2,758 matches
-
să pășească triumfător înainte, îl ajuta să-și trăiască visul. Într-o zi a primit o vizită în biroul său de la universitate: un necunoscut extrem de politicos. Acesta l-a luat pe departe: îi vorbea de una, de alta, aproape îl amețea. Vlad nu pricepea ce vrea de fapt. Într-un târziu, necunoscutul (a cărui înfățișare și a cărui ținută erau atât de cenușii încât, mai apoi, Vlad nu reușea să-și amintească nici un detaliu fizionomic, nimic care l-ar fi ajutat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cu apă a orășelului, la vreo hidrocentrală, important e că aveau unde să se scalde și că le pica și câte-un pește fără cine știe ce chinuială. După ce a tras ultima înghițitură din sticla cu băutură care le ardea stomacul, Pușcărie, amețit de alcoolul prost, toropit de căldură, s-a întins pe spate și, înainte de a ațipi, i s-a năzărit să-l întrebe pe Gămălie: -Bă, Gămălie, de ce-ți zice ție Gămălie? Ăsta n-a catadicsit să răspundă, ci a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
amintesc de o veche oroare, când, copil fiind, am asistat la cel dintâi masacru al evreilor, la Dorohoi. Ciudată repetare a scenelor, de parcă s-ar relua același spectacol... S-a dat liber la ucis; uciderea are aceeași față; este fața amețită de dorul uciderii. Aceleași fețe ca atunci când căutau cu zel câte un nenorocit de pui de evreu, câte o mamă jidancă, înhățându-i de mâini, veseli de a-i fi prins, de a-i putea omorî. * Cum se întoarce asasinul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
am simțit toamna, cum am spus, "altfel", ca pe o haină nouă care îmi cade pe măsură. Mă simt alt fel de om decât în celelalte anotimpuri. Nu știu de unde se trage această stare de toamnă care mă schimbă, mă amețește ca o licoare, ca un vin de Malaga, pe care îl administrau doctorii, pe vremea copilăriei mele, cu lingurița (numai o linguriță, atât!), o licoare scumpă, care îți aprindea plăcut esofagul, plasându-te într-o bucurie fără nici un motiv, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
și rătăceam până târziu, până se făcea noaptea. Alteori luam drumul mahalalelor: atunci a început dragostea mea pentru grădinile ascunse după garduri vechi. Am descoperit străzi cu nume ciudate: "Semnului", "Fericirii", "Disperarea de jos" (!!), "Stradela Cublondine" (exact așa!!!) și ne amețeau poveștile pe care le inventam. Târziu am aflat că stradela "Cublondine" era o eroare (foarte ispititoare, dar o eroare de transcriere), de fapt era "strada Amandinei". Când ne întorceam din "aventură", neapărat urcam un deal, la o casă veche unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
detaliu va ieși la iveală. Marriott se lupta cu dorința de a fugi. - Aici? - spuse el cu sfială. Ședeau pe taburetele de la bar. - Hai să mergem până la separeul din capăt - spuse Blandar. O clipă mai târziu Marriott spuse cu greu, amețit de somn: - Da, poți să mă hipnotizezi. - Dormi! - spuse Blandar și pocni din degete. Ochii lui Marriott se închiseră bine de tot și așteptă. În sfârșit, încurcat, deschise ochii. - Nu pare să fi mers - începu el. S-a oprit uimit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85115_a_85902]
-
alt proiect, cu Peter Stein, lăsându-mă să am de unul singur șocul de a vedea scena năpădită de mesele uriașe și greu de manevrat. Actorii greci, destul de simpatici la Început, s-au Închis din ce În ce mai mult În șabloane, iar eu, amețit de caniculă, mi-am pierdut orice inspirație și forță de a-i mobiliza. Nu mai aveam Încredere nici În mine, nici În proiect. După câteva săptămâni, mi-am dat seama că e inutil să mă zbat așa, că trebuie să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
descumpăniți, chiar panicați, de faptul că nu găseam sala în care urma să asistăm la primul curs din cariera noastră de studenți filologi, cursul de literatură univer sală (sau de „literatură de peste hotare“, cum i se mai spunea în epocă). Amețiserăm urcând și coborând etajele incintei din Edgar Quinet, întrebând în dreapta și în stânga, până când s-a găsit cineva să ne spună că nu în localul facultății se ținea acel curs, ci la B.C.U. La B.C.U., ce-o mai fi
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
