1,361 matches
-
politice și al armatei ideologizate. Dar... nimeni nu bănuia „boala, paranoia” care urma să-l cuprindă și care avea să târască România, în contrast falagrant cu țările vecine, comuniste și ele, într-o „enclavă” economică și ideologică, în mijlocul Europei, frizând absurdul social, ca într-o piesă de treatru scrisă de un autor beat și pe jumătate nebun!... Da, eu am crezut „prea mult”, Stancu, pentru a lua acest contra-exemplu, a crezut „prea puțin”! Sau... cât trebuie?!... Nu, nu cred. Însăși „complicitatea
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
nu înțelegem”, dacă nu ne lăsăm „fermecați” de fraze melodice din care a fost expulzată orice linie armonică, de picturi din care a fost exilată ființa, silueta umană, ax major al Renașterii, de o literatură, de o proză în care „absurdul”, bunul plac, aproape „dicteul automat” devin regula, o proză în care elementele fundamentale ale artei și în același timp instrumentele ei verificate precum arta tipologiei - personajul, dialogul, story-ul, adică unitatea acțiunii și capacitatea ei de a semnifica larg și adânc
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
comicul bufon și epopeea parodic-burlescă, apropiindu-se, prin omogenitatea comică, de stadiul pur și gratuit al genului comic, uzând de complexe strategii ironice, de umorul absurd și de inadecvări /confuzii/ comice", atingând "teritoriul extrem opus al literaturii comice, și anume absurdul"). Nu trec neobservate nici "portretele caricaturale" din Moș Iosif dar și La curtea cuconului Vasile Creangă. În toată proza eminesciană constată cum "teatrul și teatralitatea" constituie "noduri ale realității dedublate și, în dialectica dublului, maniere ironice de expresie". Vorbind despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
pentru țara noastră. Nu cred că greșesc afirmând că România a pierdut războiul o dată cu Germania. Același lucru se poate spune și despre Polonia, pentru care, totuși, Aliații intervin în 1939 și care, teoretic, a fost în tabăra învingătorilor. Nedreptatea și absurdul istoriei au făcut ca, în timp ce foștii combatanți americani ori britanici își scriau liniștiți memoriile, după război, cu un trabuc aprins și o ceașcă de cafea în față, mulți dintre veritabilii eroi ai armatei române să zacă în închisorile regimului comunist
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
de aragaze, urmărit până la moarte de Securitate. Și astfel de cazuri numai referindu-ne la foștii aviatori au fost cu sutele. Traian Popteanu are și el o poveste tristă, reprezentând un alt exemplu al unei vieți frânte de ingratitudinea și absurdul istoriei. Născut la 7 aprilie 1912 în comuna Mărgău de lângă Huedin (regiunea Cluj), într-o familie de țărani ardeleni greco-catolici, este absolvent al liceului "Gh. Barițiu" din Cluj (Bacalaureat în 1932) și se orientează spre o carieră militară în aviație
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
oase, să-i belească, să-i zdrobească. Numai că n-a avut parte de un mare meci, cum spera. Din prima secundă a arestării, Vlad deja era învins, era și înfricoșat, și oripilat de ce se petrece cu el. Realiza tot absurdul situației: el n-avea nimic de-a face cu lupta politică ori cu problemele sociale, el era desprins din social, iar acum oamenii aceștia, anchetatorii, îl luau drept altul, îl sileau să coboare în istorie, îl târau în murdăria asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
lung și-n lat - măcar că nu se prea știe cât de lung și de lat - nu s-a zărit nici un alt vânător în afara aceluia despre care nu se știa al câtelea din câți era... “. Relativizările se cereau amplificate, împinse la absurdul extrem, propozițiile se transformau în labirinturi. Cândva, în decursul întortocherilor basmului nostru, iată că gura vânătorului ajungea să alerge goală-goluță, fragedă și roză, pe pământul tare de pădure, să dea peste un cerb, să crească și să-i crească blană
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
aceleași materiale ca bârfa. Fac o muncă diferită, dar cu același material. Și, din acest punct de vedere, nu mă deosebesc de Cehov, Shakespeare sau Sofocle. Toți au tratat în operele lor familia, toți au tratat tragedia, co media, drama, absurdul și grotescul vieții de familie. A.R. Da, și în romanul Să cunoști o femeie am sesizat strădania de-a înțelege ceea ce e de neînțeles într-o familie. A.O. În cartea asta totul conține mister, până și bibe lourile
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
