7,971 matches
-
al femeii de care buldozeristul tocmai divorțase. Nepotrivire de caracter. 11. Coborî În stația de la cinematograful „Municipal”. Altfel se mișca și altfel respira: firesc, degajat, viril. Privea femeile În ochi și bărbații În creștetul capului. Încerca câțiva pași de step. Alunecă. Se prăbuși În ciuda eforturilor disperate dar și comice de a-și menține echilibrul, oricum precar pe acea porțiune a străzii unde o mână harnică măturase superficial zăpada. Stratul rămas, călcat În picioare de sutele de trecători grăbiți să ajungă acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
străzii unde o mână harnică măturase superficial zăpada. Stratul rămas, călcat În picioare de sutele de trecători grăbiți să ajungă acasă cu cumpărăturile de seară, se transformase În patinoar. Puțin a lipsit să fie strivit de un autobuz plin care aluneca grațios dintr-un trotuar În altul, spre Încântarea câtorva cheflii care Îl scoteau din minți pe șofer cu răsuflarea lor acră, dar mai ales cu câte un pupic lipicios pus după ureche. Rămase câteva clipe lungit În rigolă, adulmecând zăpada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ca Dealul Florilor, ca Ignișul, șuieră Amalia, ca Moldoveanu, Negoiu și Omul, ca Mont Blanc. Amalia gâfâia. Încă puțin și iat-o pe Acoperișul Lumii! Abia mai respira. Cine ajunge aici Îl vede pe Dumnezeu! Marta lăsă revista să-i alunece din poală: În fața ei stătea un domn Înalt și uscat, Îmbrăcat Într-un trenci nisipiu, Încheiat până sub bărbie. Palăria maro și ochelarii rotunzi Îi Întăreau nota de distincție și susțineau convingător ipoteza Înrudirii cu doamna Koblicska. Ea Însăși se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
indiferentă: Canada, cabina 1. Anunțul trezi din toropeală atât pe oficiantă, cât și pe Petru, care socoti că putea profita de Împrejurare pentru a-și face Într-un fel simțită prezența, acum că geamul care despărțea sala poștei de centrală aluneca ușor Într-o parte. Mai Întâi Întoarse Însă capul să vadă și el persoana care vorbea peste ocean. Dintr-un colț puțin luminat al Încăperii se desprinse un bărbat trecut de șaptezeci de ani, scund, cu trăsături regulate, cărunt, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pe deplin conștient de legătura dintre calitatea imaginii și starea farfuriei. Cu cât aceasta e mai curată, cu atât imaginea e mai clară. Privind-o cu atenție observa pe suprafața ei jocul neașteptat al unor pete de umbră și lumină. Alunecau unele pe lângă altele ca dansatorii pe parchetul lucios al Salonului de onoare din casa Lendvay. Nimeni nu valsa mai frumos decât perechea Marta Morar-Koblicska - Zador Levente Szász, doctor-úr. Doctorul dansa minunat, deși era Însurat și tată a doi copii. Amănuntul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pe care o strângea mai mult decât dorea și, Îndepărtat, ecoul inimii sale. Contrasta vădit cu fețele lătărețe care pluteau pe străzile amorțite ale orașului ca niște mine pe apă. Murmură precum În copilărie pe când palma se Îndepărta de Întrerupător, alunecând pe zidul răcoros mirosind a humă: Ioachim... Rămase În ușa deschisă a băii: În vana orbitor de albă un bărbat tânăr Își spăla sexul. Nu se simți câtuși de puțin tentată să pipăie fantoma care Îi zâmbea confuz de sub duș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
graba cu care Iolanda se desprindea de el, apropiindu-se cu voie sau fără voie de celălalt. Faceți cunoștință, zise ea: Flavius-Tiberius Moduna, vânzător de parabolice, Petru Șendrean, asistent universitar. Apoi, obosită parcă, după un drum lung, se lăsă să alunece Într-un fotoliu plușat, Încăpător, comod, În timp ce bărbații Își strângeau mâinile privindu-se În față. Prevenitor, unul din chelneri se Îndreptă spre ei. Comanda fu promptă: trei cafele. Flavius-Tiberius se uita atent În jur, nu pentru a se familiariza cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Viena, Viena. Îngroșa conturul țării sufocând astfel viața ce pulsa Înăuntrul ei. El Însuși se Învârtea În golul propriei sale memorii ca Într-o gaură neagră gata să Îl Înghită pentru totdeauna. Îl cuprinse un soi de amețeală. Creionul Îi alunecă Într-o parte și, printr-o Întâmplare, se opri În orificiul din centrul concav al parabolei. Rămase acolo sleit de puteri. Așa Îl găsi Marta: cu ochii larg deschiși, speriați și orbi. 32. Nu făcea nimic. Lâncezea. Pierdea timpul. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de buzunare ale hainelor sale. Ca să-l scutească de Încă o dovadă a spiritului său deloc practic deschise ea Însăși ușa. Rămase mută de uimire: În fața ei stătea Flavius-Tiberius. 37. Văzând cum chipul i se Întunecă și cum zâmbetul Îi alunecă În grimasă, Flavius-Tiberius dădu un pas. Înapoi, Încă unul și ar fi coborât toata scara de-a berbeleacul. Așteptai pe cineva? Îmi cer scuze că am dat buzna așa... Ea tăcea, privindu-l cu atenție, sperând parcă să zărească ascunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
