6,541 matches
-
este spălat, bărbierit, dichisit, îmbrăcat cu haine curate, noi, încălțat cu încălțămintea potrivită, lângă cap și se așează căciula, se așează direct în sicriu sau pe o masă; și se aprind două sfeșnice cu o lumânare și începe privegherea, fiindcă înmormântarea are loc a treia zi. Se bat clopotele, se vorbește cu preotul, se pregătește groapa (poate fi pregătită cu mult timp înainte) de către gropari, se face o cruce din lemn (acum și din fier sau beton, dar și din marmură
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
depănau viața în vorbe sub forma unui monolog în versuri. Cei veniți la priveghi, cei mai tineri, aveau altă treabă; ei voiau să arate că nu le pasă de moarte, că viața trebuie trăită intens, cu bucurie. Între decesă și înmormântare, la veghea mortului avea loc un fel de șezătoare, cu o parte veselă, care ținea de la lăsarea întunericului și până la miezul nopții. La priveghiul vesel nu se bocește, fiindcă în satele comunei Filipeni există credința că, dacă se bocește în
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
sub pat, în tindă etc.) și, dacă nu ghicea la cine e „gherdănica”, continua jocul și o încasa iar și iar spre hazul general. Pentru mort, în afară de pomana praznicului, o masă cu băutură la toți cei care au fost la înmormântare, se coceau împletituri speciale, numite capete, sub forma unei cruci. În aceste capete se înfigeau bețișoare în care se puneau mere, prune, nuci, portocale etc. care țineau loc de „pomul vieții”, până la pomenirea de 40 de zile, când se ridica
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
depărtării, cei veniți de departe săși înmormânteze pe cei dragi, facă totul „întrun drum”. Așa s-a ajunsă ca „pomul” care se făcea și se mai face la 40 de zile, după deces, plin de pomeni, să se facă la înmormântare, însoțind mortul, fiind „mai rigurosă supusă ritualurilor creștine”. X X X într-o Adresă a Ministerului Instrucțiunii și Cultelor din 28 noiembrie 1906 către Școala Filipeni - Lunca, adresată Domnului Diriginte (director), adică Gheorghe Postoi se cereau unele informații pentru întocmirea
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
aduse (Ceaușescu l-a trimisă cu probleme financiare în Maroc!), nici lucrările publicate, nici formarea cadrelor de specialitate, nimic, a fost trimisă (numit) director adjunct la LotoPronosport, de unde a ieșit la pensie în 1982. L-am văzut ultima dată la înmormântarea tatălui meu, în 1977, și atunci, de la biserică, el m-a luat împreună cu fratele lui mai mic,Florin, până la locul în care a fost casa părintească, aproape de biserica din Lunca. „- Hai, Florine, să mai vedem o dată, că nu știe de
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
vrut să fie membru de partid, într-un partid care l-a umilit. A murit în 1982, la Viena, unde se dusese la fiica sa. A fost înmormântat șa Cimitirul ortodox din Viena. Singurul care a putut să ajungă la înmormântarea lui a fost fratele mai mic, Florin. Odihnească-se în pace în acest pământ străin! Maria Maria (Marina, Maricica), născută în 1925 în Lunca unde a învățat primele patru clase. La București urmează Liceul de Arte și Meserii, „Regele Ferdinand
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
avea datoria de a cumpăra lucrurile necesare copilului: scutece, feșe, bonete, plapumă, cămășuțe, etc. Pentru mamă se cumpăra material pentru o rochie. Aceste lucruri se cumpărau de la târg. Nu era luxul care este acum. Cununia: se făcea ca și acum. Înmormântarea: se făcea ca și acum. Timpul liber (duminicile și sărbătorile): se mergea la biserică și după-masă la horă. Horele (trebuie înțelesă toate jocurile naționale) se făceau în bătătura crâșmelor. Tinerii și bătrânii se îmbrăcau atât cu îmbrăcăminte făcută în casă
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
jumătate Încă mai așteptam. Tata mă privea cu tristețe, fără să spună nimic. Mie Îmi ardea sufletul de mînie. Poate că ești mulțumit, zisei. Asta voiai? — Nu. Bernarda s-a prezentat o jumătate de oră mai tîrziu. Avea o față de Înmormîntare și un comision de la domnișoara Clara. Îmi dorea multă fericire, Însă Îi părea rău că nu putea lua parte la cina de ziua mea. Domnul Barceló fusese nevoit să absenteze din oraș cîteva zile, pentru chestiuni de afaceri, iar Clara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
