1,280 matches
-
comerț liber cu Norvegia 483; aderări În anii ’70 483; aderări În anii ’90 485; Declarația Solemnă 486; dificultăți de management 485; Grecia, membră a Î 484-485; integrare economică negativă 484-485; luarea deciziilor 485; Marea Britanie, membră a Î 483; perioada activismului și expansiunii 483; Portugalia, membră a Î 474, 480, 484; Spania, membră a Î 480, 484; țările sărace 483-485 Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) 214, 226, 280, 668; Franța și Î 153-155; Marea Britanie și Î 155, 159 Comunitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lirică a autorului, dorința de-a recepta cultura prin filtrul propriei subiectivități, ca reflecție, și nu ca judecată de valoare. Notații ample, file de jurnal deghizat în glose savante, preocupări de estetică laolaltă cu puseuri de hedonism, dar și de activism în unghiul ierarhizării faptelor artistice. Volumul Citind sau trăind literatura (1976) vine după cinci ani de la marea cotitură din viața autorului: intrarea în redacția revistei „Vatra”. Ceea ce contează acum nu mai e (cel puțin vizibil) persoana autorului, ci forța verdictului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286566_a_287895]
-
ales în ciclul Scrisorilor. Criticul interpretează sculptura lui Paciurea sub semnul unui vitalism constructiv, desolidarizându-l pe poet de pesimismul de esență schopenhaueriană atribuit personalității sale. Neputând să-i decidă expresiei acesteia o semnificație optimistă, Petru Comarnescu deduce aici un activism sublimat, o angajare socială a poetului în slujba unui umanism de esență utopică. Și Petru Comarnescu stabilește un rol contrapunctic pentru personajele imolate în soclul statuii, într-un fel care-l apropie pe Paciurea de Rodin. "Un bărbat, șezând cu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
exprimat astăzi și în opțiunile politice, ca și istoria totalitară relativ recentă (vezi, în acest sens, și Torcal și Montero, 1999), conduce însă la o importanță relativă mai accentuată a familiei în raport cu prietenii. Sudul marchează față de Centru o scădere a activismului social, mai ales sub impactul implicării și al întreținerii unor relații în cadrul asociațiilor de orice tip. În schimb, apare o importanță mai mare a relațiilor cu colegii, practic o „informalizare” a asociaționismului. Estul Europei diferă în mod vizibil. Experiența totalitară
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
familiilor beneficiare, sporirea caracterului democratic al guvernării prin participarea cetățenilor la aceasta și o evidentă economie de resurse publice. Literatura internațională dedicată participării în diversele ei fațete a stabilit ca un fapt evident handicapul fostelor țări comuniste în ceea ce privește resursele de activism. Din acest punct de vedere, perspectivele dezvoltării comunitare participative în România sunt considerate a fi slabe, ceea ce poate justifica apelul preponderent la programe administrate central sau la un apel excesiv la experți din afara comunităților pentru planificarea acțiunilor de dezvoltare. Îmi
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
însă căutată în alte sfere ale existenței sociale decât cele propuse în literatura convențională și valorificată prin măsuri instituționale specifice. Studiul meu va începe prin conceptualizarea participării ca implicare în acțiunea colectivă și prin sublinierea importanței distincției dintre leadership și activism. Incluzând problema participării în câmpul conceptual al acțiunii colective, am realizat o sinteză a rezultatelor teoretice care reflectă rezultate din domenii aparent eterogene, precum participarea politică, mișcările sociale sau participarea voluntară. Pentru a căuta factorii culturali și factuali asociați participării
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
bunului public, admițând că motivațiile pentru defecțiune (free riding) sunt serioase. Cu alte cuvinte, problema constă în a motiva un număr suficient de mare de indivizi să contribuie la bunul comun, în ciuda interesului lor de a nu participa. Leadership vs activism În concepțiile utopice ale acțiunii comunitare, acțiunea colectivă este rezultatul investițiilor unor resurse similare ca formă și cantitate din partea membrilor. Chiar și lucrări mai recente, cum sunt cele ale lui Ostrom (1990, Ostrom, Ahn, 2001), despre instituțiile de acțiune colectivă
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
sunt legate direct de implicarea individuală în acțiunea colectivă: condițiile psihologice, factorii culturali, caracteristicile microstructurale ale colectivităților și resursele disponibile pentru participare, pe care le voi dezvolta pe scurt. Teorii psihologice Unele abordări ale mișcărilor sociale au propus explicații ale activismului care sunt reductibile la stări psihologice sau la trăsături de personalitate ale individului. McCarthy, McAdam și Zald (1988) enumeră autoritarismul, dorința de consistență cognitivă și deprivarea relativă. A fost utilizat pentru explicarea mișcărilor studențești chiar și un conflict oedipian dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