bine remunerate de statul democrat-popular, dispus să răsplătească scrisul care-i convenea ideologic. Cine scria în spiritul zilei se umplea de parale și erau destui tineri mânuitori de condei care se încadraseră, la început de carieră, în spiritul zilei, ușor amețiți de succesele publicării rapide și de faptul că se treziseră, în urma ei, cu buzunarele pline. Drept care o țineau într-o săr bătoare prin cârciumile Bucureștiului acelor ani, prin localurile de noapte, atâtea câte erau în epocă. Nu stau acum să
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
un loc mai răcoros. și astfel, timp de trei zile, am înșelat vigilența întregului personal și la capătul lor am obținut mult dorita externare. Era o zi frumoasă, însorită și Vally venise de dimineață să mă conducă acasă. Eu eram amețit, dar totodată fericit de cacialmaua pe care reușisem s-o duc la bun sfârșit. Am plecat cu tramvaiul și am făcut nesfârșite planuri de va canță împreună. Dat fiind că prietenul meu venea de unde venea, iar eu ieșeam de unde ieșeam
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
fi, nu știu. Freudianismul injuriei românești, adevărat sau nu, e o temă pe care se pot scrie disertații. Mai ales cu preaplinul de material bibliografic pe care ni-l ține la dispoziție România de azi. Îmi pare rău că vă amețesc, că vă port dintr-o perioadă în alta, că fac tot felul de piruete și volute. Și, odată prezentate scuzele, mai fac un viraj chiar acum. A.R. Nu-i nimic, n-o să mă determinați să fac și eu plonjoane
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
din lume, în afară de Luvru și de Prado, le-am văzut în America. Până și cea mai bogată și mai reprezentativă colecție Brâncuși tot la Muzeul de Artă Contemporană din New York am văzut-o. Cele mai impresionante librării, librăriiorașe, în care amețești, cele mai impunătoare biblioteci, printre care am vizitat și Biblioteca Congresului, cele mai năucitoare spectacole la Metropolitan, galaxii întregi de teatre, pe Broadway și în afară de Broadway, și așa mai departe. Dar tot America oferă și cel mai buimăcitor paradox: cea
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
de colo-colo. Ora din program fixată pentru plecarea coloanei către aeroport trecuse de mult, dar nimic nu se mișca. La întrebarea mea "nu plecăm", mi se răspundea stereotip: "Mai plimbați-i!". I-am tot plimbat prin curtea vilei până am amețit și nimic: "Mai plimbați-i!". La un moment dat apare un adjunct de ministru de la externe, care, mirat, întreabă: "Cum, încă n-ați plecat? De ce se întârzie?". I-au răspuns "doi ochi albaștri": "Tovarășul cu tovarășa pleacă la ora asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
dinți, cămăși, papuci... La aeroport, întrebat dacă aia era valiza lui, olandezul răspunse placid: Dacă voi spuneți că e a mea, posibil să fie!". Plecăm cu valiza și un funcționar de la vamă îmi șoptește: "E drogat, domnule!". Era drogat și amețit în ultimul hal, oaspetele nostru! A doua zi la dejun, la "Athénée Palace", la auzul recomandării chelnerului de a servi un "borș rusesc", oaspetele meu mai că n-a căzut sub masă. Mi-a explicat că a fost prizonier la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
colegii de la internat, între care N. Sorea, Gh. Baitan, D. Valceanu, care avea o întâlnire cu Varuca și nu putea merge drept. Asta a fost dovadă că a fost cam mult pentru antrenamentul nostru de atunci și ne-am cam amețit, dar după un somn bun și castraveții de la cantină internatului, totul s-a limpezit. A venit apoi ceasul decisiv, al asaltului cu viața. Ne-am despărțit și ne-am împrăștiat. Fiecare a luat-o pe drumul său. Eu m-am
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93314]
-
pânză de sac întinsă între copaci! Mă temeam. Plecam în fiecare dimineață pe străzi, cu încredere că voi găsi de muncă. Citeam toate afișele de pe stâlpi, toate anunțurile... Deduceam cam ce se spune, pentru că nu știam decât lavoro. Pe la 15 amețeam. Deja din țară nu mai mâncam decât o dată la două zile. Refuzam să mănânc. Voiam să mă topesc pe picioare. Uitam cum se mestecă hrana. Acum, în Roma, socoteam dacă pot cumpăra câteva felii de pâine cu 50 de cenți
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
cu ideea aia gorbaciovistă, dacă nu cumva, la origini, menșevică, de a menține partidul unic, dar cu dreptul de funcționare a unor grupuri de dezbateri. Mai târziu, nu doar a admis, ci chiar a încurajat existența unei opoziții. A mai amețit-o un pic, dar nu după multă vreme, după nășirea Frontului Salvării Naționale, a părĂ‑ sit sau a fost obligat să iasă din Front. Mi-amintesc ce caraghios era Tovarășul Take - nome de guerre, de ilegalist comunist -, când intra în
