1,683 matches
-
și mama lui Charlie, nimeni alta decât Contesa de Swyre. Încă nu fusese aplanată. Dumnezeule, m-am gândit, penibil moment. —Mamă! spuse Charlie. E-o prietenă din America. Părinții ei locuiesc la The Old Rectory. Am înlemnit. Contesta s-a încordat. Știa că știu că știe că sunt fiica tipului cu Afacerea cu Scaunele. — Ce s-a-ntâmplat? întrebă Charlie. Ah, cine-a spus că viața la țară e liniștită? Mă dor picioarele de mor, se plânse contesa, schimbând subiectul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
mamă. E prea cald, i-am răspuns. —Julie, arăți fenomenal, cine ți-a creat rochia asta extraordinară? se interesă mama. Înainte ca Julie să poată răspunde, mama se uită peste umărul meu și exclamă: Ah, contesssăă! Am simțit cum mă încordez toată. O să fie umilitor, mi-am spus. — Ce minunat să ne vedem din nou. Pimm’s? continuă mama. Când Julie și cu mine am întors capul, am văzut-o pe Caroline venind spre noi. Arăta 100% șic în stilul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
Maggie dispare, iar eu îmi îngrop capul în mâini. Încerc să rămân calmă, dar simt cum mă cuprinde o groază crescândă. Trebuie să mă obișnuiesc cu ideea. Am făcut o greșeală. Am făcut o greșeală. Ce-o să mă fac ? Sunt încordată din cap până-n picioare, nu pot gândi limpede... Când, brusc, cuvintele de ieri ale lui Guy îmi răsună în minte și simt un val aproape dureros de ușurare. O greșeală nu e o greșeală decât dacă nu poate fi îndreptată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
și să-l facă să crească. Îmi surâde. Sub ștergarul ăsta se întâmplă o mică minune. Mă uit la lighean, încercând să-mi închipui un miracol. Dar nu pot. Nu sunt câtuși de puțin calmă și senină. Sunt mult prea încordată ; am nervii întinși la maximum, în tot corpul. Odinioară îmi controlam perfect fiecare minut. Până la secundă. Și acum să stau și să aștept să lucreze drojdia ? Să stau cu șorțul pe mine, așteptând după... o ciupercă ? — Îmi cer scuze, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
hârtia. Țeapănă ca o scândură. Arătai ca și cum nu văzuseși niciodată soarele și ca și cum nu te bucurasei niciodată de nimic... — Exagerezi. — Ba nu. Tu chiar nu vezi cât de mult te-ai schimbat ? Nu mai tresari din orice. Nu mai ești încordată la culme. Îmi ridică brațul și-l lasă să cadă. Brațul ăsta ar fi stat rigid ! — OK, bine, m-am destins un pic! Îmi arunc mâinile în aer. Știu că m-am schimbat. M-am calmat și am învățat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
la locul lor, mai întâi își întinse cu forță labele dinainte, coborând în plan înclinat capul și coloana vertebrală, apoi execută ceea ce presupunem că era, în mintea lui, un indispensabil exercițiu de ajustare și compensare, lăsându-și în jos și încordându-și atât de mult partea posterioară încât dădea impresia că vrea să se separe de labele din spate. Toți știm că animalele au încetat să vorbească de foarte multă vreme, dar niciodată nu se va putea demonstra că n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
care îi vor confirma ca rezidenți, Marçal trebuia să-i însoțească până la ieșire. Nici nu făcuseră primii pași după ce se închiseseră ușile liftului că Cipriano Algor spuse, Ce senzație stranie, am impresia că podeaua vibrează sub tălpi. Se opri, își încordă auzul și adăugă, Și am impresia că aud ceva ca un zgomot de excavatoare, Chiar sunt excavatoare, spuse Marçal, grăbind pasul, se lucrează în ture de șase ore, fără oprire, au ajuns la o oarecare adâncime, O lucrare, întrebă Cipriano
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
prieten al lui Baskerville, am avut dreptul la un loc În primele rânduri; scaunul meu se găsea chiar În spatele aceluia al lui Fazel. Se succedau explozii și petarde, cerul se lumina cu intermitență, capetele se dădeau pe spate, fețele se Încordau, apoi Își reveneau, cu zâmbete de copii satisfăcuți. În exterior, fiii lui Adam, neosteniți, scandau de ore Întregi aceleași sloganuri. Nu știu ce zgomot, ce strigăt mi l-a readus pe Howard În memorie. Ar fi meritat atât de mult să participe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să-l ducem la infirmerie unde "autodocul" se va ocupa de el. ― Nu pot. Dacă ați fi în locul meu, cu aceleași responsabilități, veți reacționa ca mine. ― Ripley, zise Dallas încet. Mă auzi? ― Te aud tare și clar. (Glasul îi era încordat.) Răspunsul este tot negativ! Douăzeci și patru de ore de decontaminare, după aceea veți putea să-l introduceți. În interiorul navei, un alt personaj optă pentru decizia contrară. Ash coborî levierul de comandă a ușii blindate. Un indicator roșu se aprinse, însoțit imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
