171 matches
-
Îi respinsese și-i rușinase În văzul lumii, de-și simțeau Încă vârfurile urechilor aprinse. A zăcut Hristu o noapte Întreagă, pe jos, dezbrăcat și ud, Într-un closet din căminele elevilor. Însă lucrurile nu aveau să se oprească aici. Zvăpăiata fetică - nici ea soi bun - a Început să dea anume semne după care până și ea - așa puțintică la minte - a băgat de seamă că era nițeluș gravidă. Nenorocire. Directorul albise În cele două zile de când aflase. Ce să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
în cale, bătrânul le-a întrebat cu glas cântat: Ce faceți voi, neastâmpăratelor? Așa că vi-i foame? Ia veniți voi aici și luați alune! Să nu vă certați, că nu-i frumos. Și apoi alunele ajung pentru toate. Poftă bună, zvăpăiatelor! Veverițele - ca și cum ar fi înțeles vorbele călugărului - au luat fiecare câte o alună și au început să ronțăie în felul lor, privind la noi cu interes sau poate cu recunoștință... Ajunși pe malul apei, călugărul s-a îndreptat spre locul
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
cum s-ar spune. Bătrânul însă s-a prefăcut că nu băgă de seamă starea mea. Ce ai zice dacă am merge să culegem ceva alune, ca să le punem la păstrare pentru iarnă? Să vezi atunci ce bucurie pe capul zvăpăiatelor de veverițe dacă primesc câteva alune când omătul din jur îi până la brâu... O treabă mai plăcută nici că s-ar afla, sfințite. Ieșim din grădină și o luăm pe marginea poienii năpădită de aluniș. Fiecare purtăm câte o trăistuță
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
surprins-o de câteva ori privindu-l cu o curiozitate abia stăpânită. Vorbiră numai despre lucruri agreabile, nici măcar politică. Îndeosebi dezbătură pe larg numeroase baluri, spectacole, recepții și petreceri de tot felul care agitau Bucureștii și-i dădeau o culoare zvăpăiată. Predeleanu chiar observă, mai mult ca să tachineze pe cumnată-sa: ― Sezonul parc-ar fi comandat special pentru Olguța, dans și dans pretutindeni... ― Cu petrecerile lumea își mai uită necazurile și primejdiile, zise Tecla. ― Da, dar nu știu dacă ați băgat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
flăcări țâșneau, se zvârcoleau, se împleteau neîncetat, ca niște șerpi apocaliptici, lingeau și înțepau poalele cerului, zugrăvind răni în toate culorile, ștergîndu-le pe toate cu imense șomoioage de fum și lăsând pentru fiecare câteva clipe numai câte o zdreanță purpurie zvăpăiată care fâlfâia ca un amenințător steag roșu... In luminile biruitoare ale focului umbre mari jucau și se întindeau până în tării, parcă toată lumea ar fi început să se clatine și să pârâie. ― Aoleu, ce-i asta? gemu iarăși logofătul. ― Acu lasă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
brusc alarmat. Se gândea la o mucoasă obraznică. În orice caz, responsabilități, necazuri, pericole. Câți ani are? — Șaptesprezece, cred. Poate optsprezece. A fost până acum, la un internat. — Și ce doriți să fac? Părintele Bernard își imagina acum o americană zvăpăiată. Trebuie să-și mențină stăpânirea de sine și să refuze, pe dată. — Doar s-o vezi, să fii la curent cu ce face. — Doar atât? — Trebuie să-ți spun că fata va veni aici cu însoțitoarea ei. — Cu însoțitoarea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
făceau de cap. Nu era ea chiar convinsă, dar dacă era adevărat că se dăduseră în spectacol, goale, pe o masă înconjurată de bărbați, lucrul ăsta era într-adevăr de neiertat. Oricât ar fi fost ei de tineri și de zvăpăiați. De altfel, ea însăși auzise o poveste urâtă cu un tânăr funcționar pe care familia Onofrei cică l-ar fi luat în gazdă. În primul rând așa ceva nu se face: tu, părinte, și mai ales om educat, magistrat sau ce
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
mama, asta se numea improvizație. Pentru mine însă, lucrurile se vedeau pe atunci cu totul altfel. Pentru copii nu există improvizație, totul e definitiv. Doamna Ștef avea o fată, Roxana, cu câțiva ani mai mare ca mine, o blondă destul de zvăpăiată. Trebuie că făcuse o trăsnaie Roxana, motiv pentru care doamna Ștef s-a pus într-o seară cu bătaia pe ea. Se întâmpla pentru prima oară de când închiriaserăm acea mică locuință din casa lor și avea să fie și ultima
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
