2,094 matches
-
să uiți de cineva într-o atare situație și încercau să evalueze pericolul care ar fi amenințat-o pe doamna Petrea, dacă rămânea în apartament. Domnul Petrea s-a întors în cele din urmă spre tata. De sus ploua cu înjurături. „Tovarășe Teodorescu, sunteți sau nu sunteți administratorul blocului nostru?” Tata a tușit, așa cum făcea totdeauna când avea de înfruntat ceva neplăcut. M-a lăsat încetișor jos și s-a apropiat șovăitor de domnul Petrea. „Ce vrea să însemne întrebarea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
s-a întâmplat?” „S-a întâmplat că idiotul de Petrea m-a atacat de față cu toată lumea, pentru că am refuzat s-o scot din apartament pe isterica de nevastă-sa. Ea stătea la fereastră, dând drumul la o cascadă de înjurături. Iar cretinul m-a învinovățit că aș fi spion și securist, fiindcă, zice-se, numai aceia se întorc din America.” „Și?” a întrebat mătușa. „Și ce?” „Ești sau nu ești?” „Termină cu prostia asta, fir-ar să fie!V-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
cu Duma, era și el bun la ceva: la cumpărături. Lui Vuia nu-i păsa dacă întârzie la ore și îți dădea întotdeauna restul exact. Dacă erai nemulțumit și îi făceai reproșuri, puteai fi sigur că o să fii împroșcat cu înjurături. Enăchescu era anemică. Asta are legătură cu sîngele, ne-a explicat iarăși Pintea. Se pare că n-avea destul. Probabil de aceea era mereu albă ca varul și așa de subțirică și moale, că ai fi putut s-o frămânți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Apoi a fost rândul meu să-i descos și i-am întrebat despre signora Maria, signor Giovanni și ceilalți. Doar despre Anna m-am ferit să întreb. Înainte să se aducă mâncarea, a trebuit să dau o scurtă reprezentație cu înjurături în dialectul roman. În seara aceea, toată lumea a râs și nimeni nu s-a gândit la tovarășul. În ziua următoare, le-am arătat musafirilor noștri lucrurile demne de văzut din oraș. Însă ele abia au ajuns ca să umple o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ești tu chiar atât de mare. În tot cazul, a fost de ajuns pentru ca majoritatea călătorilor să părăsească în grabă compartimentul. Îl ascultam cum își înjura nevasta și, crede-mă, deși știusem dintotdeauna că limba noastră e destul de bogată în înjurături, ce auzeam acum întrecea orice închipuire. Striga în gura mare că soția lui îl înșeală, primise el un telefon anonim. Și în noaptea dinainte nici nu fusese acasă, el lăsase telefonul să sune mult timp, ca să nu poată spune ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
O vedeam pe după marginea balconului nostru. Turi, de exemplu, verifica altfel forța gravitației. Lăsa să cadă de pe acoperiș pungi de plastic umplute cu apă, care se spărgeau la picioarele adulților. O dată cu părul, adulții își pierd și simțul umorului. Pe Turi înjurăturile nu-l deranjau deloc, le folosea și el cu plăcere. Ca și scuipatul. La el acasă, cu toții scuipau în toate direcțiile. Turi era copil de țigan și un element dificil. Eu nu înțelegeam asta, căci la chimie abia ajunsesem la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Guzgan jegos mai ești, Baroane, pișa-m-aș în gura ta! urlă Inspectorul intoxicat. - Bă, băăă, hai să vedeți o puicuță, le abate atenția Tinctură, agățat de geamul cu gratii groase, ruginite al sălii. Ca prin farmec toți uită de înjurături și se reped buluc să vadă minunea. - Fiuuu! ce bucatăă! paișpe copii aș face cu blonda asta! - He, he, băi sulică, du-te-n vestiar și freacă-ți-o puțin. tu o să faci direct nepoți până se uită o așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
stațiuni frumoase. Când colo era un târg împânzit de blocuri comuniste, ce-i drept, ceva mai îngrijite. Constănțenii erau îmbrăcați în culori deschise, păreau relaxați, siguri pe ei. Venind din capitală, simțeam că ieșisem dintr-o grădină zoologică: agitație, transpirație, înjurături, veșnicele picamere care spărgeau trotuarele, spărgeau creierii, puneau borduri noi, iar le spărgeau, apoi alte borduri... Până și Adelina avea alt aer în orașul din bătaia brizei - era mai așezată, mai femeie. Constănțenii au două muchii: una liniștită, elegantă, provincială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și geamuri sparte. Nimic extraordinar. De pe la Banu Manta șoferul a început să se smiorcăie. Mai întâi și-a tras nasul, dar mai apoi plângea în toată regula, băbește. A ridicat geamul de la portieră și a izbucnit într-o cascadă de înjurături la adresa minerilor - împuțiții ăia care fac legea în țară și poliția asta care n-are coaie și umblă doar după șpagă să ne belească pe noi, amărâții de taximetriști, în loc să facă ordine unde trebuie, ptiu, că nu mai văd să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
