347 matches
-
publicul plecând din sală fără a ști să decodeze intențiile regizorului. Am auzit spectatori avizați care plecau și spuneau „es gibt vielen Fragen, noch andere Fragen" („există multe întrebări, încă multe altele"). Neuenfels se desparte în mod flagrant de ideile wagneriene, proiectând spectacolul într-un cadru și spațiu modern al unui laborator de cercetări ale viitorului asupra unei colonii de șobolani - cobai. Poporul Brabantului devine o comunitate de șobolani, înseriată și manipulată de cercetătorii laboranți. Ne aflăm într-un film de
„Lohengrin“ la Bayreuth by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/6036_a_7361]
-
Orchestra a sunat impecabil sub bagheta unui tânăr dirijor care se afirmă din ce în ce mai mult pe arena internațională: Andris Nelsons. Deși cunoscutul tenor al momentului Jonas Kaufmann a lipsit din motive de sănătate, am avut revelația să cunosc un excelent tenor wagnerian, Klaus Florian Vogt, care de la primele fraze muzicale a dovedit că are voce specifică, potrivită pentru Lohengrin, cu o culoare timbrală caldă. Vogt a cântat absolut impecabil, interpretând personajul cu o mare noblețe. Are avantaje fizice speciale: este tânăr, înalt
„Lohengrin“ la Bayreuth by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/6036_a_7361]
-
o voce bună, pe care și-o conduce inteligent, impresionantă ca artistă, care a înțeles tulburările sufletești ale Elsei, jucând foarte bine inocența și starea ei de transă (în actul I). Cuplul malefic Ortrud - Telramund a fost interpretat de soprana wagneriană Evelyn Herlitzius și de baritonul Hans-Joachim Ketelsen, excelenți amândoi în duetul din actul al Il-lea, realizat teatral foarte bine. Regele a fost Georg Zeppenfeld, cu o voce foarte potrivită, bine condusă, cu frazare frumoasă. Impresionant este că publicul wagnerian
„Lohengrin“ la Bayreuth by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/6036_a_7361]
-
wagneriană Evelyn Herlitzius și de baritonul Hans-Joachim Ketelsen, excelenți amândoi în duetul din actul al Il-lea, realizat teatral foarte bine. Regele a fost Georg Zeppenfeld, cu o voce foarte potrivită, bine condusă, cu frazare frumoasă. Impresionant este că publicul wagnerian de la Bayreuth știe să departajeze valorile, are gust, reacționând sever și selectiv la spectacolul modern care i se prezintă. La final, cei din sală au fluierat și huiduit violent regia, aplaudând frenetic, însă,prestația muzicală a interpreților. După părerea mea
„Lohengrin“ la Bayreuth by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/6036_a_7361]
-
dinți, doamna Neț vădește caracteristica flaubertiană de a percepe prostia și de a nu o mai tolera. E în felul ei o luptătoare; energia interioară e neîndoielnică, în absența unui fizic viguros; cochetă, semioticiana mărturisește că nu e un "personaj wagnerian", o walkirie; mă rog, la compozitorul german există și Senta sau Elisabeta. Dacă pe meleaguri mioritice lucrurile sînt ceva mai suportabile, asta se datorează și tenacității nespectaculoase a unor asemenea oameni. Călătoarea neobosită și fără complexe descoperă că imbecilitatea, lăcomia
Cultura și spectacolul vieții by Mircea Lăzăroniu () [Corola-journal/Journalistic/9061_a_10386]
-
din Alpii austrieci, de la Klessheim, cîțiva pași de dans, o șotie pe care și-o îngăduie. În schimb, cel căruia îi plăcea să stea ore întregi în același fotoliu, dominînd cu privirea, de sus, panorama covîrșitoare a Alpilor înzăpeziți, decor wagnerian îmbogățit sonor de muzica aceluiași titan, punea la cale suprimarea a milioane și milioane de pămînteni, pentru "involuntara" vină de a se fi născut ceea ce erau. Dar ura primordială, obsesia sfredelitoare, viza o singură etnie, căreia îi anexase - forțat - un
Orice om este păzitorul fratelui său by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/17191_a_18516]
-
