25,860 matches
-
și terminau cafeaua. De cinci ani de zile, tablourile lui nu aveau decât un singur subiect: Mia. Mia lui, în diferite ipostaze: gânditoare, melancolică, zâmbind, stropind florile, scriind cu genunchii ridicați la gură, în fotoliul de răchită, din fața casei. Ochi albaștri, glezne subțiri, trup de alabastru, toate acestea erau ale lui. Dar mai ales sufletul ei, pe care, nici după atâta timp, nu -și explicase cum a reușit să-l cucerească. Uneori avea senzația că e doar un vis din care
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
psiholog britanic, după îndelungi observații și aplicând o formulă matematică, cea mai deprimantă zi din an. Evident, totul e relativ, nu pentru fiecare în parte această zi este cea mai tristă de peste an. E o ...medie. De ce au asociat culoarea albastră cu tristețea, m-am întrebat. O culoare atât de frumoasă, cea a cerului senin și a mării, nu poate fi asociată cu tristețea. Cu tristețea profundă. Negrul? Da. Mi se părea mult mai potrivit negrul sau chiar griul ca și
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
poate fi reprezentarea unei astfel de stări. Cum e lunea mea din această dată de 18? Nu cred că e cea mai deprimantă zi din an, poate fi și mai rău, indiferent de anotimp. Nu e neagră, nici gri, nici albastră nu e. Ci doar puțin somnoroasă, cu ochii abia mijiți și cu obrazul îmbujorat, după o noapte aproape albă, presărată de lungi ceasuri în care am stat cu ochii lipiți de geam, privind afară. O sâcâitoare și deja obișnuită durere
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
e mult mai interesant decât îndosarierea facturilor sau curățatul cartofilor pentru tocană (a nu se înțelege că sunt repetentă la capitolul ăsta). Ia uite ce departe am ajuns. Și pornisem de la ...Blue monday. În definitiv, o zi de luni. Nici albastră, nici neagră, nici gri. Mâine va fi marți, poimâine miercuri și tot așa... Dacă ar fi să aleg o zi din toată săptămâna cu siguranță nu ar fi luni. Nici marți. Cu certitudine... joi. După atente cercetări și aplicând o
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Acterian, Pericle Martinescu, Horia Stamatu) pe "Corabia cu ratați", amestecat în tot felul de povești amoroase, cum remarcă roși de invidie nu puțini contemporani, purtând în sine dam-narea emigrantului (mama, Aglae Franceschi sau Francisc, e de origine corsicană) și sângele albastru al unui nobil maramureșean (tatăl, Theodor Botha sau Botta, e descendent al unor aristocrați din Nord), Emil Botta e unul din subiectele ideale pentru criticul literar: scriitorul din Întunecatul April, Trântorul, Poeme, Pe-o gură de rai sau Un dor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
nu avea la îndemână decât să se însoare, a fost obligat de voie de nevoie să se căsătorească cu o fată din satul vecin. Și cum zicala este adevărată. „Averea mărită muerea” și Toader - fecior frumos, cu părul blond, ochii albaștri, mustăcioara lui - spicul grâului, fața lui ca spuma laptelui, de statură mijlocie, se pricopsise cu o femeie mai în vârstă decât el, mai înaltă, mai grasă, cu o față lungă, neagră și încruntată la figură, de-ți venea să tot
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
și a luat de tânăr o babă. Și să vezi că haina l-a iubit, bate-o-ar vina, că a rămas însărcinată și a născut băiat, nu fată. Și apoi, cât era de mititel, semăna leit cu el. Ochi albaștri, față albă, frumos, o splendoare neagră și să vezi după aceea, ce pocituri i a născut femeia, mai urâți nici că se poate, așa cum e neagră noaptea, care mai buzați și cu ochii holbați. Unde mai pui că i-a
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
mai mare al lui Sava. Iar Sava era cunoscut de mulți oameni din împrejurimi și avea și copii frumoși și harnici, care mergeau la toate jocurile și nunțile ce aveau loc în satul vecin. Vasile, flăcău, fecior frumos, cu ochii albaștri ca seninul, era admirat de multe fete. Așa că Vasile a pus ochii pe o fată frumoasă și singură la părinți, de oameni gospodari, la locul lor și cu pretenții. În acele vremuri tradițiile se respectau, datina și obiceiurile erau ținute
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