sunt teoriile care explică implicarea în mișcările sociale prin nemulțumirea de status (Lipset, Raab, 1978) și inconsistența de status (Lenski, 1956). Evidențele empirice care ar susține aceste teorii sunt fragile (Wood, Hughes, 1984), cu toată constanța încercărilor de a explica activismul din diferite domenii, mai ales în domeniul politic și în mișcări sociale, prin variabile legate de status. Un alt factor psihologic mai puțin studiat, dar la fel de semnificativ este orientarea latentă către activismul social, la care fac trimitere totuși unele lucrări
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
1984), cu toată constanța încercărilor de a explica activismul din diferite domenii, mai ales în domeniul politic și în mișcări sociale, prin variabile legate de status. Un alt factor psihologic mai puțin studiat, dar la fel de semnificativ este orientarea latentă către activismul social, la care fac trimitere totuși unele lucrări (de exemplu, Brady, Verba, Shlozmann, 1995). Simțul comun și prudența metodologică sugerează posibilitatea existenței unui factor latent, de natură psihologică, care poate fi identificat ca o predispoziție înaltă pentru implicarea în acțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
sau voluntară - e mai puternică printre membri clasei mijlocii. Studii precum cele ale lui McClleland (1976) sau Bourdieu (1984) atribuie clasei mijlocii anumite înzestrări culturale care le stimulează participarea - fie un plus de ambiție, de orientare către realizare, autonomie și activism, fie un subconștient de clasă denumit habitus care descrie conexiunile invizibile dintre pozițiile de clasă și alegerile individuale. Aceste teorii sugerează că resursele pentru participare, fiind însușite prin socializare, sunt dependente de originea socială. Analizând empiric aceste relații, Beck și
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
rețea. Potrivit aceste logici, densitatea de rețea din scară este dependentă de mobilitatea rezidențială, astfel încât, mă aștept să-i întâlnesc printre locatarii cel mai puțin activi pe cei care au cea mai scurtă istorie comună cu a colectivității. Resurse și activism Încă din anii ’70 și ’80 s-a remarcat faptul că participarea politică este mai intensă pentru persoanele aparținând categoriilor cu un status socioeconomic înalt. Dincolo de impactul direct al disponibilității mai mari de timp și de bani, Brady, Verba și
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
bisericilor, indiferente la poziția socială a persoanei. Educația formală determină, la rândul ei, competențele civice în mod direct, prin sporirea capacității de înțelegere și de comunicare și indirect, prin asigurarea unei poziții de rețea mai bune (Nie, Junn, Stehlik-Barry, 1996). Activismul transmite un know-how al participării, dar și o identitate de participant (Becker, 1963) pe care persoana caută ulterior să o manifeste (McAdam, McCarthy, Zald, 1988). Unul dintre aspectele puțin studiate ale participării în asociații voluntare în Europa Centrală și Răsăriteană
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
participant (Becker, 1963) pe care persoana caută ulterior să o manifeste (McAdam, McCarthy, Zald, 1988). Unul dintre aspectele puțin studiate ale participării în asociații voluntare în Europa Centrală și Răsăriteană este impactul apartenenței la organizațiile comuniste care gestionau resursele de activism ale societății. Howard (2003) arată că persoanele care s-au abținut să participe în uniuni de comuniști sau de tineri comuniști au rate de participare scăzute și în perioada postcomunistă. Aceasta poate fi urmarea înzestrării diferențiate cu competențe civice sau
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
organizații „voluntare”, asupra competențelor și identităților civice a fost, de asemenea, puțin investigat. În plus, mutațiile sociale majore din perioada respectivă, dar și transformările radicale din ultimii 15 ani au afectat comunitățile în maniere care puteau altera resursele structurale pentru activism. Lipsa unor date longitudinale împiedică formularea unor răspunsuri finale la întrebări de acest fel. Studiul meu va aborda aceste chestiuni recunoscând limitele pe care metodologia le impune generalității rezultatelor. Testarea modelelor participării în acțiune colectivă nu este o sarcină ușoară
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
încurajează sau împiedică oamenii să se angajeze în inițiative comunitare în România sau chiar să le conducă. Absența datelor statistice face interpretarea de aici tentativă. Informația factuală susține totuși unele dintre argumentele modelelor resurselor și rețelelor, furnizează susținere pentru ipoteza „activismului latent”, este indiferentă la modelul culturalist și respinge teoria culturii de clasă. Clasa nu contează O consecință importantă a analizelor este respingerea ipotezei habitusului sau a culturii de clasă. Subiecții din toate cele trei categorii de bază sunt distribuiți omogen
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
consecință importantă a analizelor este respingerea ipotezei habitusului sau a culturii de clasă. Subiecții din toate cele trei categorii de bază sunt distribuiți omogen din punctul de vedere al originii lor sociale, ceea ce face neplauzibilă teza potrivit căreia orientarea către activismul social sau leadership ori, invers, pasivitatea și retragerea sunt specifice ethosului unei clase sau al alteia. Dacă această ipoteză găsește susținere în Occident, cum poate fi explicată respingerea ei în cazul nostru, fără a apela la eventuale erori metodologice? O