un fel, jucase Într-un film al unui regizor necunoscut care Încă mai lucra la capodopera sa În cine știe ce studio modest, la fel de modest poate ca laboratorul-foto al lui Grațian. Se mișcau amândoi pe o gheață subțire de cuvinte sub care aluneca leneș șarpele negru al memoriei. Când năpârlea, pielea i se ridica Încet la suprafață și se lipea de cuvinte care se prefăceau pentru cine știa să vadă În locuri și oameni. În minte Îi răsunau cuvintele Sfântului Bernard: „Doar acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
calitatea stofei care mătura podeaua. Copleșit de dimensiunea paltonului, Gheretă promise că se va Întoarce Îndată și după pălărie. Nu e cazul, Gheretă, cu un drum le faci pe toate, zise Brândușă, punându-i pe cap melonul, mărimea 58, care alunecă pe fruntea poștașului până la rădăcina nasului lăsându-l În beznă. Sunt orb ca un cuier, Își zise Gheretă, incapabil să mai facă vreo mișcare. Și poate că ar fi rămas pe loc nemișcat dacă nu i-ar fi venit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
lumea, gagici mișto și șansa de a scuipa pe nenorociții lor de profesori și chiar pe țară la o adică. Nimic nu le Întreținea mai mult dorința de a o lua din loc decât poarta aceea de metal care le aluneca În fiecare dimineață În spate ca o ghilotină perfidă ce tăia În două blocuri nu doar lumea, ci chiar și aerul. La „Vorkuta maia”, prezența la ore era lucrul cel mai important. Celelalte veneau de la sine, căci minele aveau nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
aranja și că tablourile nu vor avea astfel de suferit, acum când făceau parte din colecția Ignat P. Brândușă, cum atât de frumos scrisese gagica lu' dom' profesor, cu vârful limbii Între dinți, ca și cum altfel mâna nu i-ar fi alunecat pe hârtie cu atâta ușurință și cu o moliciune care lui Îi dădea amețeli. Nu degeaba i se zicea Nemțoaica. Rasă pură. Ar fi trebuit să fi fost orb și surd să nu o fi văzut În tribune când trăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și Înregistrat doar de o aparatură sofisticată la Centrul de seismologie a pământului de la București. De obicei fără consecințe. 38. Domnul Brândușă tocmai se pregătea să semneze convenția privind răspunderea părților În vânzarea-cumpărarea tablourilor când, din motive neclare, mâna Îi alunecă ușor spre dreapta, prelungind bastonașul cu codiță al literei ă până la a se confunda cu o asimptotă la axa icșilor. O fi semn bun? Întrebă Îngrijorat domnul Brândușă, pentru prima dată atent la numărul de zerouri din coada sumelor trecute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
discursuri și dări de seamă mobilizatoare și autocritice, la care se adăuga și drumul până acolo, Îl slei de puteri, Îl scufundă Într-o plăcută toropeală. Dacă adormea, era un om mort! Doar spaima Însă nu-l ferea de somn. Alunecă Încet În zăpada caldă, pufoasă, care Înconjura mașina ca o uriașă coadă de vulpe polară. 42. Despărțirea ar fi fost scurtă, fără excese protocolare inutile. Petru socoti totuși că se putea și altfel. Simțea că se afla În fața unor persoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
vezi-ți de treabă! La etatea dumitale nu mai ai cum să fii brutal. Nu? se miră domnul binecrescut. Nu, hombre. Nici măcar n-am căzut din pricina loviturii dumitale, dacă vrei să știi. Scuză-mă, nu vreau să te jignesc. Ai alunecat și ai venit peste mine ca o sanie. Sticla abia dacă m-a atins. Atâta doar că mi-a dat căciula peste ochi și am căzut În gol peste domnul cu ochelari, care nu prea participă la discuția noastră. 5
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
În ninsori... Petru știa povestea: Să nu-mi spui că aici e un eșantion din pulberea nefolosită acum câteva sute de ani... Nu chiar, admise cu modestie Iolanda. Petru se așeză În genunchi, sub afiș și deschise tubul. Din el alunecă Încet, pe mochetă, ca un șarpe captiv În iarbă, un sul gălbui de hârtie Ingres, ușor striat parcă precum un pergament sau o veche diplomă nobiliară. Petru netezi hârtia, atât cât teama de a nu o primejdui prin grabă Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
