1,416 matches
-
semnul întors; Ș-atunci vântul ridicat-a tot nisipul din pustiuri, Astupând cu el orașe, ca gigantice sicriuri Unei ginți ce fără vieață-ngreuia pământul stors. Uraganu-acum aleargă pîn-ce caii lui îi crapă Și în Nil numai deșertul nisipișul și-l adapă, Așternîndu-l peste câmpii cel odată înfloriți. Memfis, Teba, țara-ntreagă coperită-i de ruine, Prin deșert străbat sălbatec mari familii beduine, Sorind vieața lor de basme pe câmpie risipiți. Dar ș-acum turburând stele pe-ale Nilului lungi unde, Noaptea flamingo
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
a ei buze mici, subțiri; Iar pe patu-i și la capu-i presurați-s trandafiri. Iar voinicul s-apropie și cu mâna sa el rumpe Pânza cea acoperită de un colb de pietre scumpe; A frumseții haruri goale ce simțirile-i adapă, Încăperile gândirii mai nu pot să le încapă. El în brațe prinde fata, peste față i se-nclină, Pune gura lui fierbinte pe-a ei buze ce suspină, Și inelul scump i-l scoate de pe degetul cel mic - Ș-apoi
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
mi se leagă Și nu pot să-ți spun odată, cât - ah! cât îmi ești de dragă! " Ei șoptesc, multe și-ar spune și nu știu de-unde să-nceapă, Căci pe rând și-astupă gura, când cu gura se adapă; Unu-n brațele altuia, tremurând ei se sărută, Numai ochiul e vorbăreț, iară limba lor e mută, Ea-și acopere cu mâna fața roșă de sfială, Ochi-n lacrimi și-i ascunde într-un păr ca de peteală. V S-
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
desprinde și-l împinge lin la vale, Drept în creștet o sărută pe-al ei păr de aur moale Și bărbia i-o ridică, s-uită-n ochi-i plini de apă, Și pe rând și-astupă gura, când cu gura se adapă. {EminescuOpI 85} VIII De treci codri de aramă, de departe vezi albind Ș-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint. Acolo, lângă izvoară, iarba pare de omăt, Flori albastre tremur-ude în văzduhul tămîiet; Pare-că și trunchii vecinici poartă suflete sub
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
noapte și zi, visul se destramă. Ziua, toată, mă împresoară cu un brâu de dor, asemeni șarpelui care mi se încolăcește pe trup, mă strânge și simt că mă sugrumă până vii din nou. Îmi scriu gânduri pe suflet, le adăp cu roua de pe flori, le hrănesc cu sucul din iarba celestă și abia aștept să alunec spre înserare, să construiesc punți către tine. Cu pleoape tremurânde, cu fluturi în stomac, cu sufletul ca un sclav, cu mâinile pline de lumină
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
prin deshidratare. Totul pe fondul Introducere și rondo capricioso opus 28 pentru vioară și orchestră de Camille Saint-Saëns. Lumea. Care privea uimită la Mioara 1. Cum iese din cabina de probă, îmbrăcată în mireasă, mai frumoasă decât îngerii care se adăpau cu apă pură de antimaterie țâșnită din urechile copiilor cu viorile sub braț. Mai frumoasă decât petecul de cer, mai abisală decât gândurile ascunse ale oamenilor, mai tulburată decât moartea când și-a văzut Creatorul mort, mai mică decât însușirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cojanul, devenind mârlan în ieslele apartamentelor de bloc, cânta country mândruței cu unduiri orientale, făcând-o pe Maria Tănase această Fedră a cântecului românesc să moară definitiv. Folclorul, izvor nesecat pentru Povestitor, devenise un canal de irigație, în care se adăpa fauna bipedă de Bărăgan. Chiar dacă progeniturile navigau pe internet, tot internet-ul orașului era mai viguros, pentru că ștergea violent prin mizeria impusă orice informație străină de spiritul de turmă al brăileanului pentru care valul noului însemna termopane la cavouri. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ce-ți apare, fără să vrei, pe frunte, Când în apus de soare, îți cântă Porumbescu... Colțul căzut din stâncă și stropul cel de apă, Nisipul de pe albii, bobul născut din tină, Ramul bătut de vânturi și cerbul ce se-adapă, Iubirea dintre oameni, trăirea cea deplină... E plaiul ce ne-aduce respect și bucurie, Iubirea de aproape, aici unde trăim Și toți acei ce sincer, vom spune cu tărie, “Atunci când se impune, luptăm și ne jertfim”...
