805 matches
-
din 05 martie 2016 Toate Articolele Autorului Crater Timpul albastru prin deslușirea amintirilor descătușate de neliniște, în nodul ursitei zdrențuit de gânduri, când cobor în râpi pentru a vedea mai bine calea lactee a visurilor și dorințelor risipite în neantul zădărniciei. Plouă cu gri prin aerul câlțos și fierbinte, care foșnește când corbii durerii trec în stoluri. Mă opresc din când în când și mă așez pe buturugile din pădurea arsă de vremea absurdă, prăvălită peste începuturile încolăcite ca niște liane
CRATER GHIOCEI de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1891 din 05 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384197_a_385526]
-
merge din progres în progres. Absurditatea vine din monotonia trudei sisifice. Numai miracolul învierii din morți da un sens vieții și răscumpărare relativității istoriei. Hotărât lucru: lumină învierii devine tot mai clară, pe cât istoria lumii intra în propriul amurg, pe cât zădărnicia propriilor rațiuni de a fi ale omului fără de Dumnezeu încep să-și arate tenebrele. Între păcat și moarte este un cerc vicios: păcătuim fiindcă murim și murim fiindcă păcătuim, sau am păcătuit. Prin Învierea lui Iisus acest ciclu fatidic a
DESPRE INVIERE de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 1963 din 16 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/382160_a_383489]
-
pururi,/ Olteancă mama și al ei bărbat,/ Ei în Ardeal mi-au năzărit contururi./ N-aveam un an, când am fugit c-un tren,/ Cărat de mama spre orișiunde,/ Mai am în oase un bolnav refren/ De roți, ca vechi zădărnicii rotunde./” Numai că, într-o gară, mama a fost scoasă din tren de tălăzuirea mulțimii de români care se refugiau din calea tancurilor rusești și l-a pierdut în vagon pe micuțul Adrian Păunescu. “Și, dintr-o dată, trenul a ajuns
Adrian Păunescu, trei ani în veşnicie [Corola-blog/BlogPost/93260_a_94552]
-
Gheorghe Grigurcu Citind volumul de publicistică al lui Barbu Cioculescu, cu ecleziastică umoare intitulat Zădărnicii, mi-am amintit de un altul, al lui Tudor Arghezi, Tratat de morală practică (ulterior, a doua vocabulă neologistică a fost înlocuită de una neaoșă, pravilă). Aceeași îmbrățișare largă de subiecte ale actualității întoarse pe toate fețele precum un obiect
Ultimul mohican by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8309_a_9634]
-
nouă zile de discuții necenzurate, ne înfățișează un Vladimir Tismăneanu perfect cuplat la realitatea românească. E uimitor cum un intelectual stînd mai tot anul în SUA poate avea o priză atît de amănunțită la scena vanităților politice românești. În privința arenei zădărniciilor publice din țară, Tismăneanu e un connaisseur în detaliu și în întreg. Și dincolo de evenimentele descrise în carte - care este o retrospectivă a ultimilor trei ani de politică românească (2004-2007) -, ceea ce sare în ochi în cazul lui Tismăneanu este aptitudinea
Sub semnul dialogului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8622_a_9947]
-
cu una dintre spaimele profunde ale autorului: tendința spre exces și, ca revers, sentimentul spleen-ului. O formă de manifestare a complexului pielei de sagri. În Fuga, atmosfera de crepuscul a lumii aristocrației este dublată de o spaimă secretă în fața zădărniciei. Tragedia se produce în surdină. Pe fundalul crepuscular al lumii aristocratice, marcat de întâlnirile regulate la Șerban Lascari ale manechinelor celor care fuseseră "boierii vechi", declinul dramatic, dar cinic al acestui univers este încapsulat în careul amoros Cezar Lascari/Gabi
