1,931 matches
-
noștri și că, În sfîrșit, cineva Îi dăduse glas. — Ce? Nu vrei să știe cea mai bună prietenă a ta că refuzi să faci sex cu mine? De ce, Doamne iartă-mă? Pentru că ar putea să creadă că ești anormală? Mă Înroșesc puternic. Conversația asta e incredibilă. Ce spune Dan e incredibil. — Dan, Încetează, Îl avertizez eu. Nu vreau să discut despre asta acum. Dan se uită la mine și clatină din cap, cu o expresie de dezgust pe chip. — Ne vedem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Atunci zi. Spune-mi cine e. — Nu-l cunoști, reia ea Într-un sfîrșit, fără să pară În largul ei. Și nu e ceva serios, oricum. Adică, e foarte drăguț, dar cred că e doar ceva trecător. — Deci, tu te Înroșești ca un rac fiert, dar toată povestea e doar ceva trecător? Aiurea. Ei haide, Lisa, spune-mi ceva, orice, un detaliu cît de neînsemnat. — Bine, bine, dar te rog să nu-i zici nimic lui Trish. — De ce? Întreb eu inspirînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
nu mi-e rușine să mă simt păcătos. Fără pământ, cerul nu mai prețuiește nimic. Sunt convins de asta, așa cum eram încredințat, în somn, că având puțină apă voi avea totul. Era o arșiță cumplită care usca iarba și o înroșea, făcea ca frunzele arborilor să capete gust de cenușă, iar animalele să înnebunească de sete. Izvoarele secau în pământ, pământul crăpa, pe cer nu era nici un nor și nici o speranță de ploaie, aerul dogorea și, din loc în loc, de prea
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
susținut că aceste vorbe i-au aparținut, de fapt, lui Socrate. Ana nici nu voia să audă." L-am văzut cu ochii mei cum mângâia coardele lirei și, în timp ce el cânta, soarele a intrat în nori și marea s-a înroșit..." Ultimele ei cuvinte m-au aruncat într-un alt vis. Stăteam pe o stâncă arsă de soare, într-o insulă necunoscută, izolată de lume, undeva în mijlocul mării. La picioarele mele băteau valurile, iar prin apa sângerie și leneșă foiau rechinii
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
sandale de piele legate de glezne. Fața, asemenea întregului corp, îi era rasă. Mi-a sărit în ochi faptul că era bronzat, lucru ciudat la unul din stirpea lui. De obicei se feresc de soarele puternic, deoarece pielea li se înroșește și li se irită. Îmi aduc aminte cuvânt cu cuvânt primul nostru dialog. - Nu știi că vipera este un animal sacru? Mi-a vorbit fără să lase arma jos. Recăpătându-mi curajul și demnitatea pe care ți-o dă postura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
întrebat pe Rotari: - Tu cum îți descarci nevoile de bărbat? El tocmai citea primul capitol din Procopiu, pe care i-l tradusesem și i-l transcrisesem din greacă în latină, întrebându-mă când și când înțelesul vreunui cuvânt. S-a înroșit până la rădăcina părului și s-a prefăcut că citește în continuare. Puțin timp după aceea mi-a răspuns: - Până acum câțiva ani era un soi de joc, acum nu mai e același lucru. De ce-mi pui o asemenea întrebare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în seamă prin palme amicale pe umăr și rostirea numelui fiecăruia, la fel și longobarzii. Lui Gundo i-a rezervat un tratament aparte. - Iată-l pe vechiul meu maestru de mânuit spada! a exclamat îmbrățișându-l, drept care Gundo s-a înroșit de încântare. O galantă plecăciune către cele pe care le-a numit „trandafirii longobarzilor“ a desăvârșit impresia de cel mai bine bărbat din regat. Taso ținea urma în chip banal fratelui său, schimbând semne discrete și zâmbete imperceptibile. După ce a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
văzut doi bărbați călare, sulițași, și alți doi pe jos cu două torțe aprinse în mână. Strigătele se auzeau dintr-o colibă care ardea cu tot cu sufletele care se adăpostiseră în ea. Bărbatul care ne vorbise la început zăcea în noroiul înroșit de sânge - toiagul puțin mai încolo -, cu țeasta spartă din care îi țâșniseră creierii. - Tâlhari, am dat eu vestea. Ne-am îmbrăcat la iuțeală. - Ce facem? m-a întrebat Guido. - Nu știu. M-am întors din nou la fereastră. Unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
