186 matches
-
înger înlăcrimat. Și bătălia se-ncinse cutremurând mica vale peste care ningea mai departe cu fulgi de argint. Apărați de iconițe și cruci, învăluiți în aburii de tămâie, sătenii stăteau lipiți unii de alții, privind cu ochi rotunzi, cu bărbile zbârlite, cu carnea înfiorată, încleștarea. Îngerii săgetau iezmele cu săgeți de oțel, de sticlă și de lumină, le hăcuiau cu spade cu două tăișuri, scurgîndu-le sângele negru-n zăpadă, se ridicau în zbor și sugrumau cu mâinile late demonii aripați. Balaurii
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
-o avea de obicei față de mine (mă lăsa de fapt cu totul în grija mamei) se schimba, când îl înfuriam, în mânie nestăpânită, se repezea la mine să mă rupă-n două, congestionat, cu ochii ieșiți din orbite, cu părul zbârlit (cînd nu era prins în veșnicul lui ciorap de damă). Urmau scene dramatice, de sfârșit de lume. Eu mă trânteam pe jos, urlam cât puteam, disperat ca-n ghearele unei fiare, mama se-arun-ca în fața lui țipând "Nu-i da în
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
caninii puternici. În prim-plan era însă de obicei o acrobată aproape goală, ale cărei picioare în ciorapi de plasă ocupau aproape jumătate din panou. Mai apăreau și câteva figuri de clovni, vopsiți pe toată fața și cu părul roșu, zbârlit. Doar anul trecut totul fusese altfel, pentru că spectacolul fusese pe apă. Toată arena Circului fusese umplută cu apă, și toate numerele, jonglerii, dresuri de căței și maimuțe, clovnerii și acrobații, se petrecuseră-n bărci și pe plute minunat împodobite, care
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
nenumărate ori în urechi. Am început să tușesc. Un scuipat sângeriu, o picătură din adâncul măruntaielor mele căzu pe oglindă. Am atins-o cu buricul degetului și m-am întors, s-o văd pe doică palidă precum cearșaful, cu părul zbârlit, cu ochii stinși și buimăciți. Ducea în mână un castron cu fiertură de orz, ca data trecută. Mă privea, deconcertată. Mi-am acoperit fața cu mâinile ducâdu-mă să mă ascund după perdeaua din alcov. Am vrut să dorm. Un cerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de arătare îmbrăcată elegant în caftan princiar. Avea capul mai mare și cuca abia îi stătea într-o parte. Fața roșie și lucioasă era atât de umflată încât ochii nu se mai vedeau decât ca două tăieturi orizontale sub sprâncenele zbârlite. Mustățile și barba ca niște arici ascundeau cu totul gura. În cea mai literară limbă turcă, prințul Constantin răspunse salutului imbrohorului și-și exprimă durerea că tatăl lui, fiind suferind, nu poate să facă față obligațiilor impuse de protocol. — Dar
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
dar preferă să se lămurească: — Toate clopotele? — Da, toate. E priveghi mare. Se fac rugăciuni speciale în toate bisericile, pentru sănătatea noastră. — De ce nu mi s-a spus? Uimirea lui Brâncoveanu era atât de mare încât pe fruntea tumefiată sprâncenele zbârlite se arcuiră și mai tare. — M-aș fi rugat și eu! — De asta am vrut să te văd. La noapte se schimbă. — Ce se schimbă? — Toate. La noapte pleacă iarna și vine vara. Se leagă rodul pomilor, înfrunzește codrul. La
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de oboseală de la redacție. Trenul a șuierat și s-a pus în mișcare, smulgându-mă din contemplație. — Aha, aici erai, Stricăciune mică ! — A, salut, Stricat Bătrân, am spus eu, clipind în cele din urmă și mutându-mi privirea spre capul zbârlit al lui Gălățanu. Ajunsese, ca de obicei, în ultimul moment. Am ieșit împreună pe hol și ne-am aprins țigări. — Ce mai e nou ? întrebă el. — Nimic nou. De când m-am mutat la București n-am făcut nimic. — Cum așa
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
la o primă aproximare, am putea zice că, aproape prin definiție, această zonă se află într-o mare umbră. Pentru oamenii tineri, scriitorii, filozofii sau oamenii de știință nu sânt vedete. Cel puțin până nu ajung să aibă plete cărunte zbârlite, să scrie pe tablă E=mc2 și să scoată limba din răsputeri. Am întîlnit foarte rar inși care să-și fi făcut un idol dintr-un scriitor. Când eram adolescent și mergeam la cenaclul liceului "Cantemir" am cunoscut acolo o
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
