346 matches
-
unor proteste, explicând presei că ideea de a pune Wagner în scenă în Israel i-a venit auzind întâmplător soneria unui telefon mobil al unui jurnalist israelian pe o temă din aceeași Walkyrie. Au existat și voci contrare. Fondatorul Societății Wagneriene din Israel, care a emigrat din Germania în 1936, având drept unic bagaj câteva fotografii de familie și un disc cu 78 de turații cu „Maeștrii cântăreți”, e revoltat că unii compatrioți ai săi susțin că Wagner ar fi fost
Wagner interzis în Israel () [Corola-journal/Journalistic/4278_a_5603]
-
un disc cu 78 de turații cu „Maeștrii cântăreți”, e revoltat că unii compatrioți ai săi susțin că Wagner ar fi fost cântat în lagărele de concentrare, știut fiind ce număr imens de muzicieni și ce decoruri complexe pretind operele wagneriene, ceea ce nu era de imaginat în condițiile de la Auschwitz sau de la Matthausen. Președintele nu înțelege nici de ce israelienii îl refuză pe Wagner, dar îl acceptă pe Carl Orff, care compunea pentru naziști, la comandă, sau pe Richard Strauss, președinte al
Wagner interzis în Israel () [Corola-journal/Journalistic/4278_a_5603]
-
totul devine înalta bucurie a "naufragiului", a absorbției în acea muzică pancosmică, acel suflu al indefinisabilului: "Cosi fra questa/ Imensità s'annego il pensier mio/ E il naufragar m'e dolce in questo mare".dorință asemenea Isoldei în finalul dramei wagneriene: In des Wonnesmeeres wogenden Schwall, in dem tönenden Schall in des Welt-Atmes wehendem All ertrinken, versinken unbewust höchste Lust ! "În valurile unduitoare ale mării extazului, în adiindul Tot al sufletului lumii să mă înec să mă cufund fără de nume cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
paradoxal armonia, adică finitudinea cea mai perfectă, dezvoltă puterea magică de a elibera spre infinit sufletul, spiritul: un infinit al armonizării cosmice prin dizolvarea în inefabil. Cvartetul nr. 132 al lui Beethoven cu "Imnul de mulțumire către Dumnezeu", moartea Isoldei wagneriană, Simfonia neterminată a lui Schubert sunt exemple de culminații ale privilegiatului al treilea văz. În lipsa acestui văz stă ineficiența eliberatoare a muzicii "moderno-moderniste" producții confuze antimelodice ale disonanțelor, ale stridențelor, care torturează auzul. Miracolul eliberator al muzicii este unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
absolutul uman: Rigveda și Imnurile lui Hölderlin, piramidele egiptene și Partenonul, Afrodita din Cnide praxiteleană și cele trei Pieta ale lui Michelangelo, autoportretele lui Rembrandt și Van Gogh, concertele pentru pian ale lui Mozart, simfoniile lui Beethoven, Tristan și Isolda wagneriană. Popoarele s-au stins, dar simbolica mitului lui Ghilgameș rămâne peren, cultura greacă s-a înnemurit în cultura europeană prin mituri precum Apollo, Orfeu, Dionysos, prin ideea de "secțiunea de aur" sau "proporțiile divine", iar presocraticii au fundamentat întreaga filozofie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
bucurie a unui cor de îngeri muzica lui Mozart, iar eroica, dramatica muzică a lui Beethoven culminează cu Imnul Bucuriei din ultima sa simfonie. Melancolie infinită, răscolitoare, dar și tonifiantă, purtătoare spre înălțimi emană muzica lui Schubert, iar "melodia infinită" wagneriană, preluată apoi mai ales de Richard Strauss, exercită magia ființării pure. Bucuria creației Pindar afirma că poeții, dotați fiind cu privilegiul de a primi insuflarea zeilor, pot afla divinele adevăruri pe care muritorilor nu le este dat să le priceapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nume: "Și ce-ncântare să naufragiez în vasta mare." Totul devine negrăita bucurie a "naufragiului", a absorbției în acea muzică pancosmică, acel suflu al indefinisabilului. Căci