3,029 matches
-
de pereții camerei, ba de umărul sau brațul Erinei. Din câte Înțelesese Mitruț Albu, măria sa cedase rugăminților căpitanului, care nu vedea ce rost ar fi avut să rămână la Suceava fără a putea face nimic, preferând să se retragă la Albești, unde aerul, codrii și liniștea Îi puteau ajuta Însănătoșirea. Tratamentele medicilor nu puteau face miracole. Unele părți ale trupului Începuseră să se vindece, dar altele nu. Brațul drept nu voia Încă să se miște, cum nu voia nici piciorul drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
spre malul apei, iar mesagerii Își continuară drumul până ajunseră În dreptul căpitanului. - Să trăiești, căpitane! strigă unul din ei, iar Oană Îl recunoscu pe arcașul Simion. - Să trăiești și tu, Simioane! Ascult! - Poruncă de la măria sa să părăsești degrabă casa de la Albești și să vii cu noi la Suceava! - Pentru că... ? - Nu știu nici eu prea multe... Măria sa a trimis olăcari În Țara de Jos și spre Bucovina și spre Cetatea Neamțului! - Pregătiri de război... murmură căpitanul, alb la față... Se strânge Oastea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
han să aibă răbdare să-l asculte pe Amir Baian, iar acest Amir Baian să fie trimisul lui Ștefan Oană, iar Ștefan Oană să fie fiul cel mic al căpitanului Cosmin Oană, cel răpit cu optsprezece ani În urmă, la Albești. Dacă acest șir de lucruri... cum spuneai dumneata, căpitane? Neverosimile... Dacă acest șir de lucruri neverosimile se va petrece la timp, atunci avem o șansă, o șansă infimă, să supraviețuim acestei furtuni. Ce face acum căpitanul Oană? - Macină Întrebări și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
astea... - Observ. Dar trec peste această obrăznicie fiindcă avem un subiect cu adevărat important de discutat. Dacă nu e un efort prea mare pentru memoria greoaie a domniei tale, aș vrea să-mi istorisești cele Întâmplate acum optsprezece ani, la Albești. Aș vrea să mi-l descrii pe fiul cel mic al domniei tale. Ca fizic, ca trăsături ale chipului, ca fire. Atât cât pot fi deslușite aceste lucruri după atâta timp. - Mi se pare că asta n-ar folosi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
aveau dreptul să părăsească țara, au părăsit-o. Să ne Întoarcem la chestiunea noastră. Am să fiu mai exact. Vreau să știu următorul lucru: dacă Marele Maestru al Ordinului Cuceritorilor ar fi Într-adevăr copilul dispărut acum optsprezece ani la Albești, crezi că s-ar implica În lupta din Moldova? Și dacă, da, de ce? Ca să-și salveze tatăl? Nu e cazul. Tatăl lui se află În mâini bune. Altfel ar fi murit ca un prost la Valea Albă. Ca să salveze țara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
facă, nu găsi nici un gest care să se potrivească cu revărsarea de bucurie din sufletul lui. Apoi, În clipa În care simți că nimic nu mai poate opri plânsul acela chinuit pe care Îl ascunsese adânc din ziua atacului de la Albești, deschise brațele și Îl primi la piept pe cel Întors din depărtările timpului. Rămaseră așa, nemișcați, fără cuvinte, lăsând să treacă peste ei adierea ușoară a vântului de seară și lăsând timpul să-și picure Încet clipele, adâncindu-se Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
oștenilor. Uimitor este, Însă, altceva. Fregata căpitanului Morovan a intrat În Dunărea controlată de Țara Românească, iar cei doi frați Oană au debarcat În portul Giurgiu. Veștile care au sosit odată cu ei mi se par dincolo de Închipuire. * 1 octombrie 1476, Albești pe Jijia Se vădea a fi o toamnă lungă și caldă. Ca o vară mai molcomă, dar la fel de strălucitoare. Se făceau strugurii În podgoriile de la Cotnari și se strângeau recoltele din Țara de Jos. Alexandru Încălecă și așteptă ca fratele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de Jos. Alexandru Încălecă și așteptă ca fratele său să-și dezlipească privirile de pârâul jucăuș al Jijiei. Se apropia ora prânzului. Cei doi călăriseră până la malul apei, În locurile În care se jucau, toamna, când erau copii. Ajunseseră la Albești abia de două zile, iar Ștefănel era Însetat de tot ce Însemna prima lui copilărie. Ca și cum ar fi vrut să-și imagineze că ea ar fi decurs altfel. Asta putea bănui fratele său mai mare. Căci Ștefănel vorbea rar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de libertate, de aventură, de inteligență, de fericire și de nebunie era chiar viața ei. Aceea devenise normalitatea ei. Multe femei de vârsta ei aveau demult case și copii. Casa ei se prăpădise odată cu moartea logofătului Litovoi, iar cea de la Albești fusese de două ori incendiată. Acum, Însă, Erina simțea că ceva s-a schimbat. Se produseseră minuni la care nimeni nu s-ar fi așteptat. Cea mai mare era Întoarcerea lui Ștefănel. Crezuse, multă vreme, că speranțele lui Cosmin sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
