1,451 matches
-
care înclina spre o relație strânsă cu Marea Britanie. Când i s-a spus regelui Carol că fiul său Ferdinand a apelat la Napoleon împotriva ministrului său Godoy, el a stat de partea ministrului său. În 1808, la 19 martie, a abdicat în favoarea fiului său pentru a-și salva ministrul care fusese luat prizonier. Ferdinand a urcat pe tron ca Ferdinand al al VII-lea însă nu avea încredere în Napoleon care avea 100.000 de soldați în Spania în acea vreme
Carol al IV-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/317667_a_318996]
-
-lea însă nu avea încredere în Napoleon care avea 100.000 de soldați în Spania în acea vreme. Carol al IV-lea a devenit prizonier al lui Napoleon în Franța și, mai târziu, a revenit asupra abidicării sale și a abdicat la 5 mai 1808 în favoarea lui Napoleon. Napoleon l-a pus pe tronul Spaniei pe fratele său Joseph Bonaparte. Carol a fost internat la castelul lui Talleyrand în Valençay. A acceptat o pensie de la împăratul Franței și și-a petrecut
Carol al IV-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/317667_a_318996]
-
-lea Vasa a luat hotărârea să intervină direct în afacerile interne ale Rusiei. Trupele polono-lituaniene au traversat granița cu Rusia și au asediat fortăreața Smolenskului. După ce forțele ruso-suedeze au fost înfrânte în bătălia de la Klușino. Șuiski a fost forțat să abdice. În schimb, impostorul Dimitrie nu a reușit să ocupe tronul, pentru că magnatul polonez Stanisław Żółkiewski l-a încoronat țar pe fiul regelui Sigismund, Władysław. O parte a populației Moscovei i-a jurat credință lui Władysław, cu condiția ca acesta din
Timpurile tulburi () [Corola-website/Science/317809_a_319138]
-
al dinastiei imperiale Chineze Song, domnind din anul 960 până la moartea sa. Un distins general militar sub dinastia Zhou târzie, a venit la putere prin organizarea unei lovituri de stat și forțând pe tânărul împărat Gong al Zhoului târziu să abdice. În timpul domniei sale a cucerit statele Tang de Sud, Shu târziu, Han de Sud și Jingnan, reunificând astfel cea mai mare parte din China propriu-zisă, încheind efectiv tumultoasa perioadă a celor Cinci Dinastii și Zece Regate. Pentru a întări controlul său
Împăratul Taizu al Songului () [Corola-website/Science/318311_a_319640]
-
ducând la mulți ani de controverse religioase și discordie. În această perioadă, el și Consiliul privat suedez au guvernat în numele lui Sigismund, în timp ce acesta a rămas în Polonia. După mai multe preliminarii, Stander Riksens l-a forțat pe Sigismund să abdice în favoarea lui Carol, în 1595. Războiul care dura de decenii între cele două linii ale casei de împărați Vasa a continuat și a fost nevoie să se refacă uniunea dintre tronurile Poloniei și Suediei, ducând la alte războaie dinastice. În
Casa de Vasa () [Corola-website/Science/319630_a_320959]
-
casei de împărați Vasa a continuat și a fost nevoie să se refacă uniunea dintre tronurile Poloniei și Suediei, ducând la alte războaie dinastice. În cele din urmă, Riksdag la Linköping a declarat pe 24 februarie 1604, că Sigismund a abdicat de la tronul suedez și că ducele Carol este recunoscut ca suveran. El a fost declarat rege sub numele de Carol al IX-lea. Domnia scurtă a lui Carol a fost una cu lupte continue. Ostilitatea poloneză și destrămarea Rusiei l-
Casa de Vasa () [Corola-website/Science/319630_a_320959]
-
n. 25 august 1786 - d. 29 februarie 1868) a fost rege al Bavariei, din 1825 până în 1848, când a abdicat în timpul revoluțiilor care au cuprins statele germane, în favoarea fiului său Maximilian al II-lea al Bavariei. Mare iubitor al artelor și sprijinitor al acestora, "" a rămas cunoscut prin templul realizat pe malul Dunării, în apropiere de Regensburg, Walhalla, prin Galeria
Ludovic I al Bavariei () [Corola-website/Science/319779_a_321108]
-
de Regensburg, un templu, după modelul vechilor temple antice grecești, Walhalla, pentru onorarea personalităților de excepție, de origine germană. După Revoluția Franceză din iulie 1830, a devenit impopular datorită politicii sale represive, precum și datorită legăturii cu metresa Lola Montez. A abdicat la 20 martie 1848, în favoarea fiului săi Maximilian al II-lea al Bavariei. Ludovic I al Bavariei a decedat la Nisa, în 29 februarie 1868. A fost înmormântat la Abația Sfântul Bonifaciu din München.
