1,351 matches
-
au purtat nu doar cizme și tunică de culoare roșie, asemenea împăraților romei, ci și mantia roșie a tatălui Măriei, împăratul de la Cerven, după cum se poate vedea și în Evangheliarul țarului Ioan Alexandru, ginerele lui Basarab I. Într-o scriere apocrifă slavă, din secolul al XI-lea - "Povestire despre proorocul Isaia" - se spune că această vestită cetate a tracilor ar fi fost rezidită de către împăratul Ghega, poreclit Otdelean (cel cu țară aparte, în traducere), iar "Sinodiconul" lui Borilă face pomenire de
Roșiorii de Vede () [Corola-website/Science/299953_a_301282]
-
de acord, susținând că ea a fost primul apostol și menționând printre altele titlul ei medieval "apostola apostolorum". În anul 1896, lângă localitatea Nag Hammadi din Egipt, au fost descoperite trei papirusuri în limba coptă. Unul dintre ele era documentul apocrif „Evanghelia după Maria Magdalena“, o lucrare gnostică, redactată în jurul anului 160 d.C. Ulterior, două copii în limba greacă ale acestui document au fost descoperite și în nordul Egiptului, alături de o copie a Evangheliei apocrife a lui Toma. Aceste evanghelii nu
Maria Magdalena () [Corola-website/Science/298815_a_300144]
-
coptă. Unul dintre ele era documentul apocrif „Evanghelia după Maria Magdalena“, o lucrare gnostică, redactată în jurul anului 160 d.C. Ulterior, două copii în limba greacă ale acestui document au fost descoperite și în nordul Egiptului, alături de o copie a Evangheliei apocrife a lui Toma. Aceste evanghelii nu au fost incluse în Noul Testament, deoarece conțineau relatări contrare ideologiei taberei proto-ortodoxe. Conform Evangheliei după Filip, Maria Magdalena a fost discipola preferată a lui Isus. Oricare ar fi realitatea, este extrem de improbabil ca Isus
Maria Magdalena () [Corola-website/Science/298815_a_300144]
-
să se disperseze și să se îndrepte spre mare. A doua zi Drake a participat la bătălia de la Graveline împreună cu alți navigatori celebri din acea vreme: John Hawkins, Martin Frobisher, Walter Raleigh. Cea mai celebră anecdota despre Drake (dar probabil apocrifa), povestește că înainte de bătălie, Drake juca popice pe Plymouth Hoe. Avertizat că sosesc spaniolii, Drake a răspuns că are timp destul să-și termine jocul și să-i bată pe spanioli. Nu există nici o mărturie directă despre acest fapt și
Francis Drake () [Corola-website/Science/297811_a_299140]
-
fi între Joia Mare și Paste, nu se trage clopotul, ci se bate numai toaca. Toate bisericile românești au clopote, în timp ce numai o parte din ele au și toaca (mai ales bisericile vechi și mănăstirile). În "Peșteră comorilor", un text apocrif siriac din secolul al V-lea sau al VI-lea, este prezentată o legendă ce explică apariția și folosirea toacei. După ce Noe a terminat de construit arca, Dumnezeu i-a poruncit să fabrice o toaca din lemn de trei coti
Toacă () [Corola-website/Science/307050_a_308379]
-
faptul că dactilografierea s-a făcut din inițiativa lui Eugen Barbu și pe banii lui. "Bibliografia" se încheie cu litera S. Ediție bibliofilă, critică și exhaustivă, cât privește creația literară și, parțial, grafica: p.1-520 + 521-535 (34 reproduceri). "Addenda" cuprinde: apocrife/incerte (23 schițe/povestiri și o poezie, p.539-612), autografe (p.613-614), dedicații (p.615-622), acte și documente de arhivă private și oficiale (p.623-678, în nr. de 89), iconografie (14 foto de familie, p.679-983). "Aparatul critic" conține: cronologie
Mircea Coloșenco () [Corola-website/Science/308729_a_310058]
-
făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Sfântul si marele Proroc Ilie, înger întrupat în carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerurile, era de origine din Tesvi în Galaad. Tradiția apocrifă, care a transmis aceste detalii despre nașterea Prorocului, precizează că el era din tribul lui Aaron și deci era preot. Se spune că la nașterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcați în alb învelindu-l în scutece de foc
Sfântul Ilie () [Corola-website/Science/308426_a_309755]
-
povestea) matematica era o mare necunoscută, a rămas uluit, în timp ce asistența a izbucnit în hohote de râs. Jenat, el a cerut să părăsească Rusia, o cerere care a fost acordată cu grație de către împărăteasă. Cu toate că este amuzantă, anecdota este totuși apocrifă, dat fiind faptul că Diderot era un savant multilateral, având un spirit enciclopedic și care a publicat chiar și tratate matematice.
