2,580 matches
-
la tiparul ajustărilor de politică externă care au loc în cadrul lui. Cunoașterea referitoare la existența unui mediu internațional permisiv, care încurajează statele să internalizeze schimbarea culturală, poate, în principiu, să devină informație puternică, introdusă în bucla de retroacțiune pozitivă auto-susținută, întruchipată de sistem. În acest fel, ea poate contribui la crearea unei profeții care se împlinește de la sine, în care așteptările unei schimbări viitoare reprezintă un factor major pentru realizarea ei. Aceste aspecte teoretice despre natura și scopul investigației socioștiințifice au
Sistemul internațional după Războiul Rece by Ewan Harrison () [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
fost prea serios, a aruncat în foc al doilea manuscris și l-a scris pe cel pe care îl imprimăm (Notă a editorului ediției originale). 8 Jacques Bonhomme, traducere literală "Ion Om bun", revine adesea în scrierile lui Bastiat și întruchipează burghezul, echivalentul englezescului "common man". În timpul Revoluției de la 1848, Bastiat împreună cu Charles Coquelin, Gustave de Molinari, Joseph Garnier și Alcide Fonteyraud a întemeiat chiar un bisăptămânal cu acest nume, care a apărut între lunile iunie-iulie și care avea ca obiectiv
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
ne simțim împliniți. Consacrarea vine ca rezultat al muncii. Când nu este posibil să avem o senzație de împlinire de pe urma muncii noastre, atunci mândria sufletească, atât de necesară creativității, se transformă în narcisism. Asemenea lui Narcis, avem nevoie să fim întruchipați într-o imagine, în ceva exterior nouă. Produsele muncii noastre sunt ca imaginea din lac, un mijloc de a ne iubi pe noi înșine. Dacă aceste produse nu sunt demne de iubit, suntem introduși într-un loc narcisistic unde pierdem
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
hotărâri, sânt ceea ce sânt prin hotarele primite. Distanța dintre fondul intim-străin și lotul libertății mele este distanța dintre eul primit și eul construit. Ca ființă liberă, sânt constrâns să colaborez cu zestrea de limite a eului primit. Libertatea umană se întruchipează din acest mănunchi de limite; ele sânt condiția exersării ei, terenul de pe care libertatea se înalță ca libertate îngrădită și condiționată. A descrie spațiul gravitațional al libertății înseamnă a trece în revistă elementele fondului intim-străin, a proceda la un inventar
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
vulnerabil și totodată foarte îndurerat, încearcă să se apere de tot ceea ce viața revarsă în clipa aceea peste el. Când gestul acesta e făcut de un balerin, este limpede că eroul se luptă cu ceva, cu un element potrivnic care întruchipează răul (fie el balaur, prinț negru sau altceva de genul acesta) și care îl supune pe erou unor atacuri repetate. Acesta, cu mâna întoarsă în dreptul ochilor, ca și cum s-ar apăra de o lumină prea puternică, se apleacă ritmic și grațios
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
este încă sclavul mecanicii în trei timpi a gândirii hegeliene, deși conținutul cu care umple schema este liber, efervescent și "literar". " Stadiile imediate ale erosului" sânt prezentate și analizate cu ajutorul a trei opere mozartiene. Primul stadiu ― Nunta lui Figaro ― este întruchipat de Cherubino, ipostază a senzualității care se trezește și al cărei obiect nu este pe deplin precizat. Dorința este ca atare confuză și, pentru că nu cunoaște satisfacerea și nu poate deveni bucurie debordantă, ea este înconjurată în permanență de un
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a conturat prin unirea cu obiectul ei bine precizat și, ca atare, ambele rămân confuze și nediferențiate, rolul "pajului mitic" este încredințat de Mozart unei voci de femeie pentru ca sugestia androginului să poată apărea. Al doilea stadiu ― Flautul fermecat ― este întruchipat de Papageno. Dorinței trezite îi corespunde acum o multiplicitate de obiecte care se succedă ca tot atâtea contacte efemere. Reprezentarea acestui studiu, în opoziție cu primul, este bucuria scurtă și reînnoită pe care poate s-o procure succesiunea unor săruturi
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
obținute în grabă pe parcursul unei căutări nesistematice și febrile. În stadiul acesta erosul continuă să-și păstreze inocența, ceea ce înseamnă că dorința care caută continuă să nu se exerseze asupra obiectului ei. În sfârșit, al treilea stadiu ― Don Giovanni ― este întruchipat de Don Juan care realizează sinteza primelor două stadii și totodată scoate erosul din inocență făcând ca dorința să se exerseze din plin asupra obiectului ei. Dacă Papageno caută și descoperă fără să poată atrage ceea ce el a descoperit, Don
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
