11,260 matches
-
Enlil, Ra, Eter, lumina veșnică, Reea, pământul, fiica Gheei, Hera, apoi Baluba, stăpânul urșilor și fiu al unui robot, Marduk, celebrul Indra, Vali Nebunu’, Hades, Elefterie, patriarhul Pleistocenului, precum și John Gaudeamus, regele swing-ului, majoritatea fumegânzi și translucizi ca niște aburi, unduind asemenea fuioarelor și abia văzându-se, ceea ce însemna, destul de evident, faptul că nu existau și nici nu existaseră vreodată, fiind niște creații pur umane, niște închipuite figuri cărora strămoșii celor prezenți în public le cereau ajutorul, invocându-le sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și pe care continui să o văd strălucind pur și simplu nu poate fi atât de crudă încât să-mi întoarcă spatele tocmai acum. Cred. Ceea ce văd simțurile mele, ceea ce vede tot corpul meu depășește orice imaginație. O lume a aburilor, fără început și fără de sfârșit, fără demarcații și fără bariere. O lume a câmpiilor astrale, colorată cu toate spectrele posibile și la început goală, astfel îmi pare lumea morților. Acea știință a tuturor științelor, de care am mai spus, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de tare, încât trebuia să vorbim fără să ne mișcăm fața; genele și sprâncenele făcuseră țurțuri, în timp ce umerii, mânecile, hainele noastre, ca și interiorul saniei erau acoperite de o pojghiță de gheață fină; din noi și din cai se ridicau aburii ca dintr-un cazan încins, iar pe obrajii Zinocikăi părea că s-a lipit o coajă de măr roșu. Pe centura pustie, totul era alb și albastru, în aceste culori, în sclipetul lor ca de naftalină, în tăcerea nemișcată ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
se ridicau stâlpi albi de fum, de părea că orașul atârnă de cer ca un candelabru uriaș. În pasaj era curent și foarte frig, iar pe oglinzi se pusese un strat gros de chiciură. Când am deschis ușa de la cafenea, aburul a năvălit afară ca dintr-o spălătorie; era un abur cald, plin de miresme și de sunete. Vestiarul mic, despărțit de sală printr-un grilaj, era atât de tixit de șube, încât portarul se porni să gâfâie și să sară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
atârnă de cer ca un candelabru uriaș. În pasaj era curent și foarte frig, iar pe oglinzi se pusese un strat gros de chiciură. Când am deschis ușa de la cafenea, aburul a năvălit afară ca dintr-o spălătorie; era un abur cald, plin de miresme și de sunete. Vestiarul mic, despărțit de sală printr-un grilaj, era atât de tixit de șube, încât portarul se porni să gâfâie și să sară de colo-colo cu mantaua mea în mână; încerca orbește să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
despre eforturile chinuitoare sau despre scara coborâtă, de parcă din cameră am aterizat direct în stradă. Lungi și fără de sfârșit mi se par și mersul prin orașul pustiu în care urlă vântul, și frisonul care-mi scutură spinarea, și zdrențele de aburi, și lanțul auriu al felinarelor care mi se vâră în ochii înlăcrimați și care dispare când clipesc din ochi. Suntem deja la poartă, și iar parcă nimic din cele dinainte n-a fost, parcă m-am trezit direct din camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
în spatele tramvaiului brăzdează zăpada, ridicând în urma ei un vârtej alb. Îmi imaginez cum în vagonul trosnind de ger, în vagonul în care miroase a stofă udă, oamenii șed și stau în picioare înghesuiți unul în altul, învăluindu-și vecinii în aburul respirației matinale, urât mirositoare. În fața mea merge un bătrân cu un baston. Se oprește des, se sprijină cu pieptul în baston, după care tușește răgușit și îndelung. Când se oprește și tușește, ochii lui privesc zăpada cu o privire care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
aplecat în față, cu mâinile rezemate de genunchi. Câțiva pași mai în față văzu un podeț și se grăbi să se așeze pe marginea de beton ca să se odihnească. Respira sacadat și, la un moment dat, observă că îi ies aburi din gură. Aerul devenea din ce în ce mai rece, în timp ce lui îi era tot mai frig. Deși ploaia nu contenea, zgomotul picăturilor de apă devenise mai slab. Ridică lanterna spre vârful copacilor și văzu ceața. Valuri de negură coborau de sus. Un râu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
