11,806 matches
-
treaba sa, vrea să spună, să se lanseze în considerații - el se mulțumește să relateze ce a fost, să expună și, desigur, să se expună... Tonul e liniștit, senin, contrastând nu fără puternic efect cu insolitul mărturisirii - dure. Etiemble, sau vorbirea pe șleau. "Ca toți elevii internatelor..." Întrerup transcrierea, nu pot trece ușor peste cuvântul "toți", da, toți (s. n.), nu o parte din ei, nu doar unii! - și continui: "Ca toți elevii internatelor, am cunoscut homosexualitatea din internate, din licee, deși
Rezistența la neadevăr by Lucian Raicu () [Corola-journal/Imaginative/8352_a_9677]
-
poate fi izolată de semantică și comunicare. Ambiguitate, eterogenitate, interferență, gradualitate sînt cuvinte care apar adesea în text, desemnînd nu doar sursele de incertitudini și erori în interpretare, ci trăsăturile fundamentale ale multora dintre structurile limbii: clasele lexico-gramaticale, „părțile de vorbire”, subdiviziunile lor sînt în majoritate eterogene; multe elemente lingvistice sînt plurifuncționale și cunosc grade diferite de gramaticalizare. Accentul pus pe interferențe nu înseamnă însă haos și imprecizie a definirii: stăpînirea faptelor conduce la o analiză nuanțată, în care ambivalența sau
Despre gramatică, altfel by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13137_a_14462]
-
tentați să o așezăm în seria știrilor senzaționale mai degrabă decât în mult mai nobila familie a folclorului nemuritor, categoria aceea de informație pe care ne vine foarte greu să o desprindem și să o individualizăm din lanțul dezlânat al vorbirii și chiar al bârfei, dar căreia, la un moment oarecare, aproape inconștient, îi simțim profunzimea, este una a cărui polimorfism covârșește, lista de subiecte pe care le dezvoltă fiind, practic, una uriașă și, în continuare, deschisă. „Poveștile și-au schimbat
Povestiri de astă-dată by Otilia He () [Corola-journal/Journalistic/13133_a_14458]
-
ele atestă caracterul încă productiv al sufixului. De fapt, creațiile în cauză se înscriu în fenomenul mai larg al „registrului ironic”: cuvinte și forme gramaticale arhaice sau populare, parțial ieșite din uz, sufixe mai puțin productive sînt valorificate stilistic de vorbirea spontană, colocvială, care transformă marca „învechit” în semnal al distanței ironice. Compararea mai multor dicționare, a listei furnizate de Iorgu Iordan și a exemplelor actuale impune o invitație la prudență: un sufix atît de bine reprezentat în limbă a produs
„Șomerie“, „boemie“, „membrie“... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13163_a_14488]
-
grăbim, să ne ieșim din «boemie»” (cotidianul.ro/anterioare, 2000); „un grupuscul de domni cu bărbi care afișau un soi de boemie” (jurnalul.ro/arhiva, 6.02. 2001) etc. În fine, membrie (= „calitatea de membru”) apare ceva mai des în vorbirea românilor din medii anglofone, de obicei pentru a traduce engl. membership; cuvîntul e simțit adesea ca o inovație nevalidată, lucru dovedit de punerea sa între ghilimele: “între timp s-a instituit și o taxă de «membrie» de 200$ pe an
„Șomerie“, „boemie“, „membrie“... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13163_a_14488]
-
Rodica Zafiu Nici nu prea observăm frecvența în vorbirea de zi cu zi a secvenței nu știu ce (pe care ar trebui poate să o scriem nu-știu-ce, pentru a sugera sudarea elementelor ei componente, constituirea unei unități stabile). Nu știu ce este una dintre formulele clișeizate - numite mai de mult „cuvinte de umplutură
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
