1,384 matches
-
acela care nu se poate conduce pe sine Însuși.” (Cato) Despre cel incapabil de a se conduce pe el Însuși Baruch Spinoza spunea: „Numesc sclavie neputința omului de a-și potoli și de a-și Înfrîna afectele; căci omul supus afectelor nu mai este stăpîn pe sine, ci este stăpînit de soartă, cu atîta putere, Încît adesea este constrîns, deși vede binele, să urmeze totuși răul”. * „Rațiunea necorectată de instincte e la fel de rea ca și instinctul necorectat de rațiune.” (S. Bütler
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
rațiune.” (S. Bütler) Îmbinarea dintre aceste două planuri sufletești alcătuiește, de fapt, omenescul. Separarea lor categorică așa cum o Întîlnim În unele situații psihopatologice - duce fie spre o existență aridă, excesiv de abstractizată (și implicit dezumanizantă), fie spre una afectivizată, dominată de afecte și de tendințe biologice primare. * „Leacul pentru orice durere este răbdarea.” (P. Syrus) Bineînțeles, nu numai pentru faptul că trecerea timpului atenuează durerea, ci și pentru că schimbă totodată semnificațiile noastre asupra evenimentelor trăite pînă atunci, deoarece „timpul” ne desprinde treptat
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
întrebării. Traducere de Liana-Valeria Fâcă. București: Rentrop & Straton. Corti, M. (1981). Principiile comunicării literare. Traducere de Ștefania Mincu. București: Editura Univers. Corvin, M. (1991). Dictionnaire encyclopédique du théâtre. Paris: Bordas. Cosnier, J. (2007). Introducere în psihologia emoțiilor și a sentimentelor: afectele, emoțiile, sentimentele, pasiunile. Traducere de Eliza Galan. Iași: Polirom. Coșeriu, E. (1985). Determinare și cadru. Două probleme ale unei lingvistici a vorbirii. In Ferdinand de Saussure. Școala geneveză. Școala sociologică. Direcția funcțională. Școala britanică. Lingvistica saussuriană și postsaussuriană. Texte adnotate
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
deschidere comunicativă, iar cunoscuții/prietenii au un grad mare de libertate în negocierea (sau acceptarea) dreptului la cuvânt (Vasilescu, 2010, pp. 178-189). 20 "Inteligența emoțională ne determină potențialul de a ne însuși abilități practice bazate pe cinci elemente: conștiința propriilor afecte, reacții și resurse; motivația; autocontrolul; empatia; sociabilitatea" (Goleman, 2004, p. 24). 21 Particularizând, în încercarea de a le dezvolta copiilor "potențialul emoțional și social", părinții îi pot învăța pe aceștia "să adopte și să-și dezvolte caracteristicile inteligenței emoționale: să
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
de mai sus, K. Jaspers preferă să vorbească în sfera psihopatologiei despre „fenomenele psihice individuale” care concentrează „tematica obiectului psihopatologiei”. Acestea sunt următoarele: 1) Experiențele vieții trăite. Fenomenele subiective ale vieții psihice morbide, reprezentând „psihopatologia fenomenologică” (tulburări de conștiință, halucinații, afecte, tulburări de gândire). 2) Performanțele psihice ca performanțe obiective ale vieții psihice (apercepția, memoria, activitatea, inteligența). Acestea sunt în raport cu „psihologia formei” (Gestaltpsychologie). 3) Componenta somatică a evenimentelor psihice, în care sunt incluse componentele și efectele somatice ca simptome ale activității
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cunoaștere și de semnificație: 1) Câmpul bolnavului, caracterizat prin suferință și conștiința propriei sale experiențe morbide, în care se disting componentele iraționale ale angoasei și speranței. Acestea au un dublu aspect. Privite „din interior” ele se organizează sub formă de afecte și sentimente trăite de bolnav. Privite „din exterior” ele se organizează sub semnificația modificărilor cu valoare semiotică demonstrând, prin prezența lor, existența bolii ca suferință. 2) Câmpul medicului care, în cazul diagnosticului, al prognosticului și tratamentului, devine singurul subiect autorizat
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