Ludovic I al Bavariei () [Corola-website/Science/319779_a_321108]
-
un susținător hotărât al intrării Greciei în război de partea Antantei. Presiunile făcute de țările Antantei asupra Greciei pentru a o determina să intre în război au continuat și în 1917. Pe 12 iunie 1917, regele Greciei Constantin I a abdicat și a părăsit țara. Al doilea fiu al fostului rege, Alexandru I a devenit monarhul Greciei. Noul rege a înscris țară pe drumul alierii cu puterile Antantei. După ce Antanta a fost sigură de alianță cu Grecia, s-a luat hotărârea
Campania din Balcani (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/319789_a_321118]
-
despre familie. Și-a asumat diverse îndatoriri publice și a fost supranumită „Ducesa Zâmbitoare”, datorită zâmbetului pe care îl afișa mereu în public. În 1936, soțul Elisabetei a devenit pe neașteptate rege după ce cumnatul ei, Edward al VIII-lea, a abdicat pentru a se căsători cu americanca divorțată Wallis Simpson. Elisabeta, în calitate de regină, l-a însoțit pe soțul său în călătorii diplomatice în Franța și în Statele Unite ale Americii, în perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial. În timpul războiului, a
Elizabeth Bowes-Lyon () [Corola-website/Science/315623_a_316952]
-
va accepta niciodată pe Wallis Simpson ca regină și l-au sfătuit pe Eduard să renunțe la această căsătorie. În calitate de monarh constituțional, Eduard era obligat să urmeze sfatul miniștrilor. În loc să renunțe la căsătoria cu Wallis Simpson, Eduard a preferat să abdice în favoarea lui Albert, care astfel, fără să vrea, a devenit rege la 11 decembrie 1936 sub numele de George al VI-lea. El și Elisabeta au fost încoronați rege și regină ai Marii Britanii, Irlandei și Domeniilor Britanice, și Împărat și
Elizabeth Bowes-Lyon () [Corola-website/Science/315623_a_316952]
-
vârsta de șaizeci și patru de ani , se certa necontenit cu Dieta asupra atitudinilor politice de urmat. În septembrie 1862, un astfel de dezacord a dus aproape la încoronarea lui Frederic ca rege în locul tatălui său; Wilhelm a amenințat să abdice atunci când Dieta a refuzat să finanțeze planurile sale pentru reorganizarea armatei. Frederic a fost îngrozit de această acțiune și a spus că o abandonare „va constitui o amenințare pentru dinastie, țară și coroană” . În cele din urmă, Wilhelm l-a
Frederic al III-lea al Germaniei () [Corola-website/Science/315651_a_316980]
-
cu numele Regatul Iugoslaviei. În ciuda existenței sale relativ scurte, Regatul Șerbiei a fost condus de două dinaștii: Casă de Obrenovici și de Casă de Karađorđevici. Regele Milan Obrenovici a domnit de la 6 martie 1882 până pe 6 martie 1889, când a abdicat. El a fost urmat de fiul său, Alexandru I, care a domnit de la 6 martie 1889 până pe 11 iunie 1903, când a fost asasinat de un grup de ofițeri. Asasinarea cuplului regal (regele și regina Dragă) de către Mâna Neagră a
Regatul Serbiei () [Corola-website/Science/315688_a_317017]
-
Theodor Mangaphas, pornise împotriva oștirilor lui Henric de Flandra, a suferit o înfrângere din partea latinilor și s-a adăpostit la Philadelphia. Peste un timp oarecare, orașul s-a predat lui Theodor I Laskaris și, după cât se pare, Constantin XI a abdicat, atunci, în favoarea fratelui său mai înzestrat. În 1211 sau 1212, Constantin Laskaris a căzut în timpul apărării cetății Lentianon.
