366 matches
-
este un caz personal; se întrebuințează la vocativ substantive caracterizate prin trăsătura semantică + uman, în mod frecvent, substantive proprii: „Am și uitat, de când te-aștept, Maria, aș zice că am și îmbătrânit de când te aștept.” (Ibidem). Mai pot sta în vocativ substantive denumind viețuitoare individualizate de om prin substantive proprii sau substantive denumind aceste animale: „- Țibă! Hormuz; na! Balan; nea Zurzan; dați-vă în lături, (cotarle)!...” (I.Creangă, p. 170) sau orice substantiv înscris într-o relație de personificare: „Lună tu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
p.130), „Codrule, codruțule, ce mai faci, drăguțule?” (M.Eminescu, I, p. 123), „Vino iar în sân, nepăsare tristă;/ Ca să pot muri liniștit, pe mine/Mie redă-mă.” (M. Eminescu, I, p. 199) În structura sintactică a textului, substantivul în vocativ se caracterizează prin independență. Realizează singur un enunț finit, în stilul conversației, mai ales în imprecații: „Nemernicilor!” sau intră într-o relație de incidență: „Nu mă duc, mamă, nu mă duc la Socola, măcar să mă omori...” (I. Creangă, p. 76
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
imprecații: „Nemernicilor!” sau intră într-o relație de incidență: „Nu mă duc, mamă, nu mă duc la Socola, măcar să mă omori...” (I. Creangă, p. 76) În enunțuri cu verbul-predicat la imperativ sau la persoana a II-a a celorlalte moduri, vocativul concretizează lexical funcția sintactică de subiect, rămasă implicită în dezinența verbului, direct, când intră într-o relație de incidență: „ - Aleargă după dânsul, bărbate, și nu-l lăsa. Câlții de la mămuca mi i-a luat.” (I. Creangă, p. 185), „Ce vrei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vrei să faci, măi omule?” (I. Creangă, p. 146) sau indirect, când intră în relație de apoziție cu un pronume în nominativ: „Mai auzit-ai dumneata, cumnată, una ca asta, să fure Ion pupăza?” (I.Creangă, p. 44) sau în vocativ: „ - Ia du-te și dumneata, moș Vasile, și dumneata, bade Ilie, și dumneata, bade Pandelachi.” (I. Creangă, p. 89), „ - Ia lasă-i și tu, măi nevastă, lasă-i; că se bucură și ei de venirea mea.” (I. Creangă, p. 35
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dumneata, moș Vasile, și dumneata, bade Ilie, și dumneata, bade Pandelachi.” (I. Creangă, p. 89), „ - Ia lasă-i și tu, măi nevastă, lasă-i; că se bucură și ei de venirea mea.” (I. Creangă, p. 35) Prin intermediul relației de incidență, vocativul concretizează 18 prin conținutul lexical al substantivului și alte funcții sintactice realizate prin pronume personal de persoana a II-a: • complement indirect: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,/Țara mea de glorii, țara mea de dor.” (M. Eminescu, I
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
moșul, nepoate, dar când ai ști cu ce greutate se capătă!” (I. Creangă, p. 139); • complement corelativ (sociativ): „Ia-mă cu tine. Maria!” • atribut: „Astfel îți e cântarea, bătrâne Heliade,/Cum curge profeția unei Ieremiade.” (M. Eminescu, I, p. 17) Vocativul intră în structura unei sintagme nominale, asemeni nominativului, numai pe poziția de regent; poate avea determinări atributive: „ - Auzit-ai ce am spus, slugă netrebnică, zise spânul arătând lui Harap Alb tăiușul paloșului... (I. Creangă, I, p. 210), „Fată frumoasă și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ce am spus, slugă netrebnică, zise spânul arătând lui Harap Alb tăiușul paloșului... (I. Creangă, I, p. 210), „Fată frumoasă și harnică, îngrijește-mă că ți-oi prinde și eu bine vrodată.” (I. Creangă, p. 236). Cel mai adesea, însă, vocativul intră în sintagme cu interjecții sau termeni alocutivi (bade, mătușă, moș, nene, domn etc.) în care nu dezvoltă nici o funcție sintactică: „Da ce-a fost pe aici, moș Nichifor?” (I. Creangă, p. 103), „Nu-i rău, măi Ștefane, să știe
