2,942 matches
-
nu se cunosc între ele, în condițiile în care formația de compromis este imposibilă. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Fie că are loc în interiorul eului sau se produce în raport cu obiectul, mecanismul clivajului răspunde unei nevoi a subiectului de a-și domina angoasa prin două reacții simultane și opuse, una căutând satisfacerea, cealaltă ținând cont de realitatea frustrantă. Acest procedeu care servește ca soluție în caz de ambivalență conflictuală este în general reversibil și temporar, apărând în mod normal încă de la începuturile vieții
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de psihanaliză (1940/1967). În textul intitulat „Clivajul eului în procesul de apărare” (1938/1987), Freud subliniază producerea clivajului sub influența unui traumatism psihic, atunci când eul copilului este amenințat de o revendicare pulsională prea puternică, îndeosebi la apogeul atins de angoasele de castrare. Cele două reacții contradictorii care sunt, pe de o parte, realizarea dorinței de masturbare și, pe de altă parte, recunoașterea unei amenințări „se mențin ca nucleu al unui clivaj al eului”. Freud subliniază eficacitatea acestei apărări, deși „succesul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1946/1980) va descrie, în prelungirea cercetărilor freudiene despre a doua teorie a pulsiunilor, o altă modalitate de clivaj, aflată la originea relației subiect - obiect și numită de autoare clivaj al obiectului. Este cel mai primitiv mecanism de apărare împotriva angoasei, destinat să aducă eul la o mai mare coerență și să stabilizeze turbulențele relaționale care îl agită. După M. Klein, dat fiind faptul că relațiile obiectuale există de la început, primul obiect, sânul mamei, ar cunoaște pentru copil un clivaj în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
clivaj excesiv sau rigid poate fi reperat în prezent în ansamblul psihopatologiei, fie că este vorba despre perversiune, nevroză sau psihoză. Clivajul reprezintă mobilizarea defensivă prin excelență în cazul funcționării perverse și protejează subiectul, într-un mod relativ eficient, în fața angoasei de castrare. K. Abraham (1912/1973) descrie în această privință o remarcabilă observație a unui fetișist al piciorului ale cărei conduite perverse trebuie puse pe seama unei angoase de castrare și a unei fixații incestuoase față de mamă. Apărarea prin clivaj se
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în cazul funcționării perverse și protejează subiectul, într-un mod relativ eficient, în fața angoasei de castrare. K. Abraham (1912/1973) descrie în această privință o remarcabilă observație a unui fetișist al piciorului ale cărei conduite perverse trebuie puse pe seama unei angoase de castrare și a unei fixații incestuoase față de mamă. Apărarea prin clivaj se regăsește și în domeniul nevrozelor, mai ales în nevroza obsesională, ca urmare a înrudirii acestui mecanism în special cu izolarea. Sandler (1985/1989) relatează cazul unei paciente
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Klein, clivajul cel atât de strâns legat de refuz, proiecție și identificare proiectivă figurează în centrul poziției infantile schizoparanoide, deci și al patologiei psihotice ulterioare, cu efectele sale dezintegratoare, devastatoare asupra unui eu slab, puțin organizat, fără însă a anula angoasa, cum se întâmplă în cazul perversiunilor. Un clivaj excesiv al eului și al obiectelor interne ar putea conduce la sentimentul că eul se desface în bucăți. Angoasele de fragmentare, de dezintegrare, de depersonalizare sau de disociere sunt legate de acest
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sale dezintegratoare, devastatoare asupra unui eu slab, puțin organizat, fără însă a anula angoasa, cum se întâmplă în cazul perversiunilor. Un clivaj excesiv al eului și al obiectelor interne ar putea conduce la sentimentul că eul se desface în bucăți. Angoasele de fragmentare, de dezintegrare, de depersonalizare sau de disociere sunt legate de acest sentiment. Rosenfeld (1950/1976) notează că o stare confuzională se instaurează atunci când subiectul își pierde capacitatea de a diferenția obiectele „bune” de cele „rele” și, în special
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
total închisă în ea însăși”. Numeroși pacienți copii sau adulți, incapabili să suporte suferința produsă de culpabilitatea în legătură cu ambivalența care-i domină, pot astfel regresa în mod tranzitoriu sau ireversibil către moduri de clivaj mai primitive, având ca variante extreme angoasele de persecuție, de confuzie sau dezintegrare. Astfel de pacienți ne dau sentimentul că clivajul le permite să se replieze în ultimele „redute” ale unei „supraviețuiri psihice” a minima. Contrainvestiretc "Contrainvestire" Definițietc "Definiție" Energie psihică a eului care se opune tendinței
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
