143 matches
-
Întrebă, turnîndu-i din nou whisky În pahar și explicîndu-i că dorea din tot sufletul să știe. Fețelor, e rîndul nostru! exclamă fata lui Lester. Trebuiau să se schimbe, apăreau În sketch-ul următor, trebuiau să se grăbească, vai! S-au ridicat zorite și promițînd să se Înapoieze repede. S-au Întors să se ducă la cabine, s-au Întors și atunci ei, pe jumătate beți, au văzut o mulțime de dosuri care se frecau de marginea mesei și atingeau paharele Îndepărtîndu-se Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
care căzusem, am descoperit că mă aflam între ruinele unei vechi arene. De jur împrejur, la o distanță nu prea mare, se ridica un zid înalt. Eram fericit acum deoarece scăpasem de apăsarea de pe piept, inima îmi bătea aproape normal, zorită numai de emoția prin care trecusem, iar deasupra mea cerul se spuzise de stele. Abia când m-am desmeticit, am priceput că nimerisem într-un fel de capcană și m-a cuprins din nou teama. M-am așezat între bălării
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
putea participa, încercând să le facă pe toate cu frenezie, deși îi lipseau puterile și uneori și cheful și era limpede că trece doar pe deasupra lucrurilor și nici nu le mai înțelegea bine. Nu voia să piardă nimic și simțea zorită. Nevoia de a se zori era în toate, ajungând să facă toate lucrurile cu nerăbdare, numai și numai să le sfârșească mai repede, să poată trece la altceva, i se părea că pierde prea multă vreme și au devenit inutile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
încânta, poate încă îi mai produceau plăcere Își, în rarele momente în care putea să mănânce ca lumea, i se părea că încă îi mai produc plăcere), dar nu mai avea timp să întârzie în asemenea mărunțișuri, pentru că se simțea zorită. Socotise - și se pare că a și spus-o de câteva ori - că a trăi înseamnă a o lua continuu de la capăt. Care capăt? În lungul unei vieți sunt atâtea pauze, sfârșituri și începuturi, încât e greu de spus de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-se. Era uimit de gradul de sofisticare al umbrelor pe care le făcea. Își lăsă degetele să se miște ca un păianjen ce străbătea în grabă scena improvizată din copacul pe care soarele își pusese pecetea. Picioarele acelea de insectă zorită îl făcură să simtă un fior scurgându-se în jos pe șira spinării și-și scutură palmele, voind parcă să scape de păianjenul dinăuntrul său. Își aminti cum se speria singur câteodată în casa lor din Shahkot, scoțând limba din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
pleoape... Mintea îi reveni la evenimentele acelei după-amiezi. 20 Acesta era atmosfera încărcată ce-l întâmpinase la sosire pe noul Colector Districtual, când, în cele din urmă, expresul cel mult-așteptat de la Delhi sosi. Imediat ce coborî din tren, acesta se trezi zorit și înconjurat de câțiva mesageri cu figuri severe și de un secretar; aveau cu ei tot soiul de planuri și propuneri pe marginea unui subicet despre care, cine știe cum, nu fusese informat înainte de venire. — Îmi pare rău, domnule. Am încercat, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
asta Îl atrăsese pe Sammler. Îl Îndrăgea pe Feffer. Un operator ingenios, mai mult impresar decât student. Cu obrajii săi rumeni, barba brună, bogată, ochii negri prelungi, burta mare, părul neted, mâini roz, mari, stinghere, vocea puternică ce Întrerupea, energia zorită, era șarmant pentru Sammler. Nu de Încredere. Doar șarmant. Adică uneori Îi făcea mare plăcere lui Sammler să-l vadă pe Lionel Feffer exersând În felul acesta aparte, să-i audă fâsâitul gazului său vital, al combustibilului său. Sammler nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
În sufletul de noapte o rază încet mă scaldă Pe un parfum frenetic, din Zorii de elită. Dar tânărul fior cu vocea-i de tristețe Că și-a pierdut iubirea în clipe fără nume Când doar copacii plânși în arderea zorită Au suferit prin vremea colinelor de spume. În camera sortită, O candelă mai plânge Prin patul alb de doruri, O umbră-n fericire Tresare în distanța, ce-n sărutări se stinge, Privirea legendară din ICOANA VIE n nemurire. O sete
