2,199 matches
-
pe fiică-sa, dar nu voia ca sufletul fiului său să fie chinuit. Privirea lui Jeanne păru s-o străpungă, cea pe care Loïc o lăsă să zăbovească o clipă asupra ei o Îngheță. Ar fi putut jura că Îl Înspăimînta. Mai rău: Îi producea oroare! Se scutură ca să alunge stinghereala și se Îndreptă spre cei doi bărbați care așteptau la o parte. Franck Caradec strînse cu blîndețe mîna coechipierei lui, un mod pudic de a-i spune că putea conta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
creadă În fantomele unor călugări? Probabil că Fersen avea dreptate: ar fi fost mai simplu s-o ucidă, era vorba iarăși de o punere În scenă care tocmai ei Îi era destinată. Cine din Lands’en avea interes s-o Înspăimînte ca s-o determine să plece? Respirația i se opri cînd Își aduse aminte că cel care Îi dăduse Întîlnire acolo era tocmai Christian... Apoi alungă gîndul acela, doar Îi văzuse ambarcațiunea Îndepărtîndu-se În larg mai Înainte chiar ca ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
e un sacrificiu. - Oamenii dumitale păzesc situl, nu e așa? Să meargă să vadă! Morineau Începu să se fîțÎie, stingherit. - Vedeți că... E aproape beznă, Îngăimă el jalnic. Băieții sînt superstițioși, așa că poveștile cu menhirii din care picură sînge... Îi Înspăimîntă, ce mai. Lucas trînti o Înjurătură pricepînd că situl rămăsese nesupravegheat. Își Înșfăcă tocul armei atîrnat În cuier și părăsi biroul, cu plicul În mînă. Tocmai o ruga pe Annick să aibă amabilitatea de a lăsa plicul la hotel cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cît se poate de evidentă: legenda jefuitorilor de corăbii se găsea În miezul enigmei, toate elementele punerii În scenă elaborate de ucigaș atestau acest lucru. Dar de ce trebuise să pună la cale un dispozitiv atît de complex? - Ucigașul Încearcă să Înspăimînte, să terorizeze, pentru el nu se pune doar problema de a ucide, ci de a aplica o pedeapsă, și totodată de a face ca acest lucru să se știe, explică Lucas. În muzeul pustiu, cercetară cele mai mărunte detalii ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
-o? Lama unui cuțit cu resort luci fugar Înainte de a poposi pe gîtul lui Pierre-Marie. Ochii acestuia se umplură de groază la contactul cu oțelul. Încăperea Începu să se Învîrtă În jurul lui, zidurile porniră să se legene. Dar ceea ce Îl Înspăimîntă cel mai tare fu vidul din privirea de un albastru spălăcit ațintită asupra lui. - Tu ești cel care a ieșit ultimul pe faleză, spuse rece Ryan. Gildas, Yves, Gwen n-au aflat decît mult mai tîrziu că printre naufragiați se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
era gata să iasă din cavitate cînd o mînă Îl apucă de gleznă, făcîndu-l să urle de groază. Pierric văzu atunci o tînără femeie Încercînd să se aburce afară din deschizătură, fără să-i dea drumul lui PM, care era Înspăimîntat de moarte. În mod vizibil ea Îl implora, dar Pierre-Marie, Îngrozit, nu căuta decît să se elibereze din strînsoare cu lovituri puternice de picior. Copilul Îl văzu ridicînd o piatră grea și izbind, izbind În capul tinerei femei pînă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și rece. Exista totuși un lucru cald, un lucru pe care Îl aveau femeile Între picioare; lui Însă lucrul acela Îi era interzis. Devenea tot mai clar că pentru Bruno lucrurile mergeau prost, că nu avea prieteni, că fetele Îl Înspăimântau, că În general adolescența lui era un eșec lamentabil. Tatăl său Își dădea seama și simțea un sentiment de vinovăție crescând. În 1972, de Crăciun, vru s-o Întâlnească pe fosta lui soție, ca să discute chestiunea. În cursul discuției, reieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
-Ba nu-i destul. Și-i trage și-n numele tatălui una!” În cea de-a cincea probă, dracul este nevoit să renunțe la întrecerea în aruncarea buzduganului, smulgând prețioasa moștenire de la strămoșul său din mâna lui Dănilă, care îl înspăimântă cu sumbra poveste născocită: “-Măi omulezise dracul. Tu cu șmichiriile tale ai tulburat toată drăcimea; da acuși am să te vâr și eu în toate grozăviile morții; hai să ne blastămăm și, care dintre noi amândoi o fi mai meșter
Implicaţii ale categoriilor temporale şi spaţiale în basmul „Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Ştefan Fînariu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_952]
-
