Nu totdeauna însă muzicalitatea este reductibilă cantabilității și nu mereu autorul unei opere muzicale dorește să ne-o prezinte astfel. Uneori, muzicalitatea poate fi o condiție impusă, un tribut pe care autorul trebuie să-l plătească pentru ca comanditarul sau comunitatea
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
funcția de acompaniament, sub aspectul armăturii temporale. footnote>. Pe plan estetic, OS este valorizată sub aspectul frumosului, respectiv al muzicalității, într-o sintagmatizare căreia îi referim termenul de melosonie. Este stadiul corespondent unui al treilea nivel de interpretare, propriu abordării vocale (intonaționale) a OS. Într-o melosonie sunt deja însușite/cuprinse atât referințele metric-instrumentale cât și cele ale mișcărilor sufletești, contopit-sublimate prin adăugirea a ceea ce ține de imaginația/intuiția artistică, într-o expresie de cantabilitate (intonabilitate vocală). Melosonia se exprimă deci
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
de interpretare, propriu abordării vocale (intonaționale) a OS. Într-o melosonie sunt deja însușite/cuprinse atât referințele metric-instrumentale cât și cele ale mișcărilor sufletești, contopit-sublimate prin adăugirea a ceea ce ține de imaginația/intuiția artistică, într-o expresie de cantabilitate (intonabilitate vocală). Melosonia se exprimă deci prin limbajul cantabilității, ca muzicalitate sau frumos<footnote Este știut că frumosul sonor sau muzicalitatea nu este un reper estetic universal, accepția sa fiind relativă unor epoci și areale culturale diferite, care se pot particulariza până la
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
Aceasta era o formă muzicală primară, monopartită, cântată pe versurile unui poem monorimă. La început, poemele erau cântate pe o singură melodie, ajungându-se ulterior la două, maxim trei melodii diferite. Poemul de tip sawt era cântat de către un solist vocal, acompaniat de un luth și câteodată de un instrument de suflat. Publicul era participant activ la actul muzical, transformându-se în cor sau marcând momentele mai importante din punct de vedere ritmic prin bătăi din palme. Treptat, două poeme diferite
Muzica Arabo-Andaluz? (I) by Cezar Bogdan Alexandru Grigora? () [Corola-journal/Science/84195_a_85520]
-
propriu. Rezultau astfel multiple variante ale acelorași melodii, ajungându-se uneori la crearea unor noi piese. Trebuie subliniat faptul că muzica practicată în acele timpuri și care era considerată cultă, savantă și deci predată în școli speciale muzicale, era exclusiv vocală, instrumentele existente servind numai ca acompaniament. La câteva secole după expansiunea islamului, apar primele tentative de notare a repertoriului existent. Această modalitate nu constituia un sistem de notație propriu-zis, fiind mai mult un fel de aide mémoire sau memento, destinat
Muzica Arabo-Andaluz? (I) by Cezar Bogdan Alexandru Grigora? () [Corola-journal/Science/84195_a_85520]
-
un muzician arab, înalțimea sunetelor era relativă, neexistând nici un reper absolut - de tipul diapazonului. Frecvența sunetelor putea varia pe un ambitus ce putea ajunge la o cvartă ascendentă sau descendentă. Această relativizare a înălțimilor se datora în principal facturii exclusiv vocale a muzicii. Instrumentele de acompaniament trebuiau să se adapteze ambitusului fiecărui cântăreț. Practic, instrumentiștii erau obligați să își acordeze instrumentele în mod diferit de fiecare dată când registrul cântăreților se schimba. În acest fel înălțimile sunetelor se modificau, dar denumirile
Muzica Arabo-Andaluz? (I) by Cezar Bogdan Alexandru Grigora? () [Corola-journal/Science/84195_a_85520]
-
nota superioară (non-repetare) sau dacă prin repetarea notei principale va rezulta o formulă ritmică pregnantă, preferabilă în acest context. În secolul XIX, regula și-a pierdut valabilitatea, ornamentele începând toate, de obicei, cu nota principală, în parte sub influența artei vocale sau a unor practici instrumentale folclorice și, mai ales, datorită funcției armonice tot mai semnificative a notelor melodice. Interpretul se confruntă deseori cu problema necesității adăugării de ornamente, practică tradițională în Baroc și valabilă încă pentru concertele de Mozart, considerate
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
5. Cantata<footnote Cristian Caraman, Genuri ale Muzicii Protestante, “118-140”. footnote>, apărută la începutul secolul al XVIII-lea în Italia (1620), avea o formă muzicală modestă, căreia Giacomo Carissimi (1605-1674) îi conferă eleganță și claritate, precum și o nouă amploare, atât vocală cât și instrumentală. Cantata religioasă poate fi definită în termeni funcționali ca principală muzică a serviciului religios luteran, iar în termeni structurali ca o lucrare vocală ce cuprinde un număr relativ de momente muzicale independente. Recitativul și aria constituie baza
Rolul muzicii sacre în transformarea societăţii. In: Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
căreia Giacomo Carissimi (1605-1674) îi conferă eleganță și claritate, precum și o nouă amploare, atât vocală cât și instrumentală. Cantata religioasă poate fi definită în termeni funcționali ca principală muzică a serviciului religios luteran, iar în termeni structurali ca o lucrare vocală ce cuprinde un număr relativ de momente muzicale independente. Recitativul și aria constituie baza formei seculare a cantatei, la care în perioada lui Bach s-au adăugat corurile, ariile și coralele cu texte biblice. După anul 1660, în mai multe
Rolul muzicii sacre în transformarea societăţii. In: Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
fondator a fost Philippo Neri (1515-1595). Având rădăcini în dramele liturgice medievale (Sacrae rappresentazioni) și cu denumirea preluată de la sala de meditații și rugăciunea bisericilor catolice; stilul și forma genului au cunoscut o evoluție și claritate precum și noua amploare atât vocală cât și instrumentală. Oratoriul apare de trei ori în creația lui J. S. Bach prin Oratoriul Înălțării (1734), care este o altă denumire a cantatei Lobet Gott în Seinen Reichen, narațiunea muzicală despre Înălțarea lui Iisus fiind atribuită Evanghelistului, Oratoriul
Rolul muzicii sacre în transformarea societăţii. In: Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
atmosfera din bisericile luterane devine apăsătoare iar cântecele de rugăciune și mulțumire au degenerat în imnuri ale penitenței și ale morții. În Biserica Anglicană, dirijorii de cor, conduceau melodiile în maniera clericală Anglicană, împodobind pauzele și finalul frazelor cu ornamente vocale. Multe melodii caracteristice congregației Anglicane din secolul al XVIII-lea au fost repetate cu mult succes în Germania foarte bine în secolul al XIX-lea. Repertoriul era alcătuit din corale luterane și cântece gregoriene, fără acompaniament. Eforturile Ceciliene de a
Rolul muzicii sacre în transformarea societăţii. In: Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]