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Mihăiță își luă geanta, o sărută pe obraz, cum făcea în fiecare dimineață, spuse un sărut-mâna grăbit și ieși în stradă urmându-și drumul știut. Ina se pregăti și ea să plece la serviciu, tulburată de toate cele întâmplate. Ieși zorită din casă. Înainte de a deschide portița, privi florile pe care tronau boabele mari de cristal. Atenția însă îi fu atrasă de faptul că numai florile din preajma porții erau îngreuiate de rouă. Cu ochii la flori își prinse rochia în portiță
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
le împlini visurile de care erau animați, orizonturile încețoșate începură a se limpezi. Peste înălțimile din zări licărea o stea, asemenea unei candele vii, chemătoare. Seara se lăsa încet, încet, prevestind venirea întunericului ce tindea să încenușeze întinsurile; ei parcurgeau zoriți, cu întreaga lor ființă, spațiile și timpul, voind să ajungă la limanurile de lumină, dincolo de marginea nopții... Final
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
gard de scândură vopsit în verde. El ne aștepta nerăbdător, frecându-și mâinile. - Bună dimineața, zic eu, iar el răspunde încet pentru a nu-și trezi din somn soția. - Ți-ai luat insulina și seringa, întreb eu ? - Da, spune el zorit, să plecăm cât mai repede. De fiecare dată când plecam la pescuit aveam grijă să-l întreb de medicamente întrucât el avea diabet. Am mai făcut odată inventarul, apoi Virgil a pornit în viteză spre barajul care se afla la
Locurile natale by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83211_a_84536]
-
-se. Era uimit de gradul de sofisticare al umbrelor pe care le făcea. Își lăsă degetele să se miște ca un păianjen ce străbătea în grabă scena improvizată din copacul pe care soarele își pusese pecetea. Picioarele acelea de insectă zorită îl făcură să simtă un fior scurgându-se în jos pe șira spinării și-și scutură palmele, voind parcă să scape de păianjenul dinăuntrul său. Își aminti cum se speria singur câteodată în casa lor din Shahkot, scoțând limba din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
pleoape... Mintea îi reveni la evenimentele acelei după-amiezi. 20 Acesta era atmosfera încărcată ce-l întâmpinase la sosire pe noul Colector Districtual, când, în cele din urmă, expresul cel mult-așteptat de la Delhi sosi. Imediat ce coborî din tren, acesta se trezi zorit și înconjurat de câțiva mesageri cu figuri severe și de un secretar; aveau cu ei tot soiul de planuri și propuneri pe marginea unui subicet despre care, cine știe cum, nu fusese informat înainte de venire. — Îmi pare rău, domnule. Am încercat, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
nu știa să danseze bine vals. Rock, twist, se pricepea. Și tangou; pasiunea partenerilor care dansau adevăratul tangou avea ceva păcătos, pentru asta, poate, Thomas se apropiase cîndva de un ritm nepotrivit celor grăbiți, iar lumea așa era, tot mai zorită să consume tot, plăcere, gaze, metal, timp; nu trebuia să mai rămînă nimic. Vals, trebuia să Învețe cît mai bine vals. Ingrid era pricepută, avusese părinți care se străduiseră să aibă o fată așa cum văzuseră ei prin unele filme ; fiica
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
celor doi înlănțuiți, norișorii i-au povestit șișcoaicei despre pruncuța care se va naște. Când Ghiolul Negru a început să geamă a înzorie, Andromanda a tras macatul de peste cei doi, șuierându-le că venise ceasul liniștirii. Lunganul și-a încheiat zorit pardesiul, a fluturat verzeala eșarfei, încolăcindu-și gâtul, și a zâmbit abătut: „Madam’ Andromanda, noaptea asta, de fapt, era rândul lui Limonadă să iasă la produs. Dar l-a reținut Chirul într-o discuție aprinsă despre... Știți, politica asta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
i-o luau înainte. Mai ales la anii de acum, când prea puțini își mai aminteau de el. Îl dăduseră afară până și de la șefia Asociației Pensionarilor. Ăștia noii, strada mai ales, habar nu mai aveau de înaintași. Pragmatici, mereu zoriți, puși doar pe joburi bănoase și într-o veșnică alergătură. „Măcar de-ar fi de cursă lungă“, își spunea, „dar nu cred că rezistă mai mult de zece-douăzeci de ani.“ „Doamna are dreptate“, se răsuci, aplecat spre el, bărbatul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cu voce grea, parșivă, strângându-i mădularul, frământându-l, belindu-l, trăgând de el întărâtată, ciudoasă, ca și cum ar fi vrut să i-l scoată din trup. „Altfel mă ia dracii!“ Răcnet hulpav, țipăt disperat, flămând, ars, de vintre spintecate. Îl încălecă zorită, băgându-l în ea, adâncindu-l în ea, scotocindu-se cu el, cutremurându-se cu el, scurgându-se în el, horcăind în el. „Numai să nu te-ndrăgostești și tu de mine, ca Irimia“, gemu într-un târziu. „Doctorică ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
