6,356 matches
-
format din două oscioare și trei burtici din piele uscată, îi indică carafa). Prezența dumitale aici, după cum mă temeam, devine din ce în ce mai plăcută. Turnă și băură. Femeia se ridică c-o greu de pronosticat ușurință și scotoci după ceva, într-o arătare de scrin, cu picioarele subțiratice și răsucite. O mobilă sofisticată și jalnică. Se întoarse apoi și dădu drumul pe masă la un pachet de țigări. Doamne, "Virginia"! Marca asta de țigări nu se mai fabrica de peste două decenii! Femeia alese
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cum își împletea o țigară cu degete dibace. - De douăzeci de ani trudesc aici, dau boierilor carne să mănânce și mi s-a făcut lehamite... - Oi fi ostenit. - Nu-i asta. Trebuie să fie altceva, c-am avut și o arătare pe drum. Se făcea case dăduse Cristos jos din cer. Umbla prin Cuțarida noastră desculț... -Ei? - Cum îți spun. Umbla înaintea amărîtilor și m-a întrebat: "Tu ce-ai vrea, Pisică?..." "Ce să vreau, Doamne? Să fie bine!" - Și el
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
câteva sticle cu vin și s-au lipit cu masa de cea a starostelui. Asta așteptau și caramangiii. Petreceau și muierile, n-aveau ce zice. Le amețise codoșul. Se băga în sufletul lor și le zicea: - Oliu, ce gură ai! Arătările chicoteau. - Taci, că te-aude dumnealui. -Ce dacă? Nevestele nu mai auziseră astfel de vorbe de ani de zile. Închideau ochii și ascultau muzica, oftau și nu mai știau de ele. 201 Paraschiv ținea în brațe pe una slabă și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să le facem revelatoare pentru toată agitația noastră lăuntrică. Să ai o mână fantomatică, o mână transparentă, ca un reflex imaterial, o mână nervoasă, încordată până la ultima crispație. Sau, dacă nu, o mână grea, amenințătoare, dură și înfiorătoare. Prezența mâinilor, arătarea lor să fie mai mult decât un discurs, mai mult decât un plânset, un zâmbet sau o rugăciune. Căci mâinile pot avea ochi, acolo unde ochii văd în interior. Expresivitatea absolută, fruct al unei continue transfigurări, al unei neîncetate primeniri
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
amândoi. De aș avea trei ochi aș vedea - o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari. Cu toate astea, născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale, ele toate în raport cu mine, păstrîndu-și proporțiunea, nu mi-ar părea nici mai mari, nici mai mici de cum îmi par azi. Să ne-nchipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte, și toate celea din ea scăzute în analogie, locuitorii acestei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu piele și roasă de molii - un manuscript de zodii. El era un ateist superstițios - și Sunt mulți de aceștia. Inițialele acestei cărți cu buchii erau scrise ciudat cu cerneală roșie ca sângele, caractere slave de o evlavioasă, gheboasă, fantastică arătare. O astrologie mai mult de origine bizantină, bazată pe sistemul geocentrist, sistem care admite pământul de centrul arhitecturei lumești și pe om de creatura pentru a cărui plăcere Dumnezeu ar fi făcut lumea. Titlul era scris și latinește: "architecturae cosmicae
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Ruben era un bătrân de o antică frumuseță. O frunte naltă, pleșuvă, încrețită de gândiri, ochii suri, boltiți adânc în capul cel înțelept, și barba lungă, care curgea de sub adâncii umeri ai obrazului până pe pieptul întotdeauna cam plecat, îi da arătarea unui înțelept din vechime. Arătarea lui era liniștită - dar nu blândă; numai în împrejurul gurei musculoase se vedea o dulceață amărâtă de îndoieli. El este un evreu învățat, pribegit din Spania în Polonia, unde însă, neputând fi învățător public, pentru că
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o antică frumuseță. O frunte naltă, pleșuvă, încrețită de gândiri, ochii suri, boltiți adânc în capul cel înțelept, și barba lungă, care curgea de sub adâncii umeri ai obrazului până pe pieptul întotdeauna cam plecat, îi da arătarea unui înțelept din vechime. Arătarea lui era liniștită - dar nu blândă; numai în împrejurul gurei musculoase se vedea o dulceață amărâtă de îndoieli. El este un evreu învățat, pribegit din Spania în Polonia, unde însă, neputând fi învățător public, pentru că rămăsese în legea lui, fusese
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