și pe el de agoniseala pe care a strâns-o. A venit timpul când toți apropiații lui l-au părăsit. Îmbătrânind, a rămas numai cu cea de a treia nevastă, care era din Țibănești, o femeie voinică și cu ochii albaștri ca două văpăi. Mereu m-am întrebat ce a găsit acea femeie la acel monstru? Căderea lui la boală a fost lentă, dar îndată instalată, boala l-a culcat la orizontală. Și așa îl tot muta biata femeie, când la
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
vârsta de șapte ani, Petrache a fost nevoit să muncească de mic. Anii s-au scurs și Petrache a ajuns și el mare și a pus ochii pe o fetișcană frumoasă, cu părul lung și blond, fin ca mătasea, ochii albaștri ca seninul, fața albă, trupul elegant, harnică și gospodină. I-a tot dat el târcoale, dar fata avea și ea părinți, că doar nu era a nimănui. Cât despre Petrache, el era de statură mijlocie, fața de culoare șatenă spre
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
dacă clientul dispune în contul său de disponibilul necesar, efectuând în prezența acestuia operațiunile de autentificare și acceptare. Clienții prezintă pentru recepție autentificare și acceptare ordinele de plată în două exemplare completate prin dactilografiere sau cu pastă pix de culoare albastră / neagră semnate de persoanele autorizate să semneze autentic ordinele de plată. Exemplarele ordinelor de plată acceptate de Cooperativa de Credit au următoarea destinație: - un exemplar servește la debitarea contului clientului plătitor, rămâne la cooperativa de credit a plătitorului, se arhivează
Noutăţi tehnologice financiar-bancare by Grigore Ema () [Corola-publishinghouse/Administrative/1773_a_3167]
-
și nu se Îndura să se scoale. Nu mai mergem...mi-e somn... Și mie ...dar de mers...vom merge, hai sus că nu avem timp, spusese mama În timp ce Începuse deja să se Îmbrace cu un trening alb cu dugi albastre și pantofi ușori de vară fără tocuri, numai buni de mers pe nisipul de pe plajă. Cu greu se hotărâse și Andreea să facă același lucru. Îmbrăcase la repezeală treningul roșu și și pusese o băsmăluță tot roșie cu o broderie
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
ridică subsuoară și le poartă cu fața urâtă și moartă. Țiganii s-au așezat la margine de sat. Eram mică când am plecat, fără cheile de la ușă. Era război, a murit atunci o mătușă tușa, îi spuneam noi, avea ochii albaștri, era primăvara împletită în culori și parfum! Tușa mea de zare încă se clatină după obiceiuri și datină. Azi la mănăstire am pus o lumânare pentru sat, ciudat, am văzut și am visat: caii ce s-au întors la arat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
lăsat omenirii și tu l-ai purtat peste anii ce-au fost cu ochii de jar cu umbre de argint ce au atins clopotele care în vreme s-au stins! Recuzita teatrală Recuzita teatrală se rotește în scene în ritm albastru de desene; erau seducătoare, aveau umor când se tânguiau! Figurine de ipsos, sarcofage, turnuri argintii mărgele, rochii de voal și de mătase, nimeni nu le mai coase. Au rămas în vremea de mucava, nu mai sunt vii, aripile lipsite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
ne naștem claustrați. Ei l-au creat; cei învățați nu au știut că vor muri și ei, odată cu cei rămași o vreme de neatins, sub ochiul suferind și aprins. * * * vecina mea, Lucica Filosofând ne pregătim pentru moarte, spunea Platon, în albastra lui carte; coboară spre noi, credeau alții, aici pe pământul sacralizat. Timpul ne tot apropie de ea, deși tot mai aproape, lângă fereastră, stă și așteaptă sub aceeași perdea albastră. Toți vom mai înflori altfel nu am uda rădăcinile în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
mea, Lucica Filosofând ne pregătim pentru moarte, spunea Platon, în albastra lui carte; coboară spre noi, credeau alții, aici pe pământul sacralizat. Timpul ne tot apropie de ea, deși tot mai aproape, lângă fereastră, stă și așteaptă sub aceeași perdea albastră. Toți vom mai înflori altfel nu am uda rădăcinile în fiecare zi. Rămâne un mister moartea? De ce când murim, Dumnezeu este invocat, numit, implorat; cu el plângem când ne chinuim, îl așezăm lângă petalele de flori, pe perna suferindă, blândă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
