13,283 matches
-
cordonul halatului și am deschis fereastra, dar am închis-o imediat după ce am tras o gură de aer rece și înecăcios de afară. Am privit pe fereastră. Mult sub nivelul meu, Lowndes Square dormita în ceața felinarelor prin care se înălțau, ajungând până aproape de fereastra mea, trunchiurile negre ale copacilor. Nu reușeam să-mi dau seama dacă lumina difuză prin care întrezăream formele de jos era a amurgului sau dacă era doar lumina felinarelor alungând noaptea. Cerul era acoperit și întunecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
În lumina soarelui. Din cauza perdelei care abia acoperea geamul, lumina părea ușoară, ca albușul bătut. Din partea cealaltă a peretelui se auzeau două feluri de sforăit: o versiune capricioasă și una prelungită, ferventă. Valul care se retrage și oceanul care se Înalță. Cea din urmă cred că mi se urcase deasupra capului. Frecându-mi ochii, m-am simțit surprinzător de Întreg - de parcă brusc, plin de recunoștință, aș fi făcut parte din lume din nou. Membrele nu mă mai dureau, nu mai aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ăsta de taică-meu. Îmi amintesc - ca să ne-ntoarcem și mai mult în timp la șirul deziluziilor mele -, îmi amintesc că într-o dimineață am aruncat o minge de baseball înspre tata și apoi am așteptat zadarnic s-o văd înălțându-se în văzduh, mult deasupra capului meu. Am opt ani și, de ziua mea, am primit cadou prima mea mănușă și prima mea minge de baseball, cu bâtă cu tot, dar pe aceasta nici n-am puterea s-o învârtesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
în tot acest timp, îmi dă replicile de pe copia scenariului, jucând-o pe regina Isabella când eu sunt Cristofor Columb, pe Betsy Ross când fac pe Washington, pe doamna Pasteur când îl întrupez pe Louis - cum poate ea să se înalțe împreună cu mine pe culmile genialității în acele superbe ore de amurg, după școală, iar apoi, seara, să-ndrepte cuțitul de pâine spre inima mea, fiindcă nu vreau să mănânc fasole verde și-un cartof copt? Și oare de ce n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
atentă la dorințele mele cele mai arzătoare! ...Sunt atât de mic încât aproape că nici nu știu cărui sex îi aparțin sau cam așa ceva. Suntem în primele ceasuri ale după-amiezei, în primăvara anului Patru. Pe straturile de pământ din fața blocului nostru se înalță flori cu tulpini timpurii. Ferestrele sunt larg deschise, lăsând să pătrundă în apartament aerul înmiresmat, plăcut al primăverii - aer încărcat de electricitatea pe care o degajă vitalitatea mamei: a terminat spălatul săptămânal și a întins rufele la uscat; a copt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de douăzeci și cinci de ani (de jucat s-ar zice că nu ne mai jucăm), dar mămica încă își mai trage ciorapii de față cu băiețelul ei. Ei, oricum, el are grijă să se uite în altă parte când drapelul se înalță fluturând pe catarg - și asta nu pentru că l-ar preocupa doar propria-i sănătate mintală. Adevărul gol-goluț e că nu pentru mine întorc eu capul într-o parte, ci de dragul amărâtului ăluia de taică-meu. Și, totuși, ce preferințe are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
vieții - orice, numai să mă lase să intru acolo unde, întâmplător, se află patul meu și hainele mele și frigiderul. Când, însă, sunt cu adevărat rău până-n măduva oaselor, atât de netrebnic încât nu-i mai rămâne decât să-și înalțe brațele spre Dumnezeu Atotputernicul, întrebându-L cu ce I-a greșit de a pedepsit-o cu așa un copil, taică-meu e chemat să facă el ordine; mama se dovedește a fi o făptură sensibilă, prea delicată ca să-mi aplice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cea mai sufocantă, care avea cel mai tembel babac, cu mine ți-ai găsit nașul, ticălosule, ține umilință pentru umilință, rușine pentru rușine... vomatul căznit din WC-uri de după mesele zilei, hohotele de râs isteric, ca de muribund, ce se înalță din cabine și lacrimile vărsate cât ai clipi - ici o băltoacă de lacrimi de căință, colo o băltoacă de lacrimi de indignare - trupul unui bărbat (cu mintea unui copil) se înalță cuprins de o furie neputincioasă ca să dea cu pumnii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