medicii să-mi vândă corpul. Are drept... prin schimbările prin care am trecut, corpul meu trebuie să fi devenit fenomenal... Dar oare-s doctori acești doi?... Îmi pare că samănă cu Satana amândoi... Ori e un om, despărțit în două arătări bătrâne cu cari-și petrece șiretul Ruben pe conta mea... o jumătate cu păr și una pleșuvă. Cea pleșuvă îmi pipăie pulsul și cea cu păr se uită la umbra mea, spânzurată de un cui în părete. Uite! acuma o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de iarbă de pe cărare sau se ascundea într-un boschet aproape de țărm, în care ședea ore întregi, adâncită în dorul ei fără de speranță. În zile calde ea se dezbraca și, lăsîndu-și hainele-n boschet, se cobora la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a copilăriei era întrunită cu frumuseța nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei. Prin transparența generală a unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dăți, pierzîndu-se prin aleele umbroase, se ascundea într-un boschet aproape de țărm, în care ședea ore întregi adâncită în dorul ei fără de speranță. În zile calde ea se dezbrăca și, lăsîndu-și hainele-n boschet se cobora, la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, moliciunea copilăriei era întrunită cu frumuseța nobilă, coaptă, pronunțată a femeiei. Prin transparența unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
iarbă de pe cărare, sau se ascundea într-un boschet aproape de țărm, în care ședea ore întregi, adâncită în dorul ei fără, de speranță. În zile calde ea se dezbrăca și, lăsîndu-și hainele-n boschet, se coborea la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a [moliciunea] copilăriei era întrunită, cu frumuseța nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei. Prin transparența generală unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ei gol, fin, marmoreu, își apropie buzele de gura lui și-cepu să-i vorbească, gură-n gură, într-astfel....... ....................................................................................... ["Fondalul acestei scenerii sălbatece"] 2255 Fondalul acestei scenerii sălbatece încărcate de codri și ponoară o forma ruinele unui castel înăsprit în arătare-i de lumina palidă a cornului lunei. Chipuri înfășurate în măntale lungi și negre se furișau pe lângă ziduri și se adunau în grupe. Fețele lor erau mascate. Deodată s-auzi un corn sunând și trezind văile. Unul s-apropie fugind
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de mătasă de pe ochii tânărului. Acesta se trezi într-o boltă a cărei muri erau ca de cărbuni unși cu untdelemn, adică negri ca cerneala și străluciți, și în mijlocul bolții lucea o lampă clară ca de diamant, care da o arătare și mai franjurată * și mai aspru zugrăvită colțuroșilor muri și nenetedelor bolte... - Unde suntem? zise Angelo. - În peștera demonului amorului, zise de Lys încet... Sună din acest clopoțel de metal și strigă: Abracadabra... Angelo sună din clopoțel o dată. - Înc-o dată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-se de foc, ce dulce căldură... Cum te cheamă, frumosul meu demon... Misticismul era elementul lui... el nu mai simțea nici o frică. - Cezar sau Cezara, zise demonul surâzând c-o firească echivocitate. - O, grațioasă androgină, zise el beat de strălucirea arătărilor, vin de-mi dă o sărutare... Cezar se uită rece la el. - Asta nu stă în contractul ce l-om face, Angelo... faptele mele stau la dispoziția ta, ființa mea nu. Trebuie să-ți câștigi afecțiunea mea... vom vedea de-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sângele din inimă, lumina din ochi, sufletul din piept și ea era muiată de lacrimi... O, durere nesfârșit de dulce, o, voluptate nesfârșit de dureroasă... și el recăzu cu fața palidă și slabă-n perinele albe și luna-i da arătarea unui mort.. Ea-și închisese ochii și un surâs abia îi deschise gura ei roșie, de se vedeau dinții.. fața ei părea mai plină și pieptul ei mai îmflat, îl cuprinse cu brațul și își puse mâna ei rotundă și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
răutate. Îi părea așa de ciudat ca o femeie să-i pretindă în acest mod iubirea. Și ți-o repet dar, adaose, ești cea mai grațioasă femeie din lume și nici îți poți închipui cum îmi e de simpatică toată arătarea d-tale, și chiar de-aș simți aplecări cari să-mi nesfințească amorul meu, am o voință tare, doamnă, te iubesc și nu te iubesc, te ador și nu te ador. Închipuiește-ți că ne-am iubit odată, că acea iubire
