155 matches
-
principal este Tudor Șoimaru, oștean în armata voievodului Tomșa, descendent dintr-o veche familie de răzeși dintr-un sat de pe malul Răutului. El se îndrăgostește de Magda, frumoasa fiică a boierului Stroie Orheianu, pe care o salvase din mâinile cazacilor zaporojeni. Tudor Șoimaru este sfâșiat între dragostea pentru Magda, fiica celui care-i ucisese tatăl și-i jefuise neamurile, și dorința de a se face dreptate. În final, el îl ucide pe boier și dă foc curții boierești. "Neamul Șoimăreștilor" este
Neamul Șoimăreștilor (film) () [Corola-website/Science/314041_a_315370]
-
iar cei doi frați de sânge ai săi îi propun să-l însoțească. Ei fac un popas la hanul de la Fântâna lui Albotă și acolo îl întâlnesc pe boierul Stroie Orheianu (Ștefan Ciubotărașu), salvându-i acestuia fata din mâinile cazacilor zaporojeni care o răpiseră. Boierul avea conacul la Murgeni, în apropiere de Șoimărești, și merge o porțiune de drum împreună cu cei trei frați de sânge. Tudor Șoimaru se îndrăgostește de Magda (Ana Maria Nicolau), iar fata îi răspunde la sentimente. Ajuns
Neamul Șoimăreștilor (film) () [Corola-website/Science/314041_a_315370]
-
hatman interimar pe [[IakIm Somko]]. Iuri a păstrat controlul asupra Ucrainei de pe malul drept, consfințind împărțirea țării. Somko s-a sprijinit în special pe clasa cazacilor bogați (starșina), ceea ce a dus la apariția unei opoziții din partea [[cazaci din Zaporijia|cazacilor zaporojeni]] și a liderului lor, Bruihevețki. Somko a pierdut și sprijinul Moscovei și, după Rada (consiliul) din 1663, a fost înlocuit de Bruihevețki și executat. [[Ivan Bruihevețki]] a fost aproape total dependent de Rusia. El a semnat în 1165 la Moscova
Ruina (istorie) () [Corola-website/Science/319491_a_320820]
-
60 de hectare cu numeroase clădiri . În vara anului 1574 Ion Vodă cel Viteaz o asediase cu armata sa, apoi în 1595 și 1600 făcuse două încercări și Mihai Viteazul. În aceeași perioadă, Tighina a fost atacat și de cazacii zaporojeni. În 1709 la Varnița, trecând prin Tighina, se refugiază Carol al XII-lea al Suediei împreună cu căpetenia cazacilor, Ivan Stepanovici Mazepa, după înfrângerea în războiul cu Rusia. Regele suedez spera să primească sprijinul sultanului în continuarea luptei sale împotriva țarului
Tighina () [Corola-website/Science/297400_a_298729]
-
în baltă", despre care Călinescu spunea că folosește un „stil mai complex”. În "Șoimii", primul roman istoric al lui Sadoveanu, personajul principal este Nicoară Potcoavă, un boier moldovean de la sfârșitul secolului al XVI-lea, care a devenit hatman al cazacilor zaporojeni și domnitor al Moldavei. Povestea, a cărei idei principale au fost trasate de Sadoveanu pe vremea când încă era un adolescent, se concentrează pe evenimentele timpurii din viața lui Nicoară, bazându-se pe povestea conform căreia el și fratele său
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
la capturarea domnitorului Ioan Vodă cel Cumplit, luând-o ca prizonieră pe fiica sa Ilinca. Această poveste are mai multe episoade în care accentul se pune pe ilustrarea nelipsitelor festine, precum și un fragment în care Potcoavă și aliații lui, cazacii zaporojeni, se apucă de băut. Acoperind mai mulți ani din viața lui Nicoară, și culminând cu înlăturarea de la putere, narațiunea arată victoria sa împotriva pretendenților Petru Șchiopul și Golia, și prețul pe care l-a avut de plătit pentru ascensiunea sa
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