meditație cosmică în urma căreia ceakrele i se îndreptaseră ca niște radare către sursele de energie universală. L LII La ora opt eram înapoi în București, vesel să-mi umplu plămânii cu gaze de eșapament, urechile cu mii de claxoane și înjurături. Am lăsat bagajele în gară și m-am dus direct la liceu. Mai târziu am vorbit și cu Sabina - mă așteptase două ore în gară. I-am zis că, din greșeală, m-am urcat în alt tren. Am realizat fatala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
în treburi mărunte din obligație, că o primiseră printre ei, acum se simțea de-a lor. O amuzau bețiile lor fiindcă erau niște țigani liniștiți, nu se băteau, nu spărgeau, nu înjunghiau cum făceau alții. Se manifestau prin glume proaste, înjurături, cântece. Când era sezonul poamelor, în special al prunelor și cazanele de țuică erau în toi, începeau petrecerile la familia lui Ismail Ciurdaru pentru că printre altele pe munca lor primeau țuică. Nu treceau două trei zile ca să nu se aprindă
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
acel moment. "Într-o gaură din pământ, locuia un hobbit", citase pe vremuri Avocatul, din memorie. Vax! N-are Adrianus nicio treabă cu herr Tolkien, decisese Poetul. Imediat, din spatele lor și mai de sus, izbucnesc tropăieli iuți, sacadate, icnete și înjurături scabroase de mamă, de copii, de unchi și de mătuși, după care ușa de scândură se trântește în trombă de peretele coșcovit, iar pe pat se prăbușesc de-a latul, încleștați într-o îmbrățișare soră cu moartea, Marele Sile și
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
lu' Spiridon! Sindromu' lu' Calache! Fii cu ochii ficși, pe hahaleră! adaugă Fratele. Poetul, ale cărui reflexe și detentă de fost pivot-bastchebalist, oarecum mediocru, mai țâșneau (chiar dacă selectiv, cu pauze), era deja la căpătâiul patului, la datorie. Apoi... Apoi, o înjurătură piperată, care evoca grotesc raporturile incestuoase complexe, dintre numeroșii membri ai unuia și aceluiaș trib emancipat de inuiți, explodează plastică, în semiobscuritate. Ce-i, Dane?! Ce e, frate?! Ce-a pățit...?!? se precipită Avocatul. Nemernicul! Netotul! Idiotul! Flegma! Scârba! Căzătura
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
mă-sa, bre! S-a-nțeles? Continuând să se chiorască preventiv, prin geamul blindat, după elocventa-i somație, Moș Magiun ia de-odată o pauză, înghite o porție bunicică de scuipat și eliberează, printre dinții lui răriți și pătați, o înjurătură complicată, nereproductibilă și cu circulație restrânsă, la anumite zone plebee ultra-rău famate, de mahala, de la periferia sud-vestică, dinspre Mimiu: Ce mama dracu'...? Ce s-a petrecut aicea? Domnu' Avocat, Dane, Boss! Voi sunteți, băă...?!? ASTAROTH Numele, prenumele, domiciliul, ce-ne-pe-ul, data
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
tăcerea neliniștită răsună atunci deodată aspru, prelung: "Huo, boală, fire-ai a dracului!" Un argat adăpa vacile. Erau în ograda conacului. Cârduri de galițe scormoneau și ciuguleau. O găină începu a cotcodăci sâcâitor. ― Așa, măi oameni! zise Miron liniștit, ca și când înjurătura argatului I-ar fi smuls dintr-o toropeală. Să vorbiți cu conița dacă n-o să vă luați seama, că dumneaei e stăpâna moșiei. De altfel mă bate gândul s-o cumpăr mai bine eu... ― Aoleu! Atunci degeaba ne mai străduim
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
venit aci, peste noi, să ne zgândăre necazurile! Intervenția și mai cu seamă înfățișarea lui pătimașă păru tuturor atât de insolentă, că provocă indignare. Miron Iuga îi aruncă o privire de dispreț, căpitanul de jandarmi își mușcă buzele strivind o înjurătură, iar Boerescu îl apostrofă nervos: ― Ce vrei tu, băiete, ce? Pe Petre întrebarea parcă I-ar fi pălmuit. Adică același prefect, care a ascultat strigătele și batjocurile celorlalți, numai pe el îl bruftuluiește, ca și când el ar fi cel mai ticălos