maici și care, epuizat de asiduitatea maicilor insațiabile, termină prin a ieși din convenția rolului asumat și vorbește ― Nu mai pot!" ―, nu este altceva decât un Don Juan neantrenat, un Don Juan care nu rezistă și care nu poate încă întruchipa libertinajul ca victorie a cărnii și ca eliberare de spaima păcatului. În ciuda rebound-urilor puritane periodice (care culminează cu epoca victoriană), terenul este de-acum liber pentru un timp căruia îi aparțin deopotrivă Casanova, de Sade sau faimosul Gruppensex contemporan. luni
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
atunci, când mă fermeca acea aparentă unduire de apă care acum știm că se chema Fata morgana ? Ne dăm seama și consemnăm aici că, ceea ca a fost o realitate vie și complexă cu specific arhaic nu mai poate fi întruchipat aievea, ci doar reliefat difuz și palid în cuvinte, tot așa precum chipul unei persoane demult dispărută apare, din când în când, sub forma imaginii fotografice îngălbenită de vreme pe o cadră de carton sau pe micul ecran, readucând doar
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
în toată firea". Persoane de sex masculin. Nu-i nicidecum sexist să menționăm acest lucru [...]. Ar trebui creat, ca să rezumăm, un fel de serviciu civic cu durată determinată, cum a putut fi cooperarea în Africa. Ce stil uman trebuie să întruchipeze acești noi educatori? Să spunem, caricaturizând, că adjutanții de legiune sau comando sunt mai capabili să inspire respect tinerilor din bande decât psihopedagogii noștri clasici!". Barreau găsește acești educatori de gen nou unde nu te-ai aștepta, în marile școli
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
și își ia, după ocazie, trăsături de-ale Lui sau de-ale Ei. Perucă, bluzon etc. Dacă în indicații e numit "un vehicul gol", atunci nu are nici un fel de atribute și acționează ca o păpușă goală și cheală. Vehiculul întruchipează asociații și variante secrete ale gândirii. Prin intermediul Vehiculului se vor da exemple, ceea ce împiedică construcția verbală prin natura ei. Este un terț care se naște atunci când două persoane încearcă să se miște una către cealaltă. Spațiul Primele patru scene se
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
1984: 46). Acesta este în mare măsură un argument tradițional în favoarea balanței puterii. Keohane rămîne la o viziune realistă, adică instrumentală, asupra rolului normelor, atunci cînd scrie că "nor-mele și regulile regimurilor pot avea efect asupra comportamentului, chiar dacă ele nu întruchipează idealuri comune, dar sînt folosite de state și corporații animate de propriile interese, angajate într-un proces de adaptare reciprocă" (Keohane 1984: 64). De asemenea, viziunea sa asupra cooperării este instrumentală: "Analiza alegerii raționale este folosită în această carte nu
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
diferențe, dar în mod sigur e mai bine să le compari (așa cum a făcut Hoffmann 1991), decît să le distrugi. Logica internă a distincției lui Keohane, fie ea conștientă sau nu, este de a oferi un tip ideal de cercetare, întruchipat de raționaliști, care pot integra cu folos idei din tabăra reflectivistă, dar care nu trebuie să încline prea tare în această direcție. Știința este de o parte, simplele idei bune de cealaltă. Dihotomia aceasta ilustrează o poveste a progresului și
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
din interiorul "poporului". Pentru unii, era vorba doar de oameni înstăriți și educați; pentru alții, de toți adulții, bărbați și femei. Această nouă înțelegere a ideii de națiune era relaționată de ideea de popor. Înainte, se credea că națiunea era întruchipată de rege, acum, națiunea era expresia politică a poporului. Încă o dată, Rousseau a înzestrat bazele teoretice ale acestei noi înțelegeri cu conceptele sale referitoare la contractul social, la bazele ideii de suveranitate populară, și la voința generală, care au explicat
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
școlite de École Nationale d'Administration, înființată de către de Gaulle în 1945, și de École Polytechnicque, înființată în timpul Revoluției, în 1794 și îmbunătățită de Napoleon în 1805. Elitele care au ieșit din aceste grandes écoles, cunoscute ca énraques și polytechniciens, întruchipau spiritul și valorile Republicii unice și indivizibile și erau destinați să contureze administrația și politica publică franceză în timpul perioadei postbelice. Este semnificativ faptul că reconstrucția Franței din perioada postbelică a fost considerată drept un obiectiv național și orice altceva dezvoltarea
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
titulatura originală în 1988 cu scopul de a-i tempera pe adversarii schimbării din cadrul sistemului "prefectoral/departamental". Totuși, chiar dacă prefecții pierduseră un număr de funcții-cheie ca urmare a descentralizării, au rămas, indiferent de titulatură, reprezentanții guvernului și au continuat să întruchipeze autoritatea statului. Într-o anumită privință, rolul lor a fost chiar fortificat, în aceea că deveniseră "adevărații capi" ai serviciilor locale ale statului. Acest fapt era ceva mai nou atâta timp cât, după cum am observat mai sus, câteva dintre cele mai importante