interesul. Am hotărît să-mi urmez un imbold lăuntric. Acum mai locuiește cineva În apartamentul familiei Fortuny? — Nu. Bătrînul a murit fără să lase testament, iar femeia, din cîte știu, e tot la Buenos Aires și n-a venit nici la Înmormîntare. — De ce la Buenos Aires? — Fiindcă n-a putut găsi alt loc mai departe de el, zic eu. Adevăru-i că nu dau vina pe ea. A lăsat totul pe mîna unui avocat, un individ tare ciudat. Eu nu l-am văzut niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
domnule prim-ministru, Puneți comisia în funcțiune, restul se va vedea după aceea, Foarte bine, Acordați tot sprijinul necesar familiilor victimelor, atât familiilor celor decedați, cât și familiilor celor care se află spitalizați, dați instrucțiuni primăriei să se ocupe de înmormântări, Cu toată confuzia asta, am uitat să vă informez că primarul și-a dat demisia, Și-a dat demisia, de ce, Mai exact, și-a abandonat funcția, Și-a dat demisia sau a abandonat, mi-e indiferent în acest moment, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
să nu pară prea scandaloasă, prin aceea că aveau cavourile lor istorice și că era o tradiție înrădăcinată a stirpei familiei să rămână toți uniți, după moarte, de asemenea per omnia sæcula sæculorum, aceia care, în viață, trăiseră întotdeauna uniți. Înmormântarea colectivă nu avea să fie, prin urmare, de treizeci și patru de cadavre, ci de douăzeci și șapte. Chiar și așa, trebuie să recunoaștem că era multă lume. Trimisă nu se știe de cine, dar cu siguranță nu de primărie, care, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Nu vor fi puțini cei cărora li se va părea de neînțeles faptul că o ceremonie atât de tulburătoare, cu un doliu colectiv atât de dureros, a fost lipsită de influxul consolator care ar fi rezultat din practicile rituale de înmormântare ale diferitelor așezăminte religioase implantate în țară, în felul acesta sufletele defuncților fiind private de cea mai sigură împărtășanie a lor, iar comunitatea celor vii, de o demonstrație practică de ecumenism care, poate, ar fi putut contribui la readucerea populației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ca sprijin politic, dacă nu chiar ideologic, față de obstinata și sistematica lipsă de respect pe care o importantă parte a populației capitalei a contrapus-o, în ultima vreme, autorității democratice legitime și constituționale. Au fost, prin urmare, simple și laice înmormântările, ceea ce nu înseamnă că ici și colo, câteva rugăciuni particulare tăcute nu s-au înălțat la diverse ceruri și n-au fost primite acolo cu binevoitoare simpatie. Gropile erau încă deschise când cineva, fără îndoială cu cea mai bună dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
sfânt... Va trebui să-l anunț pe abate, bâigui el, zgâindu-se la mort. - Așa să faci. Dar mai târziu. Mai Întâi, trimite să fie chemat cineva de la Misericordia, cu căruța pentru morți. Călugărul Îl fixa uluit. - Trebuie făcută repede Înmormântarea, Îi explică poetul. Nu e bine ca mânăstirea voastră să fie târâtă Într-un scandal. Chiar În noaptea asta vreau ca trupul să fie dus dincolo de ziduri, fără lumini. Călugărul Încuviință și se făcu nevăzut. Trecuse poate un ceas, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mic domn modelat de latină și de greaca veche, plin de importanță și de vise de cocoș. Muri așa cum trăise: retrasă, în singurătate. Puțini băgară de seamă. Fiul era la Paris pentru studiile sale de Drept. Când se întoarse pentru înmormântare, era un tinerel care cunoscuse viața capitalei, priceput în arta conversației, cu baston din lemn lustruit, guler impecabil și o mustăcioară subțire, pomădată à la Jaubert, ultima modă! Bătrânul îi comandă tâmplarului cel mai frumos sicriu, iar acesta lucră pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
în tăcere: asta nu semnifică mare lucru, dar produce un efect impresionant. După încheierea doliului, bătrânul nu-și schimbă defel obiceiurile. Puse doar să i se croiască trei costume din postav negru și brasarde de stofă. A doua zi după înmormântare, fiul s-a întors la Paris. Rămase acolo încă mulți ani. După aceea, se întoarse într-o zi, prea serios și ajuns procuror. Nu mai era tânărul ageamiu care aruncase trei trandafiri pe sicriul mamei sale cu o strâmbătură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
face un lucru a doua sau a treia zi, peste un an sau peste două ore. Și apoi totul moare. Ne pomenim că însoțim niște sicrie, ceea ce nu ajută prea mult într-o conversație. Am privit sicriul lui Barbe în timpul înmormântării de parcă aș fi vrut să găsesc acolo niște răspunsuri, dar nu era nimic altceva decât lemn lustruit în jurul căruia preotul împrăștia fumul de tămâie și cuvintele rugăciunii. Mergând spre cimitir împreună cu micul grup de voci tremurătoare, m-am întrebat dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