lor, lupii pe ale lor. Vulpile, cerbii, căprioarele, păsările cerului trăiau, de asemenea, în locuri unde nu pătrundeau, decât întâmplător, intruși. Doar oamenii le mai vânau, pentru a putea supraviețui. Prin mijlocul acelei grote foarte lungi, curgea, când liniștit, când zvăpăiat, un pârâiaș cu apă limpede și rece, bună de băut pentru toată suflarea. Trebuie să precizăm că în acea vreme nu apăruse încă noțiunea „poluare”. De ce? Foarte simplu: nu exista realitatea. Dacă nu exista realitatea, nu exista nici cuvântul care
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
ca la chipiu și, zvelt, trecu strada. Dog-cart-ul, slobozit, porni dezordonat. Lică se gândi la mâinile slăbănoage ale domnului ce ținea hățurile, apoi la cuconița oacheșă, uscată ca un tipar, ce-și avea toată carnea în ochi. Cu așa cal zvăpăiat, cu așa bărbat lingav, dog-cart-ul se putea lesne trezi într-un șanț, numai că o femeiușcă pipărată ca aceea chiar de se răsturna nu era primejdie să-și facă vreun rău. ,,Ce gașperiță!" își zise Lică, oprit pe trotuar, uitîndu-se
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
și, Însoțit de ofițerașul Înfierbîntat, Îi trimite În spatele zidului de saci de ovăz. Lipsesc cam zece minute: cînd reapar, negrii zburdă de fericire, cu chipurile brăzdate de un imens zîmbet de fildeș și se foiesc În jurul ofițerașului ca niște copii zvăpăiați. Aproape că se gudură pe lîngă el, Încearcă să-i sărute mîinile, Îl bat pe umeri cu labele lor mari și negre - fericita Întoarcere În sînul turmei li se citește clar În fiecare gest, În tot ce fac. Medicul militar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cînd a murit. Mergeai la ușa din spate a casei și stăteai acolo plîngînd după ea. Nu mă confundați cu altcineva? — Cu cine altcineva? Evident, nu cu sora ta. Ea dacă avea doi ani la vremea aceea. O fată tare zvăpăiată! Peste o clipă, femeia chicoti și adăugă: Atenție, și Mary era zvăpăiată la vremea ei. O, mă șoca de-a dreptul. Eu eram fricoasă. îmi amintesc cum doi băieți de la galanterie au aranjat să ne dăm întîlnire la monumentul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
putea să spun Că-i mai bună de magiun, Dar mai e, din câte știu, Bună și pentru rachiu. Una oacăie în baltă Și-i ceva mai jucăușă, Însă eu cunosc o altă, Care scârțâie la ușă. Una-i tare zvăpăiată, Alta șade nemișcată; Una pe la poduri șade, Alta pe căruță, bade; Una luptă cu nămeții, Peste alta sar băieții. V-aș mai spune una încă: E cățel, dar se mănâncă. Când e singur, este baza: Fără el nu-i gata
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
coapse cu o blăniță de miel, albă precum laptele. Alături, pe un maldăr de paie, două ciozvârte de prunci chirăiau din răsputeri. - Nu-ți ajungea unul, stăpân al vorbei? Uite că ai doi: biata fată frumoasă a ieșit prima, iar zvăpăiatul de băiat vânjos a strigat de mi-a Înghețat sângele. Mi-am dat seama că și asta era un fel de urare. M-am apropiat de Nunatuk. Zâmbea În felul acela al ei, pe care-l deprinsese de când rămăsese grea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
rate, tot angrenajul cum se zice, respectiv, ce mai, a trecut viața și n-am mai apucat să scriu ce aveam eu în cap. Acuma, nu mai este cazul... Mai să leșine. Cât vorbise nu mai trăsese cu ochii la zvăpăiata aceea de Scheihainimé. Profitând de neatenția lui, fetișcana aruncase totul de pe ea și rămăsese doar în niște chiloței din mărgeluțe, cu un boboc de bujor ghemuit chiar la locul acela al tainicei și mult doritei strâmtorii. Scheihainimé strângea la piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Centrală! Prins de un entuziasm fără margini, Verginel zdupăia aerobic, bătând din palme și arătând cu capul spre Biluță. Nepăsător, acela tocmai intra în cea de cincea cabină. ...Bărbosul ocoli banca. Rezemat în umbrelă, privi îngândurat spre Verginel care țopăia zvăpăiat. Se răsuci apoi spre Aulius. Se aplecă mlădiu și cu un gest îndelung exersat îi închise ochii, trecându-și molatec palma păroasă peste pleoape, coborând-o ușor peste obraji. Aulius Chiosea nu mai apucă să se mire că mâna aceluia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
toți, și Grasu’, și Pierre, și Simonetta, și eu. mi-am șters firimiturile de pe bot și am Înghițit În sec. Pâine, pâine, dar mie Îmi mai trebuia și caviar. GĂlățanu era un adaptat, un supraviețuitor. Era un motan pufos și zvăpĂiat În care zăcea un luptător de gherilă. Eu nu aveam nici un chef să mă bat pentru fundul meu. mi se părea Înjositor și promiscuu să cucerești lumea și să o Înfuleci ca pe o felie de șuncă. Pentru mine lumea
