KorAP: Find »[drukola/base=apăsa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...49 50 51 ...399 >

9,963 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

suflet. Mi se părea că văd prin Rusalin, dar prin Rusalin nu se vedea sau eu nu puteam vedea nimic. Asta-mi reproșez. Cînd am plecat din Dorobanț (La București! La București!), soarele era înfipt fix în mijlocul cerului. Rusalin se apăsa în gard, în felul țăranilor. Spatele îi era încă vînăt de la șfichiul grindinei. Ce vulnerabil îmi apare acuma băiețandrul încruntat, cu pieptul înfipt în gard ca-n vîrful săbiei din "mormîntul haiducului". N-am întors capul, dar știu că m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
pamflet. "Ia-ți inima-n colți". Așa m-a sfătuit Tano. Sper să fi avut instinct bun cînd am acceptat interviul. Mai sper ca Șichy să mă contrazică. E datoria ei să mă șicaneze. Și știu pe ce trebuie să apăs. În nici un caz pe condiția de ratat. Cît orgoliu încape în cuvîntul ăsta, looser! Așadar, te-ai vrut în top, ai avut trepte de urcat, suișuri de cucerit. Nu sînt o autoare de găuri în cer. Doar că am trăit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
melodie basarabeană. Faptul ăsta nu spune nimic despre felul românului de-a trăi lîngă altul, de alt neam? Șichy saltă din fotoliu pe picioarele frumos cabrate și se îndreaptă spre pian ("Pot să..."), îi ridică grijuliu capacul și începe să apese clapele: "Cucuruz cu frunza-n sus/ țucu-i ochii cui te-o pus./ De te-o pus cu patru boi,/ țucu-i ochii amîndoi". Asemănarea cu imnul Israelului e clară. Ce surpriză, cînți la pian! Știi Poemul de Chausson? Da. Lisztul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
rozii, cu unghii mici mi-o evocă pe tant' Liselle, jucînd morocco. Aruncai în sus, la nimereală, un mănunchi de bețișoare lungi, divers colorate. Pe urmă retrăgeai din grămadă unul, fără să le miști pe celelalte. Și altul, și altul. Apăsînd pe un capăt, cu grijă infinită, să nu le clintească nimic. Pierdeai rîndul dacă mișca alt bețișor. Pentru degetele magic de ușoare ale Lisellei, ce simplu era să joci morocco! N-ai vrea să ieșim în grădină, Șichy? E destul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
frunze. Pe cîinele meu (castrat, fapt neluat în seamă de veșnicele lui musafire, Dunguța și Gipsy) îl fericește tînăra femeie: proaspătă, dezastruos de bună de iubit. O amiroase, sare cu labele pe sînii ei ca niște colibe africane. Șichy îi apasă cu podul palmei fruntea, să-l potolească. Unghiile lungi, retezate drept par sintetice. Tano descrie volute amețitoare în jurul ei, parcă ar dansa amîndoi. Poate și-o închipuie ca pe-o setteriță, cu părul ei roșu, lucios, căzînd ca sabia pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
din prigonitor, în apologet al modernismului. "Ariel, arată-ne ce poți!", face Șichy apel la formula unui detergent. Liposystemul curăță impecabil sosul roșu. Tare-i curat românul. Spală și bani, și epoleți. De ce nu și-ar spăla amintirile? Îți brifez (apăs eu pe neologismul ăsta care abundă) cum își narează amintirile Croh. Cică ar fi fost grozăvie! dat afară de la "Contemporanul", pentru cosmopolitism. Ce mai! Era gata să intre-n sinaxar, ca martir al europeismului. Ședința o prezida însuși Iosif Chișinevski

