2,594 matches
-
poate să facă altceva decît să mulțumească din nou Editurii Institutul European din Iași pentru publicarea acestei Mahăbhărata-Harivamsa (pentru cititor) și Odissei (pentru autor). Bon appétit! ISTORIA POLITICĂ ANGLIA SUB CASA DE SAXA-COBURG-GOTHA ȘI CASA DE WINDSOR Victoria (1837-1901). Prințesa Alexandrina Victoria s-a născut la 24 mai 1819 la Kensington Palace din Londra, fiind moșită de prima femeie ginecolog din lume, Charlotte Heindereich. A primit botezul în capela palatului Kensington la 24 iunie 1819, slujba fiind oficiată de arhiepiscopul de
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
A primit botezul în capela palatului Kensington la 24 iunie 1819, slujba fiind oficiată de arhiepiscopul de Canterbury, Charles Manners-Sutton. Nași la botez au fost Prințul Regent (viitorul rege George IV), împăratul Alexandru I al Rusiei (de unde primul ei nume, Alexandrina), regina Charlotte de Württemberg și ducesa-văduvă de Saxa-Coburg-Saalfeld. Tatăl ei era prințul Edward, duce de Kent (1767-1820) și Strathearn, cel de-al patrulea fiu al lui George III. În anul 1818, după două căsătorii morganatice din care au rezultat doi
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
PG, XXVI, col. 44 D-45 AB; III, 62 PG, XXVI, col. 453 BC. footnote>. Cum era și firesc, exprimând conținutul credinței, Sfântul Ata nasie cel Mare utilizează comparații și analogii împrumutate fie din Sfânta Scriptură, fie din mediul cultural alexandrin, cum sunt: strălucirea și lumina sau râul și izvorul. Astfel, strălucirea provine din soare (din lumină), fără ca substanța soarelui să se împartă sau să diminueze; aceasta rămâne întreagă, precum rămâne și strălucirea întreagă. Așa și râul provenit din izvor: izvorul
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
Același lucru este valabil și dacă se iau în considerare Cele Trei Persoane dumnezeiești împreună: aceasta nu înseamnă a recunoaște trei sori, ci un soare cu lumina și strălucirea lui. Comparațiile Sfântul Atanasie cel Mare, și în general ale teologiei alexandrine, sunt dinamice, nu statice, ele căutând astfel să înfățișeze divinitatea ca o viață desăvârșită din care izvorăsc sau iradiază toate perfecțiunile divine. 4. Nașterea Fiului este din veșnicie. Tatăl totdeauna a fost Tată, însuși numele de Tată implică existența Fiului
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
o cantitate prea mare de sânge în țesuturi duce la îmbolnăviri. A studiat nervii periferici. Riguros ca și Hippocrat în stabilirea diagnosticului, acest mare practician a salvat de la moarte pe Antiohus, fiul regelui Persiei. Mai puțin cunoscuți — doar în medicina alexandrină mai cităm pe Philinos din Cos și Serapion din Alexandria care încearcă să concilieze empirismul cu dogmatismul. Școala din Alexandria, se înscrie astfel în Istoria Medicinei prin contribuția pe care o aduce la dezvoltarea anatomiei și fiziologiei și la practicarea
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
prin magiștrii ei, a venit în Bizanț. Discipolii i-au urmat pe profesori. Toți au păstrat în memoria lor nume ca: Zenon din Cipru, dascăl al lui Oribas; Palladios, interpret al lui Hippocrat, Theon, Asclepiodot, ștefan din Atena, Severos, Ioan Alexandrinul, Ahron Sirianul, medic, preot și poet cel ce a descris ulcerul varicos. Acestea sunt doar câteva din marile personalități medicale din fosta Alexandrie. În acest timp medicina bizantină înflorea pragmatic, beneficiind de valorificarea operelor medicale de până atunci și de
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
tendoane etc. Nu cunoșteau circulația sanguină și credeau ca Aristotel, că măduva spinării și creierul au aceeași substanță. Cunoștințele de medicină veterinară erau raportate la om, la fiziopatologia umană. Fiziologia organelor sexuale era mai cunoscută. În perioada mai târzie, elenă (alexandrină), medicii evrei făceau amputații după ce-l adormeau pe bolnav dându-i o băutură specială. Se practică venesecția, se recomandă spălarea frecventă a ochilor expuși la vânturile cu nisip. Se crede că făceau operații și pe craniu și stomac nu numai
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
datorează faptului că se potrivea concepției lor despre dialog, static. Ei n-au utilizat, de altfel, decât rareori configurația celor trei actori. Corul sau cel de-al doilea actor dă replica protagonistului pentru a-l pune în valoare. În epoca alexandrină, ca și mai apoi în teatrul latin, numărul de personaje s-a înmulțit, pe când rolul corului a scăzut. Horațiu ar vrea să facă perenă această regulă a celor trei actori, legată de condițiile reprezentației și de formele dialogului Greciei clasice
