1,310 matches
-
că etica ta îți impune să respecți viața. Asta e alegerea care menține întreagă partea ta divină... și nu va fi umbrită de misiunea pe care ți-au încredințat-o zeii. — Care, aceea de a ucide în arenă? izbucni Valerius încruntat. E o misiune ciudată pentru un medic. — Tu nu-mi asculți cu atenție cuvintele, Valerius. Proculus tăcu o clipă. — Cuvintele pătrund în inimă și îmbogățesc conștiința... Se întinse. În noaptea asta o să lăsăm lampa aprinsă. Valerius adormi în brațele Velundei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Augusta Rauricorum. Căută să citească pe chipurile lor teama pe care o simțea el. Îl văzu pe Marcus așezat pe o bancă, cu spatele rezemat de perete. Ținea ochii închiși, iar chipul îi era relaxat. Flamma se învârtea de colo-colo, încruntat. Unii ședeau pe jos, cu capul pe brațele sprijinite pe genunchi. Alții priveau în gol. Nimeni nu vorbea. Nici unul nu știa cu cine urma să lupte. — Le e teamă? îl întrebă în șoaptă pe Proculus. — Și de ce nu le-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
atât de neliniștit. El a simțit prezența dușmanilor, dar noi nu. Începură să coboare dealul. Errius ducea de frâu calul pe care era așezat prizonierul. — Vom trimite pe cineva din Legiunea a treisprezecea să aducă trupurile tovarășilor noștri, zise Antonius încruntat, clătinând din cap. Îi vom îngropa ca pe niște eroi. N-o să-mi iert că i-am atras cu mine în capcană. — Cu toții aveau femei în castru... și copii, murmură Errius. Poate că de asta nu vreau să mă leg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cinstea de care dădea întotdeauna dovadă. La Poetovium se fac vinuri excelente. Pe ăsta ți-l trimite Calvia Crispinilla, care a sosit de puțină vreme de la Roma. Multe din viile astea sunt ale ei. Titus stătea lângă medic și privea încruntat rana lui Antonius. — Pentru asta e nevoie de fratele tău. Se uită neîncrezător spre medicul care își pusese instrumentele pe tăciunii aprinși. El n-ar folosi fierul înroșit ca să vindece o rană, ci uleiuri, rășini, pomade... — Fratele meu e gladiator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
departe? La capătul pieței era o masă lungă, pe care servitorii se grăbeau să pună torțe pentru a lumina adunarea. Din Pretoriu ieșiră, unul după altul, Cornelius Fuscus, Arrius Varus și Vedius Aquila, comandantul Legiunii a treisprezecea, care se așeză încruntat. Printre soldați înaintă încet și solemn Tampius Flavianus, legatul întregii Pannonii, pe care soldații îl priveau cu neîncredere pentru că era rudă cu Vitellius și pentru că vârsta, în loc să-i dăruiască înțelepciune, îi accentuase firea nesigură și ambiguă. Tampius Flavianus se așeză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fi îndreptățit să te acuze că ți-ai dus soldații la moarte numai pentru că nu l-ai așteptat pe el. În orice caz, ți-ai făcut un dușman foarte periculos. Iar tu ești prinsă la mijloc? — Încetează! Calvia se ridică, încruntată. — Chiar nu înțelegi că nu pentru mine mă tem, ci pentru tine? Nu înțelegi că țin la tine și vreau să trăiești? Nu-i vorba de dragoste, ci de altceva... de devotamentul față de fiul pe care nu l-am avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
repetă Antonius. Nu mi-aș fi închipuit că poate învinge... Dar mă tem de Skorpius. Cred că ai idee cine-i Skorpius. Știu că, deocamdată, nu a luptat cu el. — Vitellius a interzis luptele între ei. — Mă mir, zise Antonius încruntat. E limpede că Vitellius vrea să se răzbune pentru că Valerius l-a atacat în Gallia. L-a trimis în arenă ca să moară, nu ca să învingă. Nu l-ar putea învinge pe Skorpius... Calvia își eliberă mâna din strânsoarea lui Antonius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să trimitem de îndată mesageri la Vespasianus și Mucianus... — Tu ești sănătos, îl întrerupse Arrius. Simți ochii prietenului său ațintiți asupra lui. El condusese bătălia aceea despre care avea să vorbească lumea întreagă. — Ești sănătos și... — Nu, așteaptă! zise Antonius încruntat. Te cunosc destul de bine ca să-mi dau seama că te neliniștește ceva. Ce s-a întâmplat? Am zăcut atâtea zile... Ce s-a întâmplat între timp? — Trebuie să-ți vorbesc. Soldații din jur nu pierdeau nici un cuvânt din discuția celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