hohotele de râs isteric, ca de muribund, ce se înalță din cabine și lacrimile vărsate cât ai clipi - ici o băltoacă de lacrimi de căință, colo o băltoacă de lacrimi de indignare - trupul unui bărbat (cu mintea unui copil) se înalță cuprins de o furie neputincioasă ca să dea cu pumnii în salteaua patului de sus, pentru ca apoi să se prăbușească imediat, flagelându-se cu reproșuri. Ah, prietenii mei evrei! Fârtații mei spurcați la vorbă, împovărați de sentimentul vinovăției! Iubiții mei! Colegii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de-a dreptul nonșalantă, ce mai, însă rămânem în continuare încremeniți, și eu și măciuca mea sculată, despuiați și fără cale de scăpare. În cele din urmă, cea care ne pune în mișcare e Maimuța. Se apropie de Lina, se înalță deasupra ei (of, Doamne, nu mi-e ea de-ajuns? nu mi-o fi ajungând cu vârf și îndesat pentru nevoile mele? câte pule am?) și își băgă mâna între picioarele fufei. Ne-am imaginat scena asta dinainte, în fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
luat-o subit în sus! Fiindcă năsturașul din primii ani ai copilăriei, chestioara aia drăgălașă pe care o admirau toți când eram în cărucior, la care nu se mai săturau să se uite, mijlocul feței mele a început să se înalțe spre Dumnezeu. „Porte-Noir și Parson din părți, băi, puștiulică, îți stă scris E-V-R-E-U pe mijlocul mutrei - ia uite ce ditamai trompa ai, pentru Dumnezeu! Ăsta nu-i nas, e contrabas! Hai, roiu’, ovreiașule! Cară-te de pe patinoar și lasă fetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
să fie și ea pasul meu? Ce altă făptură comparabilă cu Maimuța mai cunoscusem eu până atunci - sau o să mai cunosc vreodată? Nu că nu m-aș fi rugat, desigur. Nu, te rogi și te rogi și te rogi, îți înalți rugile pline de ardoare către Dumnezeu pe altarul de pe colacul toaletei, toată adolescența îi aduci ofrandă jertfa vie a spermatozoizilor tăi, litri întregi - și-apoi, într-o seară, spre miezul nopții, pe Lexington Avenue, colț cu Fifty-second Street, când ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
opt și se îndreaptă agale spre debarcader, iar eu n-am apucat încă să fac nimic nici cu ea, nici cu celelalte, nimic, cât a fost iarna de lungă, iar acum luna martie bate la ușă - deasupra parcului se va înălța stegulețul roșu, care interzice patinajul și ne vom afla iarăși în plin sezon poliomielitic. Poate că nici n-o să mai apuc iarna următoare, și-atunci, ce mai aștept? „Acum ori niciodată!“ Așa că - în clipa când ea a dispărut deja din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
am învățat în gimnaziu în timpul războiului, pe care profesorii noștri îl numeau „Imnul Național al Chinei“. „Sculați, voi, ce robia refuzați, cu carnea și cu sângele“ - ah, cadența asta sfidătoare! Îmi amintesc cuvânt cu cuvânt toate versurile acelea eroice! - „vom înălța un nou Mare Zid!“ Și-apoi, versul meu preferat, care începe cu cuvântul meu preferat din toată limba engleză: „In-dig-na-rea cuprinde sufletul tuturor compatrioți-lor! Sculați! Sculați! SCU-LAȚI!“ Deschid caietul la prima pagină a piesei mele și încep să-i citesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
crede-mă - e fauna, contrastul uman, cine cordește și cine-i corditul. Frunzișul îl las în grija păsărilor și albinelor, ele își au grijile lor, eu le am pe ale mele. Acasă, cine să știe numele chestiei ăleia care se înalță din caldarâm în fața casei noastre? E un copac - și-atâta tot. N-are nici o importanță specia, cui îi pasă de ea atâta timp cât nu ți se prăvale în cap? Toamna (sau, poate, primăvara? Știi chestiile astea? Sunt sigur că nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
-l vrei și, dacă-i întru proslăvirea Stelelor și Dungilor, îl știu de la cap la coadă! Da, doctore, sunt un copil al exercițiilor de alarmă antiaeriană, țin minte Corregidorul și „Cavalcada Americii“, și drapelul ce flutura pe catarg în timp ce era înălțat în unghiul acela sfâșietor deasupra însângeratei Iwo Jima. Colin Kelly s-a prăbușit în flăcări când aveam eu opt ani, iar de Hiroshima și Nagasaki s-a ales praful și pulberea la o săptămână după ce împlineam doisprezece ani, în toiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
experiență a sărăciei. — Uite, spuse el, așază-te și lasă-mă să-ți arăt câte ceva. Acesta-i Rinul. Ea se trezi râzând: — Măcar de-atâta mi-am dat și eu seama. — Ai văzut stânca care a trecut și care se Înălța deasupra apelor? Aceea era stânca lui Lorelei. Heine. — Ce vrei să spui cu Heine? El zise cu plăcere: — Un evreu. Ea Începu să uite decizia pe care fusese obligată s-o ia și-l privi cu interes, Încercând să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