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Da ce-a fost pe aici, moș Nichifor?” (I. Creangă, p. 103), „Nu-i rău, măi Ștefane, să știe băietul oleacă de carte” (I. Creangă, p. 27). Rămân în afara unei relații sintactice autentice și sintagmele relativ fixe, formate dintr-un vocativ și adjective precum drag, scump, bun, milostiv etc.: „Oameni buni, știți pentru ce sunteți chemați aici între noi, zise boierul cu blândeță”. (I.Creangă, p. 87), „Ce să zică, milostivă cucoană, răspunde unul. Ia întreabă că muieți-s posmagii?” (I. Creangă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
apoi ai să-l poți face, dragul tatei?” (I. Creangă, p.154), „Draga mamei, ce fel de viață ai să mai duci tu, dacă nu poți ieși în lume cu barbatul tău?” (I. Creangă, p. 158) Aceste sintagme complexe de vocativ se alătură adjectivelor substantivate prin vocativ: „ - Înțelege-mă, prostule! Nu te-ntreb de bucate fierte,” (I. Creangă, p. 294), „ -Nu zi așa, măi nătărăule! Răspunde-mi odată cum te-ntreb.” (Idem, p. 295), în accentuarea caracterului prin excelență subiectiv al
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dragul tatei?” (I. Creangă, p.154), „Draga mamei, ce fel de viață ai să mai duci tu, dacă nu poți ieși în lume cu barbatul tău?” (I. Creangă, p. 158) Aceste sintagme complexe de vocativ se alătură adjectivelor substantivate prin vocativ: „ - Înțelege-mă, prostule! Nu te-ntreb de bucate fierte,” (I. Creangă, p. 294), „ -Nu zi așa, măi nătărăule! Răspunde-mi odată cum te-ntreb.” (Idem, p. 295), în accentuarea caracterului prin excelență subiectiv al acestui caz. Exprimarea opoziției cazualetc "Exprimarea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
expresiei, prin convergența mai multor mijloace, unele directe: 1) dezinențe, 2) prepoziții-morfem, 3) articolul, 4) intonația, 5) topica, altele indirecte: 6) prepoziția, 7) interjecția, 8) articolul genitival. 1. Dezinențe. Prin dezinențe se disting numai trei forme cazuale: nominativ-acuzativ, genitiv-dativ și vocativ, la nivelul întregii clase a substantivului. Separat, însă, niciuna dintre clasele omogene de substantive constituite în funcție de gen nu prezintă trei forme cazuale. Clasa substantivelor masculine cunoaște, la singular, două forme distincte dezinențial, una pentru nominativ-acuzativ-genitiv-dativ: copil și alta pentru vocativ
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vocativ, la nivelul întregii clase a substantivului. Separat, însă, niciuna dintre clasele omogene de substantive constituite în funcție de gen nu prezintă trei forme cazuale. Clasa substantivelor masculine cunoaște, la singular, două forme distincte dezinențial, una pentru nominativ-acuzativ-genitiv-dativ: copil și alta pentru vocativ: copile/copilule. La plural, vocativul intră mai frecvent în omonimie cu celelalte cazuri: copii; forme precum copiilor sunt mai rare, condiționate sintactic, și intră în omonimie cu genitiv-dativul substantivelor marcate prin articol hotărât. Substantivele feminine se caracterizează prin alte două
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a substantivului. Separat, însă, niciuna dintre clasele omogene de substantive constituite în funcție de gen nu prezintă trei forme cazuale. Clasa substantivelor masculine cunoaște, la singular, două forme distincte dezinențial, una pentru nominativ-acuzativ-genitiv-dativ: copil și alta pentru vocativ: copile/copilule. La plural, vocativul intră mai frecvent în omonimie cu celelalte cazuri: copii; forme precum copiilor sunt mai rare, condiționate sintactic, și intră în omonimie cu genitiv-dativul substantivelor marcate prin articol hotărât. Substantivele feminine se caracterizează prin alte două forme distincte dezinențial numai la
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
