2,520 matches
-
-se printr-o filtrare prealabilă, interioară, a acesteia și redarea către cititori, într-o formă nouă. Tema condiției poetului care trasează acest prim volum este strâns legată de criza identitară, rezolvarea aflându-se în identificarea sinelui cu ceilalți. Raportarea la alteritate nu se suspendă definitiv, ci doar parțial, relația eu-ceilalți devenind o relație de identitate, de identificare (eu = tu = ceilalți). De altfel, această echivalență transpare încă din titlu, Persoana I plural fiind un noi, care conține, de fapt, o mulțime de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ploii, care, din fenomen natural, devine ființă vie, cu variate funcții și personaje, căpătând rolul de veritabil personaj sau, mai bine zis, de veritabile personaje, ținând cont de variata ipostaziere. Identificarea cu ploaia, adică identificarea cu ceilalți, deci raportarea la alteritate, se regăsește și într-un alt poem, similar acestuia, ploile fiind oamenii aceia, tineri și exuberanți în suflet. "Răspunde-mi, răspunde-mi, cine-s mai frumoși: oamenii, ploaia?", pare să se afle pe aceeași linie semiotică, iar voioșia, dorința jocului
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
anume ploilor copilăriei. Alcătuite din aceleași sunete (consoana oclusivă bilabiară surdă p și sonanta laterală alveolară lichidă l), contribuind, prin repetiție, la formarea aliterației, plantele devin opusul ploilor, prin gravitatea la care fac trimitere. Pluralul semn al suspendării parțiale a alterității, prin identificarea cu ceilalți, se menține și de această dată, contribuind acut la reprezentarea țipătului: "Noi, plantele,/ Nu suntem ferite/ Nici de boală,/ Nici de nebunie/ (N-ați văzut niciodată/ O plantă/ Înnebunită,/ Încercând să intre/ Cu mugurii în pământ
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pas) Întreg volumul Ochiul de greier este o metaforă subversivă a ideologiei vremii. Încercarea de armonizare între poeme se realizează, însă, într-un mod atât de delicat, încât pare că întreg volumul este, în fapt, un singur poem. Vorbind despre alteritate, în acest context al persecuției, subliniem ideea că poezia nu trebuie să exprime ceva, ci trebuie să se exprime pe sine, alteritatea fiind suspendată în cele mai multe cazuri. În poezia Un altul, raportarea la celălalt există totuși, făcându-se, însă, într-
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
un mod atât de delicat, încât pare că întreg volumul este, în fapt, un singur poem. Vorbind despre alteritate, în acest context al persecuției, subliniem ideea că poezia nu trebuie să exprime ceva, ci trebuie să se exprime pe sine, alteritatea fiind suspendată în cele mai multe cazuri. În poezia Un altul, raportarea la celălalt există totuși, făcându-se, însă, într-un mod imperfect. Poeta nu se mai regăsește identitar cu celălalt, noua ea nefiind recunoscută nici de ceilalți și nici măcar de sine
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fapt poetic, pe care, deși Ana Blandiana încearcă să îl realizeze pe parcursul întregii sale creații, în poezia interzisă devine cel mai pregnant, devine, astfel, suprapunerea aproape perfectă a eului biografic cu eul creator. În studiul, Subiectul absolut al artei și alteritatea creatoare, Rodica Marian își propune, "pe de o parte, o dezbatere a fenomenului cunoscut în critica și hermeneutica literară sub numele de criza identității care se presupune că ar sta la baza sentimentului alienării prezent în unele opere poetice, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ar sta la baza sentimentului alienării prezent în unele opere poetice, pe de altă parte, eforturile definirii subiectului absolut al artei se canalizează în direcția reelaborării conceptului de identitate ca o categorie înscrisă în subiectivitatea eu-lui, dar indisolubil legată de alteritate. Conceptul de alteritate la care se referă această abordare nu este însă cel al unei alterități alienante, concept care s-a întemeiat pe perspectiva freudistă a scindării eului creator și care a prilejuit, în contextul cultural actual, o explozie de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
baza sentimentului alienării prezent în unele opere poetice, pe de altă parte, eforturile definirii subiectului absolut al artei se canalizează în direcția reelaborării conceptului de identitate ca o categorie înscrisă în subiectivitatea eu-lui, dar indisolubil legată de alteritate. Conceptul de alteritate la care se referă această abordare nu este însă cel al unei alterități alienante, concept care s-a întemeiat pe perspectiva freudistă a scindării eului creator și care a prilejuit, în contextul cultural actual, o explozie de exegeze asupra textelor
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