contacte cu lumea externă, fie datorită unor modificări interne ale persoanei. Ele sunt adesea asociate cu viața instinctivă, gândirea și activitatea, motiv pentru care acestea mai sunt denumite și procese „instinctivo-afective” sau „ideo-afective”. În cadrul proceselor afective întră următoarele tipuri: 1) Afectele, sunt stări psihice de scurtă durată, imediate, inanalizabile și care caracterizează sensul unei reacții. Ele pot fi de trei feluri (H. Pieron): a) interesate, cu reacție de atenție și explorare; b) agreabile sau plăcute, cu reacție de expansiune și căutare
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
explorare; b) agreabile sau plăcute, cu reacție de expansiune și căutare; c) dezagreabile sau dureroase, cu reacție de retragere și fugă. 2) Emoțiile reprezintă ansamblul de fenomene psihice și fiziologice ce caracterizează o reacție într-o situație dată. Emoția înglobează afectele precum și toate reacțiile neurovegetative (motorii, secretorii, viscerale, vaso-motorii etc.) care o însoțesc. Emoțiile pot fi de următoarele tipuri: emoția-șoc, emoția-plăcere, emoția-grijă, emoția-teamă, emoția-mânie. 3) Sentimentele se caracterizează prin următoarele aspecte: - sunt diferit nuanțate și decantate de contextul psihologic; - sunt stări
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
1869) introduce termenul de „neurastenie”, adoptat ulterior și de către Kandinski (1890) și Benon (1928). Din punct de vedere psihopatologic sindromul astenic se caracterizează prin următoarele: a) Iritabilitate: o stare de labilitate emoțională, ușurința cu care se produc și se manifestă afectele, imposibilitatea bolnavului de a-și putea stăpâni sau controla expresiile mimice și comportamentale. Susceptibilitate crescută, reacții de mânie la conflicte adesea minore, Impresionabilitatea crescută, sentimentalism și plâns facil. Aceste manifestări clinice au tendința de a dispărea cu ușurință. b) Slăbiciune
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihice”, ci ca pe niște „variații patologice ale normalului”. În sensul acesta C. Rodière-Rein și J.D. Guelfi descriu opt „forme” sau „tipuri” de personalități psihopatice după cum urmează mai jos. A. Personalitatea paranoiacă Este caracterizată prin neîncrederea, senzitivitatea, restricția deliberată a afectelor exprimate, hipertrofia Eului, exagerarea dificultăților, refuzul criticii altora, așteptarea permanentă de a fi înșelat sau de a fi victima răutății altora, punerea sub semnul îndoielii a cinstei altor persoane, neîncrederea sau disimularea. B. Personalitatea antisocială Este caracterizată prin aspectul impulsiv
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
capricios, fantastic, de o mare mobilitate, sensibilitate vie și disproporționată, în raport cu evenimentele trăite de bolnav, duplicitate, mitomanie, acte de bravură alternând cu acțiuni perverse etc. (Régis, Pitres). Totul, în sfera personalității istericilor, exprimă mobilitate și contrast în planul ideilor, sentimentelor, afectelor, instinctelor și actelor (E. Régis). Majoritatea autorilor recunosc existența unei structuri mintale caracteristice isteriei (Babinski, Janet, Régis, Colin, Gilbert-Ballet). Încă din perioada adolescenței, tinerele isterice se remarcă prin trăsături particulare de personalitate. Ele au o mare vivacitate intelectuală, precocitate, impresionabilitate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în mod sintetic spus, procesele cognitive, în special legat de reducerea stării de vigilență a bolnavului. 4) Delirul se referă la diferitele grade de tulburare incluzând răspunsuri verbale, creșterea activității psihomotorii care capătă un caracter agitat, dezorganizat, haotic, tulburările de afect, apariția iluziilor și a halucinațiilor. Exemplul tipic este oferit de starea de delirium tremens din cursul alcoolismului. Spre deosebire de confuzia simplă în care sunt tulburate procesele cognitive, în cursul delirului, apar tulburările mai sus menționate tot pe fondul tulburări stării de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
