1,478 matches
-
trebuie să răzbată. Poate tocmai pentru că avem alegeri diferite. Alegerile mele mă vizează direct, nu trebuie să-l împiedice pe celălalt să și le exercite pe ale sale. În spațiul public, unde ne întâlnim toți, avem nevoie de toleranță, de îngăduință, de accept, de compromis. Este o viziune tipic liberală. Pluralismul nu trebuie sufocat prin vocea monocordă a unui singur tip de abordare. Etica evangheliilor trebuie să stea la baza tuturor eticilor, să alimenteze substanța acestora, nu să o sleiască. De
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
că credința aceasta ascunde un adevăr cutremurător și că cine izbutește să-i înțeleagă tâlcul nu numai că află pe unde se poate coborî în lumea Blajinilor, dar înțelege în același timp toate celelalte taine pe care Biserica nu are îngăduința să le dezvăluie"460. În mitologia românească, blajinii sau rohmanii (rugmanii, rocmanii, răgmanii) sunt locuitorii lumii de sub pământ, după alte variante, dincolo de fața pământului nostru 461 (sub fundul mării sau la capătul pământului 462), aproape de poarta raiului, sau "la hotarul
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Păstrarea sub o formă degradată, mutilată, a anumitor fragmente din revelația originară, în cărțile apocrife, amintește de încercarea pătimașă a lui Iorgu din Pe strada Mântuleasa, de a găsi, în credințele populare, în eresuri, "taine pe care Biserica nu are îngăduința să le dezvăluie" (tot de strada Mântuleasa se apropie nuvela, prin intriga polițistă cu tot arsenalul ei: anchetatorul atipic, "hermeneutica suspiciunii", atmosfera epocii etc.). Concepția "cu totul personală" a doctorului era că "bolile constituiau singura noastră șansă de a recupera
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
trebuie să ai curajul să greșești, să riști, să sari gardul în necunoscut, să faci cunoștință cu colți și gheare aprige - în orice caz, să te scuturi de mâna oferită, a cărei prehensiune își depășește insidios limitele printr-o monstruoasă îngăduință; numai asta îți poate reda viața. Crede-mă, o libertate dăruită nu mai e libertate... Păzește-te de posibilitățile ce ți se dau, căci ele obstrucționează altele ce ți se iau! Trees nu găsi imediat replica, și nici nu se
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
managerilor e la măcelărie, între maldăre de carne perfect docilă, nu în costumul de lumină al toreadorului; doar lucrurile moarte se lasă administrate din afară. Cred că, pe undeva, sunt o femeie tragică. − Îmi dai voie să te iert cu îngăduința-mi vinovat de posesivă, dragă Pajuelera? Risipitoare de intestine și iubiri, îmi evoci eroina lui Goya. Știu eu ce să zic? Poate c-ar trebui să fie grațiați doar taurii ce-și împung toreadorul jucând un joc al lor, de
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
ci la extremitatea ei - un limb pământesc în frământul de alt calibru al celestului. El locuiește nelocuibilul, partea cea mai expusă a existenței: își face singur loc în chiar calea urgiei, reușind cumva să-și forjeze o incredibilă incisivitate din îngăduința-i extremă la viol. S-ar putea însă la fel de bine spune că se lasă cioplit de fulgere, ca un rest obstinat al mâniei elementare - în parte menajat de ea, în parte tratat cum nu se poate mai fără menajamente. Ființarea
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
mai mult decât s-ar cuveni pe moment, atunci măcar să meargă pe șest. Cel puțin până când suficient de multi alții vor descoperi, cum-necum, adevărul respectiv, așa încât disconfortul creat de el să pară mai obiectiv. E vorba de tact, mă-nțelegi? Îngăduința intră în pierderile calculate ale omului cu acces la rațiuni sociale mai înalte. Recita fără convingere litania searbădă menită să-i aureoleze ceva ce Ondine numise cândva o putință inumană de a îndura, mai potrivită vitelor de povară. Asta se
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
Ondine numise cândva o putință inumană de a îndura, mai potrivită vitelor de povară. Asta se petrecuse chiar înainte ca ea să-l părăsească, aidoma unui toreador ce refuză să-și strice mâna pe un taur împăcat cu jugul. Sondase îngăduința lui până se dezgustase insuportabil de sine; atunci, într-o străfulgerare de moment, îi înapoiase terapeutic toate darurile primite de la el, bănuite a fi agenții unei redutabile contaminări cu previzibilitatea specifică obiectelor. Nu găsise cuvântul potrivit în olandeză și, la
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
