1,340 matches
-
metodă de gîndire și un stil care țin loc de sistem, devenind un principiu unificator și asigurînd coerența de ansamblu. O asemenea tensiune a trăirii și un asemenea sens al tragicului existenței nu ar fi putut adopta o expresie evolutivă, argumentativă susținută, ci doar fulgurațiile unei scriituri și doar într-o limbă netedă, strălucitoare, clasică. Paradoxul cioranian și logica terțului inclus Pisicile sunt muritoare, deci Socrate este o pisică și are patru labe, la fel ca un cîine care, prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ce se spune”. Locutorul urmărește, prin actul perlocuționar, să obțină anumite efecte la auditoriu, să-l influențeze într-un anumit mod. Plecând de la această situație, putem vorbi de argumentare ca strategie perlocuționară, deoarece locutorul, construind o secvență discursivă de tip argumentativ, urmărește adeziunea interlocutorului, auditoriului la teza argumentată. Argumentarea poate fi dezvoltată pe două traiectorii, una mai rațională și mai precisă, surprinsă și prin sintagma “a convinge”, alta mai „afectivă” sau estetică, numită și persuadare. În practica discursivă întâlnim și o
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
îndeplini cu profit maximal intențiile pentru care discursul a fost conceput”. (Sălăvăstru, 2001:121). Argumentarea ca fenomen discursiv se înscrie destul de bine într-o astfel de “clasă”, răspunzând cerințelor acesteia, aduce chiar și o anumită “tonalitate” discursului și anume cea argumentativă, vorbindu-se până și de o tipologie în acest sens, discursul argumentativ. Odată cu “renașterea retoricii”, în special în spațiul socio-uman, a fost acreditată ideea că argumentarea este parte integrantă din viața noastră zilnică, că este inevitabilă în practica discursivă din
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
2001:121). Argumentarea ca fenomen discursiv se înscrie destul de bine într-o astfel de “clasă”, răspunzând cerințelor acesteia, aduce chiar și o anumită “tonalitate” discursului și anume cea argumentativă, vorbindu-se până și de o tipologie în acest sens, discursul argumentativ. Odată cu “renașterea retoricii”, în special în spațiul socio-uman, a fost acreditată ideea că argumentarea este parte integrantă din viața noastră zilnică, că este inevitabilă în practica discursivă din orice domeniu sau situație de comunicare. Ducrot afirmă chiar că “originea argumentației
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
în limbă”, că fiind “înscrisă în limbă”, rezultă că “a argumenta înseamnă a vorbi și nu poți vorbi fără să argumentezi”. (Ducrot, 1996:365). Argumentarea ca strategie perlocuționară, este de la sine înțeles că, este orientată spre celălalt, fiind perlocuționară (discursul argumentativ e considerat ca discurs acțional) pentru că mai întâi este “interlocuționară”. Ea este orientată spre celălalt deoarece locutorul, argumentând în favoarea (sau contra) unei teze, are intenția de a acționa în vederea influențării și transformării universului psihocomportamental al interlocutorului, prin acceptarea și aderarea
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
prin respingerea, refuzul acesteia. Prin acțiunea asupra interlocutorului, locutorul poate viza și o schimbare în lumea socială sau fizică. Spre deosebire de rugăminte, ordin sau interdicție, care acționează într-un mod direct, efectele perlocuționare fiind obținute printr-o intervenție discursivă directă, actul argumentativ face un “ocol justificativ”. Astfel, vom avea la îndemână două posibilități de intervenție discursivă într-o anumită situație („consumul de droguri”): modul direct, “își interzic să te droghezi!” și modul indirect, în care interlocutorului i se argumentează faptul că “este
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
discursivă perlocuționară, la baza căreia stau mecanismele raționale ale performanței discursive, aceasta oscilând între două extreme: demonstrație pură și seducția discursivă, mecanismele pur raționale și mecanismele emoționale. În acest sens, Vignaux va afirma că “există o întreagă serie de forme argumentative, cuprinse între demonstrația științifică și discursul vânzătorului sau avocatului” (apud Romedea, 1999:165). Argumentarea se ferește atât “de demersurile strict raționale, poate prea deductive ale demonstrației, dar și de iraționalitatea unei vorbiri de dragul efectului persuasiv”. (Sălăvăstru, 1996:292). Prin urmare
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
între demonstrația științifică și discursul vânzătorului sau avocatului” (apud Romedea, 1999:165). Argumentarea se ferește atât “de demersurile strict raționale, poate prea deductive ale demonstrației, dar și de iraționalitatea unei vorbiri de dragul efectului persuasiv”. (Sălăvăstru, 1996:292). Prin urmare, demersul argumentativ poate lua două forme: convingerea și persuadarea, în funcție de natura argumentelor și operațiilor sau mecanismelor predominante în secvența discursivă. 4.3.2. A convinge și a persuada Se pare că distincția convingere-persuadare ce ține, în prezent, de domeniul discursivității, își are