În bulgări mulți-mulți. Vântul bătea puternic către Miazăzi iar Gemenii, Îndepărtați deja, luceau palid printre alți munți plutitori de gheață. Dincolo de Gemeni, se Întrezărea o pâclă cenușie pe care o știam cu toții - era semn de ninsoare apropiată. Lucrul acesta Îi Înspăimântă peste măsură pe vânătorii lui Tek, care ne tot spuneau că e semn tare rău. După ei, era neîndoios că Gerul cel Greu se apropia căci, pe vremea asta, trebuia să se Încălzească, nu să vină iarna. Auzindu-i, Logon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
o praștie stetoscopul care Îi ieșea din buzunar. Ravelstein nu i‑a răspuns. Refuza să se lase intimidat - dar nu era Încă destul de Înzdrăvenit ca să poată ține piept. În general, nu se prea sinchisea de medici. Medicii erau aliații burghezilor Înspăimântați de moarte. N‑avea el de gând să‑și schimbe năravurile pentru un doctor, nici măcar pentru Schley pe care Îl respecta. Așa cum Înțelesese Rosamund În adâncurile ei, când se dusese să‑i cumpere țigări, Abe avea să facă neabătut tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
înnegrit totul, s-a golit tot pieptul... de țipăt... și atunci ne-am culcat... Dar nu se poate ști nimic, domnule. Nimic, nimic, nimic! Poate că și noi am călătorit, poate că am văzut orașe de care, astăzi, ne-am înspăimânta... Poate că am trecut prin păduri și poate că de aceea suntem așa de plictisiți seara, tocmai pentru că am trecut cândva prin acele păduri frumoase... Asta e. Totul se poate reîntoarce, poate că într-o dimineață ne vom trezi și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ies? Desigur mi se va întinde o mână de ajutor. E o situație nouă, da, dar nu nemaiântâlnită. Dar dacă e într-adevăr nouă, cum să mă mai fi întâlnit cu ea vreodată? Oare gândul acesta ar trebui să mă înspăimânte sau dimpotrivă să-mi insufle încredere? În curând o să încep să vorbesc despre mine la persoana a treia. Ca și cum n-aș fi aici și n-aș avea nimic de-a face cu faptul de a fi aici în întuneric, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
faptul de a fi aici în întuneric, fără să știu dacă ar trebui să intru sau ies și oricum în imposibilitatea de a face oricare dintre ele, în imposibilitatea de a face practic orice. Oare asta ar trebui să mă înspăimânte sau dimpotrivă să fie o ușurare? Există un moment când te trezești dintr-un somn adânc, uite că îmi vorbesc la persoana a doua, ca unui prieten apropiat căruia aș vrea cu tot dinadinsul să-i explic cum stau lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
-l filmeze. Ne-a fost frică să nu ne transformăm fratele într-o marfă pentru studiourile din Hong Kong, așa că am refuzat oferta. Cu toate că pagoda ar avea nevoie de un acoperiș nou. Martie a fost o lună caldă. Noaptea ne trezeam înspăimântați de căderea țurțurilor de pe pagodă și de mugetul avalanșelor îndepărtate. Puteam merge desculți și nu mai trebuia să încălzim apa de spălat. Se treziseră la viață gândacii, muștele și marii țânțari yuzo. Întoarcerea maestrului devenea mai necesară ca oricând, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
privească, l-ar fi putut crede mort. Privi spre înaltul cerului fără nici un nor, spre coroanele copacilor ce se aplecau peste apă și își aminti de ziua când petrecuse zece ore într-o groapă, privind cerul tot așa și auzind înspăimântat vocile vietnamezilor care îl căutau în desișuri. Nu le înțelegea cuvintele, dar știa că vorbeau despre moartea lui cu aceeași naturalețe cu care el însuși vorbise cu câteva zile înainte despre moartea unui partizan surprins în ambuscadă. Până la urmă, obosiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ar deveni o pradă ușoară pentru miile de răpitoare dintre mangrove. Aștepta caimanul, nu anaconda, și dacă venea aceasta, doar o minune și o norocoasă lovitură de macetă l-ar putea salva. „Güio“ era teroarea tăcută a selvei, care îi înspăimânta și pe cei mai curajoși războinici indigeni, iar el însuși învățase să se teamă de ea. Asculta. Privea. Mirosea aerul... Uneori, anaconda sâsâie ușor. Anaconda agită apa cu încrețituri diferite de cele ale caimanului. Anaconda duhnește a mortăciune. Ceva se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
vine oare dezgustul față de incest la o specie care nu simte dezgust față de crimă? Trebuie că acesta a fost un obicei născocit de mame, temătoare că fiicele lor, mai tinere, le-ar fura soții, și susținut de tați, și ei înspăimântați la gândul că noul mascul îi va lăsa fără privilegiile de rege al turmei. Fiecare bărbat o dorește pe mama sa; fiecare femeie, pe tatăl său. Asta face parte din natura omenească, dar, chiar și așa, a devenit „MAREA INTERDICȚIE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