Cât de tendențioasă este Cronica de familie? Paradoxul unei receptări (II) by Oana Soare () [Corola-journal/Journalistic/8430_a_9755]
-
este încapsulat în careul amoros Cezar Lascari/Gabi Ionescu/Alexandra Lascari/Ionel Haralamb. Contemplând starea abulică a lui Cezar care, după a doua ieșire din închisoare, o descoperă pe Gabi fugită în străinătate cu un alt amant, Alexandra are sentimentul zădărniciei, al înstrăinării de propriul cuplu, de propria ființă interioară, de lumea în care trăiește: "Doamne, scapă-mă de josnicia asta! Liberează-mă, Doamne, de chinul ăsta! Nu mai pot, nu mai pot, ajunge, Doamne! M-ai bătut destul! Ajunge Doamne
Cât de tendențioasă este Cronica de familie? Paradoxul unei receptări (II) by Oana Soare () [Corola-journal/Journalistic/8430_a_9755]
-
așteptând, întruchipând răbdarea,/ deci nu-i pentru auz, atunci voi veni să-l iau pentru inimă/ voi veni să iau trup/ și nu mă veți mai cunoaște.../ soarta unui cuvânt nu-i fundal fricii de a muri în/ solitudine și zădărnicie, ci sensul libertății, sus/ dincolo de năluca tristeții/ de gest - cuvântul nu dă rest, nici dâră/ nici umbră/ în el se tace". Nu știu cum sunt cioburile cu care ați debutat. Iar Arlechinul cu fesul pe dos, nu este decât o sumă a
Actualitatea by Valeriu Barbu () [Corola-journal/Journalistic/8002_a_9327]
-
Acum mă simt gol, epuizat, ostenit, cu ceva din dezorientarea tristă a omului după o lungă călătorie - se reîntoarce în orașul existenței sale aievea, unde s-a născut și unde va muri într-o bună zi." Are un sentiment de zădărnicie și e bântuit de mari îndoieli în privința înzestrărilor sale epice: Cred că nu sunt un adevărat romancier, un scriitor așa cum aș dori, un talent capabil de a se exprima simfonic... Sunt un biet om ca oricare altul. Atât." Idealul său
Un roman sentimental și un jurnal de creație by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/7998_a_9323]
-
exact așa simțiți acum și dvs. legat de ceea ce se spune și se scrie despre dvs. Așadar, lucruri care altădată vă afectau acum rămîn fără ecou? Care este motivația acestei indiferențe? Este înțelepciunea care dă altă perspectivă lucrurilor? E sentimentul zădărniciei, cu o altă înțelegere a lumii și a moralității?E pulsiunea de mărire, de vanitate? Sau oboseala care protejează? Ce e? - Aș putea să vă răspund, lejer, ceva din toate la un loc. Asta implică, însă, dacă înțeleg bine, și
GHEORGHE GRIGURCU: "La judecata de apoi a literaților, nădăjduiesc să fiu sancționat cu precădere ca poet" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/8077_a_9402]
-
realitate palpabilă. Își construiește spectacolul pe ceea ce reprezintă miracolul textului, partea lui nevăzută, inexistentul aș zice, fiorul metafizic din golul dintre limbaj și existențial, noțiuni inseparabile, siameze, ca și Estragon și Vladimir, care împart aceeași groapă comună a neputinței și zădărniciei. Nici unul și nici altul nu sunt personaje distincte, cu diferențieri majore, ci se manifestă și individualizează în cuplu, reacționează prin același tip de automatisme, completându-se și stârnindu-se reciproc, ca părți componente ale unei bizare alcătuiri bicefale. În ipostază
Așteptare și limită existențială by Ion Cocora () [Corola-journal/Journalistic/8102_a_9427]
-
combustie, și sacrificiu. În această perspectivă, Freud se vede confirmat: doliul e elementul activ în dubletul alcătuit în toate construcțiile culturale (vezi monumentalul Saturn și melancolia al lui Klibansky, Panowsky și Saxl) împreună cu melancolia: el este forma de zădărnicire a zădărniciei!