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ciocnire amicală cu Boiangiu, fiecare căutând să treacă asupra celuilalt atribuțiile polițienești și menținerea ordinii în sat. La despărțire, Pravilă a declarat că el se spală pe mâini, că nu mai are nici o putere. Plutonierul i-a răspuns cu o înjurătură în general și apoi cu observația acră că numai la greu e bun jandarmul, încheind amenințător: ― Să nu mă scoateți pe mine din țâțâni, că pe urmă vă împușc pe toți ca ciorile, mama voastră de țopîrlani! Boiangiu își făcea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cum se frânge cu o satisfacție care-i îngrășa inima. Când răsunară împușcăturile, câțiva oameni de pe lângă Trifon își feriră capetele, retrăgîndu-se cu spaimă peste cei dinapoia lor. Țipete diverse țâșniră într-o îmbrînceală generală. Printre glasurile speriate însă porniră deodată înjurături și amenințări. Toader Strîmbu, la câțiva pași, răbufni cu o mutră roșie de ură: ― Ce, boierule, vrei să ne omori? În aceeași clipă mișcarea mulțimii se învolbură. Deasupra lui Trifon se aplecaseră câțiva să-l sprijine. Oamenii se îmbulzeau valvârtej
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fi fost numai dușmani. Geamurile ferestrelor țipau strident, sfărîmîndu-se. Mulțimea, frământată ca o baltă răscolită de o furtună năprasnică, se îndoia când încoace, când încolo, căutând parcă să-și descarce mai repede furia ce o sugruma. Urletele pe toate glasurile, înjurăturile îmbăiate se încrucișau într-un vuiet prelung, care înăbușea strigătele desperate ale celor câteva slujitoare de la curte... În izbucnirea de furie, descătușată într-o singură clipire, ca un trăsnet clocit mult între nori și căzut fără obișnuitele tunete și fulgere
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
prefect, aici e un sat de criminali! Aici s-au comis omoruri!... Aici trebuie să... ― Calm, calm, domnule maior! zise Baloleanu speriat. Sarcina noastră e prea dureroasă și tocmai de aceea trebuie să ne păstrăm sângele rece. Bombănind și scrâșnind înjurături, maiorul conduse pe Baloleanu direct la biserică. Un preot tinerel și spân, în odăjdii, aștepta în poartă, cu o față onctuoasă și îngrozită, căci, adineaori, maiorul Tănăsescu îl înjurase și-i făgăduise că-l va împușca. ― Domnule prefect, noi am
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
armată niciodată. In dosul lui Petre, parc-ar fi fost umbra lui, se zbuciuma Ilie Cârlan, agitând și el o pușcă și hăpăind întruna, ca și când n-ar fi fost în stare să găsească altceva: "Nea Petrică!... Nea Petrică!..." Strigătele și înjurăturile răbufneau când ici, când colo. Furia țâșnea din ochi și din gâtlejuri ca un abur otrăvit, încingînd sutele de oameni în aceeași ceață invizibilă. Coase, topoare, furci, sape se învîrteau în aer, cercând parcă să sperie și să oprească prin
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
singurul subiect care va fi pus în discuție acum era responsabilitatea altor persoane. Ripley îi pusese deja la curent cu absența deconcertantă a destinației prevăzute. Parker își zise că mai bine reintrau cu toții în hipersomn ― operațiune neplăcută ― și trase o înjurătură scrâșnită. Era pornit împotriva oricărui lucru care ducea la întârzierea plății. ― Știm că nu suntem în preajma lui Sol, căpitane, zise Kane, vorbind în numele tuturor. (Ceilalți cinci, cu ochii fixați pe Dallas, așteptau de la el să-i lămurească.) Suntem încă departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
naviga ca prin cerneală. Parker și Brett nu vedeau nimic din ceea ce se întâmpla afară, fiind închiși în compartimentul mașinilor, dar simțeau efectele bătăliei în curs. Sala mașinilor suportă o smucitură, devie, apoi urmă un nou șoc. Parker emise o înjurătură printre dinți. ― Ce-a fost? Ai auzit? ― Mda, zise Brett cu nervozitate, consultând un cadran. Presiunea a scăzut în intrarea nr. 3. Se pare că am pierdut un scut. (Îndesă câteva butoane.) Hei! 3-ul nu mai merge. Intră praf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
nu se vede. Cele câteva momente de claritate nu-l făcură să devină mai optimist. Zgârcenia citirilor terenului sugera un mare pustiu dezolant, o lume sterilă, ostilă. ― Radarul a captat un zgomot! Dacă electronica de la bord ar putea reacționa la înjurături la fel de prompt ca oamenii, murmură Ripley. Sonarul îmi întoarce și el zgomot! Infrasunet. Țineți direcția. Încerc ultravioletul. Spectrul este destul de înalt ca să nu interfereze. Trecu un moment, după care pe ecran apărură câteva linii în sfârșit satisfăcătoare, urmate de analiza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
în picioare. Țipetele lor de durere a trezit toată mahalaua. De peste drum, a ieșit Emil Bodaș și a trecut drumul să-i întrebe ce li s-a întâmplat. Ei aveau casa față-n față, despărțindu-i doar drumul. Guzu, printre înjurături i-a spus ce li s-a întâmplat. Noi eram ascunși după gardul lui moș Alecu, cumnatul tatălui. Apoi, ușor, ușor ne-am strecurat pe huidiță la deal și am ieșit spre râpa lui Cracea, Dar l-am auzit pe
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]