Leonhard Euler () [Corola-website/Science/303072_a_304401]
-
tradițional ca fiind scrisă de un ucenic al lui Pavel, Luca; cercetarea modernă consideră că autorul Faptelor este anonim și prost informat despre viața lui Pavel) se cunosc destule episoade din viața acestui apostol. Deși trebuie luate cu precauție, scrierile apocrife și simpla tradiție transmit și ele elemente care pot ajuta la înțelegerea personajului și la creionarea portretului său. Până la începutul primei călătorii misionare (Faptele Apostolilor 13:9) Pavel este întotdeauna numit Saul. Unii istorici au presupus o schimbare de nume
Pavel (apostol) () [Corola-website/Science/303165_a_304494]
-
din primele veacuri creștine. Cinstirea publică a sfântului Iosif începe, în Apus, în sec. XIV-XV. Sărbătoarea lui (19 martie) a fost introdusă în calendarul romano-catolic în 1621. Papa Pius al IX-lea l-a declarat patron ocrotitor al Bisericii. "Istoria apocrifă a lui Iosif Tâmplarul", scrisă în secolul al V-lea, pretinsă biografie a lui Iosif dictată de Isus, descrie modul în care Iosif, la vârsta de 90 de ani (Prima evanghelie -Protooevangelium- nu specifică vârsta lui Iosif), un văduv cu
Iosif din Nazaret () [Corola-website/Science/303196_a_304525]
-
ea este gata, se căsătoresc când Maria are 14 ani și jumătate. Moartea lui Iosif, la vârsta de 111 ani, la care au participat îngeri și afirmarea virginității perpetue a Mariei sunt două teme care ocupă jumătate din povestea "Istoriei apocrife a lui Iosif Tâmplarul".
Iosif din Nazaret () [Corola-website/Science/303196_a_304525]
-
La Neapolis (azi Neapole), studiază greaca cu poetul și gramaticul Parthenius și mai ales filosofia cu epicureanul Siron. Din această perioadă datează și primele încercări literare, scrieri cuprinse în "Appendix Vergiliana", poeme minore atribuite tânărului Virgiliu, dar în mare măsură apocrife. Se alătură cercului literar al "poeților noi" ("poetae novi"). Opera "De rerum natura" a lui Lucrețiu îi servește ca model, fără a accepta că Lucrețiu nega imortalitatea sufletului. Succesul primei culegeri în versuri, "Bucolice", precum și bogata sa cultură, îi înlesnesc
Publius Vergilius Maro () [Corola-website/Science/302098_a_303427]
-
venerat în Thespia antică. Pe piedestal, o inscripție: „În memoria celor 700 de thespieni”. O placă aflată sub statuie explică simbolismul acesteia: Acest monument este amplasat lângă cel al spartanilor. Descrierea luptei, aparținând lui Herodot, conține o mulțime de întâmplări apocrife și schimburi de replici între cele două părți, pe lângă evenimentele istorice principale. Aceste informații nu sunt, bineînțeles, verificabile, dar formează o parte integrală a legendei bătăliei. Multe dintre ele sunt exemple relevante ale discursului (și spiritului) laconic al spartanilor. Astfel
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
într-o perioadă caracterizată prin mari pericole și o profundă instabilitate politică. În decursul acestei crize politice s-au conturat idea și forma a ceea ce va deveni ulterior "episcopat monarhic". Papei Linus îi sunt atribuite ""Faptele sfinților Petru și Paul"" (apocrif din sec. I) și ""Disputa cu Simon Magul"". Papa Linus și-a încheiat viața creștină sigilând propria credință cu sângele: a murit martir sub Domițian - spun unele surse; altele însă - și faptul că nu este menționat ca martir de Irineu
