105 matches
-
pântece săgeata vînătorului" și când aude că Zoe se va căsători cu un altul, leșină. Pentru această erotică, scriitorul creează un decor antideluvian, teribil, localizat la Dîmbo-vicioara. Nu lipsesc gesturile zgomotoase. Fulger se înfățișează în fața iubitei trădătoare și cu o zâmbire "infernală" răcnește: "Femeie, fii blestemată. Geniu răzbunător, care zbori pe aripa vijeliilor noptoase, auzi-mă". Apoi piere în noapte și se duce să moară pentru Grecia. Misterele românilor, roman neterminat de formulă arheologică, relua preocupările mitologice ale lui Asachi și
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de ținuturi misterioase, spleen-ul. Nordicii din ținuturile pluvioase visează țărmurile meridionale: La nord, în țările ploioase, Cu melancolice popoare, Sunt visători ce plâng și sufăr De nostalgii de soare... Și, rar, când cerul le trimite O rază caldă, o zâmbire, În loc să cânte, să renască, Ei mor de fericire... în vreme ce marinarul bătrân, abia întors pe uscat, pleacă din nou, devorat de chemările acvatice. Ninsorile cad monotone, punctate de funebrele ciori și însoțite de țipete sinistre: Cîrduri-cîrduri, ciori de toamnă Pleacă... Desfrunzite
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
pe sînul fecioresc este un gînd aproape mistic. Alecsandri vorbește, Într-un loc, de caracterul divin al dragostei, În sensul spiritualismului medieval, zicînd că „tot ce-nalță și preface pe om În Dumnezeu” vine de la dragoste. Ninița deschide cu o zîmbire cerurile („mie ceriul li-au deschis”). Este motivul pentru care, În ora ferice, În minutul mit, Îndrăgostitul invocă și obține complicitatea astrelor. Este ideea pe care o exprimă lungul poem alegoric Mărioara, Florioara, unde Alecsandri concentrează toate simbolurile lui erotice
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ochii săi”... Amor face teoria omului, ființă slabă, Înlănțuit inevitabil de iubire („Ah, Îi slab omul, măicuță, și supus pe cît Îl vrei”). CÎt de mîndru, tare ar fi, omul robește la „un nu știu ce plăcut”. E Îndeajuns o clipală, o zîmbire, un dar mic nesocotit pentru ca sufletul să intre În focul mistuitor. Ikanok Însuși se supune, prilej pentru Afrodita de a filozofa: viața omului este un somn În care el visează „de la rîs pînă la plîns”, În lume gustul este Împărat
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Dar ideile poetei se deapănă cu încetineală și monotonie: Ei văd orașul nou - cu biblioteca/ Și cinematograf și noi alei!/ Ei știu - prin munca lor croiesc potecă/ Și legii noastre noi îi dau temei/ Mai mare mă simt văzându-le zâmbirea (...). Pentru a reda caracterul tipic, esența fenomenelor vieții, poezia lirică trebuie să fie individuală, personală. Unitatea între tipic și individual în poezia lirică, rezidă tocmai în participarea afectivă a poetului. Eroul liric exprimând bucuriile sau tristețile sale (...) reliefează tocmai ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]