196 matches
-
nimic. Nici măcar mirosul. Chiar poarta de lîngă adăpostul bărcilor, care dădea spre debarcader a fost pe jumătate demolată. De-a curmezișul deschizăturii a fost întinsă neglijent sîrmă ghimpată. Mă las pe o parte, în mîini. Degetele mele sînt julite și zgîriate și încep să sîngereze. Din cauza frigului, am simțit durerea numai după ce am văzut. Am smuls un panou din poarta temporară, care a plesnit sonor în mijlocul liniștii. Nici măcar nu m-am ostenit să aștept să văd dacă fusesem auzit și cineva
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
nervos. Atunci va ataca plicul. Paradisul Vânzătorilor părea să fie un loc agreabil. Își va petrece timpul undeva pe râu, acumulând note pentru jurnalul său. Domnul Clyde avea evidente calități paterne, ceea ce lui Ignatius îi plăcea. Bătrânul, cu pielea lui zgâriată și ofilită, va fi un personaj nou, bine venit în jurnalul său. În cele din urmă, Ignatius se simți suficient de relaxat. Ridicându-și trupul masiv din apă, luă plicul. „De ce oare folosește genul ăsta de plicuri?“ se întrebă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pășit în afara hotelului, am fost impresionat de aspectul modest al mașinii pe care gazdele mele o trimiseseră pentru mine. Era argintie și semăna cu o Honda Civic, un model de bază cu șezuturile tapițate cu material textil și, un radio zgâriat. Arăta de parcă ar fi aparținut unui student într-o situație precară, de la universitate. Poate că automobilul de serviciu normal rămăsese în pană și trimiseseră un angajat să mă preia. Dar nu, nu putea fi adevărat; șoferul meu era Pradeep Haldar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
cap și să ridice din umeri. În cușcă, urangutanul tușea și înjura. Capitolul 60 Georgia Bellarmino deschise ușa dormitorului fiicei ei și începu o percheziție rapidă. Bineînțeles, în cameră era o harababură totală. Firimituri printre pliurile așternuturilor mototolite, CD-uri zgâriate, pe podea, cutii de Cola rostogolite sub pat, alături de o perie de păr murdară, un fier de ondulat și un tub gol de crem autobronzantă. Georgia deschise sertarele măsuței de lângă pat și dădu peste o grămadă de ambalaje de gumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
material bun și închis la culoare. Ochii îi erau vii și inteligenți, dar privirea i se urâțise din cauza trufiei. Trei oameni din patrulă îl păzeau; nu le fusese deloc ușor să-l imobilizeze, dacă mă luam după fețele și mâinile zgâriate și după nerăbdarea lor de a-l vedea fără suflare. Când le-am poruncit să-l dezlege, au tresărit și s-au uitat nedumeriți spre Faroald. Scara a fost culcată pe pământ, și le-am cerut longobarzilor să se așeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
văzut o văduvă de șapte ani, o, nu, nu muri, Kevin, data viitoare te ajut, Îi spun lui tati, nu ți se va mai Întâmpla nimic, te rog, nu muri. În vârful picioarelor, se apropie de el - Kevin avea fața zgâriată și părul ud. Chiar dacă purta ochelari mari și urâți din plastic, și avea bandajul pe ochi, și era gras, și mânca prea mult, pentru ea, Kevin fusese Întotdeauna foarte frumos. Era foarte frumos și așa mort. Dar era un lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
din aripi a unei păsări disperate, pe care Nathaniel o ajută să iasă. Muncim la primul rând fără să rostim nici un cuvânt, culegând pur și simplu plantele. Când ajungem la capătul rândului, simt mirosul de zmeură până-n fundul gurii ; mâinile, zgâriate, mă dor de la atâta cules încontinuu și sunt transpirată toată. Căldura pare și mai fierbinte în cușca cu zmeură decât în orice altă parte a grădinii. Ne întâlnim iar la capătul rândului și Nathaniel mă privește lung, cu sudoarea prelingându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Întrebat el. Eram derutată, nu Înțelegeam nimic, apoi, Într-o clipită, amintindu-mi unde mă aflam și pentru ce, vechea durere a reînceput să ticăie dureros, ca și cum ar fi revenit curentul la pickup și brusc ar fi reînceput aceeași placă zgâriată. Zâmbind, Père Joseph mi-a făcut semn să-l urmez. Am pătruns În micul său birou, care avea un aer vesel, poate pentru că era ticsit cu poze, vederi și desene primite de la studenți sau poate datorită felului În care cădea
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
întrebat el. Eram derutată, nu înțelegeam nimic, apoi, într-o clipită, amintindu-mi unde mă aflam și pentru ce, vechea durere a reînceput să ticăie dureros, ca și cum ar fi revenit curentul la pickup și brusc ar fi reînceput aceeași placă zgâriată. Zâmbind, Père Joseph mi-a făcut semn să-l urmez. Am pătruns în micul său birou, care avea un aer vesel, poate pentru că era ticsit cu poze, vederi și desene primite de la studenți sau poate datorită felului în care cădea