Papa Linus () [Corola-website/Science/302569_a_303898]
-
axă a lumii, scară. O trăsătură remarcabilă a literaturii iudeo-creștine e locul pe care îl ocupă în cadrul acesteia Biserica. Biserica lui Hristos este văzută ca "sădire". Tema sădirii este prezentă atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament. Astfel, în scrierea apocrifă "Înălțarea lui Isaia" este vorba de "plantația care o vor fi plantat cei 12 Apostoli ai Prea-Iubitului" (IV,3). Ignatie din Antiohia (zis "Teoforul") prezintă de două ori cuvântul "sădire": "îndepărtați-vă de buruieni pe care nu le cultivă Iisus
Pomul vieții () [Corola-website/Science/302694_a_304023]
-
cuprinde aceste versete adăugate ulterior de copiști creativi Evangheliei după Marcu. Evanghelia după Marcu nu menționează Învierea Mântuitorului, ci doar faptul că un tânăr afirmă că Isus a înviat, iar femeile care-I vizitează mormântul găsesc mormântul gol. Numai versetele apocrife Îl descriu pe Isus înviat. Marcu se adresează unei comunități mixte: creștini dintre iudei și dintre păgâni. În această comunitate este evident interesul pentru misiunea universală de vestire a Evangheliei (cf. ; ). Comunitatea este însă umbrită de două probleme: 1) este
Evanghelia după Marcu () [Corola-website/Science/302717_a_304046]
-
al ori- entării într-un teren nelipsit de ademeniri viclene și capcane abil mascate, de tentații bine recompensate la bursa zilei. A luat, cred, cîteva decizii cu tentă de manifest artistic de unică folosință. Redactarea lui explicită rămîne de domeniul apocrifului dar este lesne de recunoscut în efectele imedi- ate pe care le-a produs. Mai întîi, renunțarea la anecdotica redundantă a compoziției în beneficul exprimării pure a ideii. Această conduită marca momentul ruperii de constrîn- gerile realului și plasarea în
Val Gheorghiu by Valentin Ciuc? () [Corola-other/Science/83656_a_84981]
-
de pagini pentru a obține un text în Hindi pe care apoi l-a tradus în maghiară și l-a publicat în ediția 2004/6 - 2005/1 a periodicului "Turán." În interpretarea sa, codicele se vrea a fi o evanghelie apocrifă. Marius-Adrian Oancea identifică conținutul codexului ca fiind religios, concentrându-se pe subiecte din Noul Testament; limba codexului ca fiind maghiara iar scrierea ca fiind o variantă a scrierii maghiare veche (alfabetul secuiesc sau runele secuiești). Soluția propusă este publicată în format
Codex Rohonczi () [Corola-website/Science/302847_a_304176]
-
ן, "a" ebraica tiberiană "Śățăn"; greaca Koine: Σατανάς, "Satanás"; aramaică: צטנא, "Śațanâ"; arabă: شيطان, "Sheikhțaan") este o denumire abrahamică ce se referă de obicei la un înger-procuror, demon sau zeu minor în diferite religii. Satan joacă diferite roluri în Tanakh, apocrife și Noul Testament. În Tanakh, Satan este un înger de care se folosește Dumnezeu pentru a încerca omul în diferite situații, de obicei legate de nivelul său de credință. Dumnezeu poate folosi puterea îngerilor săi (cum ar fi Satana) pentru a
Satan () [Corola-website/Science/303590_a_304919]
-
contrar învățăturilor iudaismului "...că diavolul păcătuiește de la început." Noul Testament îl revelează pe Satana ca dușman al Lui Dumnezeu și al omului. Și tot în acest verset este scris "Fiul Lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului." În textele apocrife și în Noul Testament, Satana este un demon rebel, dușmanul lui Dumnezeu și al omenirii, și întruchiparea răului. Satan mai este cunoscut și ca diavolul, "Prințul întunericului", Lucifer, și Mefistofel. Este o ființă spirituală superior omului.Biblia nu dezvăluie numele lui