tot eșafodajul. Mi-a luat tot restul dimineții ca să strâng în urma dezastrului. Acum liniștea de după criză deținea controlul complet asupra mea și mă mișcam prin casă îndreptând, punând la loc și așezând cu viteză redusă, sau cu o privire distrată, alunecând de la o cameră la alta ca o fantomă pe scripeți. Exact după doisprezece s-a auzit un sunet în antreu. M-am îndreptat de spate și-am stat foarte nemișcat și foarte tăcut. Când s-a întâmplata sta tocmai puneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
-ți că ești într-o barcă, pe un lac. E vară, dimineața devreme. Intervalul acela când soarele nu s-a ivit încă de după linia orizontului și lumina e brăzdată de umbre lungi. Razele sunt calde, le simți pe piele în vreme ce aluneci printre ele, dar la umbră aerul e încă rece, semiîntunericul domnind încă în cotloanele de pe margine. O briză joasă, stăruitoare, vine și se duce, iscând vălurele pe apă și legănându-vă ușor, pe tine și barca ta, în vreme ce plutiți prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și cum îi plăcea, pentru că, sincer, la urma urmei, mă simțeam prea obosit după nesfârșitele ore în care mă străduisem din răsputeri să țin laolaltă părțile componente care făceau din mine o ființă umană. Voiam să mă depun și să alunec precum nămolul, să mă-nfășor în jurul trunchiurilor de copaci, un nimic rătăcit de aluviuni negânditoare și cote ridicate. Trecură secunde întregi. Mi-am umplut plămânii cu aer și apoi l-am lăsat să iasă - încet, umed și aburit. Am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Și eram obosit. Nevoind să-mi asum nici un risc, am început să aranjez dictafoanele. Micuțele aparate zumzăiau în legea lor în colțurile camerei, la periferia gândurilor mele. Dându-mi jos hainele ude, am lăsat esența lui Mark Richardson să-mi alunece de pe față și din trup printr-o serie de respirații adânci, purificatoare. Le-am permis mișcărilor să devină din nou libere și apoi, încet, să se schimbe, mâinile, brațele și umerii mei regăsindu-și vechile poziții și întinzându-se. Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
șoc electric spre țeastă - ce se întâmpla de fapt. Am scos telefonul mobil din buzunarul pelerinei și am mijit ochii la ecranul verde, luminat: <<Apel>> Răspunzi? 12 Fragmentul becului (Partea a doua) Clio își lăsă arătătorul și degetul mare să alunece în jurul piciorului paharului ei cu bere Amstel. — Întrebarea e, zise ea, de ce să nu vrei un hamac? — Păi... — O... Dumnezeule... mare! sări ea cu replica ei favorită din Totul despre sex. Ești așa de demodat, Eric. Ai stat vreodată într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
zumzet grav, înregistrarea auzindu-se ca o pălăvrăgeală indistinctă. Bucla conceptuală non-divergentă. Luxofagul înotase în curgerea ei și fusese luat de ape. Mi-am înfipt călcâiele bocancilor în dalele netede de gresie și am făcut un salt înainte pe podea, alunecând pe spate până ce-am ajuns în afara cercului de lumină și a perimetrului trasat de dictafoane. M-am ridicat în capul oaselor, strângându-mi cotul rănit la piept. Luxofagul zăpăcit se rostogoli înăuntrul buclei, o dată, de două ori, ca apa scurgându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
că a căzut în genunchi, dar nu era așa - piciorul lui stâng fusese tras prin podeaua din dale albe și negre până la coapsă. Pardoseala rămăsese solidă și reală sub restul corpului său - mâinile și coatele împingându-se în ea și alunecând și laba piciorului drept întins lovind și scârțâind pe email - dar piciorul stâng intrase în gresie și-n ciment, ca și când pardoseala ar fi fost complet imaterială. Trupul lui care se zvârcolea neîncetat execută o singură smucitură puternică în jos. Rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
o jumătate de secundă, m-am lăsat ușor pe vine și-am cules laptopul de pe pardoseala alb cu negru. Acumulând viteză, l-am ridicat cu o mișcare puternică din antebraț și l-am strâns la piept, după care... piciorul îmi alunecă pe ceva de pe podea. M-am prăvălit înainte fără control, cu mâinile întinse în față iar laptopul a alunecat pe dalele de gresie ca o piatră bine șlefuită. Cu mâinile și picioarele așchiate și aproape sufocat, m-am întors să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]