Fiind alungat de Alexandru Lăpușneanu și de turci, s-a refugiat în Polonia, unde a fost decapitat de polonezi. Bogdan Lăpușneanu a încheiat tratate de supunere cu polonezii. Ioan Vodă cel Viteaz s-a confruntat cu boierimea. Aliat cu cazacii zaporojeni, îi învinge pe turci la Jiliștea. Este ucis de turci în luptele ulterioare. Iancu Sasul a dus o politică fiscală grea, lapusnenii revoltandu-se. Este ulterior ucis la Liov în 1582. După ce turcii au cucerit Belgradul în 1521, aceștia aveau
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
Viteaz o asediase cu armata sa, apoi în 1595 și 1600 făcuse două încercări și Mihai Viteazul, însă nici cei doi domnitori nu au avut sorți de izbândă. Tot cam în acea perioadă Benderul a fost atacat și de cazacii zaporojeni. În anii 1705-1707 lucrările de întărire a acestui edificiu de o deosebită importanță militară au fost continuate de către meșterii moldoveni sub conducerea și supravegherea nemijlocită a lui Dimitrie Cantemir. Neculce scrie că D. Cantemir, adus de turci spre a isprăvi
Cetatea Tighina () [Corola-website/Science/317016_a_318345]
-
Cazacii zaporojeni (în limba ucraineană: "Запорожці"; "Zaporojți") au fost cazaciii care locuiau în Regiunea Zaporoje din centrul Ucrainei. Armata zaporojeană și-a mărit rapid efectivele în secolul al XV-lea prin primirea iobagilor care fugeau de pe moșiile feudalilor din Uniunea statală polono-lituaniană
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
rapid efectivele în secolul al XV-lea prin primirea iobagilor care fugeau de pe moșiile feudalilor din Uniunea statală polono-lituaniană . În cursul secolelor al XVI-lea, al XVII-lea și cea mai mare parte a celui de-al XVIII-lea, cazacii zaporojeni au reprezentat o forță militară și politică puternică, care s-a au intrat în conflicte sau alianțe cu Uniunea statală polono-lituaniană, Imperiul Otoman și vasalul acestuia Hanatul Crimeii precum și cu Țaratul Rusiei, până când Imperiul Rus a desființat prin forță formația
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
regiunile mai sigure din stepele Niprului inferior. Cazacii nu s-au sfiit să atace și să jefuiască pe toți vecinii, chiar și pe cei mai puternici decât ei. În secolul al XVI-lea, odată cu extinderea controlului polono-lituanian spre sud, cazacii zaporojeni au început să fie văzuți ca supuși ai Rzeczpospolitei. Cazacii înregistrați au devenit parte a armatei polono-lituaniene, situație care a durat până în 1699. Spre sfârșitul secolului al XVI-lea, relațiile Uniunii polono-lituaniene cu Imperiul Otoman, care nu erau oricum cordiale
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
influențat profund societatea ucraineană din secolele al XVII-lea - al XVIII-lea în domenii precum cultura, administrația, armata și altele. Organizațiile căzăcești nu erau doar de natură militară, ci mai degrabă un amestec de organizații publice („hromada”) și politico-militare. Cazacii zaporojeni erau conduși de un hatman, secondat de un secretar, un judecător și un arhivar, fiind ajutat în îndeplinirea sarcinilor sale de un consiliu, Rada Siciului. Diferite surse se referă la Siciul Zaporojean ca la o „republică a cazacilor”, de vreme ce puterea
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
cămășile de zale. Cazacii au fost în acele vremuri una dintre cele mai bune organizații militare din Europa, unitățile lor militare intrând în slujba puterilor vremii - Imperiul Rus, Polonia sau Franța. După semnarea Tratatul de la Pereiaslav din 1654, teritoriul cazacilor zaporojeni a trecut sub controlul Țaratului Rusiei, dar a continuat o lungă perioadă de timp să se bucure de o autonomie largă. După moartea lui Bogdan Hmelnițki (1657), succesorul acestuia, Ivan Vihovski, conștient de amestecul tot mai pronunțat al rușilor în