precum copiilor sunt mai rare, condiționate sintactic, și intră în omonimie cu genitiv-dativul substantivelor marcate prin articol hotărât. Substantivele feminine se caracterizează prin alte două forme distincte dezinențial numai la singular: una pentru nominativ-acuzativ-vocativ: mamă, alta pentru genitiv-dativ: (unei) mame. Vocativul prezintă dezinențe specifice în limbajul familiar: bunic-o. La plural, cazurile nominativ-acuzativ-genitiv-dativ sunt omonime: mame. În interiorul sincretismului număr-caz, forma de genitiv-dativ singular este omonimă cu forma unică de la plural: unei mame - niște(unor) mame. Fac excepție de la această distribuire a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
excepție de la această distribuire a omonimiei substantivele din tipul IV de flexiune, care au la plural, prin una din dezinențe, o formă distinctă de genitiv-dativ singular: (N.Ac.) vreme/(G.D. sg.) (unei) vremi/ (N.Ac.G.D. pl.) (niște, unor) vremuri. Vocativul intră în aceeași omonimie: mame sau intră în omonimie cu genitiv-dativul marcat prin articol hotărât: mamelor. Substantivele neutre, incompatibile cu cazul vocativ, se caracterizează prin câte o singură formă la singular și la plural: tron/tronuri. Așadar, numai cazul vocativ
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
distinctă de genitiv-dativ singular: (N.Ac.) vreme/(G.D. sg.) (unei) vremi/ (N.Ac.G.D. pl.) (niște, unor) vremuri. Vocativul intră în aceeași omonimie: mame sau intră în omonimie cu genitiv-dativul marcat prin articol hotărât: mamelor. Substantivele neutre, incompatibile cu cazul vocativ, se caracterizează prin câte o singură formă la singular și la plural: tron/tronuri. Așadar, numai cazul vocativ se caracterizează printr-o identitate distinctă marcată dezinențial, dar numai la singularul substantivelor masculine compatibile cu acest sens gramatical. În același timp
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Vocativul intră în aceeași omonimie: mame sau intră în omonimie cu genitiv-dativul marcat prin articol hotărât: mamelor. Substantivele neutre, incompatibile cu cazul vocativ, se caracterizează prin câte o singură formă la singular și la plural: tron/tronuri. Așadar, numai cazul vocativ se caracterizează printr-o identitate distinctă marcată dezinențial, dar numai la singularul substantivelor masculine compatibile cu acest sens gramatical. În același timp, la vocativ, dezinența cazuală iese din sincretismul număr-caz; flectivul substantivelor în vocativ prezintă o dezinență de număr și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
caracterizează prin câte o singură formă la singular și la plural: tron/tronuri. Așadar, numai cazul vocativ se caracterizează printr-o identitate distinctă marcată dezinențial, dar numai la singularul substantivelor masculine compatibile cu acest sens gramatical. În același timp, la vocativ, dezinența cazuală iese din sincretismul număr-caz; flectivul substantivelor în vocativ prezintă o dezinență de număr și una de caz: copil + Ø; copil + Ø + e/ule, copi(l) + i + lor. La substantivele feminine, din motive fonetice, dezinențele de număr și caz
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
plural: tron/tronuri. Așadar, numai cazul vocativ se caracterizează printr-o identitate distinctă marcată dezinențial, dar numai la singularul substantivelor masculine compatibile cu acest sens gramatical. În același timp, la vocativ, dezinența cazuală iese din sincretismul număr-caz; flectivul substantivelor în vocativ prezintă o dezinență de număr și una de caz: copil + Ø; copil + Ø + e/ule, copi(l) + i + lor. La substantivele feminine, din motive fonetice, dezinențele de număr și caz, la singular, se amalgamează, cu „victoria” dezinenței cazuale: fetiț-o, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Ø; copil + Ø + e/ule, copi(l) + i + lor. La substantivele feminine, din motive fonetice, dezinențele de număr și caz, la singular, se amalgamează, cu „victoria” dezinenței cazuale: fetiț-o, dar fetiț-e + lor. La substantivele masculine două sunt dezinențele specifice de vocativ: -e și -ule, în distribuție defectivă; la unele substantive nu se pot înlocui una pe alta, la altele poate apărea oricare din ele. Dezinența -e caracterizează substantivele proprii: Antoane, Dane, Daniele, Ioane, Petre, Tudore etc. Fac excepție substantivele terminate în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