a fost una defavorabilă (ca să nu spun ostilă ori agresivă) față de fenomenul sonor contemporan. Un Dimitrie Cantemir, bunăoară, studia muzica Evului Mediu turcesc, ignorând avangarda muzicală italiană contemporană lui; Maiorescu era îndrăgostit de muzica clasică, dar rămânea inert la oferta wagneriană; G. Călinescu scria cronici encomiastice despre Beethoven, dar nu-l putea suferi pe Stravinski; Cioran îi diviniza pe Bach și pe Mozart, dar nu pomenește nici un cuvânt despre compozitorii timpului său. Și pentru că exemplele pot continua într-un mod copleșitor
Singurătatea compozitorului by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14361_a_15686]
-
lui Cristian Mandeal. Exegeza privind operele lui Wagner și sensul mesajului pe care îl vehiculează interpreții nu a încetat să se complice în timpul trecut de la dată compunerii acestora. Supraviețuind repunerilor în chestiune cele mai radicale, ca și recuperărilor ideologice, creația wagneriana a dat naștere unei literaturi abundente, a generat numeroase grupări de admiratori și continuatori. Greu de spus până la ce punct Wagner proiectează în epoci diferite imaginea certitudinilor și neliniștilor sale. Deși muzica lui Wagner nu este o specialitate a interpreților
Wagner ? un certificat de noble?e by Oltea ?ERBAN-P?R?U () [Corola-journal/Journalistic/83119_a_84444]
-
se produce când spun că partitura este prăfuită și merg împotriva compozitorului. După opinia mea, scriitura învinge. Structura, limbajul, caracterul operei sunt mai puternice, nu le poți schimba. Herheim a făcut un spectacol de mare originalitate, respectând cu sfințenie opusul wagnerian. Este muzician, violoncelist, cântăreț chiar, care cunoștea foarte bine partitura, timpul fiecărei schimbări de armonie, nu mai vorbesc de cuvinte. - Ce părere aveți despre școala românească actuală de compoziție? - Cred că este datoria noastră să promovăm lucrările compozitorilor români. Am
Christian Badea: „Spectacolul trebuie să fie legat de ceea ce se întâmplă în societate“ by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/6231_a_7556]
-
un coregraf genial al zilelor noastre. Am mai fost prezent la un eveniment operistic cu totul special, marele bas-bariton Bryn Terfel a cântat "Olandezul zburător" de Wagner la Nationaltheater, într-o distribuție care i-a cuprins și pe alți interpreți wagnerieni de prestigiu: Matti Salminen în Daland, Anja Kampe în Senta și Endrik Wottrich în Erik, sub bagheta lui Cornelius Meister. Prestația vocală, după cum se poate observa și din distribuția mai sus menționată, a fost de înaltă clasă. Bryn Terfel, dovedindu
Münchenul – centru cultural al Germaniei by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/7067_a_8392]
-
distribuția mai sus menționată, a fost de înaltă clasă. Bryn Terfel, dovedindu-se, și de astă dată, un cântăreț rafinat, un mare stilist și un interpret sensibil, cu un stil aparte de joc. Matti Salminen rămâne un colos al muzicii wagneriene pe care-l știm și din alte titluri, iar Anya Kampe se anunță a fi o voce wagneriană amplă, bine timbrată. Din păcate, regia lui Peter Konwitschny nu ne-a convins, prin acel amestec bizar al stilurilor: în primul act
Münchenul – centru cultural al Germaniei by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/7067_a_8392]
-
cântăreț rafinat, un mare stilist și un interpret sensibil, cu un stil aparte de joc. Matti Salminen rămâne un colos al muzicii wagneriene pe care-l știm și din alte titluri, iar Anya Kampe se anunță a fi o voce wagneriană amplă, bine timbrată. Din păcate, regia lui Peter Konwitschny nu ne-a convins, prin acel amestec bizar al stilurilor: în primul act opera debutează în manieră aproape tradițională, pentru ca în actul al II-lea să fim transferați în mod brutal
Münchenul – centru cultural al Germaniei by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/7067_a_8392]
-