Mic tratat despre doliu (3) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6943_a_8268]
-
de a echilibra cât de cât balanța: oferind altceva publicului îmbătat, îmbolnăvit cu nimicuri. Există o scară adevărată de valori, există un sistem de referință autentic la care se cuvine să ne raportăm, dincolo de bombardamentul cu frivolități și mărunțișuri, cu zădărnicii și prostie, cu fapte reprobabile și violență, pe care suntem siliți să-l suportăm zilnic. Repetăm, misiunea aceasta nu e deloc ușoară. Dar un scriitor și un intelectual de talia lui Stelian Tănase are premisele să reușească. Dacă va izbuti
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2867_a_4192]
-
respirația umbrei). Un text introductiv circumscrie un simțămînt al dezarmării ființei în fața neantului intuit într-o ambiguitate a acestuia, apt și totodată inapt a adăposti transcendența: „un idol cu ochii-n lacrimi/ m-a țintuit peste manuscrise/ l-a înduioșat/ Zădărnicia cu care/ gloria abisului meu/ se închina/ de-o viață/ la inexistența lui” (idolul zădărniciei). Pe de altă parte Valeriu Stancu nu întîrzie a- și da în vileag temperamentul fremătător vital, depășind marginile unor poziții conceptual stabilite, dornic foarte a
Lirică meditativă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3924_a_5249]
-
o ambiguitate a acestuia, apt și totodată inapt a adăposti transcendența: „un idol cu ochii-n lacrimi/ m-a țintuit peste manuscrise/ l-a înduioșat/ Zădărnicia cu care/ gloria abisului meu/ se închina/ de-o viață/ la inexistența lui” (idolul zădărniciei). Pe de altă parte Valeriu Stancu nu întîrzie a- și da în vileag temperamentul fremătător vital, depășind marginile unor poziții conceptual stabilite, dornic foarte a se recomanda ca atare. Apare un amestec de solitudine și socializare, de drăcovenie și puritate
Lirică meditativă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3924_a_5249]
-
asemeni duhovnicului, nu muncește, ci lucrează, pentru ca, iată, „în munca ești sclav; în lucrare ești serv și slujitor”, iar scris/cititul, în pofida unor rare clipe de tensiune („Citesc enorm. Scriu pu- țin. Citesc din ce in ce mai mult. Scriu din ce in ce mai puțin. Simptome de zădărnicie”) au și un rost pedagogic; poetul și duhovnicul și, pe calea lor, omul-cititor, poziționînduse într-o relație „esteta” cu Dumnezeu, vor fi asemeni Fericitului Ieronim de la gură peșterii din Bethleem: „Un dar de mare preț. Fericitul Ieronim a stat cîteva
Îngerul lecturii și scrisului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/4225_a_5550]
-
o formă a paradoxului", conchide Fr. Schlegel. Ea pare a fi arma cabotinului, a celui care ia în ușor lucrurile serioase, care se eschivează, se ascunde. Dar este, de fapt, stigmatul dam-natului. A fi ironic înseamnă a fi conștient de zădărnicia ironiei, de nonsensul ei. Este o armă îndreptată spre sine. O formă supremă a onestității care se întâlnește cu ipocrizia. Un impas fără ieșire. O dramă. Ironia înseamnă acuitate, perceperea polisemiei realului: Munților, nu mai bateți mătănii la altarul cerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
străbătută de cea mai profundă neliniște poezia este o bucurie. În ce constă această bucurie, această jubilare ? Când Leopardi a scris poezia A se stesso "Către sine însuși" cu profundul dispreț aruncat vieții fango e noia noroi și urât, infinită zădărnicie este totul, "nimic altceva", iar Eminescu, în Rugăciunea unui dac aruncă "blestem mișcării prime, al vieții primul colț" care a fost motivația de a pune în versuri, în jocul sublim al formelor prozodice cât mai perfecte atâta dispreț și disperare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
