2,251 matches
-
a trage vîslele, un fel de a croi drum bărcii simțindu-ne mușchii întărindu-se și asta ne oferea o oarecare satisfacție. Am devenit un cal de povară, un muncitor care-și făcea treaba și-și îndeplinea planul sub norii apăsători. O singură dată, cum număram bătaie după bătaie și totuși vedeam digul rămînînd în urmă încet și, chiar atunci, cu zdruncinături, am văzut hîrtiile lui Schneiderhahn în mintea mea și am realizat că pentru toată truda, undeva putea fi trasă
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
a mai supus. Vehemența lui antisecuristă s-a datorat unei firești și explicabile stări de frustare. Ei i-au furat moralitatea și e normal să-i urască. Așa cum îi urîm noi ceilalți pentru că datorită lor am fost condamnați la o apăsătoare lașitate. Eșecul moral îi încarcă pe unii de lașitate și conformism. Pe alții de ură pozitivă. De neîmpăcare. În fond asta e toată problema: câți dintre cei care au fost cu ei nu mai pășesc în aceeași formație și nu
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
unui zid care închidea orașul, deși zărea siluetele copacilor proiectate pe linia orizontului. își aminti cum îi povestea mama despre acești copaci cînd era foarte mic. îi evocau un șir de cămile traversînd deșertul. Tavanul de nori coborî și mai apăsător, degajînd o bură subțire ca o ceață care se lasă. Polei străzile pînă cînd reflectară cerul străveziu, iar un pescăruș care zbura deasupra străzii păru că plutește sub ea. Orașul părea suspendat între întinderi de aer cenușiu, iar ferestrele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
clipă, Alexander zise: — Acum poți să mă lași jos. Lanark continuă să urce cu greutate panta. — Ți-am zis să mă pui jos. Pot merge. Nu, pînă cînd... nu ne depărtăm de copacii ăștia. La început, greutatea era atît de apăsătoare, că Lanark își zise că o să facă doar zece pași, dar după aceea mai merse zece, și încă alți zece, și acum se gîndea fericit: „L-aș putea duce la nesfîrșit din zece în zece pași“. Dar îl lăsă jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de Amelia eu nu fac, nu las loc de echivocuri, și-mi pare bine că s-au lămurit lucrurile cu conu Costache, deși îmi pare nespus de rău că un lucru care era simplu a devenit atât de complicat și apăsător. Nici nu știu cum o să mai dau ochii cu el. Mama și cu papa nu m-au întrebat nimic, dar mama a zis ceva de rău despre Alexandru și că ea n-are încredere în el - a zis-o ca să aud eu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
închipuiri osândite ale unor tăinuitori. — Mamă, ăsta e un loc al zartosht-ilor? întrebase. — Da, iubitule, îi spusese strângându-i mâna în pumnul ei. O neliniște zvâcnea ca o inimă între zidurile de stâncă și se înălța spre tavan. Era spaima apăsătoare a mai multor generații de sfinți și, în templul acela, Omar înțelese Iranul ca pe o lume a fricii. Vru să spună că îi trebuie aer, dar nu spuse, de rușinea mobed-ului. Nici când reveniră la soare, în Omar nu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pentru cineva care locuiește în comun singura dorință e să scape de vecini. ― Exact ceea ce am afirmat ani de zile, dar numai azi sânt în măsură să-mi dau seama că m-am înșelat. De la o anumită vârstă, singurătatea devine apăsătoare. Mă gândesc cu nostalgie la serile când tricotam împreună cu Valerica ori jucam tabinet cu domnul Popa. A fost un bărbat în adevărata putere a cuvîntului! Și soții Panaitescu aveau drăgălășenia lor, iar năzbâtiile lui Doru mă făceau să uit că
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
opera. ― Cred că n-am omis nimic. Se întoarse spre ceilalți: Mi-aș îngădui acum, evident, dacă-mi permiteți, să-mi exprim câteva păreri. Grigore Popa clătină din cap fără să comenteze. ― Întâi să trecem în hol. Atmosfera a devenit apăsătoare. O urmară ca niște automate. Matei înghiți în sec: ― Aș bea ceva. Simt că-mi vâjâie creierii! ― Sânt convinsă că tuturor ne-ar face bine o picătură. Sculptorul aduse o sticlă de rom și câteva păhărele. ― Eu nu beau! strigă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
LE APLICA MINȚII LUI, ÎNCĂRCATĂ LA CULME DE RĂMĂȘIȚELE CONFUZE ȘI DEZORDONATE ALE UNOR VEACURI DE INTEGRARE, ÎNAINTE DE INVENTAREA TEHNOLOGIILOR ATÎT DE PRIMEJDIOASE ACUM PENTRU EL. SPIRITUL ÎI ERA ÎMPOVĂRAT DE OBOSEALA PLICTISITOARE A NENUMĂRAȚILOR SĂI ANI DE ACTIVITATE. TENSIUNEA APĂSĂTOARE A SCOPULUI SĂU TRANSCENDENTAL, CARE-I CEREA SĂ ASCUNDĂ TUTUROR OAMENILOR FAPTUL CĂ E NEMURITOR, DEVENI BRUSC INSUPORTABILĂ. ÎNTR-UN TÎRZIU, HEDROCK SE TREZI CU UN EFORT ȘI ÎNTREBĂ: ― Unde mă duceți? \ LA HOTEL. HEDROCK CHIBZUI: HOTELUL ROYAL GANELA ERA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
