2,013 matches
-
fost reacția Moscovei, care a demonstrat până unde sunt în stare să meargă. La banchetul de închidere a reuniunii (pe navă), m-a abordat ministrul transporturilor (Mihailov) și, după ce mi-a zis că mă cunoaște bine (ceea ce m-a cam înfiorat, gândindu-mă că aluzia ar vrea să mă atenționeze despre faptul că mi-a citit dosarul), elogiindu-mă și atribuindu-mi tot felul de merite, mi-a declarat că Federația Rusă are un interes major să participe la reglementarea navigației
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
părut că aud un horcăit greu care venea de departe parcă. L-am ascultat un răstimp cu zvâcniri tari de inimă; apoi a contenit. Totuși, din când în când, slabe rămășiți, ca niște oftări lungi, ajungeau până la mine și mă înfiorau. Orice-ați spune, eu nu cred să fie om pe lume care să nu-și simtă inima bătând grăbit, când se află noaptea în singurătate și mai cu samă într-o clădire pustie. Vedeți că impresii de treizeci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
atunci să vii într-o dimineață. Mâne, dacă vrei. Și să te plimb eu pe apă... Auleu! maică-măiculiță, dimineața să vezi frumuseță... Și se scărpină în cap, cu pipa în colțul gurii, cu privirile o clipă încălzite. Pe mine mă înfiorau neliniștea, nerăbdarea, făgăduiala unei vânători cum n-am mai văzut, și-mi luceau ochii de bucurie. Atunci mâni, o să vin mâni negreșit. Să vii, boierule, că n-o să-ți pară rău!... Și începu a vâsli mai vioi, trecându-mă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tremurând, cu ochii mari ațintiți, cu urechea atentă la cel mai ușor zgomot al împrejurimilor. Tremura, gemea încet când o cuprindeam în brațe și se lipea strâns de mine. Totuși de multe ori obrazul îi era alb ca varul și înfiorat de răceală. O întrebam încet: —Ce ai, Chivo?... Și ea de-abia putea să-mi răspundă: Ah! de-ar afla taica... de-ar afla taica... ar fi amar de mine! Tare mă tem de mânia lui... Și frica ei o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Un zbor iute de rațe taie cu un șuier văzduhul, deasupra noastră. —Astăzi n-o să întârziem, neică Marine? —De ce? n-o să întârziem! Și trecem încet-încet, tot mai în adâncul Iezerului. Un freamăt lung, mii de glasuri deșteptate ale locuitorilor bălții, înfioră stufăriile până departe, ca înaintea vremii rele. Și la asfințit, pe jumătate de cer cuprins de munți de nouri, s-a arătat deodată un tighel de aur frânt, neregulat, pe toată marginea îngrădirii întunecate. Parcă ar fi încremenit pe cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ar fi bine aici, la dreapta, sub sălcii... Vânătorul parcă a tresărit, dar nu s-a întors. Pipa nu-i mai fumegă. Opăcinile bat apa mai cu putere. — Mergem în altă parte? El tace. Și eu deodată simt vechea neliniște înfiorându-mă din adâncul ființii mele, spre inima strânsă deodată, încălzită. Și mă gândesc într-o licărire de fulger la arătarea de dimineață a Chivei și apoi la părerea ce am avut auzind zvoană de glasuri. Și vreau să mă ridic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
scutură prea cu grabă, și că prea din fugă atingeau tablele sfinte bătute în ușorul ușii... Parcă o jale o cuprindea văzându-se așa de înstrăinată între ai săi. Apoi uita totul, rămânea cu ochii ațintiți în necunoscut, și se înfiora gândindu-se la dragostea ei, la patima iute care năvălise în ea ca un vânt de nebunie. Abia aștepta sara, nu-și găsea astâmpăr; n-asculta nici glasurile care o întrebau, nici nimic, intra în întuneric, se ducea; și târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
carabina. Izbucnește într-un chiot sălbatic: ghimpii i s-au mutat în beregată. Pâș-pâș-pâș - alături, la piciorul lui. Piei, drace! doar n-o fi ursul. I-a apucat mâna. A simțit ceva rece pe dosul palmei. Într-aceeași clipă se înfioară în toată ființa de plăcere. A venit la el din pâclă, adulmecându-i calea, Vidra, cățelușa lui de vânat, care caută urma cerbilor vulnerați. —Tu ești, Vidra? — Eu sunt, schiaună capauca, aburcându-se până la șoldul lui și căutându-i obrazul, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
începea misiunea care-i fusese desemnată de zei. Nu avea cum să i se sustragă. Nu știa care era ținta noului drum al existenței sale și care era prețul pe care trebuia să-l plătească pentru a o atinge. Se înfioră, ca și cum s-ar fi aflat pe marginea unei prăpăstii pe care știa că trebuie s-o treacă. Își lăsă privirea să rătăcească peste peisajul estompat de fulgii deși. Velunda era aproape de el, mai aproape decât în scurtele apariții nocturne, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Skorpius e feroce. E un munte de om, dar e foarte agil. Nu poate fi învins. Este cel mai faimos rețiar din întregul Imperiu, iar acum îi aparține lui Vitellius. Skorpius. Numele avea o rezonanță sinistră. Skorpius, se gândi Valerius înfiorându-se. Ce anume îi spunea numele acela? Încercă zadarnic să-și amintească. Încet-încet, se liniști, dar într-un colț al memoriei lui era ceva ca o prevestire. Îl abătu de la gândurile sale glasul amuzat al lui Maktor. Și când mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mantii negre și trei femei înveșmântate în alb se apropiau de frasin. Împreună cu ei venea Ausper. — Nu! strigă Valerius. Se aplecă deasupra trupului Velundei, vrând să-l apere, pentru ca nimeni să n-o poată lua. — Nu! Simți că ea se înfiora. O mică tresărire și Velunda se desprinse din îmbrățișarea lui, părăsindu-l. Când trecu pârâul, amuleta pe care o purta la gât se desprinse și căzu, dispărând în apă. Încă un pas, și Velunda fu întâmpinată de cei trei călăreți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
