1,299 matches
-
totuși v]zute ca fiind inerent inutile, ca și motivele de a face ceea ce este dezirabil (și recunoscut ca atare). (Vezi Kai Nielsen, „Is «Why should I be moral» an absurdity?” [Este întrebarea „De ce ar trebui s] fiu moral?” o absurditate?] (1958) și capitolul 35, „Realismul”.) Un mod diferit de a interpreta ideea potrivit c]reia perspectivele r]spl]ții și ale pedepsei divine sunt singurele motive pentru un comportament moral ar fi cel al modelului empiric al psihologiei umane. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cred că lupt de-adevărat... Ha! Scheciuri comice... ridicole... Costache: ... Pentru că tu vrei să ataci redute care ori sînt prea puternice, sau nu sînt deloc... Octav: ...Nu te contrazici deloc, tata... Cu alte cuvinte, tu spui că lupta e o absurditate...! Costache: Pentru că eu nu știu nici să mă apăr, nici să atac... Octav: Drama ta este că nu știi pentru ce să te aperi și nici pentru ce să ataci... Costache: Nu te contrazic... Octav: Știu... Și asta pentru că în
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
bine... (pleacă) Costache: (așezîndu-se pe locul unde era înainte de venirea securistului) Acum spune-mi tu dacă am fost securist... sau n-am fost... Octav: (impresionat de scena la care a asistat) Dumnezeule, și cînd te gîndești că toată demența și absurditatea aia erau menite, chipurile, să construiască un om nou! Costache: Și culmea e că au construit un om nou... Uită-te la mine... Octav: Tata, eu zic să renunți la prototipul ăsta Costache: De acord, dar cum? Octav: E, cum
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
Vasile cel Mare, Regulile morale, reg. 20, în PSB, vol. 18, p. 122) „Chiar elin de-ai fi, și chiar unul care a întrecut toată răutatea, chiar scit de-ai fi, sau barbar, sau fiară sălbatică, și încărcat de toate absurditățile, chiar de-ai purta cu tine sarcina nenumăratelor păcate, de îndată însă ce ai primit cuvântul crucii și te-ai botezat, ai șters toate acele răutăți”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
tinerețea - În astfel de condiții deplorabile. Deși inițial li s-a spus că vor pleca pentru cel puțin șase săptămîni să lucreze, aflarea crudei realități le-a Îngrozit. Reacția imediată a fost Încercarea deportaților de a-și explica astfel de absurdități. Pentru a face față realității și pentru a supraviețui, femeile au trebuit să găsească o explicație rațională nu doar pentru faptul că au fost deportate, ci pentru Întreaga lor existență. Unele, precum Șimon, au găsit un sens prin credința În
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
fi dezvăluit. Desigur, nici autorul acestei fabulații și nici posesorul acestor scrisori nu cunoaște aramaica și nu au competența necesară să dovedească autenticitatea scrierilor antice. Este regretabil că mare parte din publicul cititor de astăzi nu-și dă seama de absurditatea acestui scenariu. Moartea lui Isus nu este doar afirmată (sau cel puțin presupusă) în toate scrierile Noului Testament și în creștinismul timpuriu, ea este atestată și de scriitorii evrei și romani antici. Josephus Flavius, istoric evreu din primul secol, apologet
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
biblic nu prezice că învierea va presupune acest fel de trup. Nicio teologie speculativă n-a trasat această cale pe care evangheliștii să o urmeze în moduri atât de diferite. În special acest lucru ar trebui să pună capăt vechii absurdități care insinuează că relatările lui Luca și Ioan, aparent cele mai „fizice”, au fost scrise spre sfârșitul în primului secol în încercarea de a combate docetismul, concepția că Isus nu a fost o ființă umană reală, ci doar aparentă. Cu
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
cu cerul, nici cu pământul ăsta înghețat. Nici cu oamenii ăștia. Sunt aici, singură de tot, și îi duc morfină mamei mele...” A crezut că mintea i-o lua razna, înainte de a se prăbuși într-o prăpastie în care toată absurditatea revelată subit avea să devină firească. S-a scuturat: nu, pustietatea aceea siberiană trebuia, totuși, să se sfârșească undeva, iar acolo exista un oraș cu bulevarde largi, mărginite de castani, cu cafenele iluminate, apartamentul unchiului său cu toate cărțile care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