SPUSE: \ ARATĂ-MI! HEDROCK SE SUPUSE. DUPĂ UN RĂSTIMP DE TĂCERE, I SE SPUSE: ― E-n regulă, pășește înăuntru. FĂRĂ O VORBĂ, HEDROCK TRECU PRIN CELE DOUĂ UȘI INTERIOARE CARE SE ÎNCHISERĂ PE RÎND ÎN URMA LUI CU ZGOMOT PUTERNIC ȘI APĂSĂTOR, PARCĂ DEFINITIV. ȘASE PE MĂSURĂ CE ÎNAINTA HEDROCK, ȚEAVA ARMEI SE TRASE LATERAL ȘI ÎN FAȚA LUI SE DESFĂȘURĂ ÎNTR-O SUCCESIUNE RAPIDĂ O PANORAMĂ DE IMAGINI CALEIDOSCOPICE. VĂZU CĂ SE AFLĂ ÎN CABINA DE COMANDĂ A NAVEI SPAȚIALE ȘI ACEST LUCRU ÎL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
de această revoltă, wellsiană, a elementelor împotriva omului. Sincronă cu o linie narativă și cinematografică hrănită de frici apocaliptice, imaginația lui Jacobs închipuie coșmarul acestui timp plasat sub semnul anomaliilor și al presimțirilor sumbre. Meteo rologia este la fel de ubicuă și apăsătoare ca și păsările ce înconjoară și terorizează comunitatea arcadică a lui Hitchcock. Însă această dezlănțuirea escatologică este, ca și în La marque jaune, efectul premeditării științifice. Geniul infernal al voinței de dominație mondială se apleacă, acum, asupra lumii naturale - complicatele
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
picați din senin sau de-ale mâncării. Mai erau și unii despre care cu greu ți-ai fi dat seama ce căutau printre ceilalți, cum de nimeriseră într-un asemenea loc? Și totuși fiecare își avea povestea lui tulbure și apăsătoare ca o mahmureală după o beție grea. Ocnașii vorbeau foarte puțin de trecutul lor; nu numai că nu le plăcea să și-l povestească, dar căutau, pare-se, nici să nu se gândească la ce a fost. (...) ucigași atât de
Psihocriminologie by Lăcrămioara Mocanu () [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
asuprirea Profeții l-au învățat Israel că spiritul celei de-a cincea porunci depășește litera ei. Viața este mai mult decât o simplă existență, înseamnă o existență deplină și omenește demnă. De aceea, pentru profeți, orice tip de exploatare economică apăsătoare și de asuprire juridică și socială este un „delict sângeros”. Pentru profeți, orice acțiune împotriva aproapelui care îl degradează, sau îl reduce la un obiect la dispoziția propriului eu, este pusă pe același plan cu omuciderea. Isus aprofundează această poruncă
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
bălții se distingea ca o pată tulbure. "Să vedeți voi cum se umflă bălăriile după ploaia asta", zise Siminel. Azilul nu arăta ispititor nici când cerul și marea străluceau, dar când ploua zidurile cu ferestre mici deveneau de-a dreptul apăsătoare. Erau zilele cele mai grele pentru bătrâni, fiindcă le răscoleau reumatismele și le răpeau micile plimbări silindu-i să rămână pe coridoare. Atunci se plângeau mai tare de necazurile vieții și tot atunci erau povestite întîmplările cele mai greu de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am întors, ei au confirmat spusele mele. Crezusem că odată cu moartea Bătrânului totul se va lămuri. Dar în aceeași zi am început să mă dumiresc că mă înșelasem. Azilul arăta ca un stup speriat, cuprins de panică. O îngrijorare ciudată, apăsătoare, coborî ca o ceață pe coridoare, în camere, pe figurile bătrânilor și îngrijitorilor. Prima oară nu mă crezuseră, dar acum exista o dovadă, un mormînt! Nici măcar o eclipsă de soare n-ar fi provocat atâta spaimă, atâta alarmă. Am înțeles
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cu oglinzi. Îmi pare rău că trebuie să te sacrific; e soarta tuturor cobailor. S-a întors și a dispărut în coridor. O vreme i-am mai auzit pașii. Apoi am așteptat. Ce? Nu știu. Dar pe măsură ce tăcerea devenea mai apăsătoare, îmi pierdeam curajul. Eram din ce în ce mai demoralizat. Mi-am amintit din nou gesturile mecanice ale fetei care spăla paharele la bodega de lângă gară și vorbele bețivului cu care stătusem la masă: Viața e mai necruțătoare decât justiția, ea nu iartă". Viața
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
invadată de un tineret zgomotos. Noaptea, strigătele puternice ale vapoarelor invizibile, rumoarea care urca dinspre mare și dinspre mulțimea care se scurgea, acest ceas pe care Rieux îl cunoștea bine și care îi plăcea altă dată, i se părea astăzi apăsător din cauza a tot ce știa. ― Putem aprinde ? îi spune lui Cottard. Lumina o dată reapărută, omulețul îl privește clipind: ― Spuneți-mi, domnule doctor, dacă m-aș îmbolnăvi, oare m-ați primi în secția dumneavoastră la spital ? ― De ce nu ? Cottard l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