că, după ce vom dispare noi, ne va supraviețui răspunsul nostru. E singura șansă. Depinde cum ne vom folosi de ea. Si apoi, numai În fața acestui sfinx grec Oedip putea fi sigur ca unicul răspuns corect este Omul. Chipul lui se Încordează să audă bine Întrebarea, dar presimțim că răspunsul Îl știe dinainte. Abia gîndul că animalul acesta hibrid nu și-a rostit niciodată cu tristețe o Întrebare mă face să ezit. Cel mai celebru dintre cei șapte Înțelepți ai Greciei, Solon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
peste oameni. Sisif murmură și el... (O piramidă nu ne poate apăra de moarte, dar ne poate face mai buni. Seamănă cu muntele meu De abia cînd s-a rostogolit stînca am Înțeles totul. Am revenit În vale, m-am Încordat din nou, dar ceva se schimbase În mine. Nu mai eram nepăsătorul de mai Înainte. Și nici trufașul care avea tot Corintul la picioarele lui. Acum eram un om cu stînca sa. Singur eu și destinul pe tot muntele. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
descoperit cît este de singur. Imprudent, a crezut că nimic nu-i mai ușor și mai firesc decît să Întîrzie În fața oglinzii... Aparent, prin Narcis omul era pe punctul să devină propriul său zeu. El se cufundă În sine. Se Încordează să-și atingă adevărul propriu, dar Întinde mîinile În gol. Vrea să soarbă parfumul unei flori, dar această floare este otrăvită. Singurătatea În care se afundă ca Într-un labirint. Ceea ce părea iubire clinică nu e decît disperare ce crește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Înaltă dovadă că singura valoare reală a piramidelor este aceea de a ne atrage atenția asupra felului cum ne vom trăi viața? Că unica durată posibilă este În lumina care ne scaldă și ne contopește cu frumusețea lumii? Pygmalion se Încordează tot În efortul de a Împinge ficțiunea În realitate. În ochi Îi lucește o flacără ciudată. Paradoxal, reușita nu-i va mai lăsa nici o speranță. Va renunța chiar să mai sculpteze pentru că nu se va simți În stare să realizeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
nebune. În clipa cînd Apolo a hotărît să nu pot convinge pe nimeni, el știa că numai În felul acesta viitorul devine destin. La ce i-ar folosi lui Sisif să stau lîngă umărul lui și, În clipa cînd se Încordează să-și Împingă stînca, să-i șoptesc: Zadarnic tot chinul tău, Sisif, stînca se va prăbuși În vale Îndată ce vei ajunge În vîrf! Sisif ar Întoarce spre mine ochii săi În care speranța lucește ca măslinii la răsăritul soarelui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
de guri și găuri deschise, flămânde. Cândva, ajunse în centru, în stația de tramvai de la Rosetti. Tramvaiul tocmai venea, uruind. Treapta era prea înaltă pentru pasul ei mic și fusta prea îngustă. Iritată, dădu un brânci gentuței de piele, se încordă, se agățase, strângea bara, gata, era sus. Tramvaiul aproape gol, doar câțiva pasageri. În față, un tânăr ciufulit, cu obrazul bubos, citea, foarte excitat, dând din picioare, o revistă. Își dusese, sufocată, mâna la gât. Închise ochii, amețită, ca într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Un scurt frison, atinse vrejul plăpând, pipernicit, îl cuprinse în culcușul palmei. Abia atunci sărută, apăsat, fără pasiune, gura bărbatului, un fel de pact al urgenței. Ținea în palma, ca într-un tub de reanimare, pitonul. Strâns, strans și era încordată. „Tudor, Tudor“, se auzi lamentarea. Susurul tânărparcă aspirase tot aerul încăperii. Nici o pâlpâire nu se mai auzea, nici o mișcare, doar respirația prizonierului. Degetele catifelate, mătăsoase, ritual lin lin. „Tudor, Tudor“, repetă, necunoscuta, alintarea. „Tudore“, așa însuflețea vrejul. Șarpele torid, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pedeapsa soarelui nemilos, soarele turbat al plictiselii noastre, zâna obeză și vicioasă a melancolicilor, dăruiește-ne curajul de a avansa plictisiți până la marginea neantului, de a deveni neant. Aici, florăria. Aici, magazinul SCAMPOLO, în inventar. O bătrână, în fața vitrinei, se încordează să citească reclama. Atârnă, obosită, ca o găină, într-un sac cenușiu, cu pliuri. E veștedă, curbă, curioasă, moartă, învelită, caritabil, în