1,366 matches
-
convingă că nu putea să se apere, și ridică acul spre cer, arătându-l ajutoarelor sale, care se strânseră în jurul lui. Se făcu o liniște impresionantă și s-ar fi zis că și păsările din pădure, maimuțele, chiar și vântul amuțiseră. Bătrânul începu atunci să coasă gura cu acul, pe când cei patru războinici intonau la unison un cântec monoton. Ce spun acum? „El coase gura mortului...“ „Niciodată nu va mai vorbi acest mort...“ Încheiată macabra sarcină, Xudura reluă lucrarea cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
răbufniri neașteptate, cu revolte înăbușite, cu eforturi spre a atinge Cerul. Este Cezar, așa cum l-am înțeles cînd l-am avut companion la îndelungi taifasuri, cînd ni se părea că sîntem o bună bucată din veșnicie. Vocea se stinge, cîntecul amuțește, lava este iar rece și eu mă duc să înfrunt noaptea adîncă, pentru a muri puțin. Am adormit și o nouă existență (ireală?) îmi este oferită de părți misterioase ale minții. Din clar-obscur, din contururi imprecise apare Cezar. Este trist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
adună la un calorifer și comentează noua lor viață de profesori. Atunci intervine și Corneluș. Costel, nu știu cum am putut să fac tîmpenia aceea, aduce vorba. Care tîmpenie? Cea din armată. Cum de am putut să fac așa o măgărie?! Colegii amuțesc. Așteaptă reacția lui Costel. Acesta devine trist și fața sa exprimă o infinită durere. Vezi, Corneluș, eu am așezat acel episod pe un raft și l-am destinat uitării. Chiar am reușit. Ai cuvîntul meu că acum cînd ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
unei iubite. După 30 de ore a început bătaia. O bătaie pe care Norocel n-o bănuia. Înjunghieri, măciuci în cap, femei dezlănțuite în teatrul de operațiuni, copii țipînd sau participînd, chiar meseriaș, la măcel. Pe tribuna improvizată orchestra a amuțit, doar toba bătea un ritm diabolic. Un participant la bătaie a primit un picior de scaun în cap. Pentru scurt timp a căzut, dar s-a ridicat repede privind buimac bătălia. Furios, pe măsură ce se dumirea, apucă scripca lui Norocel și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Profesorii vorbesc despre teză, despre probleme ale universităților, despre cercetare și multe altele. Marcel nu poate susține o conversație tematică, dar prinde din zbor "problemele universităților". Ministrul ăsta este un bou, un dobitoc. Cei prezenți la masă rămîn contrariați și amuțesc. Vă spun eu, că sînt un om politic care cunoaște și conținutul mațelor lor. Lasă, dragule, aici nu facem politică, ci punctăm doar anumite dificultăți. Adică eu sînt prostu' care nu știe despre ce-i vorba?! Nu, Doamne ferește. Află că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
poate antrenor. Sau poate mă antrenez și bat tot ce-mi stă în cale. Premiile sînt colosale. Știi cît încasează un campion mondial? Campion mondial?! Eu zic să te trezești, omule... De ce nu? Dacă mă ajuți, dacă mă înțelegi... Dana amuțește. Prin căpșorul ei trec gînduri ca umbrele norilor pe șesuri. Caută calități și defecte ale omului de lîngă ea. Mă înădușă cu greutatea lui imensă și nici măcar... Rodion se scufundă și el în tăcere și trece în revistă momentele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Nu aveam ce să-mi reproșez: „Mă apropii de cei neajutorați pentru că doar ei au nevoie de mine“. Procedam absolut moral. Și totuși gîndirea mea comună dezvăluia o ipocrizie perfectă. Noaptea după douăsprezece e atîta liniște În casă Încît Îți amuțesc gîndurile de cîte blestemății porți În tine. Poți să spui cîte crime perfecte ai imaginat, nu o dată, seriale Întregi, pînă În cele mai mici amănunte și victima era imperturbabil aceeași, foarte blondă, foarte Îngrijită, foarte distinsă. Avea un paltonaș de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și de gulii. „Tare ghinionistă mai sînt, de cîte ori trec pe aici, Îmi spuneți că ceapa s-a terminat.“ — Eh, cucoană, dacă dumneata lenevești În pat și te boiești pînă la zece În fața oglinzii, cum vrei să găsești ceapă? Amuțesc. Omul Își vede mai departe de treaba lui, stivuiește lăzile goale În hăulitul cîntecelor oltenești care țîșnesc dintr-un tranzistor ascuns după borcanele de roșii În bulion. Pe grămada de morcovi se Întinde somnoros un motan tărcat. Ăstuia nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
