181 matches
-
învățătorului? Un copil i-o arătă cu degetul: numai nițel mai înainte. Casa nu se deosebea întru nimic de celelalte. Doar curtea era mai curată și în geamuri într-adevăr râdeau niște mușcate însîngerate. Deschise portița. Un dulău șchiop și zbârlit se aruncă la dânsul, lătrând atât de furios, de parcă să-l sfâșie. Din cerdacul îmbrăcat cu viță sălbatică îi coborî într-ajutor o țărancă sprintenă, care alungă câinele. ― Aici șade, mă rog, domnul învățător? întrebă Titu nehotărât. ― Aici, aici, poftiți
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
scenă. Apoi, toți strigară îngroziți și fugiră cât mai departe de masă și de monstrul orb care se răsucea în pieptul lui Kane. În această acțiune de retragere instinctivă, disperată, motanul le-o luase înainte. Cu coada ridicată, cu blana zbârlită, cu gheruțele scoase, din două salturi părăsi masa și încăperea. Micul craniu dințat se zbătea convulsiv pentru a se extrage din ascunzătoarea lui. Brusc, parcă opintindu-se, țâșni din torsul zdrențuit al lui Kane. Capul și gâtul erau legate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
face loc lui Tom, care păși, cu aceeași stângăcie, în spațiul din fața lui. Afară, lumina scânteietoare de aprilie dezvăluia un cer albastru, pufuri de nori albi, grăbiți, mărul din grădină torturat de vânt, un gard părăginit, știrb, o iarbă umedă, zbârlită, nepieptănată. Prin contrast, încăperea era întunecată, îngustă, cu tavanul jos, iar șemineul strâmt părea o crăpătură în zid. John Robert spuse: — Te rog, ia loc. Te rog - ia - loc. Tom se uită la cele două fotolii dezolante, joase, cu arcurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
săpun pe care câte o jumătate de oră le făcea la spălat. 188 189 . . . Raglanul englezesc hotărâse noua stare de lucruri. Croitorul, pe garanția lui Whip, liberase haina pe un simplu acompt și Lică o înnoise în prima zi mai zbârlită. li ședea șnapanului foarte bine și primise complimente de la tot personalul inferior, la care răspunsese făcând cu ochiul și căutîndu-se de formă în buzunare cu un gest de bune intenții. Pe când fuma o țigară de foi oferită de saftea ele
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
văzut până acum nici un zmeu adevărat, copii. Ana către zmeoaică: Am venit să-l văd pe Împărat! Zmeoaica: ─ Eu sunt Mama tuturor Zmeilor și dacă nu pleci imediat, te zdrobesc, proasto! ...Ah, copii, auziți ce urât vorbește? Pe coada mea zbârlită, ce frică îmi e! Zmeoaica nu mă vede, dar mie tot îmi vine s-o rup la fugă. Știu, nu-i frumos deloc. Trebuie să rămân, n-am ce face. Ca să mai capăt curaj, din reporter obișnuit mă transform, mă
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
să cultive un gen mai stabil decît se purta la Elite. Clica lui Sludden veni de la cinema. Frankie era durdulie și veselă, într-o fustă strîmtă, albastru-deschis, iar părul albastru-deschis îi încadra fața. Nan era o blondă mică, timidă și zbîrlită, de șaisprezece ani. Rima avea o figură interesantă, deloc frumoasă, cu părul negru dat pe spate și prins în coadă la spate. Toal era mărunțel, cu o înfățișare sălbatică și plăcută, cu o barbă tinerească, roșcovană și ascuțită, și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
idee bună, așa că mi-a scris adresa și cum să ajung acolo pe un pachet gol de țigări. Cineva a strigat că trebuie să mă duc la ghișeul cincisprezece. M-am dus acolo și am fost întîmpinat de bătrînul funcționar zbîrlit care mi-a dat fișa înapoi, spunîndu-mi: — Cererea este aprobată. Prezentați-vă la caserie să luați banii. L-am întrebat pînă cînd trebuia să-mi ajungă banii. Ar trebui să vă ajungă pînă vă găsiți de lucru, dar dacă îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
lui. Șușotelile pe care le auzea păreau să îi ia în bătaie de joc privirea absentă pe care o arbora pentru a-i dezarma pe cei care-l criticau, iar rîsetele pe care le auzea părea provocat de părul său zbîrlit pe care nu și-l peria sau pieptăna niciodată. Mergea repede pe străzile cu mai puține magazine, în care oamenii se mișcau în cupluri misterioase. încrederea în sine creștea odată cu întunericul. Pe față i se așternu o expresie hotărîtă, ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fost la fel, dacă s-ar fi întors. Ajunse la scaun, se prăbuși acolo și stătu drept, dar picotind, pînă cînd cineva păru că țipă la el. Deschise ochii și spuse nedeslușit: — Nu... sînt... animal. Un funcționar bătrîn cu sprîncenele zbîrlite i se adresă din spatele ghișeului: — Atunci ar trebui să fii în registrul profesional. — îîî... Cum? — Coboară la etajul doi. Lanark se întoarse la lift și se trezi ca lumea de abia cînd se află în el. Se întrebă dacă toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