nesfârșit de scene de același gen, reînnoite la infinit. Da, ciuma, ca și abstracția, era monotonă. Un singur lucru se schimba poate, și acela era Rieux. O simțea în seara asta, la picioarele monumentului închinat Republicii, conștient doar de indiferența apăsătoare care începea să-l cuprindă, privind mereu ușa hotelului pe care dispăruse Rambert. La capătul acestor săptămâni extenuante, după toate aceste înserări în care orașul se revărsa pe străzi pentru a se învârti în cerc, Rieux înțelegea că nu trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
zgomotelor de vehicule și de mașini care constituie de obicei tot specificul sonor al orașelor, nu era decât o enormă rumoare surdă de pași și de voci înăbușite, dureroasa alunecare a miilor de tălpi, ritmată de șuieratul flagelului sub cerul apăsător, în sfârșit un târșâit de picioare interminabil și înăbușitor care umplea încetul cu încetul tot orașul și care, seară de seară, dădea încăpățânării oarbe, care în inimile noastre ținea loc de dragoste, glasul ei cel mai adevărat și mai posomorit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cercuri nervoase În jurul mesei până când s-au oprit asupra unei măsline negre care se odihnea pe farfuria ei. De fiecare dată când mătușa Feride le transmitea vești Înspăimântătoare, luate din pagina a treia a tabloidelor turcești, se lăsa o liniște apăsătoare. Și de data asta s-a Întâmplat la fel. În tăcerea care a urmat bunica Gülsüm s-a strâmbat, deranjată să audă că singurul ei fiu era denigrat În felul ăsta; mătușa Banu a tras de capetele eșarfei pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
O Doamne! Rose a Început să plângă și mai tare. Însă dintr-odată i-a trecut prin cap să Întrebe: — Barsam, ai spus că ai să-i dai o veste proastă. Ce s-a Întâmplat? — O... A urmat o tăcere apăsătoare. — E vorba de mama mea... N-a reușit să-și găsească cuvintele. — Spune-i doar că bunica Shushan a murit În somn. Nu s-a mai trezit În dimineața asta. Cincisprezeci minute nu au trecut niciodată atât de Încet. Armanoush
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
o fustă provocator de scurtă și stătea picior peste picior Într-un fel care te putea face ușor să crezi că puteai să-i vezi chiloții. Nu-i plăcea sentimentul de discomfort pe care i-l dădeau fustele mini; amintiri apăsătoare, spinoase pe care și-ar fi dorit să le poată arunca peste bord o dată pentru totdeauna; imaginea surorii lui mai mici, Zeliha, căreia Îi plăcuseră Întotdeauna fustele alea, pășind pe pietrele de pavaj din Istanbul cu pași dureros de grăbiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
lăsa Împreună cu recunoștința noastră infinită“. După părerea mea, Îngerul acela era penicilina. Rețin că tata se simțise „desprins de toate, ușurat, liber“ În momentul În care era convins că eu am să mor. Textul lui Începea astfel: „Pe masă, termometrul apăsător. Și medicul acela care nu mai venea!“. Comentariul unui critic al epocii: „Toată această trăire iradiază poezie“. Puțini copii, din cîte știu eu, dispun de povestirea morții lor, la care tatăl și-a dat acordul. Necrologul meu e tipărit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
uitându-se cu franchețe În ochii prietenei sale. Am fost nevoită să vă las baltă. — Nu-ți face probleme, zise Kitty. Știu cum stau lucrurile cu liber-profesioniștii. Cum ați ajuns la aeroport? Întrebă Diane ușurată că scăpase de grija aceea apăsătoare. — A, am găsit o rablă jegoasă, plină de imigranți ilegali. — Ai Înnebunit? zise Diane. Dacă vă oprea poliția, ați fi ajuns și voi la Închisoare! Draga mea, nimeni nu vrea să aresteze imigranți ilegali. Sunt o forță de muncă ieftină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
bălții se distingea ca o pată tulbure. „Să vedeți voi cum se umflă bălăriile după ploaia asta”, zise Siminel. Azilul nu arăta ispititor nici când cerul și marea străluceau, dar când ploua zidurile cu ferestre mici deveneau de-a dreptul apăsătoare. Erau zilele cele mai grele pentru bătrâni, fiindcă le răscoleau reumatismele și le răpeau micile plimbări silindu-i să rămână pe coridoare. Atunci se plângeau mai tare de necazurile vieții și tot atunci erau povestite întâmplările cele mai greu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]