CE-I ?ARA? by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83762_a_85087]
-
codru și nu l-a descoperit... A luat surul de dârlogi și a pornit la pas alături de cal... Parcă îi era milă de el, fiindcă prea îl gonise venind spre țigancă. Când a ajuns la pârâul din pădure, l-a adăpat și abia după aceea a urcat în șa. ― Hai, flăcăule, că e noapte târzie deja. Și până om ajunge... A doua zi, din zori și până aproape de chindie, nu și-a găsit locul. Când a socotit că a sosit vremea
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
fie musai la stăpânire. Așa am să scutesc caii de un drum atât de lung și pe un ger ca aista. Am să lipsesc vreo trei zile. Să ai grijă ca slugile să nu-și facă de cap. Să nu adape caii cu apă de la fântână, ci din cea ținută în butoiul din grajd. ― Nu duce grijă, că la tata am crescut lângă cai. Așa că le știu meșteșugul. Hangiul și-a pregătit pușca de cu seară. S-o aibă la el
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
din Piatra Neagră. Noi ne socotim vrednici să încercăm a aduce Iarna înapoi pe meleagurile noastre! se sumețiră tustrei călătorii. Apăi, eu o să vă dau binecuvântarea bunului Dumnezeu și mă voi ruga să vă întoarceți cu bine! Mulțumind preotului, băieții adăpară caii, care se odihniseră, păscând troscotul de la fântâna mănăstirii, mulțumiră călugărului Pahomie, care le dădu un măgar și o traistă cu merinde călugărești și porniră spre întinderea verde a pădurii. Pădurea se arătă în toată splendoarea mantiei de toamnă. Frunzele
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
unul de altul, îmbodoliți în cojoace mari, cât de un stat de om, fermecați de frumusețea tainică a iernii și, așteptând, cu nerăbdare, darurile bunicii Marușca. Din depărtare, se auzeau glasuri cristaline de copii: Oi pierdute-a adunat Să le-adape la izvoară Ca de sete să nu moară... A curs apă și mult sânge Cerul a-nceput a plânge Soarele s-antunecat Luna-n sânge s-a schimbat... Trecură peste podul Burlacului, care traversa o râpă și un firicel de apă
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
își duce povestea spre aval și-mi aminteam de mine când mă rătăcisem prin pădurile dese de munte. Ajunsesem lângă o baltă mare ascunsă de aburi, în mijlocul unei poieni, departe de privirile omului de rând. Era un loc unde se adăpau sălbăticiunile, căci le ghiceam urmele adâncite pretutindeni în jur. Mă chemase acolo o tânguire. Îmi tot părea că aud un scâncet ca de copil. Era greu să ghicești în pădure de unde vine un sunet, dar eu învățasem de la Baci cum
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
-ți spună ceva la ureche ... Ce a șoptit? -Mi-a spus mai întâi să nu vorbim decât în șoaptă, apoi că ar fi spre binele nostru să ne aciuim aici, după această tufă să nu fim zăriți de făpturile care se adapă din apa izvorului. -Despre ce fel de făpturi este vorba și de unde știe el? -Spune că roua a păstrat mirosul unor copite care au trecut pe aici nu cu mult timp în urmă. -Ale cui urme crede Trotinel că sunt
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
sperii, îți dai seama că oscioarele tale își doresc mai mult, că sunt frustrate, incantația inspirată a zeiței chuang-mu convinge toate degetele tale că vor fi egal iubite și respectate de miraculosul prinț shangdi di liwu. toți se vor putea adăpa cu dragostea sa din lacul tău secret, la miezul nopții, când apele sunt negre-albăstrui-închis. nouă în al cincilea loc: citești, de la cap la coadă, răvașele cavalerului tău încercat, răvașele celor zece zile împreună. apa îngheață în stropitoarea ta de petunii
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
mai multe, sunt un singur trup, tot așa este și Hristos. 13. Noi toți, în adevăr, am fost botezați de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi, și toți am fost adăpați dintr-un singur Duh. 14. Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe. 15. Dacă piciorul ar zice: Fiindcă nu sunt mînă, nu sunt din trup", nu este pentru aceasta din trup? 16. Și dacă urechea ar zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85036_a_85823]
-
inimile călugărilor, și-au găsit adesea locul printre celelalte ascultări, chiar dacă poate uneori ochii se închideau târziu în noapte. Căci, nu numai trupul, ci și sufletul și mintea au nevoie de hrană. Inimile erau înflăcărate și dornice de a se adăpa din izvorul cu apa cea vie a Cuvintelor Sfinților Părinți. Din rânduiala lui Dumnezeu, Sfântul Ierarh Varlaam Mitropolitul Moldovei a fost primul care a adunat slove cuminți și a pornit firul de aur al culturii în aceste chilii tainice unde