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
al doilea bloc, după ultima scară, virezi stânga și intrăm în spatele lui. Este o parcare acolo. - Perfect! Mulțumesc pentru grijă! În stradă, așa aglomerată cum observ că este, cu mulți copii la joacă, este Marian Malciu posibil să o găsesc zgâriată, lovită... Mai știi? Dar în parcare nu sunt copii care se joacă? - Nu! Acolo nu au voie chiar deloc. Sunt câțiva posesori de mașini foarte hotărâți și severi, care au luat atitudine. Nu permit nimic... Aici! Au urcat în tăcere
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
floarea-soarelui și plictisindu-se grozav, Hangerliu culese cojile, alegîndu-le după culoare, și constitui astfel două grupuri de piese, unele albe și altele negre, din care, prin împerecheri și anume semne, își făcu un joc de șah. Pe un eșichier dinainte zgâriat pe masă, dedublîndu-se, începu să joace șah cu el însuși, conversând, clamîndu-și victoriile și înfrîngerile. Jucîndu-se astfel, se izbi la mână cu un cui al mesei, al cărui vârf ieșea afară, și-și sfâșie un deget destul de serios. Văzând că
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de câteva ori. Ai văzut ? Acum fă și dumneata tot așa. Femeia încercă din nou dar nu izbuti. Semnul scris de ea nu semăna nici măcar pe departe cu "i". Era ca o jumătate de za strâmbă, săpată adânc în placa zgâriată. Vecinul de bancă o întrebă: Ce-ai făcut acolo? Să fie al morții de necaz! Te pomenești că mie-mi seamănă Ionel, de nu-l trage inima la învățătură! Adina îi prinse din nou mâna și o ajută să facă
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
sărită peste un gard în curtea veciunului, poate găsi o altă formă de joc, arătându-se la fel de fericit ca și înainte; altul se străduiește, însă, din toate puterile, „se îngrămădește și intră sub gard, își găsește mingea și, epuizat și zgâriat, se bucură de triumful său”. (op. cit., p. 392). În funcție de modul de reacție la frustrare, se vorbește de succes și de insucces, dar, arată H.H. Kendler, prin aceasta „nu se elucidează istoria frustrării: ceea ce la început reprezintă un succes, se poate
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
se ascunde trupul acestuia: în pivnița în care se consumase perversa seducție a Siminei. Însoțit de Nazarie, Egor este pregătit pentru execuția ritualică, amintind de scena deznodământului din Dracula: "Găsi pe Simina întinsă cu tot trupul pe pământul moale și zgâriat. [...] D-l Nazarie își făcu o cruce mare, apoi începu să murmure o rugăciune neștiută. Egor se apropie de locul pe care stătuse Simina [...] Apucă apoi drugul de fier și-l apăsă cu toată greutatea". Stimulat de febrilitatea Siminei, "Egor
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
cât e ceasul. Brațele somnului sunt încă lungi și multe, adun puteri, întrevăd o geană de țărm, recad, revin, recuperez tânărul acela nu prea tânăr, clovnul candid, cu fruntea înaltă și sprâncele stufoase și privirea de copil, deslușesc prin ochiul zgâriat cu unghia în gheața geamului o gară ninsă și pitică, cearceaful fără sfârșit al câmpiei, ritmul vântului care o asediază. Trenul se urnește, își dezmorțește articulațiile, bătrânește, fără grabă. Ar trebui să încerc câțiva pași pe culoarul traversat acum de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
smulg țipând fără zgomot, în timp ce sora mea, ridicată și ea în picioare, privește totul neliniștită, cu mâinile pe lângă corp și gurița întredeschisă. Ies în fugă pe ușă, pe când celălalt întinde mâinile după mine implorator 39 , pâlpâind o dată cu filmul șters și zgâriat. Și când filmul (sau retinele mele, sau meningele ce-mi învelește creierul) s-a rupt, lăsîndu-mi în coșul pieptului o tristețe sfâșietoare, băiatul cel necunoscut a rămas totuși pe fundalul gol, incendiat, al ecranului și timp de câteva clipe a
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
totul. Înaintă cu mașina cât ținea drumul. Echipa de salubritate a primăriei muncise din greu toată ziua. Două containere mari pentru deșeuri se zăreau În lumina farurilor. Fiecare dintre ele era de mărimea unui microbuz, cu vopseaua galbenă sărită și zgâriată, așezate printre buruieni chiar lângă adăpostul numărul unu. Niște lacăte mari țineau ușile containerelor Închise, de parcă ar fi avut cineva de gând să pătrundă și să ia cadavrele de animale care putrezeau În interior. Logan auzi un mic suspin lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