formula nu atrage atenția. La originea clișeului stau locuțiunea pronominală și cea adjectivală nehotărîtă - „caută nu știu ce”, „s-a produs nu știu ce scandal” -, foarte folosite în oralitatea actuală, alături de celelalte componente ale aceleiași serii: nu știu cine, nu știu cîți, nu știu care, nu știu cum, nu știu unde etc. Vorbirea rapidă le scurtează de altfel frecvent - nu’ș cine te caută, nu’ș ce vrea... Nehotărîtul nu știu ce a devenit însă o simplă marcă a vagului, a aproximării, a suspendării, îndeplinind un rol pragmatic pe care îl joacă și alte expresii
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
cum intră igrasia în zid). Negrul, culoarea luciferică, a cotropit limbajul, silindu-l pe autor a alerga de la un cuvînt la altul, prin propoziții și fraze, într-un maraton epuizant care ar fi chiar viața sa: „îți porți maratonul prin vorbire, și parcă ai înainta printr-un coridor negru,/ printr-o noapte fără capăt. o cîrtiță ești, care bîjbîie sub pămînt,/ își sapă galeria cu îndîrjire./ ai sub unghii și între dinți acel negru umed, tăcut, etern. ești/ un amnar? ești
Tratat de descompunere by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13260_a_14585]
-
alese sînt însă adesea ambigue. Aspirația vocalelor inițiale - haripă, hasta - este, de exemplu, în română, un fenomen reprezentat contradictoriu: înregistrat în descrierile lingvistice ca o trăsătură fonetică regională (în special muntenească), dar utilizat în literatură mai ales ca marcă a vorbirii țiganilor. Atestările literare ale fenomenului sînt destul de vechi. Ambiguitatea mărcii se manifestă mai întâi în Țiganiada lui Ion Budai-Deleanu: unde în vorbirea personajelor țigani apar formele hălui, hăl, ahele, ahasta, ahăla, ahaia; „ha clipită”, „ha mai grea”, „hastă-arătare” etc. Particularitatea
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
lingvistice ca o trăsătură fonetică regională (în special muntenească), dar utilizat în literatură mai ales ca marcă a vorbirii țiganilor. Atestările literare ale fenomenului sînt destul de vechi. Ambiguitatea mărcii se manifestă mai întâi în Țiganiada lui Ion Budai-Deleanu: unde în vorbirea personajelor țigani apar formele hălui, hăl, ahele, ahasta, ahăla, ahaia; „ha clipită”, „ha mai grea”, „hastă-arătare” etc. Particularitatea de pronunție e semnalată și chiar explicată în note: Chir Simplițian constată că „de cînd au început țiganul Drăghiciu a vorbi, cu
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
ahasta, ahăla, ahaia; „ha clipită”, „ha mai grea”, „hastă-arătare” etc. Particularitatea de pronunție e semnalată și chiar explicată în note: Chir Simplițian constată că „de cînd au început țiganul Drăghiciu a vorbi, cu totul altă voroavă sau chip de-a vorbire întrebuințază, precum: ahaia, ahastă, hie ș.a.”. Mitru Perea îl lămurește: „de vreme ce arată cum au vorbit țiganii, trebuie să arete și chipul de vorbit a lor, adecă dialectul lor de atunci, care nu putea să fie alt fără muntenesc. Acestaș dialect
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
a trăsăturilor dialectale e un fapt de natură socială. Pentru Budai-Deleanu trăsătura fonetică în discuție nu ar fi deci țigănească, ci muntenească; în practică, ea apare totuși în text pentru a caracteriza în mare măsură (deși nu în orice situație) vorbirea țiganilor. La I. Heliade Rădulescu, în Șolcan, personajul țigan este individualizat prin limbaj („Și le spuse românește,/ Dar vorbea pe țigănește”), în bună parte prin pronunția aspirată: „ca să-mi crească hale fete”, „ha poveste fără veste” etc.; utilizată de un
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
acuma nu le mai zice hăripi, că rîde lumea” (p. 97). În notele la Țiganiada, editorul Florea Fugariu adopta o poziție polemică extremă, negînd valoarea de diferențiere a fenomenului: „De reținut că toate fonetismele cu h reprezintă o particularitate a vorbirii din Țara Hațegului, locul de obîrșie al poetului, așa cum atrage el însuși, în notă, atenția. Nu este vorba de fonetisme țigănești (cum s-a crezut multă vreme, fără să se cerceteze limba autorului)” (Opere I, 1974, p. 364). Oricum, în