definirii subiectului absolut al artei se canalizează în direcția reelaborării conceptului de identitate ca o categorie înscrisă în subiectivitatea eu-lui, dar indisolubil legată de alteritate. Conceptul de alteritate la care se referă această abordare nu este însă cel al unei alterități alienante, concept care s-a întemeiat pe perspectiva freudistă a scindării eului creator și care a prilejuit, în contextul cultural actual, o explozie de exegeze asupra textelor poetice eminesciene și blagiene, așezate nelegitim sub conceptul-umbrelă de criză a identității"252
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
-o eu este, sunt sigură, mai frumoasă decât adevărata lume"253, susține Ana Blandiana, în propria încercare de a construi o nouă lume care să vină dinspre interior, spre exterior. În încercarea de a lega subiectul absolut al artei de alteritatea creatoare, pornind de la definiția coșeriană a alterității 254, Rodica Marian ajunge la conceputul de criză identitară, specific anumitor generații, care împiedică fuziunea între cele două concepte: acela de creator absolut și acela de alteritate creatoare. Raportarea, în permanență, la un
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
decât adevărata lume"253, susține Ana Blandiana, în propria încercare de a construi o nouă lume care să vină dinspre interior, spre exterior. În încercarea de a lega subiectul absolut al artei de alteritatea creatoare, pornind de la definiția coșeriană a alterității 254, Rodica Marian ajunge la conceputul de criză identitară, specific anumitor generații, care împiedică fuziunea între cele două concepte: acela de creator absolut și acela de alteritate creatoare. Raportarea, în permanență, la un altul, pe care o presupune alteritatea creatoare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
lega subiectul absolut al artei de alteritatea creatoare, pornind de la definiția coșeriană a alterității 254, Rodica Marian ajunge la conceputul de criză identitară, specific anumitor generații, care împiedică fuziunea între cele două concepte: acela de creator absolut și acela de alteritate creatoare. Raportarea, în permanență, la un altul, pe care o presupune alteritatea creatoare, devine, în fapt, raportarea la sine ca la un altul, în cazul acestei crize. Trebuie înțeles, însă, că înlocuirea celuilalt cu sinele nu știrbește autoritatea absolută a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a alterității 254, Rodica Marian ajunge la conceputul de criză identitară, specific anumitor generații, care împiedică fuziunea între cele două concepte: acela de creator absolut și acela de alteritate creatoare. Raportarea, în permanență, la un altul, pe care o presupune alteritatea creatoare, devine, în fapt, raportarea la sine ca la un altul, în cazul acestei crize. Trebuie înțeles, însă, că înlocuirea celuilalt cu sinele nu știrbește autoritatea absolută a eului creator. În poezia interzisă a Anei Blandiana, această alteritate, prin care
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o presupune alteritatea creatoare, devine, în fapt, raportarea la sine ca la un altul, în cazul acestei crize. Trebuie înțeles, însă, că înlocuirea celuilalt cu sinele nu știrbește autoritatea absolută a eului creator. În poezia interzisă a Anei Blandiana, această alteritate, prin care subiectul creator absolut se deschide spre celelalte subiecte, este înlocuită cu o întoarcere a acestuia către sine însuși, realizându-se, astfel, suprapunerea perfectă între cele două noțiuni de identitate și de alteritate. Ceea ce se numește o nouă realitate
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
poezia interzisă a Anei Blandiana, această alteritate, prin care subiectul creator absolut se deschide spre celelalte subiecte, este înlocuită cu o întoarcere a acestuia către sine însuși, realizându-se, astfel, suprapunerea perfectă între cele două noțiuni de identitate și de alteritate. Ceea ce se numește o nouă realitate redevine o realitate interioară, invelită, conceptual, în idee, dar conținând, în profunzime, suflet. Țipătul neputinței devine un urlet interior, adresat nimănui altuicva decât sieși însăși. Vorbind, în capitolele anterioare, despre deconstrucție ca fenomen predominant
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
confundarea a două tipuri de contexte: ideologic și estetic, dacă avem în vedere faptul că aproape fiecare volum cuprinde strigătul disperat al neputinței de a evada, nici măcar prin artă, din gratiile unei societăți totalitare. Îndrăznim chiar să afirmăm că premisa alterității alientate postomoderne, provocată de lipsa capcității raportare și de comunicare corectă cu celălalt, o constituie chiar această lungă și aridă perioadă, marcată de ideologia comunistă. Deși studiul de față nu își propune drept obiectiv principal o analiză exclusivă și complexă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fiind una ascendentă: "textul nu presupune cu necesitate ipostaza de operă, ci tinde doar spre ea. Finaliatea acestei tendințe este consecința declanșării unei metamorfoze, având ca obiect limba textului"3. Identificarea acestuia cu poezia însăși vine dintr-o suspendare a alterității: "Nu este chiar o chestiune naivă de a ști de ce limbajul poetic se comportă ca și cum n-ar urmări să asigure trecerea mesajului de la emițător la receptor, ci s-o împiedice. Ce fel de comunicare este aceea care încalcă nu doar