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, hramul Sfintei Mănăstirii Secu Chiar dacă valurile vieții ne poartă pașii pe drumuri îndepărtate și de cele mai multe ori străine prin această lume efemeră, totuși din când în când, inimile mai suspină de dor și se cer adăpate de Apa cea Vie, de frumusețea cea negrăită și isihia cea pătrunzătoare a mănăstirilor. Ispitele, strâmtorările și încercările, ne urmăresc pe fiecare până la ușa mormântului. Acestea însă devin mult mai ușoare de purtat când sunt predate în grija lui Dumnezeu
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
pentru ca să le umple pe toate de lumină. Ele sunt izvor nesecat de viață și bucurie; integrează în raporturile sociale, oferă comuniune și sunt răspunsuri permanente ale lui Dumnezeu Cuvântul de unde au și primit viață. Setea de cuvinte nu va fi adăpată poate niciodată în lumea aceasta contemporană construită numai din cuvinte. De aceea se cuvine să le instrumentăm la adevărata lor valoare, ca să devină “cu putere multă”. În toate timpurile, dar mai ales în societatea secularizată, unde totul se vinde și
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
21 iunie 2006 Dacă ai credință ai de toate... Sebastian Ciprian Terniceru 10 ani, Piatra Neamț * 3 august 2006 Loc binecuvântat, loc plin de har și spiritualitate creștină; aceasta este Mănăstirea Secu. Dumnezeu să îndemne cât mai mulți credincioși să se adape de la acest izvor de credință străbună. Mihai Găină 9 august 2007 Am rămas profund impresionați de ceea ce am văzut la Mănăstirea Secu. Un loc minunat, de liniște și tihnă sufletească unde putem să ne reîncărcăm „bateriile” cu energie și putere
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
cu o docilitate nătângă - și, râzând, știa că se juca cu moartea. Moartea îi dădea târcoale, vicleană, atentă și nevăzută, așa cum crocodilii din Nilus spionau, cu ochii abia ieșiți la suprafața apei, gazelele lipsite de griji care veneau să se adape. Privi ochii bibliotecarului, opacizați de cataractă, și își reluă lectura, nemișcat, cu bărbia sprijinită în pumni. Citea ore în șir, se întorcea, reflecta, dar nu știa să explice logic de ce. Cercetarea aceea era cerută de mintea sa pătrunzătoare, poate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pentru că nu-l recunoscură. Ieși blândul poet Phaedrus, închis pentru că, atunci când scrisese apologul destinat să rămână de neuitat pentru toți cei care, în secolele următoare, aveau să studieze latina: Inferior stabat agnus, superior stabat lupus - la izvorul de la care se adapă lupul și mielul -, în imaginea lupului (care căuta pretexte pentru a ucide) toți îl văzuseră pe Tiberius, iar în cea a mielului înfricoșat, familia masacrată a lui Germanicus. Ieși din închisoare și tânărul Herodes din Judaea, care, în vremea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
supraviețuitorii îi înlocuiseră în liniște pe cei căzuți. Era mitul hidrei: capetele răsăreau la loc, mai rapid decât sabia care le tăia. Senatul era corpul moale, sperios și letargic al unui animal necunoscut care în fiecare dimineață mergea să se adape în Curie și, din când în când, mușca mortal. Și istețul Callistus căzuse în greșeala aceea. „A fost însă într-adevăr vorba de o greșeală, în cazul lui?“ Din acel moment, Callistus devenise intermediarul atotputernic - singurul în întregul imperiu - între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
iar puradelul de Ionicăîși lua fluierul, desăguța cu mâncare, șipul pentru apă, toiagul și o pornea. Cât e ziulica de vară de mare, de dimineață și până când aproape se însera, mergea în urma turmușoarei, durluind din fluier, și le păștea, le adăpa, le lăsa, la amiază, să doarmă, nu prea mult, și, nu arar, dormea și el, alături de oițe. De obicei căuta umbră. Că avea pe unde. Locurile acelea fuseseră acoperite, cândva, cu păduri. Din pădurile de altădată mai rămăseseră petecuțe, sub
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
căzu pe burtă. Simți o durere ca un cuțit înfipt înăuntru și nu putu nici să se ridice. Îi venea să urle de durere, dar se abținu cât putu. Lacrimile șiroiau ca o ploaie, nici ea nu știa de unde se adăpau. Se târî cum putu spre o bancă de pe marginea aleii. Durerile nu încetau și simți ceva cald care se prelingea pe picioare. Nu vedea bine și nici lumină nu era în livadă. Ce să facă? A stat cât a stat
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]