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
ici-colo. Mototoliți, zdrențuiți, scuturați. "Premiera-i totul, mi-ar fi răspuns Iordan, dacă m-aș fi plîns, nu repetițiile". Tristețea, la revenirea în Iași, era nerodnică, dar luam mersul de la capăt, săptămîna următoare, sperînd într-o foarte altă zi. Dacă apăs palmele pe pleoape, redevin tînăra femeie neliniștită, gata să împingă trenul, să ajungă mai repede. După fumul de țigară de pe culoar, aerul rece. Forfota Gării de Nord, ea căutîndu-l c-un ghimpe în inimă: dacă n-a venit? Și palma bărbatului, întinsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
de nisip? O fi așa? Sau ne-om preface în particule de antimaterie, în creierul lui Dumnezeu? Părul și unghiile continuă să trăiască. Părul lui e viu, crește. Cîndva coafeză improvizată i-l tăiam eu: palma mea prea mică îi apăsa creștetul; foarfeca, prost ascuțită, ciupea; pîndeam o șuviță, arătînd ca Chaplin-frizerul cînd își tunde clientul pe sonurile unui Dans maghiar de Brahms; Iordan îl și fredona. Și unghiile îți cresc, departele meu, nu numai părul. Poate că mai și respiri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
seamă înțelepciunea antică? De la Vergiliu cetire: "Salvarea învinsului e să nu mai spere în nimic". Tano își vîră fruntea în palma mea, ca și cum mi-ar spune: "Io te mîngîi pe tine, muiere, nu tu pe mine". Simte cînd ceva mă apasă. Mîncăm, Iordanco? Îmi pivotează în jur, împingîndu-mă spre frigider și-și îndeasă capul înăuntru, de cum deschid ușa. Zece chestii nu-mi plac la tine, Tano. Unu, îți bagi nasul în frigider... Ca să mi-l mențin rece. Doi. Îl urăști pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Mai precis, caracterele. Trăiam din ce-am trăit eu însămi (dacă aveam noroc, îl auzeam pe tata fredonînd, în timp ce se bărbierea, un șlagăr de Jean Moscopol; o vedeam pe Liselle strecurînd în poșeta îngustă ceva cumpărat de la Droguerie; pe mama, apăsînd ritmic mînerul înfășurat în sîrmă al cuțitului de bucătărie, să taie cartofii paille), dar trăiam mai ales telepatic, din biografiile altora. E mai simplu să-ți închipui vieți decît s-o trăiești pe-a ta. Greu e să-l faci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
am încredințarea ușurică, naivă că ficțiunea poate provoca realitatea. De-asta mă și prind să le rescriu destinul. E o șansă vagă, infimă, dar o să mă străduiesc. Poate că din crăpătura banalului (bateria îndărătnică) o să se ivească o dragoste mare. Apăs pe mînerul portierei și se deschide. Ca lucrurile să fie exact cum par a fi, motorul pornește din prima cheie. Hai, Tano, urcă. Au să se întoarcă și noi n-o să mai fim aici, nici mașina. Mobilul lui Șichy a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

îl schimbi pe gol și golul începe să te conțină. E mult prea târziu când realizezi ce eroare ai făcut, tu crezi că te-ai eliberat, dar nu există încărcătură mai grea decât golul. Golul este o greutate inversă, te apasă precum forța lui Arhimede, de jos în sus, contra firii, de aceea este atât de greu de suportat. "I don't know why nobody told you how to unfold your love." ............................................................................................................... În capul aleii stă Licornul abătut, sprijinit în corn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Pulcheria. P: Frică?! Bine, dar ne despart mii de kilometri, Maurizio!? Cum ar putea să-ți fie frică? M: Nimic nu pare să ne despartă, Pulcheria. Mi-e iarăși frică. La fel ca mai înainte. Ah, blestematul ăsta de telefon!!! (Apasă nervos pe buton și întrerupe brusc legătura. Trântește în același timp capacul de la laptop.) (Ea mai ascultă încă o vreme pe fir. Liniște totală... Râde triumfătoare. Închide telefonul, laptop-ul, se ridică și coboară din vagon. Se stinge lumina. După

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
pe terasă la masă și scriu pe caietul de matematică, singurul pe care l-am luat cu mine la insistențele mamei. Ce scrii acolo, așa de dimineață? Ești în vacanță! Spală-te pe dinți și vino la masă! Și mă apasă cu pieptul ei pietros și voluminos pe spate, în timp ce-mi aplică un sărut zemos pe frunte. Scriu tot ce-mi trece prin minte! Îi răspund imperturbabil. Scriu cu o frenezie și viteză insuportabile, fără să mă pot opri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
din ce în ce mai mare, desăvârșit în formă și din ce în ce mai roșu. Cum să oprești acea creștere splendidă a trandafirului, când ai vrea să vezi până unde poate să meargă acea desăvârșire a lui? Și ea se simțea precum privighetoarea lui Wilde cu pieptul apăsat în ghimpele trandafirului ce se urzea în roșu în plină iarnă. Un frig îngrozitor, cu frisoane, însoțit de o durere ascuțită o trezește lent din somn. Aprinde lumina, trandafirul cel roșu și trufaș încă stăruie în mintea ei. Abia aștepta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