Satan () [Corola-website/Science/303590_a_304919]
-
autentică nici informația - provenită deasemeni din Liber Pontificalis - conform căreia Papa Alexandru I ar fi stabilit obiceiul binecuvântării caselor cu apă sfințită și cu sare. Papei Alexandru I i-au fost atribuite câteva scrisori și decrete, dar și acestea sunt „apocrife” cu certitudine. Această confuzie se datorează în întregime cronicii Liber Pontificalis. Într-adevăr, în această cronică a papilor se menționează: „roman de origine, tatăl Alexandru, din regiunea Caput Taurii” („natione Romanus, ex patre Alexandro, de regione Caput Tauri”). Această indicație
Papa Alexandru I () [Corola-website/Science/303750_a_305079]
-
găsi semnificația lui. Unuii presupun că ar fi vorba de un loc specific unde acest animal era sacrificat. Alții îl consideră ca fiind numele unui spirit rău (necurat). Într-adevăr, un spirit necurat cu acest nume este amintit în cartea apocrifă „Apocalipsa lui Enoh” (Hanoh). Conform acestei interpretări păcatele ar fi trimise înapoi la spiritele rele de la care vin și care le posedau de la bun început. Unii din exegeții ortodocși moderni au susținut că locul unde era purtat acest țap era
Iom Kipur () [Corola-website/Science/304071_a_305400]
-
sfârșitul lumii, profeție în care fiecare papă este desemnat cu un scurt motto (în total 112 mottouri latine, descriu 112 papi care s-au succedat pe scaunul lui Petru de la 1144 și continuă „până la sfârșitul lumii”). Această operă este clar, apocrifă, și este redactată - foarte probabil - pe la jumătatea secolului al XVI-lea. A fost publicată pentru prima oară în 1595 de călugărul benedictin Arnold Wion, care a introdus aceste mottouri profetice în opera sa „Lignum vitae”, publicată la Venezia. Această profeție
Profeția Papilor () [Corola-website/Science/304217_a_305546]
-
Iisus ar fi înviat, dar nu-I descrie nici învierea, nici pe Hristos înviat. Numai versiunea neconformă cu originalul (inautentică) a Evangheliei după Marcu Îl descrie pe Hristos înviat, această descriere fiind rodul fanteziei copiștilor. Prin urmare, versetele sunt versete apocrife. Flavius Josephus ("cca". 37-"cca". 100), un evreu și în același timp cetățean roman care a lucrat sub dinastia Flavienilor a scris "Antichitatea Evreilor", cca. 93, care conține un pasaj intitulat Isus și Pilat, în care se descrie moartea și
Învierea Domnului () [Corola-website/Science/312329_a_313658]
-
creștine este numit „glosolalie” („vorbitul în limbi”), ca și pe acela al scosului diavolilor din oameni. Evangheliile desemnează scrierile religioase despre Iisus Hristos și au existat numeroase astfel de scrieri în afară de cele recunoscute de Canonul biblic. Acestea sunt numite „evanghelii apocrife”, termenul însemnând scriere religioasă nerecunoscută de canoane, o scriere atribuită altui autor decât celui adevărat; a cărui autenticitate este îndoielnică. Canonic majoritatea bisericilor creștine recunosc patru evanghelii, cuprinse în Noul Testament: Cele patru evanghelii din canonul Noului Testament sunt scrieri pseudonime
Evanghelie () [Corola-website/Science/312331_a_313660]