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în aplicare, pentru ca, după Zénobie, să dea, tot în proză, Cyminde și Fecioara din Orléans (La Pucelle d'Orléans) în 1642. Cum sunt rare tragediile în proză, el nu abordează problema versului în Practica teatrului, ci statuează asupra alegerii metrului. Alexandrinul i se pare cel mai apropiat de proză, căci "se face fără efort și fără premeditare în vorbirea obișnuită". D'Aubignac merge până acolo încât afirmă că "versurile mari de douăsprezece silabe trebuie luate în considerare în teatru ca fiind
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vorbim în versuri în mod obișnuit, și fără această ficțiune, măsura și ritmul lor ar ieși din verosimil."33 Pe de altă parte este convins, contrar lui d'Aubignac, că niște versuri inegale sunt mai apropiate de limbajul conversației decât alexandrinul prea regulat. Dacă l-am crede pe Aristotel, scrie el în Examen la Andromeda, trebuie să ne servim în teatru de versuri care sunt cel mai puțin versuri, și care se amestecă cu limbajul comun, fără să ne dăm seama
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aceea apără el stanțele de care contemporanii săi i-au reproșat că abuzează 34 invocând faptul că suplețea construcției lor, libertatea ritmului lor, le conferă un aspect natural. "Pentru același motiv, adaugă el, versurile stanțelor sunt mai puțin versuri decât alexandrinul, fiindcă în limbajul nostru comun se folosesc mai multe din aceste versuri inegale, unele scurte, altele lungi, cu rime încrucișate și îndepărtate unele de altele, ca și din acelea a căror măsură este totdeauna egală, iar rimele bine împerecheate." Corneille
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la masa regală locul ce-i este rezervat lui, regelui Macbeth. Care vers, ce cuvânt poate completa cu ceva frumusețea unei astfel de exprimări? Este strigătul inimii, și strigătul inimii nu admite inversiunea 87. Oare pentru că face parte dintr-un alexandrin admirăm noi ceva de genul: Soyons amis, Cinna (Să fim prieteni, Cinna) ; sau vorba Hermionei către Oreste: Qui te l'a dit? (Cine ți-a spus asta?) Remarcați că sunt necesare exact cuvintele acelea și nu altele. (...) în genul dramatic
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-l perfecționăm, să-l facem mai suplu, și nu să-l distrugem. Urechea este o parte a omului, iar armonia este una din legile secrete ale spiritului, nu le putem neglija fără a greși." Ca și Lamartine, Hugo proslăvește folosirea alexandrinului, pe care îl utilizează cu atâta viruozitate, chiar dacă notează, în Prefața la Cromwell, că "cele mai frumoase versuri ucid piesele cele mai frumoase". În versuri scrie el majoritatea operelor sale dramatice, nedând în proză decât trei drame, Lucrezia Borgia și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
într-un mod firesc de la comedie la tragedie, de la sublim la grotesc; pe rând pozitiv și poetic, totodată artistic și inspirat, profund și brusc, larg și adevărat; știind să sfărâme când trebuie și să deplaseze cezura pentru a deghiza monotonia alexandrinului; mai prieten cu ingambamentul care îl lungește decât cu inversiunea care îl încurcă; fidel rimei, această sclavă regină, această supremă grație a poeziei noastre, acest generator al metrului nostru; inepuizabil în varietatea formelor sale, de negăsit în secretele sale de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
într-un cuvânt, așa cum ar face un om căruia o zână i-ar fi dăruit sufletul lui Corneille și mintea lui Molière." Cu teatrul lui Hugo, se termină, în Franța, într-o apoteoză care îi este cântecul de lebădă, triumful alexandrinului.89 5.3. Alianța dintre grotesc și sublim Urmând exemplul lui Diderot și Louis-Sébastien Mercier, Romanticii definesc drama ca pe un gen complet care prezintă caracteristicile tuturor genurilor dramatice anterioare. " (...) drama, după opinia secolului al XIX-lea, cum scrie Hugo
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
constituite din strofe regulate (de la 3 la 8), construite după un același model ritmic. Fiecare strofă, care prezintă o unitate de sens, se termină printr-o cădere. Forma versurilor este aici variabilă, dar cel mai frecvent utilizate sunt octosilabele și alexandrinul. 36 Peine și Chimène, în fr. (n.tr.) 37 Chapelain i se adresează tot lui Godeau. 38 Termenul de "narațiune" este sinonim cu cel de povestire, în secolul al XVII-lea. 39 Este vorba despre piața orașului, unul din decorurile
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
drame în proză: Lucrèce Borgia, Marie Tudor (1833), Angelo, tyran de Padou (1835), care displac publicului. De aceea se întoarce la vers cu Ruy Blas (1838) și Les Burgraves (1843). 89 Numai Edmond Rostand, ultimul moștenitor al Romanticilor, va relua alexandrinul la sfârșitul secolului cu Cyrano de Bergerac (1897) și L'Aiglon (1900). 90 Bahtin face cu exactitate același tablou al grotescului ca și Hugo în Opera lui François Rabelais și cultura populară în Evul Mediu și Renaștere (L'Oeuvre de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