Constantin Lascaris () [Corola-website/Science/316808_a_318137]
-
Muntenegru, au încercat să nu se opună la opoziția Republicii Socialiste Slovenia, care s-au opus la măsurile luate împotriva provinciei Kosovo, prin blocarea tuturor reformelor propuse de reprezentanții sloveni. Tactică a eșuat iar Slovenia și aliata acesteia Croația au abdicat de la Partidul Comunist Iugoslav. Acest lucru a dus la destrămarea partidului comunist iugoslav, iar un an mai târziu a republicilor din Iugoslavia.
Republica Socialistă Serbia () [Corola-website/Science/315000_a_316329]
-
basileu al Romanilor. În felul acesta, Isaac I Comnen pregătea măreția viitoare a casei sale. Totuși, abia după doi ani de la urcarea pe tron noul prinț, descurajat neputând realiza binele pe care-l visa și pe deasupra bolnav, se hotărî să abdice. El se gândi un moment să lase puterea fratelui său Ioan, pe care îl ridicase la slujba înaltă de mareșal al curții și de mare logofăt; dar acesta, înspăimântat de greutatea sarcinii imperiale, refuză cu încăpățânare. Soția sa încercă zadarnic
Ana Dalassena () [Corola-website/Science/315023_a_316352]
-
trimis o delegație la "A Doua Conferință de Pace" de la Haga, Olanda, pentru a cere ajutorul opiniei publice internaționale. Delegația coreeană nu a fost lăsată să participe, iar acest gest al împăratului a făcut ca Japonia să-i ceară să abdice, ceea ce a și făcut, lăsând tronul fiului său, prințul-regent Sunjong. Pe 1 august 1907 un nou tratat a fost semnat între cele două țări, tratat care da rezidentului-general puteri extraordinare de a interveni în toate problemele administrative interne. Drept rezultat
Coreea în perioada ocupației japoneze () [Corola-website/Science/315256_a_316585]
-
a interzis toate ziarele coreene, și a făcut pregătiri pentru anexarea completă a Coreii de către Japonia. Pe 22 august 1910 tratatul de anexare a fost semnat de cele două țări, și pe data de 29 august 1910 împăratul Sunjong a abdicat, punând sfărșit dinastiei Chosŏn, care condusese Coreea timp de 518 ani. Lupta de rezistență a avut loc sub diferite forme, de la sinucidere în semn de protest la rezistență armată. Prim-ministrul, Lee Wan-yong, care semnase tratatul de anexare, a fost
Coreea în perioada ocupației japoneze () [Corola-website/Science/315256_a_316585]
-
pe 23, aflând despre Abdicarea de la Fontainebleau, Soult a semnat armistițiul ce a pus capăt ostilităților. Bătălia este caracterizată de unii autori ca fiind o victorie aliată însă ceea ce este evident este că a fost o bătălie inutilă, din moment ce Împăratul abdicase deja cu 4 zile în urmă. Repliindu-se încet în fața lui Wellington, Soult își regrupează forțele în jurul orașului Toulouse, postându-și armata pe ambele maluri ale fluviului Garonne, în parte în cartierul Saint-Cyprien și în parte în spatele "Canal du Midi
Bătălia de la Toulouse (1814) () [Corola-website/Science/316023_a_317352]
-