zidite de Maria Thereza și-n față piața, unde În asfințit Își desfăceau zlătarii șatra; căruțe cu iz de catran și gaz ca pletele fetelor, Împletite cu zdrențe roșii și bănuți de aramă, cîntecul deochiat al băiatului care cositorea cazane amuțind la apariția domnișoarei cu umbreluță roz, pentru că și țiganul are obraz, o finețe veche În degetele subțiri, În coapsele prelungi „Bate-mă boierule, bate-mă că nu-ți semăn!“. Seara pe străzile Întunecate care se deschideau din piețe adormite ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
din care nu se disting cuvintele doar un zumzet uniform de insecte neliniștite, nerăbdătoare. O secretară Înaltă, frumoasă, coborîtă parcă din tablourile lui Grigorescu, apare din trei În trei minute În ușă, ca la doctor, și strigă un nume. Șirul amuțește și din el se desprinde o siluetă, o față fără expresie, ruptă pentru o clipă din context, intră grăbită În Încăperea aceea unde astăzi se rostesc niște sentințe. Îmi vine și mie rîndul. În biroul cu jaluzelele pe jumătate trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
la gură a căzut lată, ce mai, zdruncită acolo pă ciment, da lor nici că le păsa, zicea că ce să-și piarză ei rîndul — Nu mai e decît o navetă! Rumoarea s-a oprit ca prin farmec. Vocile au amuțit. Tocmai acum cînd mergea atît de bine. Fața galbenă se uită În spate, Își mișcă buzele parcă ar număra. Coada se Întinde pînă dincolo de bufetul Alba. Se strecoară Încet din rînd și o pornește cu pași clătinați spre betonieră. Șirul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Un agent de poliție, răsărit lîngă el, Îi spuse cu o voce de femeie: „Ai face mai bine să te alături micului nostru grup“, și-l Împinse fără milă Într-un closet, pe lespezile căruia zăcea un șobolan mort. Orchestra amuțise, luminile se stinseseră, iar Rowe nu-și mai putea aminti pentru ce anume venise În acest ungher Întunecos și murdar, unde pînă și pămîntul pe care călca gemea sub pașii lui, parcă Înadins ca să-l Înduioșeze. „Lasă-mă, te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
duci la oculist! Vocile trădau o ostilitate atît de profundă, Încît ai fi zis că posesorii lor vor ajunge curînd să se ia la bătaie. Dar cei doi nu ajungeau niciodată pînă acolo. Poate de frica „Pavilionului special“. Deodată, vocile amuțiră, ca un cîntec urît. Iar către seară, Still și Fishguard aveau să se Întîlnească din nou, În salon, ca să joace șah... Uneori, Digby se Întreba dacă nu cumva „Pavilionul special“ era rodul unei imaginații bolnave. Firește, clădirea exista aievea, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de ață, spuse domnul Prentice cuprinzîndu-și În palme genunchii osoși. Un film mai mic decît cele pentru aparatele „Leica“. Ați citit, desigur, despre interpelările din parlament În legătură cu niște documente care au dispărut timp de-o oră. După aceea, presa a amuțit: nu folosește la nimic să zdruncini Încrederea publică Într-un Înalt demnitar, iar noi nu cîștigăm nimic cînd publicul și presa se amestecă Într-o anchetă pe care nu pot decît s-o Încurce. Vă vorbesc despre toate astea pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Pe-aici, vă rog! le tot spunea polițistul, luminîndu-le drumul cu lanterna, deși nu există decît un singur drum. CÎt de ciudat i se părea lui Rowe să se Întoarcă În felul acesta! Uriașa clădire era tăcută; pînă și fîntîna amuțise - pesemne că cineva Închisese robinetul ce-i regla debitul. Numai două camere erau luminate. Așadar, acesta era locul unde trăise fericit vreme de atîtea luni, Într-o pace neobișnuită! Printr-o operație bizară, efectuată de o bombă, locul acesta fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
din nou rochia în partea de sus și o mușcă pe Sophie de sfârcul drept, care e mic și rozaliu, ca al unui copil. Se aude un țipăt scurt care seamănă cu numeroasele chemări ale păsărilor de pe aici. Însă țipătul amuțește imediat. Aoleu, așa sunase țipătul. Ce prostie. Cred că trebuie să te răcoresc un pic. Îți aduc imediat înghețata, ți‑o aduc imediat. Gazonul parcă se ridică înspre Rainer, are senzația asta din cauza greței, greața îi vine de la propria agresiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
viața afectată de război și au agonisit câte ceva cu teamă și sacrificii. Oare mai funcționează sau a ruginit? E imposibil să fi ruginit, fiindcă părinții n‑au timp de odihnă, trebuie să‑și reclădească patria. Așa că dorințele egoiste trebuie să amuțească și numai dorința de a avea un aspirator sau un frigider nou sau o nouă combină muzicală are voie să scoată capul, pentru a pune în mișcare schimbul de mărfuri și schimbarea. Schimbul de mărfuri se pune în mișcare oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