să-și exprime furia, și cu atât mai puțin s-o facă măiastru. Îndărătul lacrimilor, femeia era resemnată cu ideea că, într-un fel, bărbatul trebuie încurajat să-și cultive suveranitatea, deși cu riscul ca, în final, tocmai rezultatul acestei îngăduințe să fie întors împotriva îngăduitoarei, sau mai bine zis a dependenței lui de ea. Arma seducției o făcea să se simtă suficient de în siguranță și de privilegiată pentru a cocheta cu responsabilitățile formative, pe care portul ei le implica
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
freatică vitală a transgresiunii, își spunea că dar din dar se face -, iar dacă din dar nu se poate, atunci din furt prometeic. A dărui era infinit mai important decât a avea ce dărui. Ce nu bănuia Ondine era că îngăduința lui Ian s-ar fi dorit expectativa alertă a unui imbold irezistibil la acțiune: unificarea unei hoarde de afecte cutreierând încă în risipire pe aiurea și destinate să-l împungă cu lăncile lor afară din așteptare. Arhitectul părea resemnat cu
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
legătură cu chestiunea aplicării legilor. Frapant e însă că lucrurile fără legătură constituie mediul celor legate între ele și că nimic nu pare să subziste în izolare de mediul său. − Degeaba ne jucăm de-a Dumnezeu numai în ce privește răbdarea și îngăduința, continuă Bart; în realitate, nu avem nici resursele și nici invulnerabilitatea divină pentru a putea închide ochii la infinit. Iluzia asta autoindusă de dumnezeire e foarte periculoasă dacă nu se dublează și de prerogativele unei intervenții eficace în devenirea socială
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
unui vlăstar nobil. A trebuit să mă dreg cu puțin Montherlant după lectură, căci mi-a întors stomacul pe dos. Ce, dacă slăbiciunea omenească excesivă îți face greață, înseamnă neapărat că ești fascist? Chiar aici s-a ajuns? Halal noblețe! Îngăduința fără limite amenință să ne compromită sistemul precar de echilibre sociale; nu trebuie neapărat să fii paranoic pentru a remarca asta. Sunt de părere că nu poți copia doar mărinimia divină dacă ignori planul mai general în care ea se
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
creezi o violență difuză și monstruoasă pentru că lipsită total de chip - nisipul ăsta mișcător, mustind de ostilitate abrazivă, ce ne saturează actualmente spațiul social. În el ne afundăm cu atât mai strașnic cu cât ne zbatem mai tare să scăpăm. Îngăduința lui perfidă ne împiedică totodată să sărim zvelt, ca acrobații cretani, peste ceea ce altfel ne-ar viza în galop sub forma unor coarne aprige și distincte. Odată bestia emasculată și resemnată cu băltitul între limite, ni se blegește și nouă
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
universitar prevede sancțiuni grele pentru aceste fapte. Opinia publică a luat cunoștință din presă de cazuri celebre, ca cel de la Medicină din București, de dosare de profesor aranjate etc. În carte sunt prezentate câteva cazuri de plagiate nesancționate, cazuri de Îngăduință mai mult decât suspectă. Un caz notoriu: unui conducător de doctorat i se semnalează că teza prezentată de doctorandul său este În mare parte copiată după o carte a... tatălui doctorandului respectiv. Directorul de teză e indignat și cere să
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
dificultăți, o carte ce îi înfuriase cumplit pe Ea și El, Ion Iliescu nu s-a sfiit să le strângă mâna sau chiar să le trimită câteva rânduri de admirație și solidaritate. Această imagine nu se potrivește de fel cu îngăduința Excelenței Voastre în fața surghiunirii Bibliotecii Naționale. Dacă, într-adevăr, directorul ei, dl Dan Ioan Erceanu, a picotit vinovat până în ultimul ceas, invitați-l să doarmă în continuare: destituiți-l! Dar nu destituiți Biblioteca Națională. Apărați Cartea și ea vă va
ABSURDISTAN - o tragedie cu ieșire la mare by Dorin Tudoran [Corola-publishinghouse/Journalistic/1857_a_3182]
-
băieții și fetele, și în care aparențele sunt menținute cu sfințenie, nu îi fac să trăiască "peripeții romantice pline de neprevăzut prin parc și prin bătrânul conac". Peripeții pe care bunica fetei, o femeie scorțoasă, le privește fără pic de îngăduință... Jocul flirtului: necuviințe cuviincioase Prin urmare, cu toate că rămâne încă destul de strânsă, menghina convențiilor, interdicțiilor și conveniențelor care apăsa asupra tinerilor se relaxase întrucâtva. În mecanismele mașinăriei sociale începe să se simtă un oarecare joc. Nu prea accentuat, însă de ajuns
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
se apuce de făcut dulcețuri și de pus murături? În perioada Belle Époque, seducătoarea face parte din rândul acelor femei moderne care se înfățișează "la fel de originale ca însăși Eva, cu totul altfel decât în veacurile precedente, spulberând fără pic de îngăduință repere străvechi". Bărbații se simt în fața lor cu atât mai neliniștiți și mai descumpăniți cu cât se consideră pe ei înșiși ca fiind întruchipări ale "vechiului Adam", deposedați din ce în ce mai mult de puterea și de identitatea lor de către o societate care