trecea printre nori se reflecta în geamurile rotunde ale ferestrelor, aruncând în jur raze de o căldură cunoscută, însă incompletă și aparentă. M-am convins că ferestrele înfățișau aproape aceeași imagine, însă era ca o iluzie inexplicabilă, ca o bijuterie zgâriată, ca un porțelan ciobit într-un colț... Era inutil să caut printre ele. Nici una nu era întreagă. Ajunsesem acolo traversând podul, însă nu găsisem fluviul arborelui universal, ci o multitudine de ferestre care arătau o imagine incompletă a Libertății undeva
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
de asasinare a familei sale a fostului iluzionist, reprofilat acum ca ucigaș plătit. - Nu, nu... Nu am avut nimic de-a face cu Swensen. Și nu am avut nimic de-a face nici cu asta. Bărbatul privi neajutorat la suprafața zgâriată a mesei. Era o mâzgălitură pe vopseaua cenușie a mesei. Părea să fie un A, apoi un C, apoi un K. - Ți-am spus de mult timp, Charles, sunt câțiva oameni pe care i-am întâlnit în trecut și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
greu pe lângă față. Arăta slabită, era palidă și extrem de obosită. Nu era Îmbrăcată prost - de fapt arăta destul de trendy, dar blugii ei, haina și geanta erau În mod sigur cumpărate de la un magazin universal, nu de designer. Cizmele cu pielea zgâriată nu fuseseră cumpărate În sezonul ăsta, clar. Nu era deloc client obișnuit la Les Sprogs. —E, În regulă dacă arunc și eu o privire? Chiar dacă știa cum să se comporte, părea Încordată și nu se simțea În largul ei acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
lucru aici, în gospodărie, mi-a acordat o favoare ce nu a putut fi nici pusă pe cântar, nici numărată bucată cu bucată. De fapt, tovarășul meu, Kongo, fusese pe urmele ei, oriunde se ducea, dar nu făcuse nimic. Destul de zgâriat și înjurând ca un argat, așa a ieșit, clătinându-se, din grajdul oilor, după care a început imediat să zâmbească din nou, fiindcă era un tip cumsecade. Un ins lat în umeri, care lua lucrurile așa cum erau. Pentru el, războiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
vedeau mici găuri zdrențuite. Afară, Barnes și subofițerul șef, Teeny Fletcher, traversau zona În lumina puternică a reflectoarelor, purtând rezervoare suplimentare de aer. Ridicară trupul lui Edmunds; capul se lăsă flasc pe spate, făcând să se vadă vizorul din plastic zgâriat și Întunecat. Nimeni nu spunea nimic. Norman observă că nici Harry numai avea atitudinea exaltată de dinainte. Stătea nemișcat, privind fix la fereastră. Afară, Barnes și Fletcher sprijineau cadavrul. Spre suprafață se ridică rapid o explozie de bășici argintii. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
aflau În mâinile sigure ale celor de la Marina Militară. Abia atunci se Întrebă În gând: „Ce-o să le spunem?“ — Ce-o să le spunem? Întrebă Beth. Trecuseră câteva ore; Beth și Harry se treziseră și erau acum așezați În jurul mesei metalice zgâriate. Nici unul din ei nu Încercase să vorbească cu echipajul de afară. Norman se gândi că era ca și cum s-ar fi Înțeles tacit să mai prelungească starea de izolare. — Cred că va trebui să le spunem totul, zise Harry. — Nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Întrerupse Harry. Dacă hotărâm să uităm, rezultatul va fi același. — Cunoașterea va dispărea pentru totdeauna, spuse Norman liniștit. Se surprinse ezitând. Acum că ajunseseră la acest punct, simțea o stranie reținere În a continua. Își plimbă vârfurile degetelor peste masa zgâriată, atingându-i suprafața, ca și cum ar fi putut găsi astfel vreun răspuns. „Într-un fel, Își zise, suntem alcătuiți numai din amintiri. Personalitatea ne e determinată de amintiri, viața se organizează În jurul amintirilor, cultura noastră este edificată pe fundamentul memoriei colective
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
doriți, doamnă. Bătrîna urcă scara spre camerele de la etaj. Jack o urmă. Bunicuța descuie a treia ușă. — Cinci minute, tinere. Și ai mare grijă de mobilă - proprietarul clădirii e cumnatul meu. Jack intră. O cameră de zi ordonată, cu podeaua zgîriată - probabil de la patinele cu rotile. Mobilă de calitate, dar uzată și prost Îngrijită. Pereți goi, nici un televizor, două fotografii Înrămate pe o măsuță - fotografii publicitare. Jack le cercetă. Bătrîna doamnă Downey se apropie. Rame cositorite, identice - două persoane arătoase. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]