întotdeauna de una singură asemenea pericole. Pietrișul de pe mal scrâșnește chinuit. Peisajul primăvăratic se pune urlând de‑a curmezișul și semnalizează cu indicatorul. Stop! Nu înainta, că‑i periculos. Milioane de creaturi minuscule sunt călcate cu mașina, avertismentele lor șoptite amuțesc. Undeva latră un câine de curte, care n‑are libertate, dar nici nu știe ce‑i aia, fiindcă a fost dintotdeauna în lanț. Nu aspiră spre necunoscut. O țărancă cu hrană pentru păsări în șorț cască gura. Iarba începe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
va întâmpla, după cum spune un cântec vienez, abia mai târziu și în altă parte, mai exact chiar pe malul Dunării, la vremea când dă vița‑de‑vie în floare. Atunci vor răsuna mii de viori cristaline, mai spune cântecul și amuțește rușinat de propria prostie. Cei trei intră în sfârșit în vie, călcând pe faimoasa argilă cu loess care‑i priește în mod deosebit viței de vie. Turlele bisericilor din satele de podgoreni încă nu și‑au intrat în activitate, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
se ascunde În spatele acestei organizații intitulată Celebrul animal, Însă vă asigur că autorii acestor amenințări vor fi identificați și pedepsiți. Nici noi nu știam cât adevăr se ascunde În spatele afirmațiilor lui, cert e Însă că, cel puțin o vreme, am amuțit destul de speriați. Noi doriserăm să le vorbim despre deșertăciunea ambițiilor lor lumești, se trezise Însă unul fără pic de imaginație care să ne acuze de terorism. O săptămână am tăcut mâlc, până la urmă, răzvrătiți de Andreea și Vasile, am continuat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
prietenul nostru, de ce nu vreți să rămânem Înăuntru? Inspectorul a clătinat din cap, ne-a privit câteva clipe pe toți, a ridicat din sprâncene, apoi a ieșit pe terasă. Până să-l urmeze Leac Își aprinsese deja o țigară. Noi amuțiserăm, Încercam să privim prin geamul care se aburise, să auzim ce vorbesc. N-a durat mult, câteva minute, apoi Leac s-a Întors singur În casă, Încruntat, și ne-a spus: - Plec cu ei. Apoi a urcat În camera lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
cum spuneam, o fi și altceva. Pe noi ne atrage prezentul personajului. Un fel de puștan înțelept, fără vârstă. — Hm, da, îl cunosc de mult. Din ilegalitate, se grăbește, dintr-odată, oarba să intervină. Am rămas tot timpul prieteni. Solistul amuțește. — Iată, deci, reia glasul repezit al animatorului, suntem aici, atâția, cu justificări felurite. Politica și arta, când rămân un protest, nu pot fi decât apropiate. — Și iubirea, probabil... îl întrerupe, de data asta, interlocutoarea. Zâmbetul sarcastic pe care l-a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
În preocupările artistice, da, s-ar fi gândit, eventual, la asemenea legătură. Nicidecum, însă, la sănătatea fragilă. Nu știa nimic despre sănătatea lui fragilă, nu vedea relația. Deși, rememorându-și-l, toate păreau posibile, deveneau, cumva, verosimile. ...Nu mai vorbea ? Amuțise, în tot acest timp, picotea, ca și dânsa, obosise și el ? Nu îl mai auzise de mult, nici nu îi percepea, în vreun alt fel, prezența. Așteptase, în fiecare clipă, chiar dacă încercase să-și tot abată gândurile, pândise, să-l
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
suflând în pâlnie. Nu se aștepta, probabil, la asemenea verificare sau împotrivire sau pedeapsă. O tânguire și o mincinoasă rugăminte, mai curând, la ambele capete ale firului. Poate receptorul nici nu fusese așezat pe furcă ? Nu se auzise nimic, glasul amuțise, de mult. Poate își ascultau doar respirațiile ? Parcă sunase, totuși, ceva. Stridența se pierduse tot așa brusc cum apăruse, pereții sau întunericul înghi țiseră orice sunet. Încet, probabil, cu aceeași înceti neală, mișcase el brațul, să coboare receptorul. Se rotise
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu brazi, copilăria, o farsă uitată, pustiul din care nu rămăsese decât spaima. Aproximațiile unei memorii indulgente, trucând imaginile. Câmpul alb al patului... Fiul aplecat asupra muribundei, s-o revadă. Trăsăturile s-au stins sub asaltul bolii și glasul a amuțit. Mișcări lente, răni cicatrizate, solzi reci, urmele vârstelor de-o clipă, pe care nu le urâm destul. Camera scundă, ca o cutie : pacea unei după-amiezi de vineri, în care moartea torcea, răbdătoare, iar cel rămas viu se naște, târziu, prin
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]