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
deosebire în țigănește, unde ea e obișnuită și la consonantele fonice. Când vorbesc românește, țiganii pronunță aspirat și consonantele românești” (p. 67). Particularitatea de pronunție rămîne deci ambivalentă: e răspîndită în graiurile muntenești, dar e percepută adesea ca marcă a vorbirii țiganilor; a doua valoare poate fi explicată prin coincidență și deprinderi de pronunție ale unor vorbitori bilingvi, dar și istoric și social, prin deplasarea țiganilor din Muntenia spre Ardeal și prin identificarea registrului lor de limbaj cu forma exclusiv orală
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
română se formează diminutive), universaliile comunicării (nevoia vorbitorilor de a-și exprima afectivitatea) și atitudinile culturale (diminutivele condamnate ca „decadență limbistică”, „forme de copii nevîrstnici”, „efeminare”, „spirit de miniatură”, „manie”, „ridicol” etc.). Inevitabile în „limbajul copilăresc” („baby talk”) și în vorbirea familiară, afectiv-glumeață, diminutivele sînt în genere respinse de registrul înalt și în bună măsură chiar de cel standard. În momentul de față, permisivitatea interferențelor dintre registre pare să le fie favorabilă: multe posibilități de diminutivare sînt utilizate cu scop ironic
„Spirit de miniatură” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13400_a_14725]
-
ahèste nu plătesc o ceapă! (degerată, bine înțeles). Satana, preschimbat în corb, dă roată pe sus adunării, spârcâindu-se, cufurindu-se în barba semețului Goleman... - discuția continuând și azi... Un poet modern, cum spuneam data trecută, s-ar cuveni să aducă spre vorbirea noastră de acum epopeea marelui autor al Școlii ardelene, nu literal, ci în spirit. Deocamdată, uitându-mă bine în jur, în stare nu-l văd decât pe Cărtărescu. O replică, la zi, i s-ar da poate și Ficțiunii, lui
Tabăra țiganilor (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13385_a_14710]
-
să schițeze o explicație pentru pasiunea de a ucide, Adrian Năstase nu se mai sinchisește să-i persifleze pe cei care-ndrăznesc să-i reamintească de minima etică a vânatului. De altfel, răspunsurile sale adaugă noi dimensiuni manierei stupefiante a vorbirii în dodii, pretinzând că ne fericește lingvistic de la înălțimea unei logici accesibilă doar celor puțini, aleși și dotați cu armament capabil să extermine nu doar rezervația de la Balc, ci întregul județ Bihor: Este nevoie să aducem la nivel doctrinar un
Apa și țarcul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12018_a_13343]
-
precădere - continuă să rămînă, pentru multă lume, o forță primordială, un agent fecundator al materiei amorfe, un zeu htonic și un mag al tactilității, însă unul care nu a reușit să se ridice complet pînă la înălțimea și la abstracția vorbirii articulate. Această percepție, pe lîngă faptul că este extrem de confortabilă prin schematismul ei leneș, are, de multe ori, și pretențiile unui criteriu axiologic. Dacă un scriitor se abate cumva de la norma apriorică a infirmității cotidiene și se dovedește un om
Bata Marianov (un portret) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12055_a_13380]
-
în mod subit calitatea inspirației lui este privită cu mefiență, iar vigoarea estetică a textului devine și ea suspectă. Sub incidența aceleiași vigilențe intră, conform unui mecanism similar al percepției, și artistul plastic care îndrăznește să facă dovada accesului la vorbirea articulată. Retorica sa, încercarea de a-și exterioriza narativ ideile, curajul de a formula opinii și de a lansa ori dezbate concepte devin, prin însuși faptul că a fost perturbată comoditatea așteptării, surse de netăgăduit pentru grave suspiciuni. Dacă scriitorul
Bata Marianov (un portret) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12055_a_13380]
