58,220 matches
-
din nou o plecăciune rigidă de marionetă și porni spre ușă. Exact când Antonia scoase o exclamație de protest, ușa se deschise și Palmer își făcu apariția. Într-un gest de încântare și surprindere își înălță brațele larg deschise și înaintă spre Georgie, acum puțin derutată, ca un tată ce-și întâmpină un copil de mult pierdut. — Vai de mine, era cât pe ce să o ratez! exclamă el vesel. M-a reținut un pacient. Au așa de multe pretenții! Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ușa în urma mea și am rămas pe loc un timp. Ceva din Antonia și din Palmer dăinuia încă acolo, ceva ca o umbră înaltă, ceva ce savurasem în chip ilicit și vinovat pur și simplu există în încăperea aceea. Am înaintat spre foc și atunci mi-am dat seama că sunt puțin amețit. Nu mâncasem la prânz, mâncasem foarte puțin la cină și, împreună cu Georgie, băusem o cantitate mare de whisky. M-am lăsat greoi pe un fotoliu și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
lucru care mi s-a părut puțin ciudat - că pe ea n-o prea interesa apariția mea. Parcă m-aș fi oprit în fața altarului unei zeități îndepărtate și preocupate doar de ea însăși. Honor Klein era cufundată în gânduri. Am înaintat încet de-a lugul mesei. Astfel am constatat că Palmer și Antonia luaseră cina. Masa fusese așezată pentru doi și sticla de vin, de data aceasta un Lynch-Gibbon Château Malmaison din 1953, era goală. Pe locurile lor rămăseseră două șervete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
încet în încăpere și să mă trezesc imediat alături de Honor. Apoi mi-am spus că aș putea realiza exact acest lucru. Am observat că lângă casă este o portiță care duce fără îndoială în grădină. Am găsit-o descuiată. Am înaintat pe o potecă făcută din cărămizi acoperite de mușchi, care separa casele una de cealaltă, și astfel am ajuns într-o grădină. Am făcut un pas înapoi. Mai sus de conturul întunecat al unui copac cu ramuri plecate, lumina lunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
fusesem martor. Nici n-a încercat să-i minimalizeze importanța sau să o ascundă sub un văl de minciuni și aiureli. Se înfățișa deschis în fața mea așa cum te înfățișezi în fața unui cuceritor sau a unui judecător; și, pe măsură ce discuția noastră înainta, am început să simt, străbătând prin amețeala mea bolnăvicioasă amestecată cu milă dureroasă, că balanța puterii începe să se încline în favoarea mea. Trecusem cu adevărat pe versantul celălalt al muntelui. Mânat de un sentiment brusc de milă pentru el, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
pe Antonia, se întoarse spre mine și spuse: — Ești un tip distrugător. Apoi către Antonia: Fii rațională, vreau să vorbesc cu tine, și nu aici. — Pentru numele lui Dumnezeu, pleacă odată, am spus. — Nu plec fără ea, zise Palmer și înaintă spre Antonia care se retrase spre fereastră, cu mâna la gură. Palmer puse mâna pe brațul Antoniei, vrând parcă să o tragă spre el, iar Antonia scoase un țipăt ușor când el o atinse. M-am apropiat de el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ei vechi, verde închis, cu picioarele depărtate, cu mâinile la spate, privindu-mă intens. — Dragostea ta pentru mine, rosti ea, nu ține de lumea reală. E dragoste, desigur, nu neg. Dar nu toate iubirile au un făgaș pe care să înainteze, o cale - fie ea ușoară sau grea - și această iubire nu are nici un fel de făgaș. Din cauza a ceea ce sunt și din cauza a ceea ce ai văzut, eu am devenit ținta unei teribile fascinații pentru tine. Eu sunt un cap retezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
și odată cu ea s-a mișcat și umbra ei pe podea în lumina rece a soarelui. În timp ce scotocea prin buzunarele paltonului în căutare de țigări am avut convingerea că în clipa următoare îmi va spune să plec. Am început să înaintez spre ea și, văzându-mă, ea a încremenit pentru o clipă; apoi și-a continuat în mod ostentativ gestul de a-și aprinde țigara. Când a terminat s-a întors spre mine, cu mâinile atârnate în jos pe lângă corp, ținând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de pe palier. Ne-am privit în tăcere, eu încremenit cu mâna pe ușă, ea ținându-și capul plecat și privindu-mă pe sub sprâncene. Pe buzele roșii, arcuite, stăruia un zâmbet crispat abia perceptibil. M-am întors, permițându-i astfel să înainteze spre lumină în urma mea. Am intrat în salon și m-am oprit lângă fereastră, astfel încât patul de campanie era între noi. Când m-am întors, ea a închis ușa în urma ei. Am continuat să ne privim în tăcere. În cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