faci ce vrei. Bine, lasă! dădu Cristian a lehamite din mână. Își dădea seama că se rățoise degeaba la moșneag. Era clar că acesta glumește, însă el nu avea chef să-i țină isonul. În lumina verzuie se vedea un abur subțire ieșind de pe drum și ridicându-se apoi în sus. Pietrele încălzite peste zi făceau ca apa de ploaie să se evaporeze. Asta mai lipsea acum, ceața care să-i încurce și mai mult. Le va fi foarte greu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
s-ar fi lovit de ceva. Oricât se strădui, motorul se încăpățâna să nu pornească. Deși mașina era nouă, bateria părea moartă, demarorul nu mai voia să se învârtă. Partea proastă era că, din peșteră, începea să se prelingă un abur subțire. Privea încremenit ceața care ieșea afară, incapabil să schițeze vreun gest. Un gând straniu îi încolți în minte. Se așteptase să vadă vălătuci negri ieșind din peșteră, însă fumul își schimbase culoarea. Intrarea în grotă nu se mai vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
întreaga caroserie. Era imposibil, știa foarte bine că așa ceva n-ar fi trebuit să se întâmple, ceața nu avea greutate, era practic imponderabilă. Și totuși, asta se petrecea acum. Prin fantele de aer începu să se strecoare în interior un abur subțire. Când îl văzu, țipă înfricoșat și lovi cu putere pârghia care închidea sistemul de ventilație. Auzi obturatoarele mișcându-se pe axul lor, și sunetul înfundat al acestora în interiorul tuburilor de aerisire. Un nou val de ură și mai intensă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
seceratul, cu secera sau cu coasa (hreapca), adunatul, „treieratul” cu caii, vânturatul, încărcatul, căratul, depozitatul în magazii și hambare, toate erau munci manuale. O ușurare a fost când s-au introdusă mașinile de treierat purtate de un „vapor”, mașină cu aburi, care mergea cu apă și foc. Până în perioada interbelică, țăranii își treierau cerealele pe o arie pregătită pe un teren tare, argilos, care se curăța de iarbă și rădăcini, după care se stropea cu apă și se bătea cu tăvălugul
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
valțuri, însă nu a fost rentabilă, și a vânduto pe nimică unuia de la Bacău. Făcuse moara cu bani împrumutați de la bănci și, dând faliment, a sărăcit. Proprietarul moșiei Dobreana, Gh. Sterian, a pusă bazele unei mori cu vapori (folosea forța aburului dat de un cazan încălzit cu lemne sau cu paie, pe la anul 1870 și a adusă și un meseriaș străin s-o poarte.53 Moara lui Sterian, având ca mecanică pe Iacob Vadanovici, era instalată pe șesul de la Tache Iacobeanu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
trezit din somn (era argat la Gh. Boca!) și trimisă la moară ca să țină cu funia aripile morii, că altfel sărea roata care învârtea piatra.54 Recensământul din 1912 a înregistrat, pe lângă populație, și patrimoniul comunei Filipeni: o moară cu aburi în Lunca și una în satul Mărăști Vale, și câte o moară cu țiței în Fruntești și Mărăști Vale. Înainte și după primul război mondial, boierii Rosetti au construit o moară cu benzină la locul numit Gura Știubienei, unde erau
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
și înregistra sumar la „însemnări geografice” unele toponime care nu se mai folosescă astăzi: (Regiune deluroasă) - Dealurile Obârșia, Palanca, Măgura, Văcăriei, Dobreana, Tarnița, șintirim, Bârgăoani, Tureatca, Beșicata, Mamarca, Cornițel. La „însemnări economice”, recensământul înregistrează: Banca „Dunavățul”, Obștea „Dornenii”, Moară cu aburi, Banca „Fruntești”, Moară pe benzină, Bancă populară, Obștea „Sfântul Nicolae”. De asemenea, la însemnări administrative se arată că este: Primărie, Biserici, Școli, Post de jandarmi și post telefonic. Mai sunt înregistrate cârciumile și sălașe de țigani. Recensământul din 1912 înregistrează
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
la capete. Casele aveau, în general, o cameră și o tindă, iar altele două camere despărțite prin tindă. Din vechi, în case se făcea cuptor cu horn. Pe cuptor se putea dormi, iar în vatra lui se pregătea mâncare și aburul și fumul ieșeau pe horn încălzind cât de cât și cuptorul. Pădurile: au fost în Dobreana și sub margine, etc. Satul, dinspre Sud, începea de lângă Curtea lui Sterian și se întindea, în Nord, până la Vasile a Luchii (Bârgăuanu). Pârâul l-