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
Rada cazacilor. Cazacii de rând au considerat că o alianță cu polonezii catolici era de neacceptat. Cazacii furioși au ucis pe o serie de polcovnici (colonei) favorabili tratatului, iar Nihovski a scăpat cu greu cu viață. După moartea lui Hmelnițki, zaporojenii au continuat să aibă o conducere separată de Hetmanatul căzăcesc, ai cărui lideri erau hatmanii numiți. Zaporojenii își alegeau proprii conducători cunoscuți cu numele de „koș otamani” pentru mandate de un an de zile. Fricțiunile dintre cazacii Hetmanatului și cei
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
furioși au ucis pe o serie de polcovnici (colonei) favorabili tratatului, iar Nihovski a scăpat cu greu cu viață. După moartea lui Hmelnițki, zaporojenii au continuat să aibă o conducere separată de Hetmanatul căzăcesc, ai cărui lideri erau hatmanii numiți. Zaporojenii își alegeau proprii conducători cunoscuți cu numele de „koș otamani” pentru mandate de un an de zile. Fricțiunile dintre cazacii Hetmanatului și cei din Zaporoje au crescut în mod semnificativ în această perioadă. Cazacii care luptaseră în trecut pentru independența
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
mod semnificativ în această perioadă. Cazacii care luptaseră în trecut pentru independența față de Uniunea statală polono-lituaniană s-au implicat după stabilirea alianței cu rușii în o serie de revolte împotriva Țaratului Rusiei. Cazacii doreau păstrarea privilegiilor și autonomiei lor. Cazacii zaporojeni conduși de Kost Hordiienko s-au alăturat în 1709 rebeliunii hatmanului Ivan Mazepa. Mazepa a fost un consilier și prieten apropiat al împăratului Petru cel Mare, dar s-a aliat cu regele Carol al XII-lea al Suediei împotriva suveranului
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
a ordonat distrugerea Siciului Zaporojean. După moartea lui Mazepa în Basarabia în 1709, în fruntea Hetmanatului a fost ales Pilyp Orlik. Orlik a propus un proiect de constituție prin care era prevăzută o diminuare a autorității hatmanului, păstrarea privilegiilor cazacilor zaporojeni, întreprinderea de măsuri pentru asigurarea egalității sociale printre cazaci și întreprinderea de pași concreți pentru separarea Ucrainei de Rusia. Bucurându-se de sprijinul regelui Carol al XII-lea, Orlik a semnat o alianță cu tătarii din Crimeea și cu otomani
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
Carol al XII-lea, Orlik a semnat o alianță cu tătarii din Crimeea și cu otomani împotriva Rusiei. După un prim succes în 1711, campania împotriva Rusiei s-a încheiat cu o înfrângere, iar Orlik a plecat în exil. Cazacii zaporojeni au construit un nou Sici sub protecția otomanilor, Siciul Oleșki, pe cursul inferior al Niprului. Deși a existat un număr de zaporojeni care s-a reîntors sub protecția Moscovei, cei mai mulți au rămas sub controlul liderului anti-srus Korst Hordiinko. Doar după
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
în 1711, campania împotriva Rusiei s-a încheiat cu o înfrângere, iar Orlik a plecat în exil. Cazacii zaporojeni au construit un nou Sici sub protecția otomanilor, Siciul Oleșki, pe cursul inferior al Niprului. Deși a existat un număr de zaporojeni care s-a reîntors sub protecția Moscovei, cei mai mulți au rămas sub controlul liderului anti-srus Korst Hordiinko. Doar după moartea acestuia în 1733 a fost posibilă reînceperea procesului de preluare a controlului ținuturilor căzăcești de către ruși. Fricțiunile dintre cazaci și conducerea
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