are pornirea de a urca pe țărm, așa că se înarmează și petrec o noapte tensionată, stând de pază cu rândul. De două ori sunt deranjați de troznete puternice despre care Gregg zice că sunt împușcături. — Se pare că mai sunt albi pe acolo, conchide el. Pe nici unul nu-l încălzește afirmația lui. Treptat, cei care stau să-i urmărească se îndepărtează de mal și rămân să scruteze întunericul, ascultând mișcările, fără a vedea ceva. Este imposibil de spus câți sunt campați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
rotunde. Dincolo de el, fața stâncii este ciuruită ca un fagure de peșterile în care Fotse își înormântează morții. Ca și la celelalte ferme, pereții din noroi ai casei șefului sunt părăsiți, iar staulul caprelor e gol. Tăcerea devine insuportabilă pentru albi, când deodată Gregg observă mișcare lângă povârniș. Îi întinde binoclul lui Chapel. — Se ascund în peșteri, zice. — Dumnezeule, rostește profesorul. De ce ar face-o? Dau ordine să se stabilească tabăra, în timp ce profesorul, Gittens și Gregg urcă povârnișul, păziți de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
care el continuă să le urmărească, cu carnetul de însemnări neatins, pe genunchi. Noaptea următoare, luminițele apar din nou, învârtindu-se la gurile peșterilor unde Fotse își duc morții. Profund și regulat, sunetul tobelor plutește spre câmp. Unul câte unul, albii îl aud și ies afară, să vadă ce se întâmplă. Privind luminițele, profesorul Chapel pare descumpănit. — N-au mai făcut asta până acum, le explică el. Era tabu să te apropii de peșteri după înserat. Dar mai este ceva ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
afla fiecare din ei când le va fi expirat timpul. În loc să-și întrebe străbunii: ce-ar f bine să facem? oamenii au început să întrebe: ce este bine să fac? Ce se va întâmpla cu mine când se anunță sfârșitul? Albii din guvern au venit și i-au dat lui Daou un toiag magic, cu vârful de argint, iar celorlalți conducători le-au dat toiege cu vârf de alamă. Șefii au fost mândrii, dar ca răsplată pentru aceste toiege, guvernul le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
cu ața de chirurg și apa, ca o margine solidă în care unde roșii, părăsite ca minele de plaur nu mai curg, s-a rupt deaupra ochiului cu zodii, sirenele, de-acum, dublate-n dodii șoptesc interioare labirinturi de cruci albind, sunt morile de fum sunt eu și eu nu plâng doar zbor și-n orizont, văpăile de-amurg îmi leagă umerii în plumbi și ceață nu plâng, tată, nu plâng... înmulțirea haitelor în haite se-adună, din dulcile oase sorb
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
în minuni, La praznicul Bunei-Vestiri, Doi stropi de rouă-n rugăciuni ... Mestecenii Mestecenii îmbâtrânesc în mine Mi-e trupu-n coaja lor albit, Ca niște lumânări nearse pe coline, Ne spunem rugăciunea potolit. Au fost tineri, verzi precum câmpia Și-au albit apoi crescând în timp, Ascunzând în crengi melancolia Despletirii frunzei peste anotimp. Vântul iernii spulberă omătul, Albăstrie-i neaua prin mesteceni suri, Herghelii de nori au pornit dezmățul, Cuprinzând câmpie și păduri. Să mai rabzi o iarnă cu ninsori năuce
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
rătăci cărarea. Pe umeri frigul Uimit privesc cum ninge-ntruna ca-n poveste Și totul e nimic, nimic e tot ce este, Ghicesc indefinite forme sub zăpadă, Nisipul din clepsidră a-ncetat să cadă. Bezmetic roi de fluturi coboară pe pământ Albind nemărginirea, în suflet dor săpând, Un dor de albastru, verde și de pomi în floare. Dar nu! Pieriți acum himere visătoare! Nu îmi aduceși azi în suflet primăvara, Ninsorile i ar troieni acum vioara Zefirului șăgalnic sau trilului voios, Cireșii
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
dusă în fața Marii Împărătese. — Chemați-l pe împărat! o imită Fann Sora cea Mare pe Marea Împărăteasă. Vocea ei răsuna în sală. Eu o însoțeam pe stăpâna mea și astfel am fost de față când chipul Majestății Sale s-a albit. Împărăteasa Chu An a fost găsită vinovată. La început, împăratul Tao Kuang nu a avut puterea să ordone execuția ei. A dat vina pe servitoare, pe Caisa. Însă Marea Împărăteasă a rămas fermă, spunând că fata nu ar fi acționat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