muzica este marea eliberatoare. În undele ei transfiguratoare se absoarbe Isolda în finalul dramei wagneriene: "În valurile unduitoare/, în marea extazului, în adiindul Tot mă cufund fără de nume cea mai înaltă încântare !" Fără de nume în voluptatea nonidentității, a pierderii de sine, se cufundă și Leopardi, eliberându-se de suferința metafizică, de "infinita vanità del tutto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pe italieni a fost "cantabilitatea" dorită și obținută de dirijor alături de orchestra Teatrului Scala, maleabilă și pentru o logică muzicală străină de repertoriile ei consacrate. Acest spectacol a comunicat o muzicalitate patetică, perceptibilă și de către auditorii reticenți la "orgiile" sonore wagneriene. Interpretarea l-a convins și pe domnul Stephan Poen, invitatul serii. Medic specialist în tehnică vocală, cunoscător al virtuților cântului frumos, riguros, pretențios, prețios, el s-a declarat satisfăcut. Ceea ce nu se întâmplă decât în ocazii cu totul deosebite. Alături de
Isolda la Milano by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/8868_a_10193]
-
dinți, doamna Neț vădește caracteristica flaubertiană de a percepe prostia și de a nu o mai tolera. E în felul ei o luptătoare; energia interioară e neîndoielnică, în absența unui fizic viguros; cochetă, semioticiana mărturisește că nu e un "personaj wagnerian", o walkirie; mă rog, la compozitorul german există și Senta sau Elisabeta. Dacă pe meleaguri mioritice lucrurile sînt ceva mai suportabile, asta se datorează și tenacității nespectaculoase a unor asemenea oameni. Călătoarea neobosită și fără complexe descoperă că imbecilitatea, lăcomia
Cultura și spectacolul vieții by Mircea Lăzăroniu () [Corola-journal/Journalistic/9061_a_10386]
-
ansambluri camerale extinse, specializate în acest gen de muzică. Meritul realizatorilor îmi pare a fi cu atât mai important. Nu am putut lua parte la primul concert de stagiune al Orchestrei Naționale Radio, concert dedicat în întregime unor celebre pagini wagneriene. Specialist în domaniul literaturii muzicale ruse, în domeniul muzicii italiene de operă, dirijorul Alexandru Samoilă a atacat de această dată zona cu totul aparte a simfonismului romantic german de operă, de secol XIX. De această dată, la Opera bucureșteană, reluarea
Debutul stagiunii bucureștene by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/9105_a_10430]
-
bonsoir), il est déja 15.30 a Luxembourg... Un fel subtil de-a-ți aminti că timpul trece și n-ai făcut mare lucru. Și timpul, oricît de bine ar fi să-l pierzi privind degradeuri de verde, culoarea, muzicală, a wagnerienelor motive (ceva asemănător se poate auzi în fondul simfonic, cînd eroic, cînd dulce, al călătoriei cu trenul turistic prin orașul vechi), trebuie, hélas, folosit... Numai că, oricît ai face-o de bine, oricît ai încerca să-i drămuiești durata, orice
Frumoasa viață liniștită by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9281_a_10606]
-
pentru crimă, este atît trauma pe care cele două personaje o internalizează, cît și farmecul senin, cu melancolia reținută a muzicii lui Robert Schumann pentru profesoară sau impetuos, într-o muzică "neagră" cu ceva din amestecul de registre al muzicii wagneriene pentru eleva sa. Fiecare scenă traduce o criză, fiecare scenă reprezintă o ruptură de nivel, un act de exorcism. Regizorul nu te lasă să respiri, nu slăbește nici o clipă tensiunea și personajul. Forța filmului rezidă în felul în care trăirea
Anonimul român între Dunăre și Mare by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9339_a_10664]
-