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Îmi amintesc dimineața aceea cînd tata ma dus pentru prima oară să vizitez Cimitirul Cărților Uitate. Se cerneau primele zile ale verii lui 1945 și umblam pe străzile unei Barcelone prinse sub ceruri de cenușă și sub un soare de abur care se revărsa peste Rambla de Santa Mónica Într-o ghirlandă de aramă lichidă. — Daniel, ce-ai să vezi astăzi n-ai să poți povesti nimănui, m-a avertizat tata. Nici prietenului tău Tomás. Nimănui. — Nici măcar mamei? am Încercat eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pe Întuneric, a insinuat tata fluturînd un zîmbet enigmatic pe care probabil Îl Împrumutase din vreun volum de Alexandre Dumas. Străzile Încă lîncezeau În cețurile și răcoarea nopții cînd am ieșit În poartă. Felinarele de pe Ramblas desenau un bulevard de aburi, clipind În timp ce orașul se dezmorțea și se desprindea din deghizarea lui de acuarelă. Ajungînd la strada Arco del Teatro, ne-am avîntat spre Raval pe sub arcada ce promitea o boltă de ceață albastră. L-am urmat pe tata pe drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ca să nu mai vorbim de o abundentă floră și faună. Am urmat-o pe Bernarda printr-o galerie debordînd de frunziș și de specimene de la tropice, care alcătuiau o adevărată seră. Geamurile galeriei cerneau o lumină aurită de pulbere și aburi. Suflul unui pian plutea prin văzduh, languros și tîrÎndu-și notele cu delăsare. Bernarda Își deschidea drum prin desiș Învîrtindu-și brațele de muncitor portuar ca pe niște macete. Eu o urmam Îndeaproape, studiind mediul și remarcînd prezența unei jumătăți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
se zărea nici țipenie, iar bezna creată de pana de curent se răspîndi cu un suflu fetid care urca din gurile de scurgere ce se vărsau În sistemul de canalizare. Noaptea deveni opacă și impenetrabilă, iar ploaia - un lințoliu de abur. „Pentru o astfel de femeie, oricine Își poate pierde bunul-simț...“ O luai la goană pe Ramblas În sus, cu un singur gînd În minte: Clara. Bernarda spusese că Barceló era plecat din oraș cu probleme de afaceri. Aceea era ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
În casa aceea nu fuma nimeni, iar pipa lui Barceló, pururi stinsă, era un simplu atrezzo. Am ajuns la sala de muzică și strălucirea unui fulger a aprins volutele de fum ce pluteau prin aer pe ca niște ghirlande din abur. Claviatura pianului alcătuia un zîmbet interminabil lîngă galerie. Am traversat sala de muzică și am ajuns la ușa bibliotecii. Era Închisă. Am deschis-o, iar lumina pavilonului (glorietaă ce Înconjura biblioteca personală a librarului Îmi oferi un cald bun-venit. Pereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și scena se adînci În tenebre. Pentru o clipă, parterul dispăru În bezna absolută și nu putui auzi decît zvîcnirile care Îmi răsunau În tîmple. Încetul cu Încetul, o scenă nouă se ilumină pe ecran, destrămînd Întunericul din sală În aburi de penumbră albastră și purpurie. Omul fără chip dispăruse. M-am Întors și am putut vedea o siluetă Îndepărtîndu-se pe culoarul parterului și Încrucișîndu-se cu Fermín Romero de Torres, care se Întorcea din safariul său gastronomic. Intră pe rînd și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
soțului, dar eu nu știu. Oamenilor tare le mai place chafarderia, adevăru-i. Odată, Julián le-a povestit băieților de pe scară că avea o soră pe care numai el o putea vedea, care ieșea din oglinzi de parcă ar fi fost din abur și care trăia cu Însuși Satan, Într-un palat dedesubtul unui lac. Isabelita mea a avut coșmaruri o lună Întreagă. Să vedeți că era bolnăvicios copilul ăsta cîteodată. Am aruncat o privire În bucătărie. Geamul unei ferestruici care dădea spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
sub mantia albăstrie ce plutea peste umbre și peste băltoacele pe care burnița le semănase pe timpul nopții. Mi-am Încheiat scurta pînă la gît și m-am Îndreptat cu pași repezi către piața Cataluña. Scările metroului exhalau o pînză de abur călduț care ardea Într-o lumină arămie. De la un ghișeu al căilor ferate catalane am cumpărat un bilet de clasa a treia pînă la stația Tibidabo. Am făcut drumul Într-un vagon populat cu ordonanțe, servitoare și zilieri care duceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
-i surprinde pe Fermín și pe tata schimbînd o privire complice. — Halal mijlocitoare, am zis eu. Încă mai rîdeau de mine cînd am ieșit pe ușă scoțînd scîntei. O adiere rece și tăioasă mătura străzile, semănînd În cale tușe de abur. Un soare oțelit smulgea ecouri de aramă din orizontul de acoperișuri și clopotnițe ale cartierului gotic. Mai erau cîteva ore pînă la Întîlnirea mea cu Bea din claustrul universității și m-am hotărît să-mi Încerc norocul și s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]