firav ca de obicei, dar pe față avea un puf des, se înălțase cel puțin cu o șchioapă și glasul i se îngroșase. Căldura cu care m-a îmbrățișat m-a mirat, ca și faptul de a-i vedea ochii înroșiți de plâns. Răutatea pe care n-am reușit să mi-o scot nicicând din inimă m-a făcut să cred pentru o clipă că se simțise mângâiat de întoarcerea celui care se îngrijea de viitorul său, dar imediat după aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
numele, dar eu de fiecare dată am întrebat: „Ce credeți despre ducele de Brescia?“. Răspunsul a fost mereu același: „E tânăr, puternic și bine sfătuit“. Drept care te poftesc să ai în vedere succesiunea la tron, Rotari. Prietenul meu s-a înroșit, privindu-mă pe furiș, iar eu am tăcut. - Tu ce crezi? s-a văzut el constrâns să mă întrebe. M-am străduit din greu să nu-mi dau pe față spaima. Nu se eschivase, nu râsese ca la auzul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
răsputeri pe Gundeperga și se bucura să o vadă în starea aceea de umilire. Am dus-o pe regină până dincolo de curtea exterioară a mănăstirii și, la ușa odăilor sale, am salutat-o. Nici măcar gerul iernii nu putuse să-i înroșească pomeții, pe atât de mortală îi era paloarea. - Cu ce-am păcătuit eu în fața Celui de Sus ca să am parte de acest pântece uscat precum gura unui muribund? Astea i-au fost vorbele la care eu n-am avut răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
care pleacă, făcându-și nevoile. Dar nu fecale, ci bucăți din corpul ei, care pe urmă se-adună la loc; și din nou îl înhață, înfruptându-se și dându-l afară neîncetat în locurile cele mai spurcate. Ochii i se înroșiseră și i se umpluseră de lacrimi. Și-a acoperit chipul cu vălul, scuturat de suspine. I-am promis lui Rotari să nu dezvălui nicicând taina locului unde era îngropată Romilde, dar inima mi s-a înduioșat, crezând pe moment că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ți-am cerut să te porți precum un amant de taină; va trebui să-mi dăruiești toată iubirea de care ești în stare, căci mi-e teamă de moarte. Am simțit un gol în stomac, văzând-o cum i se înroșeau ochii, cum îi tremurau umerii, cum scumpele ei degete frământau panglicile ce-i atârnau din talie, cum îi dădeau lacrimile. Am lăsat-o să plângă, neputincios. A continuat: - Mâine am să-ți spun toate câte vreau să împlinesc în scurtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
loc de muncă stabil. Mama nu găsea nici un avantaj În asta. Proful Însă, vedea, căci, după părerea lui, să nu-ți cunoști viitorul Îți dădea sentimentul libertății. Iar mama Îi atrase atenția că spusese asta pentru că era tânăr. Proful se Înroșise cu totul, căci era Într-adevăr tânăr, iar mama se apucase să se prostească și, ca să-l distreze, Îi povestise cât de instabile erau locurile de muncă pe care le găsise ea În ultimii ani. Lucrase Într-un bar, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ardezie. Nasul acvilin - nu, nu-i semăna deloc. Și totuși. Foarte puțin probabil. Ar fi fost neplăcut totuși. Mai bine să ne asigurăm Înainte. Chipul său Își pierduse expresia colerică și indignată, Îndulcindu-se. Întrebă: — Sunteți rude? Zero ezită. Se Înroși. Strânse pumnii și se scărpină În cap. Prin fața ochilor păru să-i treacă San Francesco, gol În pridvorul bisericii, În timp ce-l renega pe acel neguțător obscen, responsabil pentru viața lui. Privi cartela - neînsemnată și derizorie bucată de plastic, care În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
care dintre operatori să nu fie rechemați, spuse șeful eufemistic, blindat În spatele biroului, În timp ce surâsul de circumstanță i se ofilea pe buze. Femeia nu se mișcă. Îl privea cu o fixitate atât de stânjenitoare și de disperată, Încât el se Înroși. Acum, cazul ei Îi revenea clar În memorie. Își amintea perfect: se discutase despre el În ședința despre resursele umane din urmă cu cinci zile. Ea era acea miss de mahala, operatoarea numărul șapte, pe nume Emma Tempesta, născută la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și stă mut/ când iese la suprafață/ anarhistul e deja mort. Celelalte, sclavele și slujnicele sale, dădeau din cap aprobator, chiar dacă nu Înțelegeau nimic, căci Camilla povestea mereu Întâmplări ciudate. Când Kevin Îi trecu pe dinainte, tăcu brusc și se Înroși ca o pătlăgică. Spera că se va așeza lângă ea, iar ea Îi va explica poezia cu peștii pe care o Învățase de la fratele ei Aris - Îi plăcea atât de mult pentru că și ea era mută. Dar Kevin se prefăcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ai nevoie? Îl Întrebă, scoțând din buzunarul pantalonilor carnetul de cecuri. Zero ezită, nesigur. Ochelarii lăsaseră pe nasul tatălui său două scobituri adânci și roșii. Fără lentile, pupilele sale minuscule păreau nespus de opace, aproape stinse - și Îndrăzni: — Douăzeci, spuse Înroșindu-se. Îi părea o cifră enormă, monstruoasă. Nu mai văzuse niciodată douăzeci de milioane la un loc. Elio semnă cu un gest repezit, fără să discute. Zero Își mușcă buzele, căci fusese prea ușor - ar fi putut să-i ceară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Linea cu cuptor electric și plită - nefolosită vreodată. — Plicul, spuse Aris, prinzând-o de braț. — Care plic? răspunse ea, prinsă Încă În contemplarea suprafețelor de inox ale bucătăriei. Lucioase, nici o zgârietură. Păreau oglinzi. — Plicul de la clinică, din mașină... Maja se Înroși. Îl ridicase alaltăieri. Nu voia să-l ducă acasă Înainte de a vorbi cu Elio. Și Încă nu voia să-i spună. Îl pusese În Smart și uitase cu totul de el. Ar fi trebuit să-l ascundă. — Veniți să vedeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Îl privea jignită, iar arabul se dusese singur al angajatorul său. Iar asta iarăși era nedrept, rușinos, inutil. Nu se va schimba nimic, Aris, Îi spuse Maja Împăciuitoare. — Nimic? aproape că țipă el. Deja s-a schimbat totul. Ea se Înroși de parcă ar fi pălmuit-o și se aplecă să semneze cartela de la Gabetti. Îi păruse că Își poate permite un vis, un joc inocent, să se prefacă pentru câteva ore că este liberă - fără consecințe. Iată, poate că Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
A azuriu tatuat pe pielea albă a umărului ei drept. Inițiala marii mele iubiri, spusese Emma, tâmpenii care se fac la douăzeci de ani. Acum mă văd obligată să mă Îndrăgostesc de un tip cu aceeași inițială, iar Sasha se Înroșise, căci nu știa dacă ea știa că numele lui era Alessandro. Când ajunseseră În centrul acelei piețe imense și goale, Sasha se oferi să o Însoțească acasă - poate pentru că nu reușea să se debaraseze de bunele maniere pe care i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
văzuse și pe ceilalți din preajma lui când veneau să se roage. Dar îi vedea des. Pe Ioniță nu-l văzuse din noaptea de mai a anului 1460. Dar s-a gândit la el. De fapt, băiatul enervant și în permanență înroșit de emoții îi era cea mai apropiată ființă încă în viață. Mai mult, și după moartea acestuia, ori de câte ori întâlnea sângele lui strecurat în urmași, simțea o strângere de inimă, un fior de recunoaștere și de vagă fericire, ca în fața unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Și o mândră mai aleasă; Și mai are înalți munții, Și har îndărătul frunții, Are Dunărea și Marea Asta-i toată supărarea! Câinii noștri-i otrăviră, Caii noștri îi goniră, Și ca fiarele turbate, Îi săriră lui în spate. Se-nroși tot asfințitul, Când loviră cu cuțitul. Dar și mândrul nostru, dragul, Îi trăsnise cu baltagul Și-i lăsă în bălți de sânge, Dar el rabdă și se plânge, Că nu-i mândra lângă dânsul Să-i mai potolească plânsul, Și
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și aleargă. Se împiedică și cade, vede negru de la căzătură sau pentru că e întuneric. Se ridică repede și își continuă alergarea în noapte. Cade din nou și rămâne la pământ, cu fața îngropată în zăpada rece care-i arde obrajii înroșiți de oboseală. Nu mai știe nimic. Își pierde cunoștința. Doar ochiul meu zărește sus, pe munte, un urs care trage în jos o copilă îmbrăcată în roșu. Un roșu violent pe albul nesfârșit și, în apropierea petei de culoare, o
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
murit! Da, văd. Dar eu vreau să știu dacă ești cu adevărat bine, acest criminal atacă tinere frumoase ca tine, este ceva uimitor că a omorât o femeie mai în vârstă. Când am auzit cuvântul frumoasă, cred că m-am înroșit toată. Ce știți de acest criminal? am întrebat. Atacă mereu noaptea, când nimeni nu este atent, atacă pe la spate, îi înjunghie și stoarce orice picătură de sânge din victimele lui, e foarte ciudat. Am plecat acasă. Când am ajuns, m-
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]