mă întreb - ce va spune când va citi în ziare această propoziție dreaptă: „Eugen Ionescu a fost ales academician”? Consecvent - și care academician nu e consecvent cu opera sa? -, acest om va admite în fața acestei vești că, așa cum a prevăzut, absurdul e invincibil și o va trece, desigur, printre noile replici la infinita variantă a Cântăreței chele. 31 mai: Un an de când am primit următoarea carte poștală: „Monsieur, Nous avons le plaisir de Vous informer que l’ufficio Ospitalità Vous a
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
românească la propria-i biografie. Realitatea din spatele ficțiunii Fără libertate nu se poate crea o mare literatură și nici nu se poate trăi omenește. Diferența dintre discursul politic, optimist, plin de realizări, și dramele trăite zilnic de cetățenii României reprezintă absurdul împlinit. Multe aspecte ale mizeriei cotidiene sunt astăzi ocultate cu bună știință de nostalgicii ceaușiști care se regăsesc în mass-media românească. E bine să amintim românului uituc că, în România cultului lui Ceaușescu, poporul își pierdea ore întregi așteptând la
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
sovietice orientarea spre viață, disprețul pentru sterilitatea, singurătatea, necomunicarea pe care cultura în decadență a burgheziei încearcă să le întindă ca pe o molimă de la unii la alții, despărțindu-i pe oameni, creând sentimentul atroce al neputinței, încercând să întindă absurdul unor relații sociale bazate pe exploatare, asupra lumii întregi, voind să creeze impresia că prăbușirea burgheziei ar fi tot una cu prăbușirea în neant și deznădejde a universului...“ („Ce au însemnat pentru mine oamenii sovietici și literatura lor“, Scînteia tineretului
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
pierdut ochelarii și nu-i nici un bec pe stradă. Atunci el spune brusc, binedispus, păi e comic ce se întâmplă ha ha, iar eu încep să simt ceva ca atunci când citesc piese absurde, care întotdeauna mă calcă pe nervi, pentru că absurdul mă calcă întotdeauna pe nervi. Așa că nici nu râd, nici nu plâng și spun aproape urlând nu-i nimic comic aici domnule ce mama naibii nu vedeți că-i o mare porcărie. Brusc, de parcă aș fi schizofrenică, mă umflă și
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
a dat de pământ și-a lovit cu piciorul caietul meu de ostaș în care strecurasem (fără permisiune) schelete consonantice. Unde mă găseam? Mă întrebasem și eu adesea și știam: defel la locul meu. Uram aceste zile de joi, cu absurdul și grotescul lor. Am făcut în facultate mai multă doctrină militară decât orice altă materie filologică. Tocmai de aceea, cred că sub manta și bonetă suferea mai mult nu trupul meu de fată, ci mintea mea de om tânăr. Se
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
că în Pitești a putut să găsească un om care să vorbească despre lucrurile ălea. Pe de altă parte, epatarea a fost reciprocă. Într-adevăr, în Pitești eu nu întîlnisem pe nimeni cu care să discut despre Cioran, angoase și absurdul vieții (asta nu înseamnă însă că nu existau astfel de exemplare, ci doar că eu nu aveam nici un contact cu ceea ce se numește „mediile literare și artistice“) ; discutam cu Preotu’, dar pe el mi-l formasem singur în acest scop
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
OTVul, o hazna față de care mai toți oamenii cu scaun la cap strâmbau din nas, deși se găseau destui dintre ei care să arunce masochist o privire înăuntru. Mulți spuneau că se uită să vadă până unde pot să ajungă absurdul și ridicolul manifest, dar de fapt plăcerea lor era similară cu cea pe care-o ai când dai cu limba, repetat, la o măsea cariată și care te doare. Te doare, dar asta nu te împiedică să o zgândărești suplimentar
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
și nici din cinism; ei rămîneau liberi și discutînd despre moarte. Astfel, tragedia greacă nu contrazice Parthenonul, ci Îl susține din alt punct de vedere. Totul e să dăm fiecărui lucru sensul cuvenit, altfel arbitrariul poate deveni la fel de revoltător ca absurdul. Ascultam Într-o zi un regizor, care pregătise un spectacol Eminescu, declarînd: În textul spectacolului există numai 22 de silabe ale mele. Restul e numai cuvînt eminescian, dar Într-o altă ordine... Cum adică Într-o altă ordine? Cu exact
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
de la acesta proiecții, devenind secundă și ipotetica. Jocul narativ este, din nefericire, excesiv. Textura epica, fragmentara, confuză este întreruptă pe alocuri pentru a fi înserate fișe de lucru din „Jurnalul românului” în care sunt „colate” articole din ziare. Titlurile frizează absurdul, spre exemplu O dinastie muncitoreasca sintagma bazată pe incompatibilitatea semantica (domnia muncitorilor în detrimentul intelectualilor) acreditata în epoca. Realismul pare obiectiv, dar e subsumat doctrinelor politice ale vremii. Nu există relații între fragmentele publicistice și planul epic, astfel încât coerentă, coeziunea lipsesc