prima versiune a abdicării, care transmitea tronul fiului său minor, „Regele Romei”, sub regenta Împărătesei Marie-Louise. Cu toate acestea, aflând despre predarea capitalei în urmă defecțiunii lui Marmont de pe 5 aprilie, Împăratului nu îi mai rămâne decât soluția de a abdica necondiționat, lucru pe care îl face pe 6 aprilie. Pe 11 aprilie, după nenumărate tractațiuni, s-a semnat Tratatul de la Fontainebleau cu Aliații, act ce îi acordă lui Napoleon insula mediteraneană Elba, dreptul de a fi însoțit de 1000 de
Abdicarea de la Fontainebleau () [Corola-website/Science/316022_a_317351]
-
1917 împreună cu mama sa a pledat în fața soldaților pentru a rămâne fideli familiei imperiale. La scurt timp, la vârsta de șaptesprezece ani, s-a îmbolnăvit rujeolă și de o puternică pneumonie. Nu i s-a spus că tatăl ei a abdicat până ce nu a început să se recupereze. Familia a fost arestată și închisă, la început în casa lor de la Țarskoe Selo și mai târziu la reședințele din Tobolsk și Ecaterinburg în Siberia. Maria a încercat să se împrietenească atât cu
Maria Nicolaevna, Mare Ducesă a Rusiei () [Corola-website/Science/316001_a_317330]
-
Joseph Charles Bonaparte. Ea a fost regentă a Franței din aprilie până în decembrie 1812 în timpul campaniei din Rusia și din aprilie 1813 până în ianuarie 1814 în timpul absenței soțului ei aflat în campania din Germania. După ce Napoleon a fost forțat să abdice, în aprilie 1814 a fost exilat pe Insula Elba. Maria Louise s-a întors în Austria și nu și-a mai văzut soțul niciodată. Tratatul de la Fontainebleau de la 11 aprilie 1814 i-a permis Mariei Louise să-și păstreze rangul
Marie Louise, ducesă de Parma () [Corola-website/Science/316178_a_317507]
-
și la teatru. În 1653 ea a fondat ordinul militar "Ordinul Amaranten". Antonio Pimentel a fost numit primul cavaler; toți membrii au promis să nu se căsătorească. În februarie 1654 ea decis să spună Consiliului despre planurile ei de a abdica. Oxenstierna i-a spus că va regreta decizia în câteva luni. În mai, "Riksdag" a discutat propunerea ei. Regina a cerut 200.000 rikstaleri pe an însă în loc a primit domenii. Datoriile ei au fost preluate de trezorerie. Cristina a
Cristina a Suediei () [Corola-website/Science/316162_a_317491]
-
Oxenstierna i-a spus că va regreta decizia în câteva luni. În mai, "Riksdag" a discutat propunerea ei. Regina a cerut 200.000 rikstaleri pe an însă în loc a primit domenii. Datoriile ei au fost preluate de trezorerie. Cristina a abdicat la 5 iunie 1654 în favoarea vărului ei Carol Gustav. În vara anului 1654, ea a părăsit Suedia îmbrăcată în haine bărbătești cu ajutorul lui Bernardino de Rebolledo, și a călătorit drept contele Dohna prin Danemarca. Relațiile dintre cele două țări era
Cristina a Suediei () [Corola-website/Science/316162_a_317491]
-
În aprilie 1660 Cristina a fost informată că regele Carol al X-lea al Suediei a murit în februarie. Fiul lui, Carol al XI-lea, avea numai cinci ani. În vară ea a plecat în Suedia, subliniind că ea a abdicat de la tron pentru vărul și urmașul său, așa că, dacă Carol al XI-lea moare, ea va prelua din nou tronul. Catolică fiind, ea nu putea face acest lucru și clerul a refuzat să o lase să țină Liturghii catolice. În
Cristina a Suediei () [Corola-website/Science/316162_a_317491]