410 matches
-
Încetat tremurul, palpitul vieții. Deodată, frunzele au renunțat, au abdicat de la viață. De-acum urmează alt drum, acela al morții. Și, dacă tot e vorba de o cădere și o așternere pe pămîntul primitor, dacă fiecare frunză Îngroașe și sporește vraful, am căutat, pentru a-l opune tremurului nestatornic al vieții, ceva care să simbolizeze stabilitatea monumentală a morții. Gorganul te duce cu gîndul la un mormînd străvechi sau, oricum, la o movilă suficient de impunătoare care s-a tot ridicat
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
instituție, tineret - tineri). B. Substantive colective slab referențiale: adunare, adunătură, ansamblu, asociație, bandă, cârd, ceată, cireadă, colectiv, echipaj, echipă, formație, grămadă, grup, grupare, grupă, haită, hoardă, liotă, maldăr, morman, pâlc, porcoi, puhoi, rețea, sobor, stol, șir, șirag, teanc, trupă, turmă, vraf. Substantivele colective slab referențiale au un sens lexical mai puțin pronunțat, nespecificându-și membrii. De obicei, ele sunt însoțite de un adjunct care specifică membrii grupului: bandă de spărgători / de hoți, rețea de traficanți / de mafioți, teanc de pliante / de
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
și a judecăților în raționamente se va desfășură mult mai ușor. Limbajul și gândirea se dezvoltă, deci, în strânsă legătură și prezintă particularități specifice vârstei. Limbajul ajută gândirea atât prin conținut, cât și ca mecanism funcțional. Limba nu este un vraf amorf de cuvinte izolate, ci "un imens sistem dinamic în continuă dezvoltare, în care un cuvânt depinde de altele, nu numai din punct de vedere formal, ci și prin legăturile pe care le presupune semnificația oricărui cuvânt”76. 74 Tatiana
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
dintre scopurile majore ale demersului său este acela de a găsi „bobul de perlă rătăcit în cine știe ce scoică”, adăugând: „Este, într-adevăr, unul din exercițiile cele mai pasionante și una din satisfacțiile rare, aceea și acela de a dibui în vraful unor alexandrini zvârliți cu lopata, stihul, emistihul, imaginea sau numai cuvântul în care zac puteri închise și a căror vrajă n-așteaptă decât să fie trezită la viață.” Opinia că, în ipostaza de cronicar, P. adoptă numai atitudinea elogios-ceremonioasă și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288761_a_290090]
-
spune, ceea ce am aflat mulțumită dvs. e mai mult decât speram. Să vă aibă Dumnezeu În grijă și să vă țină pe amândoi sănătoși. Cu cel mai cald respect, Gabriela Omăt P.S. Dar... tot nu-i tot! Sare acum din vraful de fișe una pe care n-o „clasasem” pt. E. Dimitriu Încă. E vorba despre un general Marinescu, pare-se din Fălticeni, cu care se Întâlnește, Într-o vară, la Constanța. M-ar interesa, pentru indicele de nume, cum Îl
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
vechi și de colecțiile de reviste și ziare. Eseurile pot fi scrise oriunde, pe faleză sau la poale de munte, pe baza cîtorva fișe. în schimb, biografiile și anumite exegeze n-ar putea fi valabile, „exhaustive”, decît după răscolirea unor vrafuri de documente, inclusiv a unor cutii (scrinurile și cuferele nu mai sînt la modă) cu scrisori! La mijlocul anilor ’60, cînd mi-am început meseria, a fi redactor la o revistă de cultură părea un privilegiu, o „boierie”. O fi fost
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
de cum apărea întâia oară în clasă. Pleca în timpul orelor, zicând că merge după director; de fapt aștepta pe hol să sune clopoțelul. Științele naturi erau predate de domnișoara Năstac, mică, grasă, cam bătrână și foarte deșteaptă, care căra întotdeauna un vraf de planșe cu care se ajuta la explicații. Tot biologia o preda corectul profesor Aonofreiesii, făcând elevilor o impresie de persoană foarte distinsă. Îndrăgostiți, școlarii erau de profesoara de desen Muți Ioneasca, care, ori de câte ori o privea cineva în față, roșea
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
am putut recolta, de pe întreaga postată a literelor române, decât un singur rictus mărunt de respingere, de-a dreptul bizar, evident inconsistent și superficial, sub semnătura lui Horia Gârbea. Nici n-are rost să-l reproduc; se pierde în impresionantul vraf de elogii. Ocolirea cifrelor răspicate și dezvăluirea vârstei în astfel de împrejurări e-o prejudecată căreia trebuie să ne supunem. De regulă, însoțită cu precizarea că sărbătorita "e mai tânără ca oricând!" Scriu aidoma, fiindcă exact așa-i.. O demonstrează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