puternic. Uriașul Buddha din mijlocul sălii zâmbește ambiguu. Pentru o clipă, simțul realității mă părăsește: devin una cu concubinele de pe jos. Mă văd sculptând tărtăcuțe, simt cum mi se încrețește pielea, cum se boțește și se pliază. Părul mi se albește și simt cum îmi cad dinții. Nu! țip eu. Yoo-hoo-loos îmi cad din mână și se împrăștie pe jos. Psalmodierea încetează și sute de capete se întorc spre mine. Sunt incapabilă să mă mișc, în timp ce concubinele se holbează la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
pentru bibliotecară. Noul președinte n-a fost ales totuși Nică Grigoraș, ci un gospodar care iscălise cererea în ajun, scos pe brînci de sub patul unde ședea ascuns. Cu zgîrciurile sfîrîind, pasărea arse; în flacăra orbitoare oasele ei se înnegriră apoi albiră, crăpînd răsunător. Doar cenușa și ciolanele vitrificate au rămas, în neființa lor, pure. La început de vacanță m-am întors acasă. În vagonul restaurant un individ cu părul scurt mînca. M-a izbit expresia lui absorbită de actul pe care
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
mai trist - mă potopește amărăciunea și nu-mi dă pace crunta slăbiciune: m-am Întâlnit ieri cu Tatapopii. Târâia căruțul În care bidoanele erau pline și se Îndrepta către casa lui de la padină. Îi căzuseră toți dinții din gură, Îi albise un ochi, iar celălalt era plin de urdori. Șchiopăta, era Îmbrăcat În zdrențe și se sprijinea Într-un arac. M-a recunoscut, mi-a făcut semn să mă duc la el. Era pe la amiază și soarele strălucea cu dușmănie. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
elevilor. Însă lucrurile nu aveau să se oprească aici. Zvăpăiata fetică - nici ea soi bun - a Început să dea anume semne după care până și ea - așa puțintică la minte - a băgat de seamă că era nițeluș gravidă. Nenorocire. Directorul albise În cele două zile de când aflase. Ce să facă el cu fiică-sa de cincisprezece ani borțoasă? Ce-ar fi zis lumea? Și, mai ales, cu cine Își găsise curvulicea mică să se Împuieze? Cu neisprăvitu-ăla pe care Îl aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
special filmul la o scenă anume numai ca să-l umple pe el de draci. De zece ori văzuse filmul despre șatra de țigani și de zece ori trăise dezamăgirea care aproape Îi lua răsuflarea. Pe pânza pe care Ghiță o albea din când În când cu praf de cretă, țiganul Zobar o Învârtea de zor În jurul focului pe țiganca Rada și, În timp ce noaptea din jurul lor răsuna de viori, cobze și chitare, Îi dădea la o parte, una câte una, zecile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Înflorate care o acopereau. Când să i-o azvârle pe ultima, ca apoi să se poată petrece marea Întâmplare pe care Neamțu, și nu numai el, o aștepta cu ochii țepeni și ieșiți din găvane, se trezea că pe pânza albită cu cretă se Întâmpla cu totul și cu totul altceva. Neamțu urla atunci de parcă l-ar fi Înjunghiat, Îl Înjura pe Ghiță de toate organele pe care izbutea să și le amintească de la orele de biologie, În furia lui ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
somnului. Fără vorbe, liniștit, curat, cu o strălucire molcomă În ochii mari, negri și adânci, Ion sărutase un genunchi al Mariei. Picioarele ei strâmbe se Îndreptaseră, zgârieturile se Închiseseră, vânătăile se topiseră, ochii se limpeziseră, pielea se netezise și se albise. Întreaga ei făptură răspândea miros molcom de grâu În soare, maci și albăstrele. Apoi amândoi, și Ion cel Frumos, și străvezia lui mireasă Începuseră să se topească ușor, aproape până la a nu se mai vedea. Rămăseseră din ei mirosul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nou. 51 și totuși, abia dacă pot să‐ mi aduc aminte cum era fața ta, căci o negură te învăluie și parcă din neguri e făcut și conturul tău... Ioan Baban S‐ a născut la 6 august 1937 în satul Albești, com una Delești, județul Vaslui. A debutat cu versuri în ziarul „Vremea nouă” de la Vaslui în 1968, apoi în alte publicații: „Tribuna învățăm ântului”, „Adevărul”, „școala Bârlădeană”, „Vocea Hușului”, „Convorbiri literare”, Cronica”, „Apolo”, „Ethos”, „Gazeta de Est”, „P ăreri tutovene
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]