1,728 matches
-
să târâm bulumacul În apă? Am dat să-l Întreb, dar chiotele urmăritorilor noștri se auzeau din ce În ce mai tare. Alergau pe mal, unii dintre ei Își azvârleau de pe ei blănurile de urs, alții se pregăteau să arunce cu sulițele, iar alții aținteau spre noi arcurile. - Blana, strigă Runa din apă. Peste Enkim! Am Înțeles deîndată și m-am tras pe cât de repede puteam deasupra prietenului meu care dădu un screamăt de durere. O suliță plescăi În apă, chiar lângă noi. Noroc că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
vreasc pe foc și se uită la vânătorii lui care Înlemniseră privindu-mă. - Hm. Ia zi: cum se cheamă sulițele alea mici ale lui Krog? Întrebă Vindecătorul după o vreme, micșorând ochii. - Săgeți. Le pui În arc așa, și le ațintești asupra vrăjmașului. Runa! am strigat În minte, iar ea s-a ridicat, cu burta mare de-acum, și a scos arcul cu săgețile din traiste. A văzut un trunchi de copac rătăcit În peșteră și a tras În el trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
casa din piei. Într-o bună zi, după ce-am poposit pe o dună mai Înaltă, am zărit la mare depărtare un pâlc de copaci pirpirii și un luciu de apă firavă, strecurându-se prin pâcla strălucitoare a zorilor. Am ațintit una dintre sulițe cu vârful către apa aceea și ne-am hotărât ca la căderea nopții s-o luăm Într-acolo. Am mai ieșit de câteva ori În timpul zilei, ca să fiu sigur că nu greșisem direcția pe care o arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și de Dilc - nu mă Învățaseră ei să aflu distanțele Între lucruri dar, măcar, Îi văzusem În ce fel lucrează. Am așezat o altă suliță, cu coada lipită de cea care ne arăta drumul spre apă, numai că i-am ațintit vârful către Leul Adormit, după cum mă Învățase Aban. Apoi, am luat o piatră de mână lunguiață și am plimbat-o pe deasupra sulițelor până ce capetele pietrei căzură Între sulițe. Am crestat sulițele În acel loc și am pornit la drum, luând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Enkim pe malurile tuturor apelor la care ajunsesem. Ultima oară, făcuse una la Ouedul lui Aban, pe când ne credea pe toți adormiți, numai că atunci Înfipsese În lespedea de argilă patru pietre ascuțite peste care așezase o a cincea piatră, ațintită spre Miazăzi. - Ai văzut și tu asemenea lucruri? l-am Întrebat pe Logon. Făcu semn că da. Spuse că cei ce veneau pe urmele mele știau să le găsească, oriunde ar fi fost făcute. Cum ajungeau pe malul unei ape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
parcurgea cerul, afundându-se apoi Între copaci, către Apus. - Acolo, spuse. - Atunci, uite-te bine la asta, i-am arătat eu acel lucru făcut de Enkim. Când vom pleca, unul dintre oamenii mei va pune piatra de jos, deasupra celorlalte, ațintind-o de-a lungul drumului nostru. Așa că, te mai rog ceva, N’jamo. După ce ne Îndepărtăm, ațintește tu piatra aia către Apus! Și vezi, caută toate făcăturile astea, că trebuie să fie mai multe. Sunt doar pe firele de apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
i-am arătat eu acel lucru făcut de Enkim. Când vom pleca, unul dintre oamenii mei va pune piatra de jos, deasupra celorlalte, ațintind-o de-a lungul drumului nostru. Așa că, te mai rog ceva, N’jamo. După ce ne Îndepărtăm, ațintește tu piatra aia către Apus! Și vezi, caută toate făcăturile astea, că trebuie să fie mai multe. Sunt doar pe firele de apă. Ațintește către Apus toate pietrele puse deasupra. - Ah, chiar mă Întrebam de ce nu-l ucizi pe omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
-o de-a lungul drumului nostru. Așa că, te mai rog ceva, N’jamo. După ce ne Îndepărtăm, ațintește tu piatra aia către Apus! Și vezi, caută toate făcăturile astea, că trebuie să fie mai multe. Sunt doar pe firele de apă. Ațintește către Apus toate pietrele puse deasupra. - Ah, chiar mă Întrebam de ce nu-l ucizi pe omul ăsta cu două fețe... Hmm... Poate că, totuși, ai să câștigi Înfruntarea, măi Krog. - Ia zi, l-am Încercat atunci, cum de jucați jocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fețe... Hmm... Poate că, totuși, ai să câștigi Înfruntarea, măi Krog. - Ia zi, l-am Încercat atunci, cum de jucați jocul ăla despre mine Încă din pruncia ta? Iar N’jamo: - Măi Krog, măi, las’ că am eu grijă să ațintesc pietrele astea spre Apus. În clipa aceea Începu ploaia, ca din senin. Cădeau picături de apă grele care, curând, se preschimbară În grindină, străpungând frunzele cele mari, dând la pământ casele mărunțeilor și așternând un covor gros de gheață În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