toate acele povești ce-mi alcătuiesc viața, viața mea fără ea, de atât de multă vreme, povești pe care trebuie că le știe bine după ce m-a ascultat repetându-le de atâtea ori. Aceea a fost ziua, de altfel, după înmormântarea lui Barbe, când m-am decis să merg la Castel, pentru a pătrunde mai adânc într-un mister printre ai cărui puțini spectatori mă număram odinioară. Da, în ziua aceea am dat la o parte mărăcinii care se adunaseră la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nu știu de ce îmi venise să-i spun asta, dar nu a părut mirat. Mi-a spus doar atât: — Eu... știți... cu norocul... Nu știam, dar îmi puteam imagina doar privindu-l. Ce să mai spun acum? Aș putea povesti înmormântarea Lysiei Verhareine. Era într-o zi de miercuri. Vremea era la fel de frumoasă ca în ziua în care hotărâse să ne părăsească. Poate chiar mai cald. Da, aș putea vorbi despre soarele din acea zi, despre copiii care împletiseră ghirlande din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
își pusese mănușile și apoi dispăruse iute țopăind. Amărăciunea te ucide. Foarte repede. La fel și vinovăția, pe cei care sunt morali. Adălaïde Siffert a urmat-o pe fina ei la cimitir. Douăzeci și două de zile au fost între înmormântările lor. Nici un minut în plus. Iar de-a lungul celor trei săptămâni, lacrimile au curs fără încetare pe chipul lui Adălaïde, spun bine fără încetare, pot să jur. Oamenii buni se duc repede. Toată lumea îi place, inclusiv moartea. Numai ticăloșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
la ora șapte. I-a închis ochii lui Clămence pe care, curios, îi deschisese în momentul morții. Am mai rămas lângă ea mult timp. Nimeni nu-ndrăznea să-mi spună să plec. Am plecat de unul singur, mai târziu. Iată. Înmormântarea lui Belle de jour avu loc la V., la o săptămână după asasinat. Nu eram de față. Aveam durerea mea. Mi s-a spus că biserica era plină până la refuz și că, în piața din fața bisericii, mai erau câteva sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și să se plângă. Voiam să fiu singur, foarte repede, pentru că din momentul acela aveam să fiu singur toată viața. La cimitir, eram șase oameni: preotul, Ostrane groparul, Clămentine Hussard, LĂocadie Renaut, Marguerite Bonsergent - trei bătrâne care mergeau la toate înmormântările - și cu mine. Părintele Lurant rosti ultima rugăciune. Ostrane puse mâinile sale bătătorite pe lopată. Eu priveam peisajul, pajiștile care se întindeau spre Guerlante, costișa cu arbori goi și cărări cafenii și murdare, cerul acoperit. Bătrânele aruncară o floare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
simplu suspin. Justiția nu e din lumea aceasta, dar nici din cealaltă. Destinat plecase fără zgomot și fără durere, fără să dea nici un semn. Plecase singur, la fel cum trăise. Părintele Lurant îmi povesti că a avut parte de o înmormântare de ministru, cu tot ceea ce regiunea avea mai important și mai frumos. Bărbații erau îmbrăcați în negru, femeile în culori închise, cu chipul acoperit de o voaletă cenușie. Episcopul venise și el, precum și prefectul și un sub-secretar de stat. Cortegiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
tăcerea sa, la misterul său, la acel amestec de gravitate și de distanță pe care-l emana întreaga lui persoană, și m-am întrebat dacă eram în fața mormântului unui asasin sau al unui nevinovat. XXIII Câțiva ani mai târziu, după înmormântarea lui Barbe, mi-am spus că era timpul să intru în Castel. Cheia pe care mi-o încredințase mă făcea seniorul unui domeniu fără stăpân. Am plecat într-acolo, mergând de la cimitir la reședința cea mare ca și cum mă îndreptam spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
spus băiatul cu dragoste, bătrâna s-a uitat lung la el, îți mai amintești?, sigur, Mama Ploii și Tata Soarelui, cum să uit obiceiurile de pe Olt?, Oltean sunt, oltean îmi zice!, păpușile de lut pe care le făceam, Caloianul, descântecele, înmormântările, focurile, blestemele, nu uit nimic, cum să uit ceva?, prima emoție legată de pământ acolo s-a născut, primele mirosuri acolo mi-au dilatat nările, începuturile mele, mamă, cum să uit?, e Oltenia mea, când mai vii pe la noi?, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]