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
toți, și Grasu’, și Pierre, și Simonetta, și eu. Mi-am șters firimiturile de pe bot și am înghițit în sec. Pâine, pâine, dar mie îmi mai trebuia și caviar. Gălățanu era un adaptat, un supraviețuitor. Era un motan pufos și zvăpăiat în care zăcea un luptător de gherilă. Eu nu aveam nici un chef să mă bat pentru fundul meu. Mi se părea înjositor și promiscuu să cucerești lumea și să o înfuleci ca pe o felie de șuncă. Pentru mine lumea
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
care-l am, de la Dan cel Mic, odorul lor, cel drag și iubit și corcolit și-mbuibat, cu de toate, Încă de la ieșirea din scutece, și până acum, spre marea sărbătoare, a Împlinirii vârstei majoratului său. Întâi le-a spus părinților zvăpăiatului În care se ascundea un criminal În devenire. Acelora nu le-a venit să creadă. Le-a arătat actul. Au rămas uimiți și speriați. Le-a povestit și despre accidentul de circulație. Cu tot cu final. Ei, s-a pronunțat bătrânul, pentru
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
pe. Iar de foc și pucioasă aprinsă, cum ar fi vrut Antonia, de ce ar mai fi fost nevoie? Doar fumul fabricilor și al mașinilor și era destul pentru a sufoca, la un moment dat, pentru totdeauna, o stirpe mult prea zvăpăiată: unchiașul putea să moară liniștit, dar nu și nu, vroia o apocalipsă pe care să o apuce și el, dovada supremă că Dumnezeu pedepsește tot. Bunicul trecuse de nouăzeci de ani, mai trăise Încă vreo șapte-opt, nu vroise să Încheie
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
de viață al vestitului hidalgo don Quijote de la Mancha. Capitolul LVII. în care-i vorba de felul în care s-a despărțit don Quijote de duce și de ducesă și de cele ce i s-au întîmplat cu isteața și zvăpăiata aceea de Altisidora, slujitoarea ducesei. Cervantes încearcă de fapt să instaureze un fel de raport de sinceritate cu cititorul. este ca și cum l-ar invita pe acesta să cumpere produsul, numai dacă îl găsește demn de a fi onorat cu timpul
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
toți odioșii. Parcă ne candriserăm. Țipam. Orăcăiam. Ne păcăneam între noi catafalcurile. Trăgeam clopotele unor ucenice de-ale fermecătoarei, care, în zile normale, ne slobozeau la trăscău, dar acum fuseseră dresate să păstreze ordinea în convoi, să-i curenteze pe zvăpăiați și, la un semnal al ciohordoaicei, să ne mâne cu forța printre cele două focuri vii. Pentru că, în trecătoarea dintre casele lui Jubilău și cele ale lui Spasmatu, fermecătoarea aprinsese cele două focuri vii, iscate nu cu scânteie cordită de la
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fel sînt trele D-opotrivă Între ele.” Alecu nu rămîne Însă prea mult filozof. Triada nu-l duce, probabil, prea departe. Revine la focul și la pedeapsa lui peste fire, căutînd alte arme pentru asediu. Între ele, redutabilă este arma moralei. Zvăpăiatul Alecu devine cicălitor, tună Împotriva „fățăriilor”, denunță pe cei care Își bat joc „pintr-ascuns” și caută să strice mai curînd pe inocenta femeie. Sfătuiește pe inocentă să nu facă nici o mișcare „făr d-a face cercetări”, ceea ce dovedește că stihuitorul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dragă ispita cu gândul curat... Mi‐ o spune și inima‐n versuri de foc. Ceva mai matur, dar tot cu note sentimentale ca re țin de sufletul îndrăgostitului, Constantin Clisu la 1 7 mai 1958 scrie și el: Măi, vântule zvăpăiat! De mi‐ ai scuturat atâtea Flori, în păru‐ mi cărunțit Sau în toamne reci, cu brumă, Părul mi l‐ ai brumuit, Nu‐s pe tine supărat, Măi, vântule zvăpăiat! Nici că‐ alungi printre cosițe 180 Și săruți atâtea flori, Sau
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
Clisu la 1 7 mai 1958 scrie și el: Măi, vântule zvăpăiat! De mi‐ ai scuturat atâtea Flori, în păru‐ mi cărunțit Sau în toamne reci, cu brumă, Părul mi l‐ ai brumuit, Nu‐s pe tine supărat, Măi, vântule zvăpăiat! Nici că‐ alungi printre cosițe 180 Și săruți atâtea flori, Sau înfiorezi obrajii La fecioare și feciori, Nu‐ s pe tine supărat Măi, vântule zvăpăiat! În perioada 1950 - iulie 1954, Steagul roșu apare în format mic (32‐45 cm.), săptămânal
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]