gînditor al secolului al XX-lea." Cronicarul a mai remarcat cronica muzicală a Cristinei Sârbu pe marginea montării recente a „Olandezului zburător" pe scena Operei Naționale din București. „Dirijorul Cristian Mandeal își încearcă pentru prima oară puterile cu o partitură wagneriană. Reușita este spectaculoasă. Sub bagheta sa, muzica lui Wagner capătă consistență și farmec prin profunzimile, trăirile intense, risipa generoasă de afecte, paleta nesfîrșită de culori, exploziile tunătoare sau șoaptele abia auzite pe care le percep și pot să le transmită
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6416_a_7741]
-
războiul m-a alungat din acea casă. Dar cele mai multe amintiri reînvie, trăiesc, cresc dintre zidurile ei. Poate și pentru că acolo - între profunzimile Mării și furtunile echinoxului - am deschis ochii spre albastrul de Voroneț, iar urechile spre acvaticul Debussy și tumultul wagnerian. Acensorul O "enciclopedie" a casei! O revăd în minte ca într-un Larousse ilustrat în care cuvântul "casă" e însoțit de schița spre care se îndreaptă săgeți lămuritoare: subsol, parter, poartă, etaje, ferestre, pod, acoperiș, horn... Dar mai erau și
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
declinului unei familii burgheze plecînd de la teoria naturalistă a eredității și de la ciclul Les Rougon-Macquart al lui Emile Zola pentru a ajunge la o teorie implicită a unei eredități culturale contradictorii și la ficțiunea realistă și totodată simbolistă, cu leitmotive wagneriene (tema morții) și cu accente autobiografice. Scria în libertate, în perioada de pace europeană prelungită dintre 1871 și 1914, care a fost numită "la belle époque ". Tînărul Alexandru George, lucrînd în "catacombe", cu un cuvînt pe care el însuși l-
O capodoperă de tinerețe by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14252_a_15577]
-
24 footnote> din istoria operei italiene, Giuseppe Verdi. Vizionar și modern - pe cât i-a fost posibil - la rândul lui G. Verdi încearcă și el să țină pasul cu vremurile. Furtuna evocată în aceeași deschidere orchestrală din Otello are certe influențe wagneriene - atât de prezente și în Tosca lui G. Puccini și nu numai - după care, genialul italian care a privit poate la genialul său contemporan german, crează o altă dragoste nefericită (desigur, în alte circumstanțe) și introduce în pagina orchestrală - tot
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
prezente și în Tosca lui G. Puccini și nu numai - după care, genialul italian care a privit poate la genialul său contemporan german, crează o altă dragoste nefericită (desigur, în alte circumstanțe) și introduce în pagina orchestrală - tot după model wagnerian - motivul iubirii tragice dintre Otello și Desdemona, scena sărutului. În ultima sa lucrare, Falstaff, G. Verdi renunță la uvertură sau preludiu. Dirijorul atacă partitura și cortina se ridică. Așa se va întâmpla în toate operele lui Puccini - în Boema, orchestra
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
totuși, Puccini se reîntoarce acasă cu ultima sa operă Turandot. O face însă conștient, de bună voie, cu superioritatea și avantajele unui învingător. Paralela cu Verdi se impune din nou. După ce compozitorul italian s-a lăsat sincer atras de vraja wagneriană - în Aida și Otello - în Falstaff cercetătorii nu depistează nici cea mai mică urmă de inflență lirică germană contemporană. Verdi este maestrul maeștrilor operei italiene. Partitura demonstrează rafinament, o măiestrie componistică fără egală - vezi celebra fugă din final dar nu
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
poetic, cât mai integral, textul. Muzica sa urmărește starea sufletească a personajelor, susținând evoluția lor dramaturgică. Ca și Verdi, Puccini folosește stilul parlando, construit pe caracterizări orchestrale melodice, inspirat din vechiul recitativ al melodramei italiene. Stilul acesta este asemănător concepției wagneriene despre continuitatea discursului muzical. Puccini scria editorului său: Sunt cu nervii prea surescitați și fără liniștea de care am nevoie. O invitație la masă mă îmbolnăvește pe o săptămană. Așa sunt eu făcut și nu mă schimb după vârsta de