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
și a nemulțumirii. Scriitorul era atunci o voce a celor mulți, a celor care socoteau că sistemul totalitar era, inevitabil, pe ducă. Recitite din perspectiva libertății de acum, romanele lui Constantin Munteanu par niște veritabile documente ale unui timp când absurdul înlocuia normalitatea. Este, de aceea, profitabil să le recitim, să le reedităm ca pe niște mărturii prețioase ale unui trecut de care, despărțindu-ne, să aflăm că nu toți dintre noi am tăcut din frică sau din lașitate. Personajele lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Cetatea Albă ca fiind provocat și pus În practică de „mai-marele cetăței, carele era turc, iubitoriu foarte și socotitoriu credinței turcești” <endnote id="(96, p. 452)"/>. În această privință, nu trebuie să ne mire nimic ; astfel de actualizări frizau câteodată absurdul : Într-un text celebru de la Începutul secolului al XVI-lea, Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, Însuși Împăratul roman Constantin cel Mare este pus, la Începutul secolului al III-lea, să se bată „cu turcii de la Vizantiia [= Bizanț
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
ar deștepta oarecare uimire printre trecători” <endnote id="(219, p. 205)"/>. Sugerează aici autorul existența unei relații simbolice și semnificative dintre evreu și viezure ? Sau este vorba, mai degrabă, de o asociere gratuită și Întâmplătoare ? Una menită să demonstreze tocmai absurdul acestui tip de gândire : puțin Îmi pasă că strigați „Moarte jidanilor !”, dar cu bieții viezuri ce aveți ? ! Revenind la „darurile” pe care divinitatea le Împarte diverselor nații, voi aminti o scurtă invocație populară, În care Dumnezeu este chemat să le
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
kafkiană, ci caragia- liană, însă cele două atribute merită privite prin comparație, deși sunt atâtea lucruri care separă cadrul de referință al celor doi scriitori. Ce are în comun o situație kafkiană cu una caragialescă ? Suntem tentați să răspundem imediat : absurdul. Un absurd care recuperează ironia pentru că așa cum ne atrăgea atenția Milan Kundera, episoadele de un grotesc memorabil din Procesul stârneau primilor lec- tori râsul și nu anxietatea. Anxietatea constituie un efect de lectură tardiv, o valoare adăugată operei, valoare care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
satu- rată de vreunul dintre răspunsurile primite și ne putem imagina acest personaj prelungindu- și interogația la infi- nit. Golită de orice conținut din moment ce alegerile sunt aranjate, acțiunea de a vota devine autoreferențială, chiar cu o notă existențialistă în care absurdul își aduce o substanțială contribuție. Acest personaj care ne amuză prin absența oricărui pragmatism și a cărui onestitate o găsim justificată de starea de intoxicație alcoolică, este totuși cel mai tulburător nimic din comedia lui Caragiale. În altă ordine de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
progresu- lui este așa, că cu cât mergi mai iute, cu atât ajungi mai departe.” Sigur, vedem în discursul lui Nae Cațavencu un exemplu de stupiditate, pentru că suntem tentați să sanc- ționăm prin râs și uneori prin seriozitatea moralei suficiente absurdul afirmațiilor sale. Uităm că acest discurs exaltat și-a făcut efectul și și-a câștigat publicul. Uităm că falimen- tul logicii tradiționale nu exclude însă rețelele alternative de recuperare a sensului din paradox, din minciună sau chiar din aparența de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a acatholiei, culoarea ei locală. Există și o pedagogie subia- centă, o amendă pe care Noica o face acestei forme de acatholie, bășcălia, un derivat de reflex identitar al comicu- lui pe care filozoful îl disociază de ridicol și de absurdul contemporan ca forme cu o mai mare detentă spirituală. Dacă trebuie să găsim genul proxim al bășcăliei, atunci acesta este flecăreala, limbuția, vorbăria. Cu termenul de „zeflemea”, ea devine un fapt identitar înregistrat ca atare în chiar momentul respingerii identificării
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
alt funcționar, asupra derulării interviului: după intrarea în sală a lui Nicolae Ceaușescu și la un semn, ziaristul punea prima întrebarea, translatorul o traducea, Ceaușescu răspundea, fără ca translatorul să-i traducă ziaristului răspunsul și așa mai departe până la ultima întrebare. Absurdul era că până a doua zi ziaristul nu știa ce i-a răspuns Ceaușescu la întrebări și avea să afle doar în momentul când i se înmâna de la CC textul dactilografiat al răspunsurilor. În acest straniu context asistând la "ceremonie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]