că păcatul generează angoasa. Moartea generează disperarea. În acest tip de relație, angoasa este un act feminin, pe când disperarea este un act masculin. În secolul XX, psihiatria preia angoasa din filozofie și morală, considerând-o ca pe „o stare de afect neplăcută reprezentând răspunsul psihofiziologic al individului la un conflict intrapsihic” (A.M. Freedman, H.L Kaplan, B.J. Sadock). A. Porot definește anxietatea în raport cu următoarele trei condiții esențiale: a) Sentimentul iminenței unui pericol, nedeterminat, însoțit de elaborarea fantasmatică a unor imagini tragice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
noastre în fața dificultăților vieții cotidiene. Din punct de vedere psihopatologic, stările de angoasă se diferențiază între ele, după următoarele aspecte: fenomenologic, intențional și genetic. a) Aspectele fenomenologice care privesc aspectele anxietății sunt următoarele: spaima, sentimentul de frică, anxietatea ca sentiment, afectul anxios, indispoziția anxioasă. b) Aspectele intenționale consideră teama ca fiind orientată intențional, pe când anxietatea, ca fiind „frica fără obiect”, un „sentiment difuz de panică”. Anxietatea este un sentiment vital de constrângere, nedefinit și chinuitor, care te face să te simți
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
mai jos: 1) Tipul catatonic în care predomină tulburările psihomotorii din seria sindromului catatonic (stupoarea, negativismul, rigiditatea, excitația, atitudinea catatonică). 2) Tipul dezorganizat este forma clinică în care se notează următoarele tulburări: incoerența, relaxarea marcată a asociațiilor, comportamentul evident dezorganizat, afectul plat sau flagrant inadecvat. 3) Tipul paranoia se caracterizează prin prezența halucinațiilor auditive și a ideilor delirante asociate acestora, cu caracter sistematizat sau nesistematizat. 4) Tipul nediferențiat este acela în care simptomele psihotice predominante sunt următoarele; idei delirante, halucinații, incoerență
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihotice predominante sunt următoarele; idei delirante, halucinații, incoerență, comportament flagrant dezorganizat. 5) Tipul rezidual se caracterizează prin obtuzia emoțională, retragerea socială, comportament de tip excentric, gândire ilogică, uneori prezența ideilor delirante sau a unor halucinații nepredominante și neînsoțite de un afect puternic. Personal, am preferat, din motive didactice, dar și de ordin practic, să utilizăm o clasificare a formelor clinice de schizofrenie care să aibă un caracter cât mai cuprinzător atât teoretic, cât și practic. În sensul acesta se descriu următoarele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de tulburări prezintă manifestări fie dominant anxioase fie dominant euforice, așa cum se poate vedea mai jos: Polul anxios Polul euforic - anxietate severă cu idei delirant halucinatorii; - idei paranoide, anxioase, de persecuție și distrugere; - iluzii și halucinații conforme cu starea de afect; - tulburări perceptive fizice cu coloratură afectivă; - idei de auto-sacrificiu pus în serviciul altora; - fluctuații rapide între anxietate și euforie. - dispoziție extatică cu idei misionare și mesianice; - iluzii și halucinații cu conținut conform cu dispoziția afectivă; - expresie mimică euforică, gesturi și mișcări
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
memoriei și cogniției în absența tulburărilor de conștiință, având ca rezultat limitarea posibilităților bolnavului de a-și îndeplini activitățile sale curente (H. Lauler și A. Kurz). În cazul demențelor, schimbările patologice ale proceselor cognitive sunt asociate cu modificări ale controlului afectelor și comportamentului social. Acest sindrom poate fi produs de multe afecțiuni sistemice și neurologice care afectează diferitele părți ale creierului și care au forme de evoluție variate. Demențele au etiologii extrem de eterogene la fel ca și manifestările lor clinice. Primele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