primejdios. Pe chipul lui frumos, bronzat se citea neliniștea. Dintr-odată li se adresă ofițerilor, cu glas schimbat: Avem mijloace să ne apărăm. Patru legiuni la granițele de răsărit și trei în Aegyptus, precum și două flote: Classis Pontica și Augusta Alexandrina. Aghiotantul Creticus îl privi surâzând cu buzele strânse; ceilalți încuviințară. Germanicus îl mângâie iar pe fiul său cel mic: — De ce te temi? Cuvintele lui păreau liniștitoare, dar erau dure și obscure, prevestind, poate, războiul civil. Germanicus se duse să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
chiar, o femelă frumoasă. Pletoricu-i trup are În dotare o antenă sensibilă la orice vibrație modernă. Prima mea operă, Pagodele senile, a o determinat-o să elaboreze sonete. Eu Însumi i-am corectat endecasilabii. Ici și colo, prezența câte unui alexandrin denunța genuina vocație a versoliberismului. Și, Într-adevăr, ea cultivă acum eseul În proză. Până În momentul de față, a scris: O zi ploioasă, Câinele meu Bob, Prima zi de primăvară, Bătălia de la Chacabuco, De ce-mi place Picasso, De ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
e mai nesigur și mai schimbător: cuvintele. Nimeni nu ignoră că Înseși conotațiile lor variază și că cel mai prestigios cuvânt va fi mâine trivial sau fără temei. Am putut transcrie, de asmenea, cele trei versiuni succesive ale unui vers alexandrin. Pe ciornă, Nierenstein scrisese: Să trăiești pentru memorie și să uiți aproape totul. În Brizele din Fray Bentos - doar ceva mai mult decât o publicație de casă - a preferat: Din plin Memoria strânge materie pentru Uitare. Textul definitiv, apărut În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
călugări și vagabonzi, care exaltau iubirea de viață sub toate formele ei. M-am imaginat o clipă într-o incintă benedictină, în miez de vară, într-o pauză a studiului literelor clasice, bucurându-mă de soare și culori, scriind versuri alexandrine. Am uitat de ce era în jurul meu. M-a întrerupt din visare intrarea mamei Yvonnei. Ne adusese o tavă cu de-ale gurii, a rămas o vreme cu noi făcând o mulțime de lucruri deodată: ne-a întrebat pe mine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pomenit În Împărăția cerurilor, se mântuiește, În vreme ce tâlharul din stânga Sa, prin clevetire, prin cârtire și răzvrătire, Își pierde mântuirea. Acceptând și răbdând suferința, ea se diminuează, se Îndulcește. Nerăbdarea sufe‑ rinței, cârtirea și răzvrătirea o agravează și o augmentează. Clement Alexandrinul le amintește celor copleșiți de tristețea de pe urma durerii bolii și de prohibiția impusă de Pitagora, care interzice celor inițiați „să‑și mănânce inima”, prin aceste cuvinte el Învățându‑i că nu trebuie nicicând să li se piște și să li
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
ruptură în scrisul poetului, care nu face decât să dezvolte o direcție consolidată a viziunii sale lirice, alimentată de același „delir imaginativ”, abia zăgăzuit în tiparele (ce-și îngăduie destule libertăți prozodice) ale unei versificații mai „clasice”, dominată de ritmica alexandrinului. Nici această minimă ordonare formală - nu era nouă în opera sa: Colomba (poem recenzat, altminteri, elogios de către Stephan Roll-Gheorghe Dinu, la vremea apariției) o încercase încă în 1927 și, în fond, noile versuri ar putea fi considerate chiar ca o
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
clasic încetează să mai fie o constrângere și o limitare, impulsionând, dimpotrivă, mișcarea imaginației. Încât poetul tuturor libertăților - vorbind despre „cuvântul care fierbe, neîncăpând în forme” ori despre „versul ce-l vreau hohot, pădure despletită” - poate face la fel de bine elogiul alexandrinului („versul alexandrin e versul / Suind ca o monedă în salba de furtună”), ca să revină imediat la „versul care va rupe dogma”, „versul liber” ori „versurile invizibile, versurile destinse” și chiar versul ermetic, „pe care cetitorul nu-l înțelege”, dar care
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
să mai fie o constrângere și o limitare, impulsionând, dimpotrivă, mișcarea imaginației. Încât poetul tuturor libertăților - vorbind despre „cuvântul care fierbe, neîncăpând în forme” ori despre „versul ce-l vreau hohot, pădure despletită” - poate face la fel de bine elogiul alexandrinului („versul alexandrin e versul / Suind ca o monedă în salba de furtună”), ca să revină imediat la „versul care va rupe dogma”, „versul liber” ori „versurile invizibile, versurile destinse” și chiar versul ermetic, „pe care cetitorul nu-l înțelege”, dar care nu cuprinde
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]