printr-o contrapresiune continuă. Menținerea refulării presupune așadar un consum constant de forță”, aceasta fiind sarcina încredințată contrainvestirii. Freud (1915b/1968) susține în principal interacțiunea permanentă refulare -contrainvestire prin figuri clinice aparținând celor trei nevroze numite „de transfer”: isterie de angoasă sau fobie, isterie de conversie și nevroză obsesională. În textul său metapsihologic „Inconștientul” (1915c/1968), Freud afirmă că această contrainvestire se produce în preconștient, instanță intermediară ce protejează aparatul psihic de presiunea exercitată de reprezentările inconștiente. El mai spune că
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mai spune că mecanismul contrainvestirii are loc în perioada de constituire a inconștientului, fiind „singurul mecanism al refulării originare”. În modificările pe care le aduce în 1926 teoriilor sale, Freud va reveni la noțiunea de contrainvestire în Inhibiție, simptom și angoasă (1926/1968), unde vorbește despre rezistența la cură. Rezistența este o contrainvestire; ea ia forma rezistenței de refulare, rezistenței de transfer și a beneficiului bolii, fapt care demonstrează în ce măsură se agață eul de toate contrainvestirile posibile. Exemplutc "Exemplu" Vom prelua
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
-și calma durerile de burtă. El asociază cuvântul și cu pântecele mamei sale (poate din cauza „activității sexuale a tatălui”...). „De data asta, subliniază Frismand (1988), termenul francez pêche putuse fi evocat întrucât era izolat de lanțul asociativ «periculos», dătător de angoasă. Numele polonez aducea material nou și conținea esența conflictului sexual condensat (cu ajutorul omofoniei). Bjoza = bouleau șmesteacănț = boulot șmuncă, slujbă, activitateț. Cuvântul bjozvigna - pe care subiectul nu și-l poate aminti fără dicționar - condensa deci o întreagă problematică a dorinței: contrainvestirea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sistem de protecție lipsește. În schimb, în patologiile nevrotice, această apărare se arată a fi foarte activă și antagonică față de puternica refulare ce le caracterizează. Obiectul fobic uzează de contrainvestire. După Freud (1900/1967), „fobia este ca o fortăreață-frontieră pentru angoasă (...). Cu cât contrainvestirile sensibile și vigilente se situează mai departe de substitutul temut, cu atât mai mare este precizia cu care poate funcționa mecanismul ce trebuie să izoleze reprezentarea substitutivă și să țină noile excitații departe de aceasta”. Fixarea angoasei
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
angoasă (...). Cu cât contrainvestirile sensibile și vigilente se situează mai departe de substitutul temut, cu atât mai mare este precizia cu care poate funcționa mecanismul ce trebuie să izoleze reprezentarea substitutivă și să țină noile excitații departe de aceasta”. Fixarea angoasei asupra unei reprezentări substitutive - de pildă, localizarea pe un animal generator de angoasă, ca în cazul „Micului Hans” (Freud, 1909a/1979) - ține de acest proces. În conflictul oedipian care-l frământă, Hans nu realizează extrema lui agresivitate față de tatăl său
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
temut, cu atât mai mare este precizia cu care poate funcționa mecanismul ce trebuie să izoleze reprezentarea substitutivă și să țină noile excitații departe de aceasta”. Fixarea angoasei asupra unei reprezentări substitutive - de pildă, localizarea pe un animal generator de angoasă, ca în cazul „Micului Hans” (Freud, 1909a/1979) - ține de acest proces. În conflictul oedipian care-l frământă, Hans nu realizează extrema lui agresivitate față de tatăl său; prin deplasare, el dezvoltă inconștient o teamă față de cal (cabalofobie), formațiune de substitut
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1909a/1979) - ține de acest proces. În conflictul oedipian care-l frământă, Hans nu realizează extrema lui agresivitate față de tatăl său; prin deplasare, el dezvoltă inconștient o teamă față de cal (cabalofobie), formațiune de substitut suficient de îndepărtată pentru a focaliza angoasa copilului asupra unui agent extern și a deveni obiect al întregii sale atenții, al raționalizărilor mai mult sau mai puțin justificate pe care Hans le întreprinde. Astfel,teama de represaliile paterne este contracarată selectiv printr-o luptă „secundară” legată de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mai puțin justificate pe care Hans le întreprinde. Astfel,teama de represaliile paterne este contracarată selectiv printr-o luptă „secundară” legată de obiectul fobic. Ajutorul căutat într-un obiect contrafobic destinat, în mod conștient de astă dată, liniștirii subiectului în raport cu angoasa lui fobică, vine probabil să se adauge primei mișcări inconștiente de contrainvestire pe care acest ajutor o întărește. Potrivit lui Freud (1926/1968), în isterie, modificările eului prin formațiunea reacțională sunt și semnul unor activități de contrainvestire. În acest fel, conflictul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