despre dragoste, despre nimic. Și folosesc, chiar și când este vorba de iubirile lor sublime, cuvinte spuse de o sută de ori, fraze tocite de tot. Vorbesc ca să vorbească. Vor să alunge liniștea...” Retorta de alchimist se sfărâmase. Conștienți de absurditatea vorbelor noastre, ne continuam dialogul zilnic: „Poate că o să plouă. Uită-te la norul acela mare. Nu, arde stepa... Uite, Cucușka a trecut mai devreme ca de obicei... Gavrilici... Ceaiul... La piață...” Da, o parte din viața mea rămăsese în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pentru Rusia, pe care confidențele lor o trezeau în mine. Rațiunea mea, care lupta împotriva arsurii votcii, se răzvrătea: „Țara asta e monstruoasă! Răul, tortura, suferința, automutilarea sunt distracțiile preferate ale locuitorilor ei. Și totuși, o iubesc? O iubesc pentru absurditatea ei. Pentru monstruozitățile ei. Văd în ele un sens superior, pe care nici un raționament logic nu-l poate pătrunde...” Dragostea aceasta era o permanentă sfâșiere. Cu cât Rusia pe care o descopeream se adeverea mai sumbră, cu atât atașamentul acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pe clase sociale se mentine și la J. G. Sulzer (Allgemeine Theorie der schönen Künste, 1792, 1794, articolul Comisch). În plus, cercetătorul german atribuie câte un mod al comicului pentru fiecare în parte: comicului jos îi corespunde burlescul, rizibil prin absurditatea sa, comicului mediu îi este asociat cuvântul de spirit iar celui elevat forma și tonul comediei combinate cu tragismul pasiunilor puternice și grave.39 În prelungirea acestor considerații de natură sociologică poate fi plasată și observația lui Mircea Doru Lesovici
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
să insiste în capitole speciale asupra comicului de situații și de limbaj și asupra caracterului. Pentru primul tip sunt descoperite inepuizabile surse precum: repetiția, inversiunea, interferența seriilor având ca principală variantă qui-pro-quo-ul. Celebrul filosof francez găsește oportună precizarea distincției între absurditatea propriu-zisă și cea din care derivă comicul, echivalează ,,absurditatea comică"45 cu cea a visurilor și își susține teoria prin numeroase exemple. Cel al lui Don Quijote i se pare a întruchipa tipul general al absurdității bazate pe iluzie, generând, prin
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și de limbaj și asupra caracterului. Pentru primul tip sunt descoperite inepuizabile surse precum: repetiția, inversiunea, interferența seriilor având ca principală variantă qui-pro-quo-ul. Celebrul filosof francez găsește oportună precizarea distincției între absurditatea propriu-zisă și cea din care derivă comicul, echivalează ,,absurditatea comică"45 cu cea a visurilor și își susține teoria prin numeroase exemple. Cel al lui Don Quijote i se pare a întruchipa tipul general al absurdității bazate pe iluzie, generând, prin contrastul între logica bunului simț și cea a personajului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
găsește oportună precizarea distincției între absurditatea propriu-zisă și cea din care derivă comicul, echivalează ,,absurditatea comică"45 cu cea a visurilor și își susține teoria prin numeroase exemple. Cel al lui Don Quijote i se pare a întruchipa tipul general al absurdității bazate pe iluzie, generând, prin contrastul între logica bunului simț și cea a personajului, un comic de o factură aparte. Criteriul cauzal pare să stea și la baza clasificării din perspectivă pragmatică. În studii relativ recente se propune 46 o
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
simplu text ca acesta demolează instantaneu întregul eșafodaj tendențios al criticii proletcultiste. Pe aceeași lungime de undă cu Monica Lovinescu se plaseaza un alt reprezentant al exilului, anume profesorul N. I. Herescu, autorul unui studiu intitulat Neschimbătorul Caragiale, în care demonstrează absurditatea considerării acestui scriitor drept "un precursor al comunismului"28. Așa cum reiese din lucida tratare a compatibilității satirei caragialiene cu politica veche sau nouă29, Eugen Ionescu împărtășește aceeași părere. În pătrunzătorul portret pe care se simte dator să-l contureze predecesorului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
funcții a limbajului reprezintă, de fapt, decesul tragic al acestuia, deces reperat de Diane Blakemore într-o circumstanță reală și transpus de Eugen Ionescu în artă nu numai în prima sa piesă, ci și în Lecția "o mică sumă a absurdităților lingistice"114 sau în farsa tragică Scaunele, unde "nu există comunicare pentru că nu există cui să i se comunice, nici ce să comunice, nici cine să comunice"115. Realizarea comunicării implică transmiterea unui mesaj dinspre polul emițător către cel receptor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lui Donald se prăbușește, împiedicându-se de acest ultim obstacol care-i spulberă întreaga teorie."118 Acest tip comic al silogismului baroc va fi dus la perfecțiune în Rinocerii și în Ucigaș fără simbrie, prin pseudoprelegerile Logicianului, adevărate mostre ale absurdității judecăților deduse mecanic, impuse prin facilitatea demonstrației A=B; C=B => A=C: "Logicianul: Iată deci un silogism: Isidor și Pricot au fiecare câte patru picioare. Pisica are patru picioare. Deci, Isidor și Pricot sunt pisici" sau, mai edificator: "Alt