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
împrejur mătreața de un verde tânăr strălucește mătasa, iar în mijloc ochiul verde cel clar al apei pare negru, reflectând în el umbra lumii ce-l înconjură. Pe câte - un plan mai ridicat se văd curți văruite cu îngrijire, cu arătarea plăcută și liniștită. Fereștile dreptunghe strălucesc în soare, în cerdacul nalt duc scări curate, în fața curții se-ntinde o ogradă mare în semicerc, încunjurată cu zaplaz șindilit, umbrit de plopi, salcâmi sau nuci. În dreapta curții, care se numește "sus", sunt
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
salcâmi sau nuci. În dreapta curții, care se numește "sus", sunt în genere grajduri și hambare, în stânga - acarete pentru bucătărie si servitori, numită "jos", iar din dosul curții se întinde-n pătrat, cu șanț, pomătul, florăriile, via și prisaca. Aceasta este arătarea stereotipă a satelor si curților, fără privire la modificațiunile întîmplătoare cari individualizează pe fiecare din ele. Caracterul vieței de sat este liniștea și tăcerea. Ziua, oamenii fiind la lucru, numai copiii se joacă cu colbul drumului, babele de tot bătrâne
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
știa cântece bătrânești, doine, hore, cântece de lume, ba nici poetul nu lipsea, reprezentat adesea prin persoana vrunui scriitoraș or dascăl de copii isteți care făcea acrostihuri pentru doamna și, la zile mari, fintosmosuri nimerite pentru lăutar. Astfel era și arătarea curții lui Creangă, la a cărei componenți caracteristici vom reveni mai târziu. Femeia cuconului Vasile era cu mult mai tânără decât el și încă destul de frumoasă. Ea era o damă naltă și foarte albă la față, avea ochi mari și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tinere în coatele mînilor. {EminescuOpVII 307} - Ș-apoi ia zi-mi, cam ce vânt te aduce pe la mine, Porfirie. Mă bucură că nu-s cel din urmă pe la care te abați, zise Vasile privind c-un fel de compătimire la arătarea saracă a bietului văr. Antiriul era cam ros la piept, ca [la] un cobzar, și nici coatele nu erau tocmai trainice. - Oi încărca... ce mi-i da, răspunse acesta umil și cam cu rușine, pîn-l-atîta am ajuns, vere. - Nu așa
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
plină cu cărți bisericești și mirene de pe vremea lui, un scaun de lemn fără spate, niște icoane vechi lucrate de mâni călugărești pe păreții albi ca omătul - atâta era totul. Fereasta lui era-n soare, ceea ce da întregului simplu o arătare plăcută. El nu se supăra de nimic în lume, nimeni n-auzise vorbă slabă din gura lui. Altfel toată ziua-și făcea de lucru. Lega cărți, lucra roți foarte solide, zugrăvea icoane pe scânduri mici geluite, pe care le dăruia
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Iosif. C-o moșioară mică până la disparițiune și c-o închipuire de sine ș-o deșertăciune până la disparițiune de mare. Capul lui era un calup chelbos, nasul mare, fața sluțită de vărsat și niște musteți zborșite, groase și roșii complectau arătarea acestui om urâcios. Afară de - acestea, omul acesta mai era și nebun. Pustia știe cine-i pusese-n cap cumcă va deveni nu vodă, ci-mpărat - și adică împăratul lumii, pe când nu va fi decât o turmă ș-un păstor. Și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
EminescuOpVII 310} [MOȘ IOSIF] 2286 Astfel cum ședea pe scaunul lui, plecat cu pieptul înainte, fiindcă scaunul n-avea spate și sprijoane, cu mînile căzute cruciș peste genunchi, fruntea lui puternic lucrată căpăta prin acea poză aplecată un fel de arătare adâncită, părul prin poziția asta era urcat în sus, parte cădea fără ordine peste tâmple unele vițe împleau fruntea cu argintul lor mătăsos, parte se mai ținea urcat, dară înfoiat în vechea lui ordine. Ochii, adânciți în boltiturele lor, păreau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lui ordine. Ochii, adânciți în boltiturele lor, păreau a fixa un punct sub încrețitele sprâncene, buzele gurei se îmflase crețe în meditațiune, iară barba îndoită de aplecarea pieptului își răstea în sus capătul stufos și argintiu, dând întregei fețe o arătare nemulțămită și rebelă. Lumânarea subțire și încolăcită de ceară arămie care sta lipită de masa plină cu cărți deschise întindea mucul negru și crestat și lumina roșie și turbure în camără, abia ajungând icoanele călugărești de pe păreți, adâncind umbrele din fața
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]