punga standard. Strângem pungile, balansăm ușor cadavrul, în aerul dospit, roz al zilei otrăvite. Primejdia pândește, privirea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și poftele, părul se răsfiră, zburlit, în văzduhul încins, în toxinele unei uriașe ființe străine. Se scutură, închide deschide ochii. Gura se umple de o lavă lipicioasă, abundentă. O gură hămesită, în care limba și dinții cresc și cresc. Se încordează, se scutură, reintră în încăpere. Mâna mică tremură, cu țigara ieftină și puturoasă între degetele palide, sidefii. Încearcă să vorbească, repede repede, șoptit, bâlbâit. Vorbele ar fi o salvare, dacă reușește să articuleze cuvintele, totul se va liniști, liniști. Resturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
asta, În acel moment de impas în care se aflau Matei admite cè cel mai bine ar fi sè se uite mai atent la burtă ei, Diana invitându-l, dar când Matei, mănat de un impuls puternic, sare în picioare, încordându-se că un arc perfect întins, Diana, privindu-l, se sperie de avântul cu care, un soi de vietate cumplitè și independentè, trezindu-se dintre coapsele subțiri ale bèiatului, împunge aerul, apropiindu-se gata s-o spintece, atunci, fata, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
adverse sau contradictorii, Nu, America n-a fost descoperitè de europeni, America a fost inventatè pentru americani! I’m coming! Zorii erei post-nucleare, rozalii, ca orice început de lume, se aratè voioși la orizont, dar, pânè atunci, Matei, cu degetul încordat pe butonul nuclear, așteaptè, XXX De revelion i-am promis Ioanei cè voi merge cu ea la cabană vèrului ei de lângè lac, Corinei i-am promis cè îi voi aduce un brad că sè-l împodobim împreunè, bradul promis mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
niște puști în prima zi de școală și așteptăm indicațiile lui Daisy. —Gata! Așa e bine! Acum așezați-vă în cerc în jurul meu! Executăm comanda într-o clipă. —Rebecca, fii atentă! Eu am să stau dreaptă și am să mă încordez până ajung țeapănă ca o scândură, iar tu mă apuci de umeri și mă pasezi altcuiva din cerc. —Bine, zic, nu fără oarecare neîncredere, în timp ce mă aplec și o apuc de umeri. Îi simt oasele ascuțite prin puloverul subțire. De-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
-ți facem nimic, oricum, ești prea greu! Hai, Rebecca, lasă prostiile! E un exercițiu de încredere! Eu am încredere în voi! exclamă și sare în mijlocul cercului. Face o figură de puști care tocmai s-a aruncat într-o piscină, se încordează și se lasă cu toată greutatea spre mine. Slavă Domnului că Ben e alături și mă ajută să îl prind. Cu toate că suntem doi, cu greu reușim să-l ținem. Îl învârtim în cerc, transpirând din greu. Jur că ești supraponderal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
mă învăluie într-un mod foarte plăcut. Apoi, din camera mea se aude telefonul. Am un mesaj. Tresar ușor, din reflex. —Al tău e? întreabă Finn. Probabil că da, al meu e închis. — Da, zic eu și-mi simt corpul încordându-se de nerăbdarea de a citi mesajul. Finn a simțit și el această încordare și s-a ridicat. —Hai, du-te! Știu că vrei să te duci. E prietenul tău? Finn știe că am pe cineva. Le-am vorbit prietenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
era foarte colorată și mișcată. Spiritul de turmă care nu a putut fi eradicat de nicio Revoluție (culturală sau politică) înflori excedentar, pentru că hibernase în bolul fertil, mustind de vicii ascunse, al brăileanului. Așa că folclorul adormit făcu ochi, moștenirea își încordă mușchii, dobitocul travestit în intelectual răbufni scuturându-și coarnele, își dezgoli fruntea și o înălță spre bolta cerului care nu i-a fost niciodată altceva decât tavanul opac al tavernei. Casele se strângeau în gradene, expunând o arhitectură în amfiteatru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mai cu spor decât prin smoala nopții. O greșeală de proiect sau viitorul se grăbea în întâmpinare, de aceea aici mergea, chipurile, mai repede decât Mama Dincolo. Dacă ținem cont de ronțăitul greoi al șenilelor pe caldarâm, de gropile care încordau mușchii sclavilor, de scrâșnetul eșafodajului construcției, plânsetul transmis în pereți până în pâlnia acoperișului, era necesar ca din 80 în 80 de metri să se facă un popas de o țigară. Geografia orașului stătea liniștită. Neschimbată la ivirea ineditului turnir. Ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]