credință. * * * N-a mai scris, n-a mai venit, a trecut ca un vis. Șaptesprezece ani a ales din stâncă în stâncă, fructele de pădure apa de izvor, floarea de colț și de cicoare; prin ele mi-a trimis semnul albastru din apa de mare, întunecat și violet mă învăluia în haina de dantelă încet. Eram frumoasă, se spune cât va ține apa și nori și luna, până vor cădea stelele și vor dansa pe pământ ca ielele. Rămân zidiți anii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
mai cântat, n-au mai zburat, aripile s-au lipit de subsuoară, ciocurile au înțepenit; noi toți am murit, cântecul de lebădă nu a mai venit din cer, cum spunea Lucian Blaga, ci din negrul pământ și nu mai are albastrul veșmânt. Bucuria soarelui a trecut, nici tristețea lunii nu se mai lasă peste singuratica mea casă. Cine din noi va muri Înainte ca trupul să moară? Se întreba Nicolae Labiș. După atâția ani, putem să-i răspundem? Să-l chemăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
cu fruntea lipită de cer; coboară învăluind în ceață, și-n umbre de fier, durerile mele! Am sa încerc să rup o floare! În cât timp moare petală cu petală? Câteva zile trec triste prin glastră, cu fața tot mai albastră, se apropie de stele, dansând noaptea ca niște iele. Am fost un pacient prea docil și victima unei nedreptăți, până și ziua mi-am sărbătorit făcând loc speranței, a trecut și timpul care ne desparte cu vorbe deșarte. Cine sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
făcu de platină, în bătaia vântului se clatină cu sunet ciudat de sfere. Trăiesc în alte ere; și bărbatul nu se mai întoarce, al ei a plecat, al meu își poartă umbra sub pământ! Dida e veselă în rochia ei albastră, dansată de vânt, așteaptă să zboare, dincolo de mare: o văd sub măslini și migdali aproape de cer, în înălțime! Spre Palma de Mallorca aș pleca și eu să văd perlele angelice, din Manacor, cu aerul lor rece, la gâtul și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
cel neinstruit. Te ascunzi cu boala ta ca o floare cu rădăcina înnegrită, gata să moară; încă înflorită tace, își ascunde fața dăruită. Cine să-i urmărească petalele în fiecare zi? A trecut de anotimp, au uitat-o în glastra albastră. Și ploaia nu mai vine! Un pic de răcoare ar mai ține-o sub soare, oho! Nimeni nu crede că n-o să mai fie nici măcar floarea din fereastră ce așteaptă ploaia s-o mai răcorească. Așa mi-a spus Coca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
de catifea. Și povești mărunte înlănțuiau mărgele de pietre scumpe. Erau tristețile marilor depărtări peste mări de Marmara; te chemau femeile voluptoase cărora nu le mai păsa că timpul trecea. Iele și îngeri, șerpi și vipere, cetăți în ruine, zâne albastre, cu flori de astre în păr, arta se stingea, căzută ca o stea! Iubirea te fură, umilă, tainică și dură. Nu știam atunci ce-o să vie. Un portativ alb, gol, mărginit de ramă grea din fier sau din armă. Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
rouă. * * * Nu mai știu cine scria că orice carte este o confesiune gravă sau veselă, când amintirile vin de-a valma, amestecate ca un joc de cărți, din părerile de rău, stropite cu vin, ca niște astre, colorate cu petale albastre. Ne-am iubit atunci? Nici nu mai știu... Lumina și ora de care vorbeam au rămas în pustiu. Cât de mult a trecut, de când n-ai mai fost pe-acasă. Nici nu te văd clar, sub ochelari. Cât ai crescut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
glorii au apus și alte destine vin lângă pașii mei fără izbândă Chinuiți fără simbrie și fără dobândă. Mică, în spital, refuzam moartea. Așa era familia mea! Nimeni, nici mama nici bunica nu vorbeau despre ea. Șica, frumoasă cu ochii albaștri, fusese bolnavă mulți ani, avea în privire umbrele frunzelor de castani; abia acum îi înțeleg privirea de altădată și glasul ce suna ca o lăută spartă. Mama Lucreția credea în minuni și în astrele opale, citea toată vremea romane despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
greu, respirând odată cu trupul și sufletul ei și al meu. Simțurile nu mă înșeală, mireasma lor mă învăluie protector ele îmi spun dacă trăiesc sau o să mor, dacă sunt mințită frumos, ca firul ierbii mătăsos, ruginit de vreme ca în albastrele poeme chemat de condeierii bătrâni în pagini de suflet stăpâni. Marea iubire nici nu cred că ar greși, ținta scurtă va poposi un timp și ce minune se va împlini! În rest, nuanțe de frig și de cald pe piatra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]