maiorului până când acesta dispăru la capătul străzii apoi trase obloanele. Verifică încă o dată ușa de la intrare și se întoarse în hol. Își surprinse chipul în oglinda mică cu pompoane de mătase, agățată lângă scrin. Un cap micuț, cu bucle grațios zbârlite. Șopti: ― Ești singură, draga mea. Dar nu trebuie să te amăgești pentru că el nu te-a crezut! Ți-a lăsat timp ca să te trădezi. Va trebui să fii mai isteață decât ai fost vreodată în viața ta. Înflori oglinda cu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
sau pe ulițe se auzea distinct micul lor chițcăit de agonie. Dimineața, în mahalale, îi găseai întinși, prin aceleași rigole, cu o mică floare de sânge pe botul lor ascuțit, unii umflați și putrezi, alții țepeni și cu mustățile încă zbârlite. Îi găseai chiar și în oraș în mici grămezi, pe paliere sau în curți. De asemenea, uneori mureau și izolat, în holurile administrative, în curțile școlilor, pe terasele cafenelelor. Concetățenii noștri, uluiți, îi descopereau în locurile cele mai frecventate ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
tribunelor, de unde domnul Othon, care se așezase mai la o parte, s-a ridicat să-i întâmpine. Era îmbrăcat tot în același fel și purta același guler tare. Tarrou a observat numai că smocurile lui de la tâmple erau mult mai zbârlite și că unul din șireturi îi era desfăcut. Judecătorul avea un aer obosit și nici o singură dată el nu și-a privit interlocutorii în față. A spus că era bucuros că-i vedea și că-i ruga să-i mulțumească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
din ce în ce mai mult. Erau șase animale, în total. Gerard își înfoie penele, parțial într-o încercare de a-și încălzi corpul. Animalele aveau boturi lungi. Ochi verzi strălucitori. Aveau un miros distinctiv, de mosc, foarte neplăcut. Și niște cozi lungi și zbârlite. Acum vedea că nu erau negre, ci mai curând maronii-cenușii. Se apropiară și mai mult. — Vaaaiiii, tremuuur, tremur acum. Și mai aproape. Foarte aproape. Cel mai mare dintre animale se opri la câțiva pași distanță și se uită la Gerard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
a întors însoțit de un călugăr bătrân, îmbrăcat în negru, la fel ca Andras, și cu același soi de scufie pe cap. - Ce vești aveți pentru Andras? Ne cerceta cu ochii întredeschiși sub o pereche de sprâncene dese, albe și zbârlite. Am îngenuncheat în fața lui și i-am sărutat poala veșmântului, spunând: - Abrasax, stăpânul celor trei sute treizeci și cinci de ceruri, să te binecuvânteze. S-a încruntat surprins, iar eu am continuat: - Lucrurile pe care le am de spus nu pot să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
rămas uimit, camera arăta ca un muzeu, pereții erau încărcați cu trofee de vânătoare, antilope, bivoli, urși negri, leoparzi, șacali, într-un colț, un cap de hipopotam cu gura căscată, din mijlocul peretelui, de deasupra căminului, un leu cu coama zbârlită ne privea fioros, lângă el, pe un panou negru de lemn, două coarne de rinocer străpungeau aerul, iar intervalele între toate astea erau pline de scuturi colorate, lănci și săbii din oase gălbejite, într-o ramă groasă de aur, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Ravelstein, ținea mult la bătrânul Abe. Dar era imposibil să‑ți dai seama cum Îl privea Battle pe Ravelstein. Nu exista nici un indiciu asupra a ceea ce se petrecea Îndărătul frunții lui impunătoare. O frunte care cobora abrupt spre o creastă zbârlită supraorbitală ce intersecta linia dreaptă a nasului și se acorda cu paralelele strânse ale buzelor - gura unui rege celtic. Se poate ca În trecut să se fi antrenat ca halterofil olimpic. Era un om extrem de puternic - dar la ce‑i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ușoare în ușă. Îl lăsă pe celălalt să mai bată de câteva ori, să simtă că deranjează, apoi mormăi răstit: - Intră. Nici nu-și termină bine mormăitura, că în încăpăre năvăli un ins înalt, burtos, cu chică roșcovană, cu părul zbârlit, lucind catraniu, strălucitor ca aura mâțelor negre, de parcă îl unsese din belșug cu untură de rechin. Pe piept îi spânzura un fel de colier, dintr-un lănțug gros, împletit, din aur roșiatic, de care atârna un craniu minuscul, cu fălcile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