zgomotul, transformându-l Într-un murmur. Adăpostul nu avea ferestre. Era destul de Întuneric și acuma era prea târziu să-l mai părăsească acolo. Coral căută În buzunarele doctorului Czinner și găsi o cutiuță de chibrituri. Când aprinse unul, acoperișul se Înălță brusc deasupra ei ca un vrej de fasole. Ceva bloca spațiul la un capăt, ridicându-se până la jumătatea Încăperii, spre acoperiș. Alt chibrit Îi dezvălui niște saci voluminoși, clădiți Într-o stivă de două ori mai Înaltă ca un stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ea. El dădu din cap și Închise ochii. Nu mai sângera și ea se gândi că se simte mai bine. Trase jos câțiva saci din stivă și făcu un fel de grotă destul de largă cât să-i adăpostească pe amândoi, Înălțând saci la gura acesteia În așa fel Încât să nu-i poată vedea nimeni de la ușă. Sacii erau grei, plini cu grăunțe, și ea nu terminase treaba când auzi voci. Se ghemui În grotă cu degetele Încrucișate, să-i poarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ciumă din China în Europa. Mass-media înseamnă o mulțime de noi mijloace de transmitere. Imaginați-vă cărțile puse pe foc. Și casetele, filmele, dosarele, radiourile și televizoarele care ar arde pe același rug. Toate bibliotecile și librăriile care și-ar înălța flăcările în noapte. Lumea atacând releele radio. Ciopârțind cu topoarele toate cablurile de fibră optică. Imaginați-vă oamenii înălțând rugăciuni și cântând imnuri pentru a alunga orice sunet aducător de moarte. Imaginați-vă oamenii cu mâinile încleștate pe urechi, fugind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
foc. Și casetele, filmele, dosarele, radiourile și televizoarele care ar arde pe același rug. Toate bibliotecile și librăriile care și-ar înălța flăcările în noapte. Lumea atacând releele radio. Ciopârțind cu topoarele toate cablurile de fibră optică. Imaginați-vă oamenii înălțând rugăciuni și cântând imnuri pentru a alunga orice sunet aducător de moarte. Imaginați-vă oamenii cu mâinile încleștate pe urechi, fugind de orice cântec sau cuvântare în care cineva ar putea încifra moartea, precum un dement care strecoară otravă într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
poemului-descântec. Nu este nimeni de față. Nu are cine să-l audă. Și Helen Hoover Boyle are dreptate. Nu l-am uitat. Primul cuvânt îl generază pe cel de-al doilea. Primul vers îl generază pe următorul. Vocea mi se înalță ca pe o scenă de operă. Cuvintele tună și se rostogolesc cu sunetul profund al unei piste de bowling. Tunetul prinde ecou în faianță și linoleum. Cu vocea asta răsunătoare, de operă, descântecul nu mai sună absurd, așa cum suna în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
zboară un țipăt. Și o întrezărire a Monei. Este o roată de călușei cu o firmă strălucitoare de neon pe care scrie „Caracatița“. Niște brațe metalice negre, ca niște spițe răsucite, se învârt în jurul unui butuc. În același timp, se înalță și coboară. La capătul fiecărui braț e un scaun, și fiecare scaun se învârte în jurul propriului ax. Țipătul zboară din nou pe deasupra, împreună cu o flamură de păr roșu și negru. Lănțișoarele și amuletele de argint de la gât stau perfect întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de mușama roșie, iar omul blochează bara de protecție peste picioarele noastre. Se dă înapoi și trage de o manetă, iar imensul motor diesel se pune în mișcare. Tiribomba se smucește de parcă s-ar rostogoli în spate, iar noi ne înălțăm în întuneric. În noaptea neagră, la jumătatea distanței, roata se smucește din nou și se oprește. Gondola noastră se clatină, iar Helen se prinde de bara de protecție cu o mișcare bruscă. Un diamant masiv îi alunecă de pe deget și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
suficientă. Îi spun lui Helen că trebuie să mă întorc acasă ca să rezolv ceva. Și asta repede, înainte ca situația să se deterioreze. Manechinele moarte. Nash. Polițiștii. Toate astea. Nu-mi dau seama cum a pus mâna pe descântec. Ne înălțăm mai sus, și mai departe de mirosuri, departe de zgomotul motorului diesel. Ne ridicăm către liniște și frig. Mona, care citește din agendă, se face tot mai mică. Țipetele și muzica rock - tot mai mici. În vârf ne oprim, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]