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fundamental?"4. Comunicarea se suspendă în poezie, aceasta transformându-se din dialog în monolog, tocmai din cauză că poetul nu traspune realitatea înconjurătoare cu intenția de a fi receptată într-un anumit mod de către un cititor. Eugeniu Coșeriu vorbește adesea despre suspendarea alterității, în poezie mai ales, adică despre inexistența unei relații necesare între eu și ceilalti eu autor, ceilalții potențialii cititori. Poezia modernă și postmodernă alege calea de a se comunica pentru a se comunica, fără intenția special de a comunica un
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Vorbim, firește, de un autor model și de un cititor model, care nu presupun și eventualele excepții demne de a fi luate în considerare. Considerând-o de majoră actualitate, această muncă intelectivă de deconstrucție prin reconstrucție, pornind de la problema suspendării alterității în poezie, ca urmare a scopului poeziei de a se comunica pentru a se comunica și nu pentru a comunica ceva, o punem în relație cu neomodernismul, curent literar artistic, situat în prima parte a postmodernismului. Identificând limbajul drept punct
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
p. 14. 19Eugeniu Coșeriu, Prelegeri și seminarii la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, Sibiu, Editura Universității "Lucian Blaga", 2004, p. 80; Eugeniu Coșeriu identifică poezia drept limbaj absolut, reprezentând "realizarea tuturor posibilităților limbajului ca atare" și suspendând, în mod necesar, alteritatea, tocmai pentru a rămâne o creație absolută. Limbajul ca atare sau limbajul pur și simplu sau limbajul absolut reprezintă logos-ul semantikos aristotelic, anterior oricărei determinări, oricărei finalități (fie ea apofantică, pragmatică sau poetică), limbajul exclusiv semantic, a cărui funcție
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Ștefănescu, Istoria literaturii române, p. 400. 249Sursa: http://www.jurnalul.ro/stire-decembrie-89/zborul-si-caderea-lui-ceausescu-70145.html/accesat iunie 2012, apud Monica Papazu, art. cit., p. 53. 250Monica Papazu, art. cit., p. 53. 251Monica Papazu, art. cit., p. 53. 252Rodica Marian, Identitate și alteritate. Eminescu și Blaga, București, Editura Fundației Culturale Ideea europeană, 2005, p. 5. 253Ana Blandiana, Cea mai frumoasă dintre lumile posibile, București, Editura Cartea Românească, 1978, p. 8. 254Eugen Coșeriu, Limbajul poetic. Prelegeri și conferințe, Institutul de Filologie Română "A. Philippide
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
face pictorul adevărat, care spune că așa se pictează și orice alt pictor ar trebui să picteze așa. El e singurul subiect, deși nu e singur ca subiect empiric, însă... este un subiect absolut". Acestui subiect absolut îi lipsește dimensiunea alterității, prin excelență proprie limbajului, ceea ce înseamnă că limbajul este comunicare cu cineva, dimensiune "ce nu poate lipsi niciodată din limbaj, pe când în artă lipsește în mod necesar. Arta nu se face pentru a comunica, ci numai ca să fie, în sensul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
să Însemne nicidecum de a face abstracție de ființă În definirea umanului din noi, nici că ființa ar trebui tratată cu dispreț ci că pur și simplu trebuie să Înțelegem ființa umană - cu adevărat umană - pornind de la altul-decât- ființa. Altul-decât-ființa, alteritatea pură, acel absolut altul care niciodată nu este reductibil la propria ființă dar care - prin simpla sa existență - este constitutiv de umanitatea ființei Eului, este Celălalt. * Esența ființei se găsește În Însăși ființă, mai puțin esența ființei umane (care se
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
În cunoaștere. I. Provocări etice În societatea bazată pe cunoaștere Despre identitate și diferență „Ca manifestare a unei rațiuni, limbajul trezește (exprimăă În mine și În celălalt ceea ce avem În comun. Dar presupune, În Însăși intenția sa de a exprima, alteritatea noastră și dualitatea noastră ... Transcendența interlocutorului și accesul spre celălalt prin limbaj, reprezintă efectiv dovada că omul este o singularitate.” Și este singular Într-o cu totul altă manieră decât cea a individualilor care se subsumează unui concept generic, păstrându
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
un scenariu teoretic vizând descrierea comunității sociale ideale bazată pe etică și comunicare se impun: 1. Omul nu se poate realiza existențial În afara condițiilor de Dasein. Existența nici nu ajunge prin ea Însăși la realizarea de sine, are nevoie de alteritate. În acest fel, comunicarea dobândește o importanță majoră Întrucît prin celălalt omul ajunge să Alvin Toffler plasează Începutul acestei revoluții În orizontul temporal al deceniului șase al secolului trecut, 1956 fiind omul În care, pentru prima dată, „gulerele albe” și
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]