K. Schneider spune despre isterici că sunt psihopați care au nevoie de a se pune în valoare pe ei înșiși. Personalitatea de tip isteric a fost pe larg descrisă la femei. Ea este caracterizată prin următoarele „trăsături psihopatologice”: histrionismul, facilitatea afectelor, modelul de gândire dominat de imaginație, reactivitate emoțională cu hipermotivitate și impulsivitate, sugestibilitate crescută și mitomanie, dependență afectivă, tulburări de dinamică sexuală (frigiditate, indiferență, desgust). În ceea ce privește personalitatea de tip isteric la bărbați, aceasta rămâne încă o problemă discutabilă, fără a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
generală, ca o stare de disconfort. Anticipație: atitudinea prin care omul își trăiește viitorul, orientând acțiunile prezente către proiectele de perspectivă. În psihopatologie, anticipația anunță direcția și forma de dezvoltare viitoare a unei tulburări psihice. Anxietate: frică patologică, stare de afect neplăcută resimțită ca o neliniște interioară inexplicabilă, adesea lipsită de un obiect precis, sentimentul unui pericol iminent, dar nedeterminat, însoțită de fantasme tragice. Apatie: stare de indiferentism psihic și somatic, absența interesului, a motivației pentru o acțiune. Aprosexia: incapacitatea bolnavilor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
antisociale. Manierism: formă de expresie și conduită patologică (mimică, limbaj, ținută, comportament, gesturi) cu caracter afectat, lipsită de simplitate și naturalețe. Masochism: perversiune sexuală cu caracter pasiv care asociază plăcerea erotică cu durerea fizică. Este opusul sadismului. Mânie: stare de afect de scurtă durată și de mare intensitate, caracterizată printr-o descărcare pulsională asupra unui obiect sau a unei persoane. Megalomanie: impresia falsă a unor bolnavi deliranți, constând în supraevaluarea calităților personale. Melancolie: tulburare psihopatologică caracterizată prin dispoziție tristă, viziune pesimistă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de libertate este raportată la caracteristicile personalității umane, la esența și resursele specifice omului. Începând din secolul al XVIII-lea și mai ales în secolele următoare, se dezvoltă o serie de teorii filosofice care prezintă omul ca ființă dominată de afecte și dorințe. Empirismul , prin David Hume afirmă că „rațiunea este și trebuie să fie doar roaba pasiunilor, neputând niciodată pretinde să aibă altă slujbă decât aceea de a le servi și asculta”. Ideea de a raporta libertatea umană la toate
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
Spinoza este tocmai principiul cauzalității, exprimat astfel: ”fiecare lucru care există are cu necesitate o cauză în virtutea căruia există”. Ceea ce diferențiază însă concepția lui B. Spinoza de alte interpretări bazate pe acest principiu este concluzia netă că viața noastră interioară: afectele, dorințele, este guvernată de aceeași necesitate fundamentată cauzal ca și lumea fizică. Extinderea necesității cauzale la sfera vieții interioare a omului are ca efect contestarea libertății voinței: Nu există în suflet voință absolută, adică liberă; ci sufletul este determinat să
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
naturii, filosoful german, dimpotrivă, încearcă să explice natura prin concepte împrumutate din filosofia omului. Soluția lui I. Kant a fost preluată, mai târziu de Arthur Schopenhauer care a pus la baza concepției sale antropologice, omul privit ca ființă dominată de afecte și de dorințe. Ideea de libertate este raportată la caracteristicile personalității umane, la esența și resursele specifice omului. Începând din secolul al XVIII-lea și mai ales în secolele următoare, se dezvoltă o serie de teorii filosofice care prezintă omul
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
libertate este raportată la caracteristicile personalității umane, la esența și resursele specifice omului. Începând din secolul al XVIII-lea și mai ales în secolele următoare, se dezvoltă o serie de teorii filosofice care prezintă omul ca o ființă dominată de afecte și dorințe. Empirismul, prin David Hume, afirmă că ” rațiunea este și trebuie să fie doar roaba pasiunilor, neputând niciodată pretinde să aibă altă slujbă decât aceea de a le servi și asculta”. J.J. Rousseau, I. Kant și alți gânditori ai
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]