într-o tristețe grea, vâscoasă, apăsătoare pe stern, ca o lespede de granit, pe care trebuia să o accepți ca pe o carapace de preț, un corp în plus de purtat până la moarte, un geamăn autist care știa atât: să apese și să doară. "Tu ești eu când eram mică", îi spunea Mioriței, așezându-i o piatră de polizor spartă de dimensiunea unei lespezi mai mici, fixată pe pieptul păpușii cu o banderolă roșie de scotch, împotriva deochiului, o bătea acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
ghidați prin GPS) spre cabinetul doctoriței. Un cărăbuș rătăcit din toamna tinereții mele căzu pe spate lângă pupitrul robotului electronic, în fața căruia Eliza părea o cracă uscată la poalele Everestului. Ea își lipi fruntea smochinită de manșonul scanner-ului bipolar, apăsând încet cu vârful subțire al arătătorului tasta de sonare a spațiului intergalactic din scăfârlia plăpumăresei. Se ridică brusc privind fix la insecta insalubră din fața sa. Fără un cuvânt, deschise ușa larg, lăsând timpul să intre vâjâind în cameră și, pășind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
o compunea în Pleistocen, cu 13.500 de ani înainte de a fi creată. Chiar dacă eu n-aș fi existat, Mitică, m-aș fi inventat. Nu vreau să crezi că delirez sau mă repet, dar oare lespedea de pe piept, care mă apasă tot mai greu, nu înseamnă oare sedimentarea orelor care trec, așa cum aluviunile creează țărmul?! Dacă am de ce să mă agăț înseamnă că sunt un acrobat în siguranță. Dacă îmi va lipsi camera, mă agăț de lespede, dacă îmi va lipsi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
în care parazitau visele despre câmpii fără sfârșit, lanuri uriașe și greieri... Cum să nu tai cu foarfecele, cum să nu razi cu briciul asemenea gărgăuni! Ceea ce nu înțelegeau frizerii era faptul că exmatriculații aveau umerii aduși în față, parcă apăsați de rucsacul greu al cerului și Lună, ghiulea legată cu lanțul de ancoră de glezna piciorului. Obosiți ca de o dezlegare a celor mai încâlcite mistere decât ceilalți locuitori ai orașului veșnic, Brăila, comportamentul studenților plecați în grabă de unde au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
fost așa. Mioara era singură în toată căsoaia de pe bulevardul Karl Marx 51. Gratiile dispăruseră odată cu Mama în invizibil. Sărută fiecare obiect în parte, de parcă atunci le vedea după o lungă călătorie. Cărarea se forma pe măsură ce înainta spre poartă. Când apăsă clanța, se materializă și strada. Un tramvai se țesu din noapte bucată cu bucată, întâi farurile, cabina vatmanului, apoi vagonul. Nu vedea încă roțile și șinele de sub el. Știa ce să facă. Închise ochii și auzi clinchetul de alarmă. Văzu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
mi-arătau fotogramele statice ale chipului, infinitatea hidoșeniei umane. Ce mimică urâtă are dragostea! Pasiunea n-are nimic frumos pentru că doare. O durere surdă, grea cât globul pământesc, apăsătoare cât un ocean. Te doare pieptul ca și cum ai fi o mumie apăsată de lespedea sarcofagului, sângele curge cu durere prin vene, te dor oasele, totul îți pare inimic, superfluu, nonsens. Nu te vezi, nu te privești, nu exiști decât energetic. Mănânci ca-n vis, slăbești văzând cu ochii, bei totul ca și când ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
a adus acolo și de cât timp. Orbisem temporar. Nu mai vedeam pe Any Palade, nu iubeam femeia, ci dragostea, vedeam doar succesul rolurilor mele, și nu învățăturile școlare. Eram orb la creșterea orașului, vedeam doar lespedea cerului cum îl apăsa până când într-o zi îl va îngropa, noi devenind morminte într-o necropolă necunoscută, priveam Dunărea, dar nu vedeam cum Chirilă și Halipa deveneau, odată intrați în apă după plase, pești uriași. Nu vedeam decât chipul iubitei, în loc să observ în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268

mort. Gândul acesta nu mă făcu superstițios, însă îmi aduse în memorie faptul că individul formase un număr și că cineva ridicase receptorul. Dacă sunam acum pe cine-o fi fost să fie, ștergeam pe veci unica posibilitate de a apăsa tasta redial ca să aflu cui îi telefona. Nu era un mister prea mare: trebuie să-și fi sunat mecanicul. Or formase numărul din cap: știe cineva pe dinafară coordonatele garajului său? Nu era imposibil, chiar dacă nu era nici pe departe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
conduce un garaj? Îmi fu ciudă pe mine pentru această reflecție machistă. Da, o femeie mecanic, de ce nu? Te puteai gândi și că i-a telefonat soției lui ca să-i ceară numărul de la garaj. În cazul acesta, era suficient să apăs o tastă ca să anunț o doamnă că e văduvă. Rolul acesta mă îngrozi. Respinsei responsabilitatea. Apoi curiozitatea puse stăpânire pe mine. Aveam dreptul să mă uit prin actele de identitate ale necunoscutului? Nu mi se păru prea elegant. Îmi dădui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
an pentru ca cineva să se intereseze de soarta domnului Bordave”. Trebuia să mă hotărăsc să plec. Mă mai reținea o ultimă chestiune: tasta redial a telefonului meu. Știam că este un risc idiot. Mai știam și că, dacă n-aș apăsa pe această tastă, aș fi tentat să revin în apartament, ca un asasin. Dintre două rele, trebuia să-l aleg pe cel mai mic. Era ultima oară că foloseam telefonul lui Baptiste Bordave. Ultimul om care formase un număr era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]