puști de zici că nu-i vorba de una și aceeași persoană) îmi face loc, printre fire și șuruburi, pe un scaun din atelierul ca să nu zic laboratorul plin de monitoare pâlpâitoare, calculatoare autopsiate, prize, surse, căști, șurubelnițe, piese disparate, vrafuri de hârțoage și numai maestrul tranzistoarelor știe să circule prin încăpere fără să agațe și să dărâme. Cald. Îl rog să dea drumul la aer condiționat. "Desigur, da' unde-i telecomanda?" Începe căutarea. Pe mese, sub mese, printre dosare, în spatele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
și etalează mățăraia electronică. "Nu vrea nici asta. O să încercăm cu-n Quantum, ori Seagate, ori Western Union. Poate și cu un Maxtor ori Fujitsu. Cababiba sfârxx xarf bingo mâțamea cordefete bam. (N-a zis chiar așa, dar...) Caută, prin vraful de facturi, urma unui hard-disc compatibil. Iată-l. Apare, nu știu de unde, alt computer. Dezasamblare accelerată. Sârme. Piese. Abia acum, când mi-au mai trecut emoțiile, simt că mă înțeapă ceva din tăblia scaunului. "V-ați așezat pe o placă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
primul? Adevărul este că am recuperat cîndva un caiet uitat la o familie de buni prieteni, atunci cînd am plecat din țară, uitind drumul de intoarcere; l-am adus în Franța unde l-am aruncat intr-un colț, sub un vraf de dosare și iar a zăcut cîțiva ani în deplina uitare. Cînd l-am regăsit, cu totul întîmplator, mi-a făcut plăcere să transcriu cîte ceva din el și nici prin gînd nu-mi trecea să public vreo carte în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
e rușine să refuz și mă trezesc că sorb dintr-un pahar de o curățenie dubioasă licoarea tare și din păcate caldă, ce mi-a fost oferită. Între timp, Ricardo Giorgio (care-o fi numele și care prenumele?) răscolește în vraful de pînze și smulge triumfător cîte una, rezemînd astfel de masă, vreo cinci șase tablouri cît toate zilele. Ia apoi unul dintre ele și-l întoarce brusc către mine: "Ce zici?" Ce să zic? Desigur, orice ar fi, nu pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
avut câteva momente în care mi-a fost foarte frică de ea, pentru că voia să mă bată!... Și, în momentul acela, de frică, i-am spus "Domnișoară, dacă vă atingeți de mine, nu mă mai vedeți!" (râde). Mi-am smuls vraful de partituri, și am ieșit pe ușă. Iar ea mi-a strigat "întoarce-te, că mă arunc de la etajul 5." Într-adevăr, locuia la etajul 5!... M-am întors, și mi-a spus "hai să mâncăm niște jeleuri, hai să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
Iubea foarte mult vocea mea și..., în sfârșit..., era mândră de vocea mea. Și eu eram mândră că era profesoara mea. De altfel, suntem în relații foarte bune. A fost așa de scumpă, acum, de curând, mi-a trimis un vraf de note, eu sunt și pedagog la Universitatea Națională de Muzică, și știe că am nevoie. A.V. Ce părere aveți despre școala de canto, bucureșteană și românească, în comparație cu ce era la începuturile studiilor Dumneavoastră? M.S. Să știți că școala
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
vătămătură - hernie văzdoagă - plantă venin - dischinezie biliară vidmă - nălucă vigaj - urmă viță - rădăcina bubei; șuviță; sfoară vînt - guturai vîntoaică - duh rău care dezlănțuie furtuni vîrtelniță - depănătoare voloc - plasă de pescuit volvoră - volbură vrană - partea morii prin care curge făina vrau - vraf; arie cu snopi Z zăbală - boala caș-la-gură zăcea de gură (a) - a fi pe moarte zăpri (a) - a nu putea urina zdreveț - plantă zgrepțăna (a) - a se cățăra zloată - belșug; noroc zlot - duh rău zoli (a) - a spăla rufe cu
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
ouă. În fine, al treilea grup de personaje, doi țărani și un funcționar, ocupă partea stângă a tabloului. Funcționarul, așezat la o masă plină de hârtii, este prins cu activitatea de a nota ceva pe hârtia din fața sa. În spatele lui, vrafuri de hârtii așezate pe trei rafturi în perete, de care atârnă câtiva săculeți. Un țăran se sprijină într-o bâtă și privește interogativ scena din față. Celălalt pândește indecis, din ușă, oamenii dinăuntru. Și la nivelul construcției personajelor ceea ce domină
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
din PNL că au făcut "șmecherii" și că există riscul ca întreaga Alianță să fie etichetată drept coruptă. Această alianță a câștigat, afirmând fără rezerve două lucruri: vom face să funcționeze instituțiile statului, vom lupta împotriva corupției. Când, într-un vraf de 100 de ordonanțe de urgență, pe 22 decembrie, se emite o ordonanță de urgență care, discret, face ca 7% din Loterie să poată fi însușit de consiliul de administrație și de salariați... Același lucru pentru Imprimeria statului. Sau, dacă