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Socrate este pisică" (Rinocerii). Uneori, lipsa de logică este semnalată printr-un fals nonsens: "D-l Smith: Nu pricep un lucru. De ce la rubrica stării civile, în ziar, se dă întotdeauna vârsta morților, dar niciodata vârsta noilor-născuți? E un nonsens". Absurditatea raționamentului amintește de frământarea lui Cațavencu care observa cu tristețe: "În Iași n-avem nici un negustor român, nici unul... Și cu toate astea, toți faliții sunt jidani. Explicați-vă acest fenomen, acest mister, dacă mă pot exprima astfel"119. Succesiunea unor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
este scris romanul, cu fabulosul refugiu de tip falanster din Temelia. Utopia organizației himerice din spațiul mental necartografiat al personajului nevrotic, este simultan o revoltă față de legile exteriorului, și o ducere la extrem a acelorași legi pentru a le demonstra absurditatea. Mai exact, dacă la prima vedere, în contextul social-politic circumscris ficțiunii înseși, conacul din Temelia pare o oază de libertate, cel puțin pentru motivul că, datorită unor particularități geografice respectivul loc nu a putut fi identificat și, deci, colectivizat, el
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care macină trăirea autentică. Așadar, recurgând la un comportament zgomotos, la prima vedere jucăuș și iresponsabil, ofensiva lor se îndreaptă de fapt, împotriva logicii, a firescului, a convențiilor și a stereotipiilor de ordin moral, politic și social, toate denudate în absurditatea lor dezumanizatoare. Prototipului caragialian de fanfaron inofensiv, logoreic și spiritual i se conferă astfel noblețe și nebănuită adâncime. În sens opus reabilitării tipului Mitică procedează Mircea Eliade. Spiridon Vădastra, personaj din proiectatul roman eliadesc Apocalipsul, preluat în parte în Noaptea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dintâi relații, aducem ca argument faptul că absurdul se regăsește în cele mai multe enunțuri cu valoare de definiție date comicului printre factorii declanșatori ai acestuia. Aristotel, Platon, Th. Hobbes, Jean Paul spun în esență că râsul este stârnit la descoperirea unei absurdități a altuia. Lessing generaliza scriind că "orice absurditate, orice contrast între deficiență și realitate este comic"11. J.F. Sulzer desprinde chiar o categorie anume a rizibilului absurd generată de contradicțiile discursurilor și acțiunilor, de ceea ce este neadevărat sau incomplet, de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
se regăsește în cele mai multe enunțuri cu valoare de definiție date comicului printre factorii declanșatori ai acestuia. Aristotel, Platon, Th. Hobbes, Jean Paul spun în esență că râsul este stârnit la descoperirea unei absurdități a altuia. Lessing generaliza scriind că "orice absurditate, orice contrast între deficiență și realitate este comic"11. J.F. Sulzer desprinde chiar o categorie anume a rizibilului absurd generată de contradicțiile discursurilor și acțiunilor, de ceea ce este neadevărat sau incomplet, de absurda utilizare a sensului unui cuvânt sau de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sau incomplet, de absurda utilizare a sensului unui cuvânt sau de comparația lucrurilor care nu prezintă elemente comparabile.12 Așadar, în cele mai multe cazuri, absurdul receptat conduce la comic. Însă acesta, la rândul său, creat sau nu pornind de la reperarea unei absurdități ca revers al logicului pragmatic sau al simțului comun, poate constitui declicul unei epifanii a absurdului de tip existențial. Un exemplu la îndemână este dat de vârtejul nonsensurilor din Cântăreața cheală, al căror comic deschide mai larga perspectivă a absurdului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
hidoasă, lumea lui Caragiale este posibilă, și chiar nuvele sale fantastice creează un univers în care incredibilul este foarte apropiat de probabil. La Eugen Ionescu, în schimb, irealul a invadat realul și orice distincție între cele două planuri este anulată. Absurditățile debitate de Cațavencu, nonsensurile lui Farfuridi, aberațiile conului Leonida nu pun problema veridicității lor, iar personajele, deși grotești, caricate, schematice, pot găsi corespondenți recognoscibili în realitate. Lumea ficțională a lui Eugen Ionescu este, pe de altă parte, perfect autonomă. Fiecare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nu pun problema veridicității lor, iar personajele, deși grotești, caricate, schematice, pot găsi corespondenți recognoscibili în realitate. Lumea ficțională a lui Eugen Ionescu este, pe de altă parte, perfect autonomă. Fiecare replică, fiecare ipostază a "personajelor" îi subliniază unicitatea, irealitatea, absurditatea. Sinteză superschematizată a lumii la care se vrea raportată, nu mai seamănă cu aceasta decât printr-o translație complicată. Am putea reduce raportul dintre absurditatea caragialiană și cea ionesciană la relația dintre natural și artificial. Caragiale nu se străduiește să
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]