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
39 Deja, în 1945, École Nationale d'Administration (ENA) a fost înființată de Michel Debré pentru a produce un grup de administratori bine antrenați, capabili să răspundă la provocările adaptării administrației la aceste circumstanțe schimbătoare.40 Chiar dacă absolvenții ENA (énarques) întruchipau o abordare a administrației tipic franceză, nu erau imuni la ceea ce puteau învăța din exterior, chiar de la Statele Unite. În timpul perioadei Trente Glosieuses, de exemplu, când statul bunăstării sociale francez avea la bază expansiunea și refacerea economică postbelică, au existat câteva
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
regionale" din toate cele 46 de state membre ale Consiliului. Fiecărui stat îi este dedicat câte un raport. Autorul acestui volum este "expert" în trei astfel de rapoarte: asupra Moldovei, Albaniei și Suediei. 3 Înainte de Revoluție, se credea că regele întruchipa "națiunea" iar "statul" emana din el însuși cel puțin acest lucru este rezumat (probabil în mod apocrif) în sintagma lui Ludovic al XIV-lea: "L'État, c'est moi!" (Statul sunt eu!). 4 Această idee s-a aflat și la
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
ingeniozitatea de a susține un argument, o evidență clară sau o autoritate a epocii.33 Scriitorii medievali cultivau simbolul și alegoria. De aici și preferința pentru personajele feminine care să reprezinte anumite virtuți. În opera lui Geoffrey Chaucer femeile pot întruchipa fie carnalul (târgoveața din Bath), fie pot deveni prototipuri ale celor patru virtuți cardinale: tăria de caracter, curajul și forța morală a Constanței, eroina din Povestea notarului, virtutea eponimă a Prudenției din Povestirea lui Melibeus, abstinența și cumpătarea Virginiei din
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
beneficiilor acordate de Sfântul Thomas Beckett, cred, conform uzanțelor vremii, în vinovăția femeii de a fi provocat izgonirea din rai, referiri asemănătoare întâlnim și în cartea lui Jankin, al cincilea soț al târgoveței din Bath, sau în Povestirea preotului. Adam întruchipează rațiunea, Eva - dorința carnală, aceasta fiind concepția impusă de teologia patristică și medievală. Idealul de viață pe care trebuia să îl urmeze un om virtuos, în încercarea de a se mântui, semăna mai mult cu un vot monahal: sărăcie, castitate
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
74 Marie Nelson, „Biheste is dette”: Marriage Promises in Chaucer's Canterbury Tales, în „Papers on Language & Literature”, spring 2002, vol. 38, nr. 2, p.167. 75 Ibidem. 36 cele ale soției. Preotul chaucerian este un simbol al autorității, târgoveața întruchipează imaginea vie a experienței de viață. Autoritatea vremii are un vădit caracter masculin, de aceea, de cele mai multe ori, experiența, trăirea directă și nemijlocită a evenimentelor dobândește o latură pur feminină. Legătura dintre autoritate și experiență este totuși strânsă, deși fiecare
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
atenție către eternul feminin, cel pe care îl iubește necondiționat, de soarta căruia se arătase atât de profound îngrijorat. „Tinerii care alcătuiesc acest grup reprezintă o îmbinare echilibrată între persoane reale și simboluri. Sunt asemănători cu nimfele din Ameto, care întruchipează doamne distincte ale Florenței, dar în același timp și virtuți abstracte, deoarece au calități emblematice. Dioneo, cel mai bine portretizat, caută plăcerea și este inteligent și comic, Filostrato este serios și grav, Emilia ni se înfățișează meditativă și timidă, Pampinea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
finalitatea vizitei, își menține echilibrul în această situație de asediu al propriei persoane și învinge, ca orice femeie educată, pe tărâmul diplomației, prin puterea cuvântului. Matroană nu doar a domeniului propriu, ci și a corpului și a întregii ființe, marchiza întruchipează idealul feminin creionat și de Pampinea, care îmbină armonios destoinicia de a guverna un ținut, organizarea unui festin regesc, cu ușurința de a conversa și de a oferi o replică lumii masculine ce era obișnuită să primească doar un acord
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
spirituală, distinsă. O altă doamnă elevată, deși nu poate fi considerată o donna angelicata, apare în romanul boccaccesc Elegia madonnei Fiammetta (1343 1344), considerat și un minunat poem în proză 232. Fiammetta nu este aceeași cu personajul din Decameronul, ci întruchipează o tânără de o sensibilitate aparte, care trăiește drama de a fi fost părăsită de iubitul ei și care scrie o carte, destăinuindu-și suferința celorlalte femei. 231 Jessica Levenstein, art. cit., p. 335. (trad. n.) 232 ștefan Crudu, În loc de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]