începură să răcnească entuziaști: „Cu noi este Dumnezeu!“ Nu mai apucau să-și modeleze și armonizeze vocile, cu ochii țintă la puștile de tir și cele câteva automate AKM pe care grupul de revoluționari le țineau îndreptate spre ei. Cântau zoriți, rugându-se doar, dacă cumva Dumnezeu nu urmărea și el revoluția de la București în direct la televizor, să-și îndrepte atenția și spre treptele vilei lui Burtăncureanu, să facă o minune și să-i alunge pe cei cu armele de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
el părăsind stadionul. Rareș mai lua pe pantaloni încă o palmă de rugină când se lăsa să lunece de pe tampon în jos. Vrei să intri gratis la toate meciurile? Hai cu mine! Radocea îl lua pe după umeri și îl trăgea zorit înăuntru pe poarta stadionului, împotriva puhoiului de spectatori care plecau. Culegem cioburile din iarbă și ne lasă să intrăm gratis până la sfârșitul anului! Domnul Dragnea mi-a zis că vrea doi băieți. Vii cu mine? Se lăsau pe sub bara de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
din față numai din grija de a nu se freca de genunchii ei. Cobora în stație și o lua de-a lungul străzii, în primăvara umedă și mohorâtă, pășind repede, cu capul în pământ. Auzea în urma lui pașii mărunți și zoriți ai Vivianei. Dragoș!... Nu vrei să te oprești un pic și să stăm de vorbă? Dragoș! Ascultă! Dragoș! Numai o clipă! Nu-i era dat să scape de ea. Aproape în nicio zi și nicăieri, în tot orașul. O vedea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
gură, așa că zborul acela, fără rostogolirile știute, îl mirase. Ținea totul minte; nu păcălea pe nimeni, zicea, întărind spusele cu câte un „zău!” hotărât. A mai spus că porumbeii, în loc să coboare pe acoperișul atelierului, cum era firesc, s-au îndreptat, zoriți, strânși unul în altul, spre miazănoapte. Niciodată nu se depărtaseră de casă, doar se roteau deasupra, la înălțime, însă în ziua aceea parcă îi mâna ceva din urmă! Nici n-au privit înapoi!... A stat multă vreme să-i aștepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
se poată bucura și ea la această zi de înviere a Domnului. De cum intrase, Olga fusese lovită de aerul greu de respirat, neștiind cum să părăsească mai grabnic această cameră-cavou. Depuse coșulețul pe masă și, cu ochii pe ușă, spuse zorită sărut-mâna, apoi o ținu într-o fugă nestăvilită, până acasă. Îi împărtăși mamei ei cu ce impresie rămăsese din această vizită. Mama sa o certă cu asprime: - E o biată bătrână! N-are pe nimeni. Pot să ajung și eu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
la marginea unei nopți de unde încep întrebările și, datorită întunericului care înainta vertiginos spre ea, nu mai putea obține răspunsurile căutate. Tăcerea instalată în încăpere arăta că dialogul se topise și că orice cuvânt putea fi de prisos. Olga îmbrăcă zorită pardesiul, trase curelușa poșetei pe umăr, dar nu uită să obțină o poliță în alb: - Și când ne mai putem vedea? - Ca prieteni, oricând! Răspunsul n-o mulțumi, dar, ca și cum acesta era cel pe care îl aștepta, zâmbi conspirativ, îl
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
pe umăr, dar nu uită să obțină o poliță în alb: - Și când ne mai putem vedea? - Ca prieteni, oricând! Răspunsul n-o mulțumi, dar, ca și cum acesta era cel pe care îl aștepta, zâmbi conspirativ, îl sărută fugitiv și plecă zorită. Nu bănuia că ușa aceasta pe care ieșea acum va rămâne pentru totdeauna Închisă pentru ea. Își ascunse ochii plini de lacrimi și coborî grăbită în stradă. Alex se oferi să o conducă măcar până la stația de autobuz. Refuză. Cum
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
toate șansele să nu se vindece multă vreme, poate... niciodată! Imediat cum ușa se închise în urma Olgăi, Alex avu senzația că se sufocă, că e prea puțin aer în apartamentul său și deschise o fereastră. După câteva clipe, o închise zorit. Privind de la înălțimea camerei sale în stradă, văzu cum furtuna învârtejea tot ce întâlnea în drumul ei. Copacii își roteau coroanele în ritmul unui dans haotic, ploaia lovea furioasă tot ce întâlnea în cale, determinându-i pe cei aflați încă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]