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
ale copilăriei noastre puse acu pe foc de moftangiii de bucureșteni, mai snobi și à la page ca nimeni alții pe lume. Iar „dadaismul“ și „suprarealismul“, care au Întors pe dos cafenelele literare din Occident, cu lumea lor amestecată și amețită de prosperitatea pasageră de dinainte și de după războiul cel mare, Își au rădăcinile - cine și-ar Închipui? - pe malurile buruienoase ale Dâmboviței duhnind de scursoarea canalelor colectoare revărsate chiar În mijlocul orașului, inven tatorul formulei internaționale „dada“ fiind un tânăr și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
a tinereților noastre pline de veghe pasionată. Îl luasem Într-o zi cu mine, pe vremea lava lierei vagabonde, În căruța cojanului de pe Ialomița care mă ducea, pentru o cinzeacă de țuică, cu Ioachim Botez, să visăm pe malurile Căldărușanilor. Amețit de căldură și de zdruncin, rătăcisem frumusețea de carte printre cocenii și paiele scitu lui, mult pomenit de Herodot - soartă nevisată vreodată de tragicul poet al spleenului și exemplu tipic al barbariei noastre prezumțioase. Parnasienii editați de Lemerre ornau câteva
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
fără man șete la cămașă debarcau fără nici un gologan În pungă, dar plini de iluzii, [plecați] din provincia lor urgisită fiindcă bieții părinți nu-i Înțelegeau, iar afurisita de școală n-o mai terminau; orbiți de prestigiul Îndepărtat al Capitalei, amețiți de debutul lor Îndoielnic prin vreo foaie literară, Înghițită până la urmă de apele tulburi ale gazetăriei, de-a valma cu reporterii de fapte diverse și cu corectorii de noapte. Încredințat, prin urmare, de inexistența lui Adrian Maniu, am dat totuși
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
sau niciunde. Dacă ar fi știut prin câte va trece... Dacă ar fi avut puterea să renunțe atunci când o rugase familia ei, ar fi fost cu totul altceva! Dar atunci ea gusta tot mai lacomă din otrava dulceagă a visării. Amețită de vârtejul iubirii, dănțuia pe nisipuri mișcătoare. Acum locul acela durea. Când totul va fi sfărmat și ultimele lanțuri conjugale vor fi căzute, se va urca din nou în ultimul tren al speranței și va merge iarăși spre un nou
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
parte de suferințe. - Am simțit întotdeauna că cineva de acolo de sus e cu mine și îmi împlinește dorințele. Chiar și primăvara târzie înflorește pentru mine. Se uită în ochii lui și îl găsi destul de sincer dar și deosebit de subtil, amețind-o ca într-o vârtelniță. Era omul căruia nu îi puteai ascunde nimic. Îți putea urmări fiecare gând, numai după mimica feței în timp ce Alin afișa o discretă stare de totală liniște. Privirea lui îi rămase în suflet, ca într-un
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pentru tine. De atunci și până acum au ruginit multe păduri și au înflorit multe livezi dar când îmi amintesc de tine, toate se conjugă la timpul ... trecut ! Se uită în ochii lui și îl găsi tot atât de șiret ca întotdeauna amețind-o tacticos ca o vârtelniță. - Mi-ar plăce să-ți aud noutățile din viața ta. Acum lăsăm la o parte, ce a fost între noi între noi a fost. Așa e viața. Așa a trebuit să fie și gata. - Nu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și cădea iarăși În amorțeala dureroasă care Îl cuprinsese. Ar fi vrut să doarmă, să uite totul. Dar un sfredel infernal i se răsucea fără Încetare În minte, dându-i o luciditate stranie. Imaginile de groază dansau drăcește În fața lui, amețindu-l cu hora lor neobosită. Nu mai știa câte zile tre cuseră În felul acesta. Apoi, brusc, se prăbuși Într un somn binefăcător. Când se trezi, știu dintr-odată ce avea de făcut. Se va duce la Konstanz, tocmai În celălalt
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cu o repeziciune uluitoare, toți locuitorii castelului fură trecuți În revistă, cu calitățile și defecte lor. Copila află Într-o jumătate de oră mai mult decât aflase În toți anii liniștiți petrecuți la Appenweier. Apoi, după ce fluviul de cuvinte o ameți Îndeajuns, doica se retrase, lăsând-o În tovărășia Berthei, camerista ei, care o Însoțise la porunca doamnei Rishawa și care urma să-i fie pe mai departe slujitoare devotată. * * * Clădit de părintele celor doi principi, castelul fortăreață de pe Schlossberg, care
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]