105 matches
-
se ivește radioasă”. Sunau desigur mai bine decît alte încercări de a exprima poetic în romînește venirea dimineții, între care cea a lui Ion Budai-Deleanu: „Musă, ian’ curmă-ți odihna lină;/ Vezi cum zorile d’albe roșite/ Să ivesc cu zîmbire sărină”. în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și la începutul celui următor, întrebuințarea cuvîntului oscilează între serios și umoristic. La Eminescu, el evocă sfințenia: „Făcui.../ Din ochirile ți murdare ochiu-aurorei matinal” („Venere și Madonă”), în timp ce la Caragiale
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
gros. Cineva tușește încetișor; ceilalți îl sâsâie cu degetul la buze. Mult n-au a aștepta. Ștefan deschide ochii... "Zâmbește? Parcă ar zâmbi. Înseamnă că e de bine. Nu... ni s-a părut numai... Cum să zâmbească?... Nu-i a zâmbire... Rânjește"... Ștefan face câțiva pași, e alt om , nu mai privește pământul... Și, când deschide gura, cuvântul lui e limpede, hotărât, răspicat, dârz: Gata cu jălania! Am hotărât! Mergem înainte! Fie ce-o fi! Pe viață și pe moarte! Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pântece săgeata vînătorului" și când aude că Zoe se va căsători cu un altul, leșină. Pentru această erotică, scriitorul creează un decor antideluvian, teribil, localizat la Dîmbo-vicioara. Nu lipsesc gesturile zgomotoase. Fulger se înfățișează în fața iubitei trădătoare și cu o zâmbire "infernală" răcnește: "Femeie, fii blestemată. Geniu răzbunător, care zbori pe aripa vijeliilor noptoase, auzi-mă". Apoi piere în noapte și se duce să moară pentru Grecia. Misterele românilor, roman neterminat de formulă arheologică, relua preocupările mitologice ale lui Asachi și
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de ținuturi misterioase, spleen-ul. Nordicii din ținuturile pluvioase visează țărmurile meridionale: La nord, în țările ploioase, Cu melancolice popoare, Sunt visători ce plâng și sufăr De nostalgii de soare... Și, rar, când cerul le trimite O rază caldă, o zâmbire, În loc să cânte, să renască, Ei mor de fericire... în vreme ce marinarul bătrân, abia întors pe uscat, pleacă din nou, devorat de chemările acvatice. Ninsorile cad monotone, punctate de funebrele ciori și însoțite de țipete sinistre: Cîrduri-cîrduri, ciori de toamnă Pleacă... Desfrunzite
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
D. Anghel, Din paradoxele unui muribund); "orzurile și fînețele, subțiate ca niște panglici, șerpuiau, se strecurau printre arinii tăbărîți în vai și printre fagii stăpînitori pe culmi" (Gală Galaction, Bisericuța din Razoare); Pe cer un brîu de trandafir,/ Că o zîmbire de fecioara,/ Se-ntinde, crește, înfășoară/ Nemărginirea de safir" (Iuliu C. Săvescu, Căderea stelelor). Universul secesionist este, mai presus de toate, un univers ondulatoriu. Încă la Al. Macedonski ne întimpinau "mișcări onduloase" (Bucolica undă), "pustiuri onduloase" (Stepa), "ondulări de grumaji
Secesionismul în literatura română (IV) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/18138_a_19463]