n-am văzut-o, dar i-am văzut pe idioții care dau fuga să-l aplaude, iar apoi se trezesc că soldații le jefuiesc casele și le siluiesc femeile. Ați auzit câți oameni sunt omorâți din porunca lui? înterbă Lucilius înfiorându-se. Îi omoară, apoi le ia averile. I-a judecat pe cămătarii, creditorii și funcționarii care îi cereau să-și plătească datoriile. Unuia i-a dat drumul, și pe când omul pleca fericit, impresionat de clemența împăratului, Vitellius și-a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Treptele amfiteatrului gemeau de lume. Asemenea divinului Augustus, pentru ca spectacolul să fie solemn, le interzisese oamenilor să mănânce și să bea în amfiteatru și poruncise ca toți funcționarii să poarte togi. Ridică ambele mâini, într-un gest de salut. Se înfioră de plăcere când auzi ovațiile mulțimii. Toți fluturau batiste, toți îi strigau numele ca și cum ar fi fost al unui zeu, într-un cânt ce se înălța spre cer împreună cu parfumul de tămâie. Toți își exprimau admirația pentru decorul din arenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ca să umple privirea și destule fructe ca să parfumeze aerul. Frunzele acestora erau doar cu o nuanță mai întunecate decât fructele, iar scoarța se cojea ca bronzul, dezvăluind o paloare lăptoasă, atât de delicată și de fină, că degetele i se înfiorau atingând-o. Iar copacii aceștia nu erau nici atât de mari sau atât de înfrunziți sau atât de înghesuiți la un loc ca să acopere cerul, care se vedea limpede printre crengi. În fața ochilor lui, zburătăcind și agitându-se, se afla un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
atâta dor aprind în inimi De clipă răzbunării sfinte, Bătrânul mag înaltă fruntea, Ce sfânt e graiul gurii sale; Din el va lumină norocul Acestui neam sfârșit de jale! Același dor tresare-n piepturi Când glasul strigător răsună, Si gemând înfioară firea Prelung și greu, ca o furtună, Frăgarul își îndoaie coapsă, Iar de prin vai purcede vântul, Prin largul albelor văzduhuri, Să ducă cerului cuvântul. Din cetățuia strălucirii Coboară razele de luna, Pe-argintul frunții lui boltite Din aur împletesc
APOSTOLUL. In: Apostol fără vârstă by Octavian Goga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/304_a_601]
-
de atâta spălat, sau o rochiță cu volane care abia dacă îi ajungea la coapsele bronzate, sau bluza transparentă din borangic, strâmtă ca un prezervativ, sau varianta prescurtată a unei uniforme școlare... Bărbații se trag înapoi și se uită, se înfioară și privesc. Se răsucesc după ea. Închid ochii, ducându-și mâna la prohab. Uneori, când mă văd în spatele micuței mele prietene, strecurându-mi mâna în jurul taliei ei zvelte și elastice, se uită la mine, vrând parcă să-mi spună: — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
un ultim pahar de vin alb în drum spre întâlnirea cu temnița sau randevuul cu un contract cu moartea lui Water Closet sau Mother Load. Dar ăsta era locul întunecat al pipăielilor și șoaptelor, al siluetelor negre. Umbrele lor nu înfiorau și nu amenințau, era mai curând o absorbire de natură clericală în radarul poftelor care le aduseseră aici. — Salut, spuse o voce din spatele meu. — Ah, cară-te, am spus eu și m-am întors. O, salut! Scuză-mă. Ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Până și realismul, realismul cel mai primitiv, e considerat excelent pentru secolul douăzeci. — Zău? am spus eu și mi-am pipăit măseaua cu vârful limbii. În timp ce eu mergeam spre casă, pe străzi de culoarea stridiilor și a cărbunelui, aerul se înfioră deodată, scuturându-și haina ca un câine ud, ca întinderea tulburată a unui lac. M-am oprit - cu toții ne-am oprit - și mi-am ridicat fața spre cer, așa cum un animal sau un sclav își ridică fața, înspăimântat de pedeapsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
un talaz strivit pe plaja udă și resorbit de nesfîrșitul mării; ca limba unei flăcări pe scoarță de stejar nedrept îngurgitată de verdele pădurii; ca Hamlet încheindu-și monologul după metodica furie-a răzbunării; ca umbra unui gînd ascuns ce înfioară în unda lacului o aripă de lună; ca gîndul unei comparații șchioape sub pasullipicios de melc; ca relectura unui text banal în zi de iarnă nepripit de albă.