dărîmătură veșnică, zice Domnul... 27. "Înălțați un steag pe pămînt! Sunați din trîmbiță printre neamuri. Pregătiți neamurile împotriva lui, chemați împotriva lui împărățiile Araratului, Miniului și Așchenazului. Puneți căpetenii de oaste împotriva lui! Faceți să înainteze caii ca niște lăcuste zbîrlite! 28. Pregătiți împotriva lui pe neamuri, pe împărații Mediei, pe cîrmuitorii lui și pe toate căpeteniile lui, toată țara de sub stăpînirea lor! 29. Se clatină pămîntul, se cutremură, căci planul Domnului împotriva Babilonului se împlinește și El va face din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
și ovațiilor, el le schimba, după un ritm pe care-l simțea numai el. Juca mereu un personaj bufonesc, numai mască, un hopa-mitică de celuloid, cu mutra pictată cu vopsele de bâlci. Avea mereu gura neverosimil de roșie, iar părul zbârlit - negru ca dat cu cremă de ghete. Așa cum se agita în mijlocul grupului de pe băncile înțesate, Lulu părea pictat direct pe aer cu smuciri neașteptate de pensulă. "Păi măi nevastă, ce mîncăm? / Șai-da-dirlada-da/ Păi ne cordim și ne culcăm/ Șai-da-dirlada-da/ Păi
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
am luat-o la fugă spre conac, izbindu-mă din răsputeri peste față ca să mă trezesc. Am trecut de poarta ferecată și m-am repezit pe scări în sus, sărind câte două trepte și simțindu-mi tot părul de pe corp zbârlit și-nghețat de groază. Treptele de lemn, stacojii, scîrțîi-toare, se întindeau din ce în ce mai sus, fără ca un capăt al lor să se poată străvedea 98 undeva. Totuși, într-un târziu, am ajuns în capul scării, singur și dezorientat în lucirea lividă a becului
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
și, ridicîndu-și fusta mini, mi-a lipit-o de chiloții de dantelă, prin care i-am simțit o clipă sexul tare și umed. Și-a lipit apoi gura îngrozitoare de-a mea. Atunci am luat-o la fugă, cu părul zbârlit și cu o teroare de un anumit fel, necunoscut până atunci și nemaiîntîlnit nici de-atunci încolo. Centrul, centrul obscen și mizer al clipelor vieții mele... "Stai!" îmi striga Lulu. Stai că am glumit, Victoraș!" Dar alergam din toate puterile
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
putere, ca simțindu-se vinovată. O forță mai mare decât voința lui îl trase pe ușă afară si-l împinse la ușa Otiliei. Bătu iarăși ușor, ca altădată. Auzi limpede săritura speriată a fetei și tropotul pașilor prin odaie. Capul zbârlit al Otiliei apăru în întredeschizătura ușii. - Ce vrei, Felix? întrebă fata cu reproș.Felix se zăpăci și declară prostește: - Te... iubesc! - Of, doamne, se văietă Otilia, iar nu ești deloc cuminte.Ți-am spus să nu mai vii. Și cum
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
o mânăstire adorabilă, unde vei putea medita absolut singur. Nu vin acolo decât îngeri îmbrăcați în alb, dimineața la nouă și seara. Acolo este locul dumitale, maestre! - Și e pustiu? - Pe onoarea mea! Mai pustiu ca-n Thebaida. Un cap zbârlit se lipi de fereastră. Era Marina, care spiona de afară. Simion, exaltat, se lăsă luat de braț de Stănică și Weissmann, care-l suiră iute în trăsură, ca să nu se răzgândească. Nimeni din casă nu arătă vreo emoție deosibită. Aglae
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
o masă mare, rotundă, la care poți deopotrivă mânca sau lucra. Din ea o ușă mare se deschide către terasă și, când e cald afară, poți ține ușa deschisă pentru a comunica cu exteriorul și a avea sub ochi coroanele zbârlite ale câtorva brazi și, pierdut între ei, contrapunctul melancolic al unui mesteacăn. În planul doi se desprind acoperișurile cu olane roșii, turle de biserici și, în zare, relieful împădurit al dealurilor care înconjoară Heidelbergul și care rămân până către mijlocul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Ce călăreți? tresare Rufus. — După veșmânt par tesalieni. Au dat drumul unor tauri... — Roșcați cumva la culoare? — Îhî... — ăștia sunt sălbatici. Mai violenți și mai mari decât ai noștri. Îi întrec și în viteză. — Pff! se cutremură Pusio. Ce păr zbârlit au! Și botul căscat până la urechi... Își trage iute capul înapoi. — Unul tocmai a trecut pe lângă mine! strigă. Se uită întrebător la Rufus. — Mi s-a părut că are ochii azurii... Instructorul mustăcește. Pusio mai riscă o privire afară. — Pe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
șarpelui răutății. Îi șoptește la ureche, în timp ce încearcă să și imprime pe față o expresie tandră: — Ți se simte subsuoara. Trăsăturile femeii se crispează. Pleacă supusă capul și așteaptă ca el s-o ia înainte. Și rade-ți perii ăia zbârliți și negricioși de pe picioare, ar mai vrea să-i spună Germanicus, dar se stăpânește. N-are rost să se răz bune pe ea pentru greșelile lui. Privirea cercetătoare a lui Herodes Agrippa îi învăluie rapid. Nu e el omul să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