poate apărea oricare din ele. Dezinența -e caracterizează substantivele proprii: Antoane, Dane, Daniele, Ioane, Petre, Tudore etc. Fac excepție substantivele terminate în -u; acestea primesc dezinența -ule: Radule, Mihule, Gelule, Puiule etc. Substantivele comune cu dezinența de singular -e au vocativul omonim cu celelalte cazuri: frate, părinte, rege. Dezinența -ule este condiționată mai ales de structura fonetică și morfematică a substantivului; primesc această dezinență: • substantivele terminate în diftong: eroule, leule, zeule, pigmeule, zmeule, puiule etc.; • substantive provenite din adjective: nemernicule, idiotule
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
exprimând atitudinea subiectului vorbitor față de interlocutor: ironie, desconsiderație, admonestare, dar și afecțiune, intimitate; forma în -e identifică: copile, băiete, ciobane, poete, moșnege, bătrâne etc., forma în -ule descrie: copilule, băiatule, ciobanule, poetule, moșneagule, bătrânule etc. Comportându-se adjectival, substantivele cu vocativul în -ule se caracterizează prin mutații semantice de tip metaforic, în planul lor lexical; substantivul copilule nu mai are ca referent extralingvistic un ‘copil’ ci o ființă umană înscrisă în această categorie, sau pentru atitudinea subiectului vorbitor față de ea, sau
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
implicit toate substantivele provenite din adjective sau prin personificări și care tolerează numai dezinența -ule: urâtule, răule etc., dobitocule, măgarule etc. iar, în funcție de context, și alte substantive cu această dezinență: eroule, puiule, pigmeule etc. Unele substantive prezintă o formă de vocativ omonimă cu nominativul-acuzativul-genitivul-dativul nearticulat, ca o a treia variantă: chelner!, șofer!, birjar!, sau ca unică variantă: elev!, soldat!, tată!, caporal!, ofițer! etc. Încărcate de mai multă energie, aceste forme dezvoltă adesea diferite conotații stilistice, în interiorul funcției expresive a limbii (circumscrisă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
stilul conversației, formă omonimă cu nominativ-acuzativul articulat: domnul director!, domnul profesor! Substantivele proprii sunt cel mai adesea întrebuințate fără dezinență specifică: Radu, Ștefan iar unele dintre ele nici nu acceptă o asemenea dezinență: Andrei, Mihai etc. Substantivele feminine prezintă la vocativ dezinența specifică -o, care intervine, însă, la un număr foarte redus de substantive și numai în limbajul familiar: copilo, fetițo, iubito, bunico, mămico, Mario, Zamfiro etc. și alte câteva. Mai numeroase sunt substantivele provenite din adjective: frumoaso, urâto, netrebnico, ticăloaso
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
substantive și numai în limbajul familiar: copilo, fetițo, iubito, bunico, mămico, Mario, Zamfiro etc. și alte câteva. Mai numeroase sunt substantivele provenite din adjective: frumoaso, urâto, netrebnico, ticăloaso etc., marcate de conotații stilistice. Majoritatea substantivelor feminine se caracterizează prin omonimia vocativului cu nominativul și acuzativul nearticulat: mamă, bunică, doamnă, femeie, nevastă, cumnată sau, mai rar, articulat cu articolul hotărât: doamna. Observații: Dezinența -o apare, în limbajul familiar, și la unele substantive masculine, proprii sau comune, terminate la singular în -a, -ă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]