rămân flexibile. A accepta să renunți la spălat pe timpul unei drumeții lipsite de confort, a fi capabil să faci cheltuieli importante atunci când este necesar, a suporta dezordinea dacă o sarcină urgentă te împiedică să faci ordine, iar aceasta fără vreo angoasă, fac loc supoziției că la originea curățeniei, caracterului econom sau gustului pentru ordine ale persoanei în chestiune nu se află formațiunile reacționale. În caz contrar se remarcă „deformări de caracter” (Freud, 1915/1981), întrucât „pulsiunea refulată stă mereu trează pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de violență; totodată, aveam uneori accese de violență și de furie incontrolabilă, care mă lăsau descumpănit, cu un sentiment intens de culpabilitate”. Analizatul își continuă reflecția despre el însuși, remarcând că acum reușește să-și apere punctul de vedere fără angoasă și că, în paralel, accesele sale de furie sunt mai rare. De asemenea, el se simte mai dinamic, întrucât energia pe care o utiliza în reprimarea agresivității îi stă acum la dispoziție. Acest exemplu ilustrează observația făcută de N. Jeammet
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o „cuirasă” sau „platoșă a eului”, destinată, în opinia lui Reich (1933/ 1971) „să îl apere împotriva amenințărilor lumii exterioare și a pulsiunilor interioare reprimate”. Itc "I" Identificaretc "Identificare" Definițietc "Definiție" Asimilarea inconștientă, sub efectul plăcerii libidinale și/sau al angoasei, a unui aspect, a unei proprietăți, a unui atribut al celuilalt, care conduce subiectul, prin similitudine reală sau imaginară, la o transformare totală sau parțială după modelul celui cu care se identifică. Identificarea este un anumit tip de relație cu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
procese primare și care reprezintă un travaliu psihic destinat să realizeze în fantasmă scopul inconștient urmărit, acela de a fi celălalt. Înțelegem astfel mai bine de ce acest obiectiv poate fi susținut de o activitate defensivă, fie pentru a lupta contra angoasei de a pierde un obiect, fie pentru a-ți asigura un ascendent asupra lumii exterioare. Această metodă de apărare se exprimă în două feluri: este o acțiune susținută de o dorință de asimilare și operează în cadrul unei mișcări obiectuale, altfel
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
lui de a fi separat de mamă și de a se regăsi într-o lume străină lui, această acțiune se substituie mamei absente, care devine deodată „prezentă” și cât se poate de vie! Este vorba aici de o apărare împotriva angoasei de abandon, a cărei rădăcină este inconștientă. Asemenea unei forme de limbaj, ea își are propriul înțeles, propria exprimare simbolică. Astfel, identificarea constituie, în opinia lui Freud (1921/1981) „prima manifestare a unui atașament afectiv”. Relațiile cu alte mecanisme de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Discutarea definiției" Identificarea cu agresorul este un mecanism complex, combinând mai multe aspecte: a identifica, a se identifica și apoi a exterioriza, adică a proiecta. Deci nu este pur și simplu o manifestare agresivă directă, ci un răspuns elaborat împotriva angoasei. Problema centrală este să aflăm dacă avem de-a face cu un mecanism într-adevăr specific sau doar cu o formă particulară de identificare. Cum stau oare lucrurile cu identificarea cu rivalul, în cadrul problematicii oedipiene (Laplanche și Pontalis, 1967)? Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
transformă din amenințat în amenințător” (A. Freud, 1936/1993) și prevede o strategie pentru a face față pericolului. Această conduită trebuie, de asemenea, pusă pe seama evoluției afective a copilului, cu observația că angoasa aici exorcizată este, la nivel latent, o angoasă de castrare ațâțată de fratele mai mic. Angoasa a fost proiectată de fetiță mai întâi sub o formă „animistă”: fantomele. Faptul nu o împiedicăsă fie foarte conștientă că e vorba de un joc menit să evite pericolul pe care ea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1993) și prevede o strategie pentru a face față pericolului. Această conduită trebuie, de asemenea, pusă pe seama evoluției afective a copilului, cu observația că angoasa aici exorcizată este, la nivel latent, o angoasă de castrare ațâțată de fratele mai mic. Angoasa a fost proiectată de fetiță mai întâi sub o formă „animistă”: fantomele. Faptul nu o împiedicăsă fie foarte conștientă că e vorba de un joc menit să evite pericolul pe care ea-l crede extern când, de fapt, acesta este
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
alte mecanisme de apărare" A. Freud (1936/ 1993) remarcă faptul că în identificarea cu agresorul se întrepătrund mai multe mecanisme de apărare, începând cu combinația dintre introiecție și proiecție. Copilul realizează o introiecție a unei părți a obiectului creator de angoasă, ceea ce îi permite asimilarea unui eveniment angoasant recent petrecut. Putem spune oare că mecanismul identificării cu agresorul se compune dintr-o introiecție și apoi dintr-o proiecție activă? Fapt este că la vârsta copilăriei nu se manifestă propriu-zis o simptomatologie
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]