își drese glasul și îl privi pe Antonius drept în ochi, sincer. — Mucianus îi promite împăratului nostru bani și o reședință sigură și liniștită în Campania. A trimis multe mesaje în care repetă această propunere. — Zi mai departe, spuse Antonius încruntat. — Există zvonuri cum că tu și Mucianus... nu v-ați înțelege prea bine. Allius Cerpicus își drese din nou glasul, apoi continuă, răgușit: — Se spune că hotărârile lui Mucianus nu coincid cu hotărârile tale. Așa se spune... Și atunci... — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
asta plină de zeități. Și mai există oameni care omoară, fură, siluiesc și mint, dar continuă să fie în legătură cu lumea supranaturală deoarece fac apel la demoni răi. Dar eu mă refer la cu totul altceva. Marcus asculta tăcut, privindu-l încruntat. Valerius se așeză pe băncuță. „Da, gândi, așa e.“ Înălță capul și se uită la Marcus. Puterea ce izvorăște din conștiința curată îmi îngăduie să percep armonia cerului de deasupra capului meu și legea morală pe care zeii au pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că puternica armată a lui Antonius Primus ajunsese la porțile orașului. Își dădu seama că chipurile arbitrilor, inspectorilor și medicilor care mergeau în fața purtătorilor frunzelor de palmier erau neliniștite, înspăimântate chiar; expresiile lor sumbre contrastau cu atmosfera de sărbătoare. La fel de încruntați erau atleții care practicau pugilatul sau pankration și gladiatorii ce veneau în urma lor cu capul descoperit; coifurile lor aurii sau argintii, împodobite cu pene colorate, erau duse de tineri care mergeau alături de ei. Gladiatorii își țineau capetele ridicate, pentru ca publicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
atîta concentrare la corectură i se acrește și asasinului, renunță la obositoarea muncă munca, cea mai mare rușine a omului , și se apucă de crime, mai puțin solicitante, nu Înainte Însă de a trece În sala interzisă și a parcurge Încruntat, fără acordul părinților, Dragoste murdară, de unde desprinde informații utile pentru profesia sa, printre tufe de reproduceri rușinoase, desfrîu și fotografii cu castraveți. Atenția Îi este atrasă de un articol cu nebănuite semnificații criminalistice, care se referă la spermă. Ni se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mă făcu fericit. ― Și de ce nu vrei să mă superi? ― Pentru că sunteți oaspetele nostru. Un oaspete e trimis de Dumnezeu... ― Și dacă oaspetele e un om rău? o întrebai așa, ca pe un copil, deși fața ei ajunsese serioasă, aproape încruntată. ― Dumnezeu îl cheamă înapoi, răspunse ea prompt. ― Care Dumnezeu? ― Dumnezeul lui. ― Cum, fiecare om are un dumnezeu al lui? Accentuai ultimele cuvinte. Mă privi, se gândi, închise ochii și-i deschise cu o privire nouă, umedă, calină. ― Am greșit, nu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
știu ce s-a întîmplat, reluă Făgădău. Am trecut și eu pe-acolo. - Băiețaș, îl amenință Maria, purgare non est necesse! Spune ce ai de spus, scurt și concis. Arată-ne! Făgădău se depărtă câțiva pași, apoi se întoarse brusc, încruntat, cu o privire sălbatecă, înfigîndu-și pumnii în șolduri. Părea un alt om. - Tu ești ăla care, așa și pe dincolo?! strigă el cu un glas sălbatec, izbucnit parcă din gâtlej, îngroșat de tutun și alcool. - Eu sunt, răspunse Lorinț. - Este
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ascult pe Arhip. Ultima oară când am vorbit cu el... - Când a fost asta? îl întrerupse Ivan. Acum câte sute de ani, sau câte luni? În ce viață?... Nu trebuie să mă înțelegi greșit, adăugă văzând că Darie îl privește încruntat, nedumerit. Nu e vorba de timp, ci de decalajul între evidentele mutual contradictorii, cum îți place dumitale să spui. Îmi pare rău că te-am întrerupt, reluă după un răstimp, căci Darie continua să tacă. Te-am mai întrerupt o dată
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
vorbește, auzi glasul lui Ulieru în spatele lui. Vrei cu tot dinadinsul să-ți cumperi o umbrelă! După ce-i strânse viguros mâna, Ulieru îl privi, încruntîndu-se. - Dar ce se întîmplă cu d-ta? Pari de pe altă lume. - Au reînceput insomniile, răspunse încruntat Pantelimon. Tovarășul Năstase avea dreptate: am răcit săptămâna trecută. M-a pătruns ploaia și deși mi-a dat o aspirină, părul mi-era ud, mai ales la ceafă, și am răcit. De aceea tot voiam să-mi cumpăr o umbrelă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de-atunci sub supraveghere. Nu are prieteni. Singurul cu care stă de vorbă la cantină și se întîlnește câteodată este tovarășul Ulieru, de la direcția contabilității. - Cum arată? întrebă Pantazi. Îl văzu pe ecran, în fața alimentarei Mătăsari, apoi în laborator, privind încruntat conținutul unei retorte, apoi înaintînd pe stradă alături de Ulieru; în cele din urmă, apucând brațul unei tinere, parcă ar fi vrut s-o îmbrățișeze. - Este tovarășa Sanda Irineu, explică Năstase. A studiat patru ani, la Facultatea de Chimie din Moscova