la edificarea capitalei nordice a imperiului au murit, spunându-se mai apoi că Sankt Petersburgul „a fost construit pe oase”. În 1734, Imperiul Rus a început pregătirile pentru un nou război împotriva Imperiului Otoman și a făcut o înțelegere cu zaporojenii. Tratatul semnat la Lubnî, cazacii zaporojeni și-au recăpătat fostele proprietăți, privilegii, legi și obiceriuri, fiind obligați în schimb să lupte sub comanda armatei ruse din Kiev. A fost construită un nou centru militaro-politic („sici”) - „Noul Sici”, în locul celui distrus
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
au murit, spunându-se mai apoi că Sankt Petersburgul „a fost construit pe oase”. În 1734, Imperiul Rus a început pregătirile pentru un nou război împotriva Imperiului Otoman și a făcut o înțelegere cu zaporojenii. Tratatul semnat la Lubnî, cazacii zaporojeni și-au recăpătat fostele proprietăți, privilegii, legi și obiceriuri, fiind obligați în schimb să lupte sub comanda armatei ruse din Kiev. A fost construită un nou centru militaro-politic („sici”) - „Noul Sici”, în locul celui distrus de Petru I al Rusiei. Cazacii
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
au permis în continuare așezarea pe teritoriile controlate de ei a țăranilor iobagi fugiți de pe moșiile proprietarilor ruși sau polonezi, în încercarea de a câștiga aliați în lupta împotriva unor posibile încercări ale rușilor de amestec în afacerile interne ale zaporojenilor. În 1762, Zaporojia era populată cu aproximativ 33.700 de cazaci și 150.000 de țărani. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, cea mai mare parte a clasei ofițerilor cazaci fusese încorporată în nobilimea rusă, dvorianstvo, dar cea mai mare
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
a libertăților și privilegiilor și au continuat să ofere refugiu țăranilor care fugeau de iobăgie din Rusia și Polonia, inclusiv cazacilor ruși ai lui Emelian Pugaciov, ceea ce a înfuriat-o puternic pe împărăteasa Ecaterina cea Mare. Datorită atitudinii binevoitoare a zaporojenilor față de șerbii fugari, în 1775, numărul iobagilor care fugiseră din hetmanant și teritoriile ucrainene controlate de polonezi și se refugiaseră în Zaporojia crescuse la aproximativ 100.000 de oameni. După semnarea Tratatului de la Kuciuk-Kainargi, prin care Rusia anexa Hanatul Crimeii
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
din hetmanant și teritoriile ucrainene controlate de polonezi și se refugiaseră în Zaporojia crescuse la aproximativ 100.000 de oameni. După semnarea Tratatului de la Kuciuk-Kainargi, prin care Rusia anexa Hanatul Crimeii, nevoia pentru o apărare a frontierei de sud de către zaporojeni a dispărut. A început colonizarea „Noii Rusii”. Una dintre coloniile aflate în imediata vecinătate a Zaporojiei a fost Noua Serbie. Colonizarea din zonă a provocat conflicte dintre coloniști și cazaci legate de dreptul de proprietate asupra pământurilor. which often turned
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
dreptul de proprietate asupra pământurilor. which often turned violent. Hotărârea pentru dizolvarea organizației militaro-teritoriale a cazacilor a fost luată de împărăteasa Ecaterina a II-a pe 7 mai 1775. Generalul Piotr Teleki a primit ordinul să ocupe principala fortăreață a zaporojenilor, Siciul, și să o distrugă. Planul a fost ținut secret, iar regimentele care se întorceau din ultimul război ruso-turc, la care participaseră și cazacii, au primit sarcina să ducă la îndeplinire această operațiune. Forțele destinate desființări Siciului erau formate din
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]