-
Gheorghe Ceaușescu Într-un faimos articol publicat în 1903 Oratori, retori, limbuți Maiorescu, după ce constată că "atât oratorul, cât și retorul și limbutul au darul vorbirii", definește cele trei categorii în următorii termeni: oratorul vorbește pentru "precizarea unei situații publice, afirmarea sau combaterea unei idei, convingerea unui auditoriu; mobilul retorului este dorința de a trece de orator sau îngâmfarea erudiției sau încântarea de sonoritatea propriilor cuvinte
Oameni de stat, oameni politici, politicianiști by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/12126_a_13451]
-
Un asemenea scris pe un suport exterior este precum scrisul pe apă, varianta opusă adevăratului scris, scrisul în suflet, care presupune o aprindere, în interiorul omului, a flăcării gîndirii vii. Numai că o asemenea gîndire se face în mod oral, prin vorbire și ascultare, și nu prin scris. Ceea ce înseamnă că, pentru a-i scrie unui semen în suflet trebuie să-i vorbești, nu să-i scrii. Și atunci, scrisul, fixare inertă a unor imagini moarte, neputînd aprinde nici o flacără a gîndirii
Patosul lui H.-R. Patapievici by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/12156_a_13481]
-
triumfuri". Pe deasupra i se impută ultraprețuitului romancier distanța "prea mare" între "gesticulația nepretențioasă" a eroului cu indubitabil iz autobiografic și limbajul livresc de care face uz. O comparație plasticizează neajunsul astfel: "un fel de a vorbi sentențioas-pedant, care seamănă cu vorbirea adevărată ca o sonată cu un exercițiu Ťscolasticť din metoda de vioară". Apreciat sub raportul realizării fabuloase, al unei "halimale brăilene și bărăgănene", aduse "la zi" prin ambiția naratorului actual, "chinuit de-a scrie roman", Fănuș Neagu e, în optica
Un inconformist: Cornel Regman (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12208_a_13533]
-
acelea ale "momentului" și ale schiței. O fiziologie (nu numai) a provințialului adusă la zi... Aristocratică, chiar epatantă, și totuși complice-șmecherească, retorica lui Șerban Foarță combină artificiile parodiei absurde cu săgetarea cotidianului, făcută cumva cu delegare de responsabilitate. Ca orice vorbire despre moravuri, "încuscrire" de virtuoase obiceiuri latinești (mos, moris), cu slavele, păcătoase, năravuri, articolele lui conțin și "predica" pentru schimbări în bine ( în genul unui castigat ridendo mores) și constatarea "defetistă" că presa aduce lumină în "bordeie" doar fiindcă e
O lume guresă, cochetă... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12205_a_13530]
-
uneori dezgropau rămășițe pământești ale foștilor sfinți, adică foști oameni, deveniți sfinți, pe care mai apoi le puteau comercializa. Mari afaceriști! Ei bine, unul nu poate vorbi articulat, nu scoate decât niște sunete bizare, mereu aceleași, iar celălalt îi decriptează vorbirea oraculara, vorbind, la rându-i, într-o limbă care nu e nici italiană, nici latină, ci un amestec foarte hilar. MN: Sunt multe personaje? VZ: Multe. Dacă nu ești atentă, riști să le încurci, să le confunzi identitățile și profesiile
Un român care a facut vâlvă by Michaela Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/12268_a_13593]
-
seamănă, în felul ei, cu o literatură parenetică "de modă nouă", urmînd, așadar, calea discipolului, de la supunerea față de norme la deplina libertate. Chiar dacă există în lume și "un bine neales", libertatea rămîne o problemă de alegere. În ea se amestecă vorbirea despre bine și despre rău, credința, bucuria lucrului bine făcut, tristețea oricărei pierderi și, mai ales, "legile drepte și cu dreptate puse în faptă." Pedagogia neostentativă, recompusă discret din mici eseuri despre lumini și umbre, aici vrea, de fapt, să
Despre alegerile bune by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12626_a_13951]