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
se clătina întruna. O apucă dascălul cu amândouă mâinile și o dădu deoparte. Lixandru începu să răscolească din nou cu târnăcopul. Îl priveam toți ținîndu-ne răsuflarea. După câtva timp, îl auzii cum oftează. Nu-i vedeam obrazul dar îl ghiceam încruntat, amărât. - Poate n-o fi aici, vorbi Popa. Dacă ne-am întoarce fiecare la șanțurile noastre? Mai avem cinci ceasuri până la ziuă. Dacă ne ajută Dumnezeu, până în zori o găsim. Făcui semn femeilor de lângă mine să se întoarcă la șanțul
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu s-a dus, nici în ziua următoare. - Cu prima ocazie! a exclamat într-o după-amiază, în fața cafenelei Select, râzând. Cu prima ocazie!... - Ce-o să fie cu prima ocazie? L-a iscodit Vaian. Într-adevăr ce-are să fie? Îl privea încruntat, încercînd să-și aducă aminte. În cele din urmă ridică din umeri și plecă spre casă. De-abia când puse mâna pe clanță își aminti: cu prima ocazie va deschide plicul albastru. "Dar nu aici, unde mă cunoaște toată lumea. Departe
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Ghicea, din privirile ei dezamăgite, că vestonul nu cădea prea bine "e prea strâmt în umeri", spuse, și cravata, albastră cu mici triunghiuri cenușii, nu se asorta cu cămașa în dungi. Curând intră internul de serviciu. Începu să-l examineze, încruntat, cu atenție. - Se vede de la distanță că nu sunt hainele dumitale. Ai putea deveni suspect. Va trebui să-ți căutăm altceva. Doctorul Gavrilă spunea că are câteva costume de cea mai bună calitate; i-au rămas de la un unchi de-
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
vocabulare și etimologii, pentru că eram pasionat de asemenea lucruri... Dar acum mă întreb dacă, într-un chip mai mult sau mai puțin somnambulic, nu mă deșteptam în timpul nopții și-mi continuam lucrul... Profesorul îl privi tot timpul cu atenție, ușor încruntat, semn, cum observase mai demult, că era ispitit de mai multe întrebări deodată. - În orice caz, spuse, nu pari obosit, nu ai expresia intelectualului care petrece o bună parte din noapte citind... Dar dacă ar fi așa, cum de n-
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
creionează, prin relativism, o femeie lascivă; Fred vede o blondă spălăcită, grăsuță și vulgară atât în gesturi, cât și în limbaj. Pentru Ciobănoiu, ea este "o femeie fără suflet, o actriță, fire netrebnică." Ea sete de o gravitate stupidă, mereu încruntată, impozantă, dându-și o importanță specifică celor săraci cu duhul, neputincioși să înțeleagă ceva în profunzime. Dragostea ei este ridicol de dramatică, de serioasă și calculată. Este interesată numai de eventualele servicii pe care Ladima i le-ar putea face
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
de Anatomie, cu figura de pe copertă puternic colorată. Cu o pâclă de gânduri În minte a pornit către biroul secretarului de partid... ― Intră! S-a auzit răspunsul sec de dincolo de ușă. ― Bună ziua - a salutat Gruia, privind la chipul rece și Încruntat al securistului. ― Te ai hotărât să te prezinți? Gruia n-a răspuns la Întrebare, căreia nu-i vedea decât partea de reproș. A rămas În picioare, ținând tratatul de Anatomie la piept, cu desenul de pe copertă la vedere. Spre satisfacția
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
beregățile la momentul potrivit". Starea de amuzament dispăru repede. Băieții ăștia se amestecă cu adevărat în afacerile statului chiar în Linn, care este izolat în provincia lor. Fiindcă vara era pe sfârșite, se pregăti să se întoarcă în oraș. Tews, încruntat, analiză amenințarea "pentru stat" care - i se părea - se înălța cu viteză alarmantă. În cea de-a doua zi după întoarcerea lui în Linn, primi o altă scrisoare de la Clane. Acesta îi solicita o audiență pentru a discuta "acele probleme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
de Chopin. Era fanatic în perseverență: exersa zilnic 5-6 ore. Muzica mă vitaliza. Aș fi putut sări, să fi vrut, ca Păstrăvii lui Schubert. Tot din nuc îl urmăream cum pregătește noua bucată, pentru proximul concert. Cu notele în mînă, încruntat, mergînd de colo-colo. Un bărbat masiv, cu gît puternic, gros; cămașa albă, de in răcoros, fără guler, părea că se aprinde de atîta trudă. Ardea pe el. Eram o copilă prea slabă, cu umeri osoși, neîmpliniți. Timidă, nesigură, fără stil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]