by Radu Alexandru [Corola-publishinghouse/Science/1087_a_2595]
-
trebuie să fie Judith, îmbrăcată într-un balonzaid închis la culoare, sprijinită de zidul clădirii. În timp ce grăbesc pasul spre ea, o văd că se uită la ceas, ridică impacientă din umeri și se duce țintă spre cutia poștală, cu un vraf de plicuri în mână. — Staaai! urlu, grăbind pasul până la stadiul de sprint. Nu le băga! Ajung lângă ea, gâfâind atât de tare că abia pot vorbi. Dă-mi invitațiile, reușesc să îngaim. Sunt mireasa. Becky Bloomwood. — Poftim, zice Judith. Câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
taxi care să mă ducă acasă. Când ajung, Luke încă nu a venit, iar apartamentul e la fel de întunecat și de liniștit cum a fost când am plecat. Valiza e deschisă pe jos și, trecând pe lângă ea, îmi cad ochii pe vraful de invitații la nunta de la Oxshott, pe care mami mi l-a dat să i-l dau lui Elinor. Iau și cel de-al doilea set de invitații și mă uit de la unul la celălalt. Un teanc de invitații albe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Urc scările cu picioarele tremurându-mi ușor, deși știu că Luke n-a venit încă; mai am încă timp să mă pregătesc. Dar, spre marea mea surpriză, în clipa în care deschid ușa, îl găsesc așezat la masă, cu un vraf de hârtii în față. OK, Becky, hai. Doamnelor și domnilor, stimați membri ai Congresului. Optezeci și câți sunteți. Las ușa să se închidă singură în urma mea, îmi scot notițele și trag aer adânc în piept. — Luke, încep, cu o voce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
vedere, se deschid în golul pe care îl arată. Imagini fulgurante ale sclipirii prin care se trece, ca prin vise de apă, transparențe ce atrag, cheamă vederea dincolo de câmpul imediat vizibilului: "Pe mâluri sclipitoare, prin grote luminate de îngeri,/ în vrafuri de puf cristalin în care dorm fluturii,/ sufletul meu însetat de lumină/ vine pe sănii prin nămeții purificați"93. Transparența pune în distanța transcendentului, a transferului în invizibilul vizibilului. Trupul străluminat, înălțat în puritate, premerge sufletul care, despovărat, legat doar
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
prezentului", decantat interior și lăsat să se exprime în prospețimea clipei regăsite, timpul anterior ia locul prezentului. Revanșa acestui timp resuscitat premiază interior o sensibilitate răvășită: "...trag paharul cu lumînarea drept lîngă pernă și, cu un creion și cu un vraf de hîrtii, încep să retrăiesc trecutul și să deslușesc prezentul între mine și Ioana. Abia acum pot să refac vechile scene dintre noi, fără să le turbur cu emoțiile prezentului. Trecutul, sub alte forme, continuă și acum. Parcă noaptea și
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
arhiviștilor și a hîrțoagelor. Vorbesc bineînțeles despre Utopia revoluționară, nu despre dictatura birocratică invenția livrescă a unui specialist în drept feudal, Gracchus Babeuf, care a împrumutat-o de la Rousseau, de la Mably și de la pergamentul antic. Actul de naștere: cercetarea unui vraf de titluri vechi de proprietate. Certificatul de deces: televiziunea ultimelor știri. O lungă speranță două secole care zigzaghează în lungul și în latul arhivelor. Michelet: "Istoria Revoluției franceze s-a născut în arhive. Am scris-o în depozitul central." Oamenii
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
Pe unele am încercat să le sting, ca mediator acceptat de ambele părți. În mai 1970, Geo Dumitrescu a părăsit redacția, izolându-se pentru mulți ani la Sinaia, la casa de creație de la Cumpătul, unde se lăsa însă asediat de vrafuri uriașe de corespondență conținătoare de manuscrise, căreia îi răspundea, cu metodă, la rubricile de poșta redacției deținute succesiv la România literară, Luceafărul, Flacăra. Azi a renunțat și la această îndeletnicire, care l-a pasionat mulți ani, și trăiește departe de
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
câte-mi amintesc, un post de redactor la o editură. Strada Naipu 20 Mitizat încă din timpul vieții, Nichita Stănescu a devenit, îndată după moarte, eroul (sau victima?) unei abundente publicistici hagiografice, adevărată industrie. Numeroșii idolatri nichitieni au compus febril vrafuri de „mărturii“ închinate zeului lor, sumedenie de amintiri și portrete marcate mai toate de accente emoționale și cultice. Destulă lume privește cu neîncredere producția de această factură, considerând-o lipsită de relevanță pentru că nu are spirit critic, cum și este
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]