focul protector al colibei, sau se îneacă, este condamnat să rătăcească sute de ani prin tărâmurile reci ale nopții și ale apei, fără să simtă niciodată căldura soarelui, blândețea sigură a pământului, miracolul luminii și al culorilor. Pentru o indiancă înspăimântată de superstiții și care nu știa să înoate, să înainteze adânc în lagună pe o ambarcațiune șubredă era cea mai mare aventură a vieții ei. Când ajunse la mangrove, se agăță de crengi și rămase îngrozită până când el sări la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
din nou. Nu mai respectă tradițiile, nici vechile legături. Nu mai respectă nici măcar conceptul de patrie și de naționalitate. Pentru ei, străinătatea nu este locul misterios în care se vorbește o altă limbă și se practică obiceiuri ciudate care îi înspăimântau pe strămoșii noștri. Acum, străinătatea este o lume care merită să fie cunoscută și unde, poate, se trăiește mai bine decât acasă. Făcu o pauză și mișcă din cap convins: Și ăsta e un lucru grozav, te asigur! Să știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
brațele încrucișate? Poate, spuse Inti Ávila. Probabil că buldozerele erau asigurate și prejudiciul se limitează la o mică întârziere a lucrărilor. Vor aduce mașini noi, vor întări supravegherea și vor relua lucrările cu mai mult avânt. — Și muncitorii...? Au fost înspăimântați la vederea capetelor micșorate. — E o chestiune de bani. Vor mări leafa pe zi și vor găsi alți oameni dispuși să muncească. Acum cinci ani, în Perú, indienii aguarunas i-au lichidat pe toți cei care construiau o șosea aproape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
dar se vedea că era descumpănit de explozii, nehotărât și că tremura. Ezită câteva clipe și alese să o ia la fugă împreună cu ei. După puțin timp, le-o luă înainte și se făcu nevăzut. Se opriră pe malul mlaștinii, înspăimântați de spectacol. Mai multe colibe ardeau și o duzină de trupuri în pielea goală apăreau ici-colo zdrobite și sângerând. Vaietele celor răniți umpleau aerul, dar nu văzură nici o mișcare în sat. Supraviețuitorii fugiseră în adâncul pădurii. — Oh, Dumnezeule! Dumnezeule...! suspina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
bătrânețe lemnoasă -, apoi percepea incredibil de real scufundarea în solul clisos. Ca și cum mâini nevăzute l-ar fi tras către adâncuri, putea vedea cu ochii minții cum era înșfăcat, mai întâi până la glezne, apoi până la pulpe, până la genunchi... Curios, nu era înspăimântat de gura hulpavă a pământului, ba chiar simțea plăceri nebănuite, aproape erotice, atunci când era mângâiat pe abdomen de noroiul învârtoșat. O să devin rădăcină, își spunea, dar nu o rădăcină de copac, ar fi mult prea banal, ci rădăcină... de om
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
care nu suporta să facă nici măcar trei pași atunci când ploua? - Ba chiar așa, iubita mea, eu sunt acela, însă mam gândit că ar fi minunat dacă ne-am plimba prin ploaie, ca doi îndrăgostiți pe care intemperiile nu-i pot înspăimânta. Mi-am luat inima-n dinți și iată-mă! Lucia îl privi cu ochi mirați. - Domnul scriitor este pus pe surprize, din câte observ. Din cele plăcute... Poate că va fi recompensat suplimentar, după ce ajungem acasă. Îi făcu un semn
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
bătrânețe lemnoasă -, apoi percepea incredibil de real scufundarea în solul clisos. Ca și cum mâini nevăzute l-ar fi tras către adâncuri, putea vedea cu ochii minții cum era înșfăcat, mai întâi până la glezne, apoi până la pulpe, până la genunchi... Curios, nu era înspăimântat de gura hulpavă a pământului, ba chiar simțea plăceri nebănuite, aproape erotice, atunci când era mângâiat pe abdomen de noroiul învârtoșat. O să devin rădăcină, își spunea, dar nu o rădăcină de copac, ar fi mult prea banal, ci rădăcină... de om
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
până în adâncul lăuntric al spiritului nostru. Năpădit de gânduri, bătrânul Iorgu se simțea străin și singur zăvorându-se doar cu durerile, suferința și amintirile lui. Nici odată nu s-a simțit atât de singur... Singurătatea la care era osândit, îl înspăimânta. Noaptea e fără sfârșit... încercă să doarmă, dar somnul nu se prindea de dânsul. Se pierdea în gânduri fără șir. Nu mai știa de când stătea tăcut, epuizat de gânduri... pierduse noțiunea timpului. În tăcere e ca și cum te-ai scufunda în
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]