dat bine colțul, ajuns la cărarea pietruită, care traversează maidanul până la piața unde stau, când am auzit zgomote Înaintea mea. Coborâserăm patru persoane, și am presupus că era bătrânul care ducea un furtun. Inelele de cauciuc se legănau ritmic, În timp ce Înainta cu pași repezi, elastici prin Întuneric. Ceilalți - cam de vârsta mea; cu sufertașe În mână - traversaseră strada În direcția opusă, Înspre fabrica de bere, unde au dispărut În beznă. Probabil că lucrau În schimb de noapte. Cu ochii ațintiți pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ușurare, am realizat că spectatorii Își dăduseră seama de prezența unui oaspete nepoftit În camera de proiecție. Stegemann cel puțin părea s-o fi făcut pentru că, brusc, se auzi un scaun de lemn lovindu-se de un spate și cineva Înaintă rapid printre rânduri. Chiar Înainte ca luminile să se aprindă În sală, și În clipa În care l-am zărit pe șeful meu clipind Înspre ferestruica din camera de proiecție - stând lângă o persoană pe care am recunoscut-o, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
a bărbaților împachetați în cearșafuri și întinși pe dalele de marmură. Îi pleosnesc și-i frământă și-i ghigosesc, le răsucesc membrele încet, vrând parcă să le smulgă din încheieturi - îi privesc hipnotizat, dar mă țin în continuare după tata, înaintăm pe marginea bazinului, un cubuleț verzui de apă rece, de te face să-ți stea inima-n loc - și, în sfârșit, ajungem la camera de aburi. În clipa când dă ușa-n lături, încăperea îmi evocă vremuri preistorice, mai îndepărtate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
încetișor, flexându-mi încheietura mâinii, spre jucătorul de câmp advers situat între a doua și a treia bază, care vine în trap spre teren, iar apoi, fără oprire, îmi continuu alergarea lejer, unduindu-mi umerii, lăsându-mi capul să atârne moale, înaintez cu picioarele ușor crăcănate, ridicând și coborând genunchii agale, într-o strălucită imitație a Ducelui. Ah, câtă nonșalanță imperturbabilă are jocul ăsta! Nu există mișcare pe care să nu și-o amintească până-n ziua de azi mușchii și articulațiile mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
mă avertizase c-o să mă sune întruna - dar, surpriză, vorbise serios! Sunt la birou, unde părinții nevoiași ai unui copil psihopat îmi explică de zor că odrasla lor e sistematic înfometată de personalul unui spital orășenesc. Au preferat să ne înainteze nouă reclamația, și nu celor de la Departamentul Spitale, fiindcă un strălucit avocat din Bronx le-a spus că fiul lor e, de bună seamă, victima unei discriminări. Din discuția telefonică cu psihiatrul-șef al spitalului înțeleg că băiatul refuză să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Mecanicul deschise complet regulatorul și platforma vibră de greutatea vagoanelor. Apoi, brusc, mașina Începu să funcționeze lin, mecanicul trase la loc maneta supapei și soarele se mai văzu o clipă la orizont În timp ce trenul trecea prin Bruges, cu regulatorul Închis, Înaintând lejer cu foarte puțină presiune. Razele apusului luminau ziduri Înalte pe care se scurgeau șiroaie sau canale cu apă inertă lucind o clipă cu lumină lichidă. Undeva În perimetrul sumbru zăcea orașul străvechi, ca un giuvaier faimos, atrăgând prea multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
tot ce se află Într-un magazin: briceagul, gadgeturile, resorturile ce-ți răsturnau farfuria, bombele care răspândesc mirosuri, brioșele care chițcăie. Dar tot ce i se oferea era Întunericul și propriile lor trăsături. — Crezi că se va mai Încălzi pe măsură ce Înaintăm spre sud? Întrebă ea de parcă ar fi fost În drum spre tropice. — Nu mergem atât de departe Încât să conteze cu ceva, spuse el. Am prins zăpadă la Constantinopol În aprilie. În Bosfor bat vânturile dinspre Marea Neagră. Te taie când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