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
poemul La Marraine des poilus (Zâna bună a ostașilor) al lui A. Leclerc: Îți știu doar numele: halal de-așa știință; Habar n-am de ești blondă ori roșcată Ori brună, și de ți-e ochiul dulce și plin de-ngăduință. Poate că ești bunică și te gândești acum, Când fruntea-ți împresoară șuvițe argintii, Privind în urmă la al vieții-drum, La propriii tăi nepoți, la propriii tăi copii. Dar ce mai contează, când, la urma urmei, pentru ostaș în primul
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
acea râvnă și ardoare a omului ce are de ispășit greșeli trecute. În fiecare lucrare bună ce o făceam vedeam și o mărturie a probității mele pentru cei ce ar fi să mă judece cândva. Nu mă gândesc să cer îngăduință, arăt de ce am trimis în lume acele lucrări, pe care gustul meu și conștiința mea nu le aprobau. De aș fi fost pus la adăpost de grija zilei de mâine, ar fi fost în numărul total al lucrărilor mele două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
suferise mult. Câteva ore mai tarziu, el era din nou în brațele Laurei. Nu se justificase pentru întârziere, dar încercase să o convingă că îl reținuseră niște ,,probleme de familie". Ea nu i-a reproșat nimic, îl privea doar cu îngăduința încercând să-i spună că tot îl mai iubește. El continuă înainte că ea să apuce să deschidă gură. -Să fie clar că mă voi folosi de acest avantaj asupra ta. Ea zâmbi, căutându-i înfiorata privirile că o confirmare
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
tehnică, nu? Da, de câte ori am nevoie de o carte. Să zicem, dar discuțiile purtate cu domnul Tăcu, pledoariile lui savante despre perestroica și ultima să aventură, să zic așa, care i-au adus laudele „Europei libere”, le ascultați cu multă Îngăduința, toți câți vă Întâlniți acolo... Eu ascult orice, altfel nu poți face o analiză pertinenta a fenomenului, dar Alexandru Tăcu nu trebuie luat În serios. El este un retor romantic, care a Îmbrățișat un eroism pueril, ce 1-a pătat
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
este statul structurat pe clase sociale bine determinate. Scopul statului este fericirea, dobândită ca stare ce însoțește practicarea virtuților. Respectul legii și al ordinii publice sunt condiții de bază ale funcționării statului, acesta având dreptul și datoria să reprime fără îngăduință pe toți cei care se opun sau încalcă ordinea de drept. * Divide cetățile posibile, pe baza dezideratului de trai bun al comunității, în cetăți corecte și cetăți greșite sau deviate; fiecare dintre aceste două categorii se împarte în trei tipuri
Deschideri spre o istorie a sociologiei by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
disocierea dintre atașamentul sentimental față de tradiție 147 și evaluarea rațională indicînd necesitatea depășirii ei (parțiale), încît voința să fie activată numai de raționament, fără implicarea sentimentului, atunci cînd acesta nu-și dovedește rostul. Asemenea exigență și predispoziția de a manifesta îngăduință pentru abaterile de la europenism au indus românilor o asemenea existență, care pornește de la discordanța dintre modul lor de a fi și aspirațiile pe care le nutresc și, de aceea, toate epocile și toate regimurile politice au fost la ei mai
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
dulceață de cireșe amare!... Și imaginația zburdă în voie. Zadarnică-i orice încercare de a-i găsi acasă pe junimiști. Ei au plecat de multă vreme din lumea noastră și de acolo, de pe steaua sau luceafărul lor, ne privesc cu îngăduință și ne așteaptă să ne adunăm gândurile și forțele, pentru a putea face un pas înainte... În cele ce încerc să spun mai departe nu trebuie căutată o operă de istoriografie literară,ci o încercare - fără pretenții de originalitate - de
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]
-
Baker. Într-o perspectivă total diferită, pictori ca francezul de origine olandeză Kees Von Dongen, ca germanii Georg Grosz sau Otto Dix, au reprezentat în pînzele lor această lume de "noctambuli" parizieni și berlinezi, primul pictînd fauna din Montparnasse cu îngăduință și umor, ceilalți doi denunțînd cu o cruzime usturătoare comportamentul și relațiile dubioase ale clasei conducătoare germane. Deci, dacă vrem, aceștia au fost "anii de nebunie", dar numai pentru un mic număr de oameni bogați domiciliați în marile metropole europene
Istoria Europei Volumul 5 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]