când plec, am să las lumea asta tot atât de proastă și de rea, pe cât am găsit-o când am venit într-însa." "Amară și plicticoasă este viața, și nimic altceva: și noroi este lumea... De acum, inima mea obosită, disprețuiește infinita zădărnicie a tot ce există", va clama Leopardi, astfel că "E funesto à chi nasce il di natale. Lirica lui Eminescu este un vast compendiu al imposibilului, dar și al încercării de depășire a lumii neputinței, a eșecului onto-axiologic al vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poștă a alcool dublu rafinat și se răstigni exemplar și de bunăvoie, în semn de mare recunoștință,la loc între filele romanului, care răsuflară ușurate de vreme ce își recuperaseră personajul principal. Romanul cu „r“ mare, Tristețea fagotului meu, o metaforă a zădărniciei vieții pe pământ, a vieții supuse vremurilor și propriilor ițe genetice, culturale, geografice, geopolitice, ajunsese la desăvârșire. Zilele în care proaspăta autoare de romane se înfuriase, se dăduse cu capul de toți pereții, se măcinase, făcuse să crească tensiunea din
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
jur vorbele lui. Și-a dat seama că vorbea cu o voce de copil, pe un ton grav, poate că muzica râului Îi dădea halucinațiile secrete ale lucidității. Poate că aidoma șezuse și Heraclit și meditase, În noapte, ca să Înțeleagă zădărnicia. Fericit a fost acel Heraclit când a pătruns lipsa de Înțeles a lucrurilor și a ignorat zeii. S-a ridicat și nu a simțit efortul, exact ca În clipa când a alunecat În leșin, ușor, parcă dus de apele fluviului
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
a trecut în grija mea după moartea lui Naoji. Timp de o lună am locuit singură în casa de la țară. I-am scris, la un moment dat, lui Uehara. Era probabil ultima mea scrisoare. Se cuibărise deja în mine sentimentul zădărniciei. (rând liberă Am impresia că și tu m-ai părăsit. De fapt, nu, mă uiți încet-încet. Sunt fericită. Sunt însărcinată, așa cum mi-am dorit. Am senzația că am pierdut totul, însă ființa din pântecele meu îmi va smulge, din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
trist pământ interior." Nu va rodi, deci, acest suflet învățat să îndure, nu să schimbe. Urcîndu-și, cu popasuri neîngăduite, drumul Crucii. Și umplîndu-se, fără putința de-a se curăța, de zgura tot mai multă a veacului. " Trăinicia ruinii unui vis", zădărnicie trecută prin zădărnicie, speranța deșartă a călătorului în pantă, atît e de fragilă frînghia de sunete și de bănuieli. Amintiri care nu se încheagă, chipuri după care nu poți să te întorci, parcă legat cu blestemul orfic al unei ieșiri
Aspre căi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7191_a_8516]
-
Nu va rodi, deci, acest suflet învățat să îndure, nu să schimbe. Urcîndu-și, cu popasuri neîngăduite, drumul Crucii. Și umplîndu-se, fără putința de-a se curăța, de zgura tot mai multă a veacului. " Trăinicia ruinii unui vis", zădărnicie trecută prin zădărnicie, speranța deșartă a călătorului în pantă, atît e de fragilă frînghia de sunete și de bănuieli. Amintiri care nu se încheagă, chipuri după care nu poți să te întorci, parcă legat cu blestemul orfic al unei ieșiri din infern. Și
Aspre căi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7191_a_8516]
-
complexe decât par la prima vedere: "ținta la Raymond Chandler trebuie căutată dincolo de obișnuitele scopuri ale romanului polițist - divertismentul și, eventual, încercarea de a reda o lecție de morală. }inta lui e metafizică. Ea vizează teme abstracte precum singurătatea, deziluzia, zădărnicia, eșecul, urâtul, criza, degenerescența, plictisul, oroarea, alienarea, căderea, opacitatea, revolta, frica. În raport cu ele, detectivul Marlowe e un Ťinvestigatorť al nevăzutelor (s.a.) și nu al aparențelor (s.a.) nemilosului univers tentacular" (p. 27). Analiza lui Mircea Mihăieș nu ocolește nici zonele mai
Cui prodest? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8702_a_10027]