seară memoriei acestei mari glorii a artei lirice franceze. Cu decenii în urmă Regine Crespin și-a cucerit celebritatea întruchipând inclusiv marele rol al Brunhildei, cea mai mare dintre walkirii. A fost prima voce franceză invitată să cânte la festivalul wagnerian de la Bayreuth. Protagoniștii recentului spectacol de la Aix Simon Rattle - la pupitrul dirijoral al celebrei "Berliner Philharmonie" - în compania unei distribuții internaționale de o mare unitate, de un incredibil profesionalism. Comentatoarea spectacolului amintea faptul că aceeași partitură a mai fost prezentată
Sezon estival la Paris by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/9479_a_10804]
-
talent al compozitorului ne conduce pe firul strâns al simbolurilor. Am fost impresionată de vocea gravă și marele rol pe care l-a creat Anatoli Kotscherga, dar mai ales de interpretarea sopranei Evelyn Herlitius, pe care o știam din roluri wagneriene (Brunhilde și Kundry): un ambitus "vrăjitoresc", de la cele mai suave la cele mai "răzbunătoare" sonuri. Orchestra nu a avut nici o "scăpare", iar suflătorii (aplaudați, de altfel, la scenă deschisă) ar face cinste celor mai mari filarmonici din lume. Nu știu cum am
O seară la Scala din Milano by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/9529_a_10854]
-
Hristov și Axionul Învierii de Nicolae Lungu). Stranie, afișând o anume patologie a originalității, mi s-a părut a fi piesa Die Launige Forelle de Franz Schöggl: unei binecunoscute teme schubertiene i se fac succesiv transfuzii de sânge mozartian, beethovenien, wagnerian, mai, mai că va prinde o nouă vlagă întru supraviețuire, dar tratamentul nu duce decât la un polistilism cronic, cu manifestări acute, violente și cu caracter endemic. Una peste alta croiala programului a fost una de lux, numai bună pentru
La o aniversare by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8172_a_9497]
-
de carnaval karmic și care smulge lui Julie o singură lacrimă. Într-un flash se poate vedea fetusul mișcînd în corpul mamei. Cu cei doi amanți, o întreagă umanitate este izbăvită, renăscută, muzica urcă puternic majestuos cu accente tenebroase, întunecate, wagneriene. Ca și viața în momentele ei de maximă intensitate, filmul îți lasă acest tulburător sentiment că totul este pierdut, că totul este cîștigat.
Pur și simplu Albastru by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9688_a_11013]
-
și a frazei lirice. Niciodată indiferent, niciodată plat, niciodată șovăitor. Era Boris, avea viziunea acelei nebunii vinovate. Era Posa, îi reușea demnitatea unui spirit independent. Era Rigoletto, se schilodea pentru a apăra o unică speranță. Era Telramund, intra în noaptea wagneriană a intrigilor malefice. Era Scarpia, compunea bigotismul dar insinua perfidia erotică. Nu știu, pe scenă, un Amonasro mai credibil decât el. Juca pe Tonio, rostea prologul operei "Paiațe" ca pe o confesiune. Putea să fie și autobiografică. în fine, când
La despărțirea de un mare artist by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/9170_a_10495]
-
paginile lui Sunday Times. Ah, ce noapte a urmat! Nu că Maimuța s-ar fi zvârcolit și și-ar fi scuturat părul și-ar fi făcut vocalize pasionale mai dihai ca de obicei - nu, drama se consuma în același registru wagnerian cu care începeam să mă obișnuiesc: era un flux de simțăminte inedit și formidabil. Ah, nu mă mai satur de tine! striga ea. Oi fi eu nimfomană sau verigheta asta o fi de vină? — Mă gândeam că de vină o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