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
peisajul organizațional comunist. Așa-zisele organizații voluntare care au funcționat de la începutul anilor ’50 până la sfârșitul anilor ’80, incluzând mase mari de oameni - Organizația Pionierilor, UTC, PCR și sindicatele - au fost principalele canale instituționalizate folosite de administrația comunistă pentru controlul activismului social și a mobilității sociale. Erau singurele organizații în care cineva interesat de activismul social putea face o carieră. Pe de altă parte, avansarea în ierarhia socială era, cel mai adesea, condiționată de aceste mecanisme organizaționale, până la un anumit punct
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
până la sfârșitul anilor ’80, incluzând mase mari de oameni - Organizația Pionierilor, UTC, PCR și sindicatele - au fost principalele canale instituționalizate folosite de administrația comunistă pentru controlul activismului social și a mobilității sociale. Erau singurele organizații în care cineva interesat de activismul social putea face o carieră. Pe de altă parte, avansarea în ierarhia socială era, cel mai adesea, condiționată de aceste mecanisme organizaționale, până la un anumit punct, de vreme ce accesul era din ce în ce mai selectiv, de la un nivel la altul. Spre exemplu, accesul în
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
cei cu status socioeconomic în alte locații, segregarea rezidențială a creat contextul de mobilizare pentru acțiune colectivă a unor actori care, în alte condiții, sunt percepuți ca fiind mai puțin activi. Se demonstrează, astfel, că dependența propensiunii pentru leadership și activism social de poziție socială este relativă. O legătură mai strânsă cu tema cercetării noastre o are corelația evidentă dintre carierele organizaționale, statusul organizațional realizat și implicarea actuală în inițiative comunitare. Ea furnizează un argument în plus la corelația stabilită de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
poziție socială este relativă. O legătură mai strânsă cu tema cercetării noastre o are corelația evidentă dintre carierele organizaționale, statusul organizațional realizat și implicarea actuală în inițiative comunitare. Ea furnizează un argument în plus la corelația stabilită de alții între activismul curent și apartenența organizațională anterioară. Legătura cauzală dintre apartenența la organizații și leadership-ul și activismul actual nu este stabilită încă. Ambele direcții de cauzare pot fi presupuse. Rezultatele aduc detalii utile pentru înțelegerea modului de acumulare a resurselor pentru acțiune
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
evidentă dintre carierele organizaționale, statusul organizațional realizat și implicarea actuală în inițiative comunitare. Ea furnizează un argument în plus la corelația stabilită de alții între activismul curent și apartenența organizațională anterioară. Legătura cauzală dintre apartenența la organizații și leadership-ul și activismul actual nu este stabilită încă. Ambele direcții de cauzare pot fi presupuse. Rezultatele aduc detalii utile pentru înțelegerea modului de acumulare a resurselor pentru acțiune colectivă în România contemporană. Pot fi invocate trei ipoteze pentru a interpreta această relație. Toate
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
coroborate desigur cu o serioasă cantitate de conformism față de discursul regimului. Merită, prin urmare, să luăm în considerare ipoteza că o carieră lungă în organizațiile comuniste a fost predestinată celor care dețineau o calitate ce poate fi denumită „orientare către activism” sau „aptitudini de activist”, combinate cu oportunismul pe care mobilitatea ascendentă în structurile ierarhizate puternic birocratizate îl presupune. Evident că această aptitudine a fost stimulată prin apartenență și recompensată prin promovare. Rezum, formulând ipoteza că apartenența la organizații comuniste a
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
disponibilitatea pentru implicarea în acțiuni comunitare. Promovarea în aceste organizații, pe de altă parte, a solicitat aptitudini care astăzi pot fi asimilate leadership-ului. Cei care nu au deținut aceste calități se numără printre membri pasivi ai comunităților de acum. Deținerea „activismului latent”, fără leadership, a constituit precondiția pentru cariere organizaționale scurte care au exclus accesul la poziții de conducere și se manifestă în zilele noastre prin contribuția aparent altruistă la bunul comun. În final, cei care au deținut atât „activism latent
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Deținerea „activismului latent”, fără leadership, a constituit precondiția pentru cariere organizaționale scurte care au exclus accesul la poziții de conducere și se manifestă în zilele noastre prin contribuția aparent altruistă la bunul comun. În final, cei care au deținut atât „activism latent”, cât și leadership, au beneficiat, celelalte condiții fiind egale, de traiectorii organizaționale mai bogate ce i-au recompensat cu funcții și continuă și astăzi să joace roluri de conducere în inițiativele comunităților. Cum apar microcontextele de mobilizare. Miezul vecinătății
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]