iernii cu delușoarele toate care ne Înconjurau satul. Avea chiar și două coline de omăt Înghețat care aduceau cu Gemenii noștri de acasă, că de-aia Îmi sărise În ochi. Când văzusem bucățoiul ăsta de gheață, Gemenii de pe el erau ațintiți către mal, În timp ce acum erau ațintiți spre Apus. Gheața Însăși era mai departe de mal parcă, și se ridica și cobora peste Mare ca și cum ar fi fost o pasăre uriașă, Într-atât de mândră Încât nici din aripi nu dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Înconjurau satul. Avea chiar și două coline de omăt Înghețat care aduceau cu Gemenii noștri de acasă, că de-aia Îmi sărise În ochi. Când văzusem bucățoiul ăsta de gheață, Gemenii de pe el erau ațintiți către mal, În timp ce acum erau ațintiți spre Apus. Gheața Însăși era mai departe de mal parcă, și se ridica și cobora peste Mare ca și cum ar fi fost o pasăre uriașă, Într-atât de mândră Încât nici din aripi nu dădea ca să zboare. Pentru că zbura oricum. ... pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Logon, căci se putea ca În curând să nu mai vedem soarele. Am chemat-o și pe Nunatuk și am Întrebat-o Încotro s-o luăm. - Uite Într-acolo, ne arătă ea cu mâna undeva către un vârf de gheață ațintit spre cer. - Știi tu că Într-acolo e Apusul? Iar ea: - Apusul nu mai e nicăieri. Dar Înspre piscul ăla trebuie să mergem noi. Tu ai fi Întrebat-o de ce, numai că noi nu știam nici cuvintele astea, nici cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
că simțim o urmă de miros de sudoare. Părea o sudoare tare ușoară, dar mirosul trebuie că venea de prea departe ca să nu se fi desfăcut În nenumărate fuioare Înainte să fi ajuns la noi. Unul dintre vânătorii lui Tek aținti mâna Înspre un loc anume de pe Marea cea mare, Între două stele strălucitoare, și ne spuse, sigur pe el: - De acolo vine. Acolo e tare departe. Iar am aprins focurile și ne-am apucat să chiuim din străfundurile rărunchilor dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Dupna, ceea ce, părea să lege și mai bine povestea spusă de Gupal. Se auziră strigăte dinspre pădure și, În scurtă vreme, Kikil Își făcu apariția În fruntea mărunțeilor lui. Între ei: Logon, ținut strâns de brațe și Înconjurat de sulițe ațintite spre el. Nici nu l-am privit. Nici pe mine nu m-aș mai fi privit dacă aș fi fost În alt trup. I-am lăsat pe ceilalți să aibă grijă de Logon, iar eu am luat-o spre casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
la fel de sprinteni ca la Început. Ne clătinam pe picioare, nădușisem ca niște porci și sângeram. Răsuflând grăbit, căutam amândoi ceva sulițe sau topoare, sau măcar pietroaie când, deodată am zărit-o pe Runa: era undeva În spatele lui Scept și Își ațintea arcul spre el. Trase de coardă, gata-gata să slobozească săgeata: - Nu! Nuuuu! - i-am strigat. Nu cu arcul ăla blestemat! Cum să mă asculte? Cum? Nemernicul de Scept Îl omorâse pe Enkim, omul cu care se Însoțise și tată al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
le era absolut egal și au plecat În tăcere. Singurul zgomot care s‑a auzit a fost sforăitul motorului ambulanței. Într‑un fel sau altul, am consumat restul nopții și, la lumina zilei, am ieșit pe terasă și mi‑am ațintit privirile pe recifurile Întunecate - iar aerul și apa și‑au făcut efectul pe care și‑l fac Întotdeauna. Una dintre atracțiile sezonului o constituiau norii de musculițe palide, o varietate moale, galbenă. Nu erau nici mari, nici frumos ornate, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Să nu mai râdă! Mi-e silă de atâta râs. CASIERUL: N-o să se mai repete, domnule. CĂLĂTORUL (Își scoate pălăria și începe să-și facă vânt cu ea.): Sper. (Treptat, privirile celor trei personaje inițiale se ațintesc asupra CĂLĂTORULUI; privirile sunt păHYPERLINK "http://trun.se"trunse în același timp de amuzament, uimire și milă.) CASIERUL (Revenind.): Nu e băiat rău... Doarme toată ziua în cărucior... Nu trebuie să-l judecați prea aspru. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de doctorat; în sfârșit, toți își fac faptele grămăjoară, cum se adună toamna în grădini frunzele uscate, și le aduc plocon părintelui să le dea el foc, să ardă. Cu toate astea, de fiecare dată rămân uluiți când părintele îi ațintește cu privirea lui care vaporizează totul ca laserul. Faptele, urmele, chiar și nașterea pier ca și cum n-ar fi fost. Omul rămâne aiurit ca vițelul la poarta nouă. Și habar nu are ce să spună, pentru că acum nu mai are nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Janey la telefon, Helen primise rolul Titaniei. M-am resemnat la gândul că nu aveam să ne vedem prea mult. Jucau vreo douăzeci de oameni în piesă; nu era un one woman show de Beckett în care reflectoarele să fie ațintite pe Helen tot timpul spectacolului. Nu că mi-ar fi displăcut ideea de a o vedea pe Helen îngropată până la gât. —A trebui să și citesc piesa, m-am plâns lui Janey. Mi-am zis că e și cazul, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
majoritatea celor de față, în cor, aproape la unison, salutând fără să întoarcă capul. Nu mă lăsai dusă de val. Hugo era un tip înalt, zvelt, cu părul blond, ochi gri, un nas lung de patrician, către vârful căruia își ațintise ochii. Părea că este mimica lui obișnuită. Era înfășurat într-o haină închisă la culoare și purta o eșarfă de mătase. Se dezbrăcă cu un aer ușor arogant și de dedesubt se iviră puloverul negru, pe gât și pantalonii dungați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Rosti replicile Helenei în mod desăvârșit, cu pasiunea și tristețea dragostei neîmpărtășite și, mai târziu, cu convingerea neconfirmată că toți ceilalți își puseseră în cap să-și bată joc de ea. După primul său monolog mai lung, toți ochii se ațintiră asupra ei, într-o tăcere desăvârșită: fără fâțâieli, fără sorbit de cafea, fără vizite la budă. La o primă privire, în ciuda faptului că stătea în capul mesei, nu ai fi observat-o deloc pe MM; o făzăniță ștearsă printre atâtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
plante și rădăcini, amestecară totul și se așezară pe vine așteptând să fiarbă. Stăteau în continuare fără să rostească alte vorbe decât descântecele și procedau de parcă ar fi fost singuri și restul tribului n-ar fi existat. Stăteau cu ochii ațintiți în apă și, când aceasta a început să dea în clocot, își ridicară privirile spre vraci. Xudura se ridică în picioare, luă pielea lui Lucas și înaintă spre vas. Întinse mâna dreaptă, care fu luată de războinicul cel mai apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
că a fost într-adevăr nemaipomenită, pentru că alergaseră toată ziua și doar cei mai puternici ajunseră în sat înainte să se întunece. La lumina jăratecului din fostele lor cămine, priviră spectacolul în tăcere. Un războinic înaintă foarte încet, cu ochii ațintiți asupra colibei sale, se opri în fața cadavrelor fiilor lui de doar cinci și șapte ani și se aruncă pe pământ să se tăvălească în jarul fumegând. Nu scoase nici o tânguire, nici măcar atunci când trupul lui deveni în curând o imensă bășică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
râu: — E cu putință ca cineva să nu înțeleagă asta? — Ei... Se auzi un țipăt. A fost un urlet sfâșietor, de durere și de moarte, de frică și de agonie. Venea din pădure și toți își ciuliră urechile, cu ochii ațintiți în desișuri. Trecură minute bune. Lumina dispăru și noaptea veni prinsă în coada ultimului stârc care se făcu nevăzut printre copaci. În selvă, nu era crepuscul; ziua și noaptea, noaptea și ziua se succedau brusc, aproape fără tranziție și trebuiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Am încercat să enumăr toate numele persoanelor cunoscute în speranța că cineva a venit în vizită, dar acel glas dulce, dar ferm continuă, în timp ce mâinile îmi eliberau vederea: Sunt Andreea. Bine ai venit în cartierul nostru! Am rămas cu privirea ațintită la fetița din fața mea. Inima îmi spunea că ea va fi prietena mea cea mai bună. Întinsei mâna: Eu sunt Diana. Îmi pare bine de cunoștință! Și parcă mii de fibre nevăzute ne legau, parcă ne cunoșteam de multă vreme
Prietenia. In: ANTOLOGIE:poezie by Diana Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_675]