un miracol de prospețime și inovație! Muzica lui Schubert e vlăguită, plictisită, expirată, și nu mi s-a părut să exprime nimic altceva decât o înșiruire de frecvențe la scară logaritmică. Brahms e o magie curată; desigur, nu de natură wagneriană, dar e magie. Cred că asta aș fi vrut de la căsnicia noastră: să fie capabilă, măcar uneori, de acorduri magice. Din păcate, se pare că eram prezenți, în ultimul timp, la spectacolul unei simfonii terminate, obosite rău, zămislite de doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Darie, de data asta și președintele Uniunii Teatrelor Europene. Cam așa-i viața... de ce a făcut cu atîta umilință Darie toate astea? Pentru că în anii studenției, profesorul lui, Dinu Cernescu, le povestea despre forța lui Chereau, despre celebra lui tetralogie wagneriană, pe care o vizionau împreună pe o caseta video. Mi se pare că v-am incitat suficient. Mai aveți multe de descoperit... analiza la "Hamlet", de pildă, o găsesc și astăzi extrem de modernă, de autentică, de motivată pînă la ultimul
Ce este infinitul pentru dumneavoastră? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6848_a_8173]
-
Mihai CANCIOVICI La Bayreuth am avut șansa să văd două spectacole, aș zice, repere în repertoriul wagnerian: Parsifal și Götterdämmerung, care încheia ciclul Tetralogiei Niebelungilor. Pentru un wagnerolog împătimit, contactul cu celebra scenă reprezintă un ideal, un vis greu de atins. Pentru a pătrunde în sanctuar trebuie să-ți faci o pregătire solidă și susținută prin lecturi
Festivalul Bayreuth 2009 (II) by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/6891_a_8216]
-
prin lecturi, vizionări de casete video ori DVD-uri, prin repetate audiții care să te aducă în atmosfera a ceea ce vei vedea. Am trecut această etapă, mă simțeam îndeajuns de apt de a vedea și înțelege fără prejudecăți un spectacol wagnerian. Voi încerca să prezint, atât cât îmi va permite obiectivitatea critică a receptorului unei asemenea muzici, spectacolele la care am asitat. Ultima operă a lui Wagner, Parsifal, desemnată de compozitor Bühnenweihfestspiel (festival teatral al unei scene sacre) a fost consacrată
Festivalul Bayreuth 2009 (II) by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/6891_a_8216]
-
de dirijat, întreaga producție purtând amprenta sa de interpretare. Avem, însă, nostalgiile noastre față de intepretările unor mari baghete, precum Toscanini, De Sabata, Sinnopolis, pe care nu-i putem uita. Toți aceștia au avut acces spre acel mister inițiatic specific creației wagneriene. Vocile serii respective s-au înscris într-o echipă omogenă care s-a străduit să ofere partiturii o lectură corectă fără, însă, să aibă emoția profundă mistico-religioasă necesară înțelegerii sensurilor adânci ale scenariului mitologic. L-am ascultat în Parsifal pe
Festivalul Bayreuth 2009 (II) by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/6891_a_8216]
-
însă, să aibă emoția profundă mistico-religioasă necesară înțelegerii sensurilor adânci ale scenariului mitologic. L-am ascultat în Parsifal pe tenorul Christopher Ventris, care, după opinia noastră, s-a integrat perfect în gândirea regizorală privind personajul, din nefericire aceasta contrazicând sensul wagnerian. De altfel, în acest moment pe scena de la Bayreuth putem remarca o tendință vizibilă de demitizare a eroului, de transmutare a acestuia într-o lume comună, de foarte multe ori vulgară, care și-a pierdut atributele eroice. Evoluția vocală a
Festivalul Bayreuth 2009 (II) by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/6891_a_8216]
-
Herheim (39 ani) și-a gândit spectacolul în imagini, multe dintre ele bogate în sensuri și intenții, de cele mai multe ori însă incifrate pentru spectator. După actul I, care ni se pare foarte încărcat și greoi, chiar și cei mai avizați wagnerieni din sală nu-și puteau elucida sensul unor simboluri vizuale, decriptarea lor neputând fi făcută. După opinia noastră, un spectacol interesant trebuie să stârnească o dezbatere de idei, trebuie să-ți pui întrebări, să încerci să înțelegi intențiile regizorului. Când
Festivalul Bayreuth 2009 (II) by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/6891_a_8216]