în costume negre, se proțăpiră în prag. O văzură pe femeia aceea și înaintară spre ea. Înălțată pe vârfuri, se chinuia să semneze formularul de anunț. Nu mai apucă. Unul dintre bărbați, cel înalt, burtos, cu chica roșcovană, cu părul zbârlit, uns din belșug cu untură de rechin, apucă femeia de ceafă și o trase după el spre calorifer. Ea dădu să spună ceva. Încercă să se agațe de lanțul gros ce-i spânzura aceluia pe,un gherdan gros, din aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cu o lanternă în mână. - Vandaxoane, strigă Burtăncureanu. Adă niște lumânări de-alea mai groase. Și tricolorele, că avem musafiri. Peste câteva clipe veni flăcăiandrul cu un pachet de lumânări. Îl urma un ins burtos, cu chica roșcovană, cu părul zbârlit, lucind catraniu, strălucitor ca aura mâțelor negre, de parcă îl unsese din belșug cu untură de rechin. Pe piept îi spânzura un gherdan gros, din aur roșiatic, de care spânzura un fel de craniu minuscul. Rămăsese tigva aceea mititioacă cu fălcile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
scaunul lui. „Am avut și eu unul din ăștia“, îi șopti conspirativ. „Ca un fel de înger personal. Venea din când în când și mă mai întreba de una, de alta. Un ins înalt, burtos, cu chică roșcovană, cu părul zbârlit, lucind catraniu. Îi strălucea părul ca blana la mâțele negre, de parcă îl unsese cu cine știe ce creme sau uleiuri. Mereu venea cu un fel de colier, dintr-un lănțug gros, împletit, din aur roșiatic. Și de lanț atârna un craniu mititel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
alta, cu doi cărbuni încinși, sub gene groase, stufoase. Avea o privire grea, sfredelitoare, prelinsă din ochii mijiți din bortele lor. La a treia pereche de vâsle se așeză un altul, și el înalt, burtos, cu chica roșcovană, cu părul zbârlit, lucind catraniu, strălucitor ca aura mâțelor negre, de parcă îl unsese din belșug cu untură de rechin. Pe piept îi spânzura un gherdan gros, din aur roșiatic, de care atârna un craniu minuscul, cu fălcile larg deschise, de parcă s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Kilogramele de mere Cu obrajii de vopsele, Vesele și răsfățate, În sacoșă, s-au găsit, Cu cartoful bosumflat, Supărat, În haina lui De culoarea drumului. -Ce ai, mărule, matale? Ori îți plouă în sandale? Dar un morcov furios, Cu mustățile zbârlite, Zice-ncet, cu glasul gros: -Domnișoare ionatane Nu cunoașteți, of, of, of, Un cartof? L Lebăda, din zori de zi, Stă la sfat cu nuferii, Mândră-n pene de ninsoare, Argintii și lucitoare. Și prințesa grațioasă Știe bine că-i
Dragul meu abecedar. In: ANTOLOGIE DE POEZIE PENTRU COPII by Lucia - Gabriela Munteanu, Carla - Daniela Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/282_a_520]
-
de oboseală de la redacție. Trenul a șuierat și s-a pus În mișcare, smulgându-mă din contemplație. — Aha, aici erai, Stricăciune mică ! — A, salut, Stricat BĂtrân, am spus eu, clipind În cele din urmă și mutându-mi privirea spre capul zbârlit al lui GĂlățanu. Ajunsese, ca de obicei, În ultimul moment. Am ieșit Împreună pe hol și ne-am aprins țigări. — Ce mai e nou ? Întrebă el. — Nimic nou. De când m- am mutat la București n-am făcut nimic. — Cum așa
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
de oboseală de la redacție. Trenul a șuierat și s-a pus în mișcare, smulgându-mă din contemplație. — Aha, aici erai, Stricăciune mică ! — A, salut, Stricat Bătrân, am spus eu, clipind în cele din urmă și mutându-mi privirea spre capul zbârlit al lui Gălățanu. Ajunsese, ca de obicei, în ultimul moment. Am ieșit împreună pe hol și ne-am aprins țigări. — Ce mai e nou ? întrebă el. — Nimic nou. De când m-am mutat la București n-am făcut nimic. — Cum așa
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
putere, ca simțindu-se vinovată. O forță mai mare decât voința lui îl trase pe ușă afară si-l împinse la ușa Otiliei. Bătu iarăși ușor, ca altădată. Auzi limpede săritura speriată a fetei și tropotul pașilor prin odaie. Capul zbârlit al Otiliei apăru în întredeschizătura ușii. - Ce vrei, Felix? întrebă fata cu reproș.Felix se zăpăci și declară prostește: - Te... iubesc! - Of, doamne, se văietă Otilia, iar nu ești deloc cuminte.Ți-am spus să nu mai vii. Și cum
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]