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
vină rândul la bilete. Cu toate că pentru 2009 nu era prevăzută nicio nouă punere în scenă, surorile Wagner au marcat "începutul de eră" printr-o nouă tradiție: prezentarea operelor lui Wagner într-o versiune pentru copii, spre a "crește" astfel viitorii wagnerieni. Cei mici au putut, așadar, intra gratuit la Olandezul zburător, prelucrat de Alexander Busche, în regia lui Alvaro Schoeck, cu costume desenate chiar de copii în urma unui concurs în școli, și cu o orchestră de nouăsprezece muzicieni, dirijată de Christoph
Parsifal în haine de marinar by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/6982_a_8307]
-
la Olandezul zburător, prelucrat de Alexander Busche, în regia lui Alvaro Schoeck, cu costume desenate chiar de copii în urma unui concurs în școli, și cu o orchestră de nouăsprezece muzicieni, dirijată de Christoph Ulrich Maier. Până să înceapă uvertura, micii wagnerieni entuziaști au fost puși să imite furtuna, prin șuierat și tropăială, ba chiar să urce pe scenă spre a învârti la mașina de vânt. Durata totală: o oră, firul epic fiind dat de povestirile cârmaciului lui Daland (Frank Engelhardt), până la
Parsifal în haine de marinar by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/6982_a_8307]
-
picnic) are parte de un nou și excelent Siegfried: Christian Franz. De semnalat și prezența lui Wolfgang Schmidt (cândva el însuși Siegfried la Bayreuth), pentru prima dată în rolul lui Mime. Iar Christian Thielemann rămâne, cred, cel mai bun dirijor wagnerian la ora actuală. Pentru mine, punctul culminant al stagiunii și, în același timp, spectacolul cel mai echilibrat din punct de vedere al interpretării muzicale rămâne Parsifal. Regia lui Stefan Herheim reușește să îmbine în mod credibil trei dimensiuni. În primul
Parsifal în haine de marinar by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/6982_a_8307]
-
în urmă. Am reușit, în cele din urmă, să obțin un loc în picioare. Pot spune retroactiv că am trăit, într-adevăr, un mare eveniment prin această producție a unui regizor canadian, Robert Lepage, care montează la Met toată tetralogia wagneriană. Pentru un wagnerolog această producție este un model, un etalon al unei gândiri moderne bine structurate, ancorate, însă, în tradiția wagneriană pe care n-a trădat-o niciun moment, ba din contră, a relevat-o și a pus-o în
Metropolitan Opera din New York – azi by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/5453_a_6778]
-
adevăr, un mare eveniment prin această producție a unui regizor canadian, Robert Lepage, care montează la Met toată tetralogia wagneriană. Pentru un wagnerolog această producție este un model, un etalon al unei gândiri moderne bine structurate, ancorate, însă, în tradiția wagneriană pe care n-a trădat-o niciun moment, ba din contră, a relevat-o și a pus-o în valoare. Aș dori să punctez câteva elemente regizorale care contribuie într-un mod substanțial la sublinierea unor importante motive ideatice și
Metropolitan Opera din New York – azi by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/5453_a_6778]
-
tenor liric care a reușit să surprindă acea poezie romantică a rolului. În celebra arie „Winterstürme wichen dem Wonnemond” a fost sublim, m-a emoționat până la lacrimi prin căldura glasului și delicatețea frazării. Eva-Maria Westbroek se dezvoltă ca o soprană wagneriană de viitor (am văzut-o și la Covent Garden, în Elisabeta din „Tannhäuser”), are un acut sigur și precis, posedând o voce egală, cu armonice frumoase și de calitate. Are ținută impunătoare și l-a secondat pe Kaufmann excelent. Stephanie
Metropolitan Opera din New York – azi by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/5453_a_6778]