zile. Ea Îl imploră, puțin speriată: — Și ce trebuie să fac? El deschise larg mâinile: — Nimic. Continuați. Odihniți-vă cât puteți. Evitați frigul. Sunteți prea subțire Îmbrăcată. Se auzi un țignal și trenul vibră, punându-se În mișcare. Lămpile gării Înaintară singure spre Întuneric, iar doctorul se Întoarse să plece de lângă ea. Dacă aveți nevoie iarăși de mine, sunt la trei compartimente mai Încolo. Mă cheamă John. Doctor John. Ea spuse cu o politețe familiară: — Pe mine Coral Musker. El se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
timp pentru Încă o rakia și o partidă de cărți, dar nu mai avea bani. O vagă suspiciune că fusese trișat trecu din nou prin mintea lui Încăpățânată. — Ninici, Ninici! Se Întoarse și-l văzu pe funcționarul de la biroul șefului Înaintând spre el prin zloată, fără pelerină sau mănuși. Ninici se gândi: M-a jefuit și Dumnezeu i-a trimis gândul cel bun - Îmi va da banii Înapoi. Se opri și-i zâmbi lui Lukici, parcă vrând să spună: Nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
E cu totul altfel decât alți evrei. Ei sunt În general atenți, dar el... el este liniștit. Cred că este un bărbat deosebit de norocos, spuse dr. Czinner. Ușa se deschise și doi soldați Împinseră Înăuntru un alt bărbat. Dr. Czinner Înaintă repede și puse piciorul În ușă. Le vorbi soldaților cu voce scăzută. Unul din ei răspunse, celălalt Îl Împinse Înapoi și trânti ușa, pe care o Încuie pe dinăuntru. — I-am Întrebat de ce te țin aici, spuse el. Le-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
insecticid nu se știa nimic despre Coral. Probabil că e Încă la gară, se gândi el. Lăsă mașina o sută de metri mai În josul drumului pentru a se descotorosi de șofer, care se dovedea prea vorbăreț și prea săritor, și Înaintă singur prin vânt și zăpadă. Trecu pe lângă două santinele din fața unei clădiri și le Întrebă pe unde putea ajunge la sala de așteptare. Una din ele Îi spuse că acum nu mai exista sală de așteptare. — Unde pot primi informații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Închise ușa după ea. Curentul iscat de Închiderea ușii Îi stinse făclia. Tânăra Îl chemă pe doctorul Czinner, dar nu auzi nici un răspuns și se Înspăimântă la gândul că acesta ar putea fi mort. Cu o mână Întinsă În față, Înaintă și se lovi imediat de zid. Așteptă o clipă Înainte de-a face o nouă tentativă și se bucură când auzi o mișcare. Se deplasă spre aceasta și se lovi iarăși de zid. Se gândi, tot mai Înfricoșată: ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și strigă „Aicea sunt“, ofițerul se-ntoarse brusc, scoțând revolverul. Apoi văzu cine era și o Întrebă ceva, stând Încă În mijlocul podelei, cu revolverul ridicat. Ea crezu că-l Înțelege și spuse: — E mort. Ofițerul dădu un ordin, iar soldatul Înaintă și Începu să tragă sacii Încet, unul câte unul. Era același bărbat care o oprise din drumul ei spre vagonul-restaurant și Îl urî o clipă, până când Își ridică fața și Îi zâmbi umil și justificativ, În timp ce ofițerul Îl bombarda din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
e tare. Mai luă unul și, În cele din urmă, oarecum cu nervozitate, se Îndreptă În direcția lui Monterey. Eu m-am dus Înapoi la masa noastră, să stau cu Gerski și Oksana. De unde stăteam, zăream cu coada ochiului cum Înainta Lauren. Îmbrăcată cu o capă din blană de culoarea mierii creată În anii ’60 de Givenchy și cu o pălărie asortată, ambele moștenite de la mama ei, Lauren arăta ca o foarte rafinată eschimosă, iar când se apropie de Monterey, deveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Sophia le făcu cu mâna și se Îndreptă spre ei. —O, Doamne, o ia prin partea asta, am spus eu. Stai calmă, salut-o. De fapt, hai să fim super-prietenoase, ordonă Lauren. Bună, Sophia! o strigă ea tare, În timp ce Sophia Înainta de-a latul terasei. Sophia se Întoarse și ne văzu. Zâmbi și veni spre masa noastră. Când ajunse, spuse. —Lauren! Bună! Sylvie! Îți mulțumesc mult pentru aseară. Lui Pierre i-a plăcut foarte mult petrecerea... un loc așa de drăguț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Nu stăm. O să ne întoarcem. Poate reușim să ajungem la restaurant. Cum să ne-ntoarcem?! se aud voci. N-am plecat să ne-ntoarcem! Tovarăși! spune scurt șoferul în microfon, acoperind cu vocea sa rumoarea iscată. Cursa nu mai poate înainta. Nu mai poți dumneata! i-o taie profesorul. Dacă te știai incapabil să dai piept cu necazul, nu trebuia să urci la volan. Tovarășe, se înfurie șoferul, lăsînd deoparte microfonul, întorcîndu-se de-a binelea spre interior te rog să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]