îngemănate, să nu facă niciodată inima ce nu vrea creierul și mai cu seamă creierul să nu facă ce sfâșie inima! Generalul se uită câteva momente la Bologa, apoi la ceilalți, apoi râse cu poftă, cu gura căscată, cu mustățile zbârlite, încît fața i se încreți ca o coajă de nucă stricată. ― Foarte... foarte... interesant! mormăi dânsul râzând. Pe urmă, potolindu-se cu greutate și cu o vădită rușine pentru că nu și-a stăpânit râsul, își reluă masca obișnuită și serioasă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dinlăuntrul ființei sale... și expresia feței trecu de la neliniște la oroare. Burke luă un pahar de apă de pe noptieră și-l întinse. Ea îl respinse cu o mișcare bruscă a brațului. Jones sări din pat, mieunând și pufăind, cu părul zbârlit. Ghearele scrâniră pe podeaua de plastic și fugi. Ripley dus mâna la piept și spatele i se arcui. Începură convulsiile și senzația de sufocare. ― Cod albastru pentru patru sute cincisprezece! Cod albastru, patru unu cinci! striga meditehniciana spre microfoanele omnidirecționale. Ajutată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
afumată, cu zâmbetu-i frățesc, Marin pușcașul sosi, cu băiatul ca un mânz după el. Uite-l, ăsta-i! zise mândru Sandu, și întinse mâna spre om. Pușcașul, scund, lat tare în spete, cu obrazul uscat, înnegrit de o barbă rară, zbârlită, mă privea fără să clipească, fără să zâmbească, cu doi ochi rotunzi, verzi. Cu dreapta ținea de strat pușca atârnată pe umăr, și mâna neagră, mare, cu degetele lungi, osoase, noduroase, mi se păru înspăimântătoare. Zâmbii: —Dumneata ești Marin?... Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lui rotunzi. —Dumneata ești boierul din Sărățeni? Da! răcni repede crâșmarul; boierul Niculiță! Și așeză cu grijă, pe masă, trei păhărele de țuică. Vânătorul sorbi încet băutura, cu ochii pe jumătate închiși. Puse paharul la loc și-și șterse mustățile zbârlite. Grăi iar cu glasu-i ostenit: — Am auzit că la Sărățeni o duc mai bine rumânii... Sandu nu-mi dădu voie să răspund. Își repezi arătătorul drept, înainte: Cum? foarte bine! acolo, ca în sânul lui Avram! Ți-o spun eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
domolea. Și cu toate că mă purtam bine cu el, ceva din amarul lui parcă mă ajungea și pe mine; mă privea cum își privea vânatul, cu ochii sticlind uneori; câteodată nu-mi răspundea la întrebări. Toată ființa lui uscată, cu barba zbârlită, cu ochii adânci, neînțeleși ca apa Iezerului, era plină de neîncredere, de pornire asupra ciocoiului, care-l lăsase cu pușca și căsuța lui numai, și care-i făcuse un rău mare, odată, în tinereță poate. Și orice-aș fi făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe dedesubt largă și lină, cu strălucire întunecoasă. În stânga, pe malul dinspre Galați, o bulgărie își întindea răzoarele lungi și liniile negre ale șănțurelelor, cu sticliri de șuvițe de apă printre zarzavaturi. Stăpânul ei era un om cu mustățile mari, zbârlite, cu ochii abia zăriți sub sprâncenele late; un om negru și tăcut. Stăpân la podul umblător din susul liniei ferate, cunoșteam pe un moșnegel îndesat, cu mustăcioară albă, cu ochi mititei pe obraz zbârcit. Și venind acum încet spre căsuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
căsuță și spre podul umblător care sta de partea asta de mal, pe când odgonul se întindea neclintit, negru, încovoiat în jos din mijloc, deasupra râului. Nu se uita la bulgar, nu se mai uita nici la mine. Trase de pe acoperișul zbârlit al căsuței prăjina lungă cu vârf de fier la capăt, o puse pe umăr și porni cu pași îndesați pe malul năsipos, în susul apei. Înțelesese în urmă și grădinarul despre ce e vorba. Ridicându-și șalvarii cafenii și opincile mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
căruță cu doi boi. În căruță, între ranițe, stătea un moșneag: din când în când atingea boii cu sfârcul biciului și atuncea i se vedeau ochii, apoi părea că-și închide obrazul în sprâncenele-i stufoase și-n barba-i zbârlită. Câțiva soldați, cei mai slăbiți de drum, despovărați de greutăți, pășeau în urma chilnei de dinapoi, domol, cu capetele plecate, prin roirea pulberei deșteptate. La ambulanța noastră, pe lângă caii regimentului, erau înhămați și doi căiuți care se zbăteau în ștreanguri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]