Treisprezece feluri de-a o privi. In: La aniversară - Ștefan Avădanei by Doina Cmeciu, Ioan Dănilă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/348_a_617]
-
fața de mort, De geniu trăsnită, De-a pururi monotonă, Goală madonă, De crini prăfuită- În visul meu te port... * Contrast Femeie, -mască de culori, Cocotă plină de rafinării- Tu, care țipi la desfrânări târzii Pe visători, cu greu, îi înfiori... Oh, sunt fecioare cu obrazul pal, Modele albe de forme fine- Și singure dorm, albe, și senine În albele crivate, de cristal... * Baladă O noapte de sineală din vremi voievodale... Plecase voievodul în lupte blestemate; Iar eu păzeam domnița închisă
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
veni și tu cu mine. Și la sfârșit a rostit: spune-i fratelui tău Născut-din-Moarte că toți vulturii ajung în cele din urmă la cuib și toți marinarii ajung la țărm. Sispy, Sispy, a șoptit el în vânt, s-a înfiorat și a dispărut. în mod normal Prepelicarul nu era o femeie vorbăreață, așa că lui Joe-Sue povestea ei i s-ar fi părut stranie chiar și numai dacă ar fi fost despre vreme. Așa, era cutremurătoare. A căutat într-un buzunar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
bibliografia oricărui curs de politică sau de sociologie din țară. Ne-am petrece vacanțele în Spania sau Italia și probabil că în timp ne-am putea cumpăra și o căsuță într-un sătuc descoperit de noi prin Algarve... M-am înfiorat. Ce coșmar! La masă cu Tim stăteau două femei, un studiu de contrast în creion. Una era pusă în evidență perfect de un costum portocaliu care arăta superb pe pielea ei închisă, părul scurt și creț subliniindu-i forma frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
minunat, a spus Adrian pe un ton lingușitor. Duggie îl ignoră complet. Și păreau toți teribil de fericiți, nu? Totuși, ce adunătură de costume, dragă! Și nici măcar curate, unele - l-ai văzut pe tipul din conducere, cu mătreața aia? se înfioră el teatral. Mergem, dragă? —Duggie, ți-am rezervat o masă la Luigi, a spus Adrian, cu o umbră de stăruință în voce. —Ce? făcu Duggie. A, bun, bun. Haide, dragă. Ce costum fermecător! Era de fapt cel din in cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
sta liniștită în legătură cu asta, i-am spus. Nu cred că o să prindă asta în suburbii. —Păpușă! exclamă Belinda Fine, grăbindu-se către Baby cu brațele desfăcute. De când nu ne-am mai văzut! Cele două manechine s-au îmbrățișat. M-am înfiorat gândindu-mă cu milă la Baby, ai cărei cercei erau astfel presați pe coșul pieptului, dara rezistat cu stoicism. Umerii Belindei erau întorși înspre mine; era îmbrăcată cu o rochie pe gât din lycra, cu mâneci lungi și cu spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
neputincios. „Au tăiat lumina.“ Nu-mi mai vin cărțile. S-a întrerupt lumina. Nu mai merg lifturile. Mi-am schimbat locul, la o masă mai lângă fereastră, puțin mai luminată. Am scris. Am fost iar pe Bulevard. M-am lăsat înfiorat de pâclă. Sentimentul îmi e că tot trăiesc, și acum, un timp halucinant, iluzoriu. Că, de fapt, timpul meu adevărat a rămas acolo, în durata celor câtorva pași pe care pirpiria îi avea de făcut, cu tortul de frișcă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]