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
la unii pentru că toți avem aceleași principii logice dar nu toți avem aceleași gusturi. Totuși, diferența între cele două acte discursive nu ține atât de “natura auditorului” cât mai ales de “materia” și “forma materiei” vehiculate de cele două acte argumentative și puse în slujba tezei, ideii susținute dar și de dimensiunea primă - pur rațională sau cognafectivă - vizată în auditoriu. Convigerea, ca act argumentativ, pune în joc, în special, argumente bazate pe fapte, și exemple precum și o serie de operații logice
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
atât de “natura auditorului” cât mai ales de “materia” și “forma materiei” vehiculate de cele două acte argumentative și puse în slujba tezei, ideii susținute dar și de dimensiunea primă - pur rațională sau cognafectivă - vizată în auditoriu. Convigerea, ca act argumentativ, pune în joc, în special, argumente bazate pe fapte, și exemple precum și o serie de operații logice (inferențe, raționamente, deducții, inducții, implicații, disjuncții), așadar mecanisme de ordinul raționalității și vizează în special dimensiunea rațională a interlocutorului. Ea tinde spre extrema
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
degrabă constrângătoare decât seducătoare, totuși ea va purta mai degrabă marca “fuzzy”, destinul fiindu-i opinabilul. În actul convingerii, chiar dacă se are în vedere un rezultat, accentul cade pe legitimitatea modului în care e justificat acel rezultat. Persuadarea ca act argumentativ aruncă în lupta discursivă, mai degrabă, argumente bazate pe analogie și operații retorico-estetice sau stilistice (de ordonare, de “ornare” și altele), mecanisme ce țin, mai curând, de sensibilitatea subiectivă decât de raționalitate, vizând în special dimensiunea emoțională a interlocutorului. Argumentele
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
cuvinte, care de cele mai multe ori ia forma “persuasiunii clandestine” sau manipulării prin cuvinte. În actul persuadării accentul cade pe rezultatul obținut și mai puțin pe modalitățile prin care se ajunge la el. Uneori, însă, persuadarea este mai puțin un act argumentativ și mai mult un act asertiv, fiind, mai curând, o asertare sugestivă. Argumentarea, totuși, poate fi văzută și ca o conjugare de aserțiuni. “Problema delicată” este că “orice intervenție discursivă performativă este și persuasivă și convingătoare în același timp. Numai
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
structurate specific) desemnată să producă sau să încurajeze anumite reacții ale audienței de masă”. (Tim O’Sullivan, 2001:265). Ea le spune oamenilor, mai curând, ce să gândească și nu cum să gândească. Discursul propagandistic nu ia atât o formă argumentativă cât una afirmativ-imperativă, nu este atât descriptiv, cât prescriptiv și normativ. Rolul fundamental al discursului propagandistic este unul mobilizator, impulsionând și stimulând ideile, atitudinile, comportamentele și acțiunile compatibile și susținătoare direcției ideologice propuse. Un loc specific, în cadrul discursului propagandistic, îl
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
corupție”, există o semnificație destul de lămuritoare și densă care ne vine din elaborările antropologiei și ale dezvoltărilor recente. Astfel, în urma descoperirii rolului central al darului în viața oamenilor, el este capabil să pună în lumină dimensiunea simbolică, relațională, morală și argumentativă. Cercetarea lui Marcel Mauss a fost cea care a descoperit rolul central al darului în viața oamenilor. Punctul central al lui Mauss, care iese la iveală în concluzia eseului fundamental Saggio sul dono, constă în încercarea de a explica „secretul
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
în limbajul politic Vizând "direcționarea sau deturnarea destinatarului către o anumită concluzie"148, argumentarea este intrinsecă limbajului politic. În virtutea caracterului pragmatic, limbajul politic se definește ca ansamblu de strategii retorice menite să influențeze atitudinea publicului receptor. Potrivit lui Oswald Ducrot, valoarea argumentativă a unui enunț "nu reprezintă o consecință a informațiilor transmise prin intermediul ei, ci fraza poate conține diverse morfeme sau expresii care, pe lângă conținutul lor informativ, servesc la conferirea unei orientări argumentative a enunțului, antrenând destinatarul într-o direcție sau alta
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
să influențeze atitudinea publicului receptor. Potrivit lui Oswald Ducrot, valoarea argumentativă a unui enunț "nu reprezintă o consecință a informațiilor transmise prin intermediul ei, ci fraza poate conține diverse morfeme sau expresii care, pe lângă conținutul lor informativ, servesc la conferirea unei orientări argumentative a enunțului, antrenând destinatarul într-o direcție sau alta"149. Definită ca "logica în acțiune, logica utilizată în situațiile în care omul intră în relație cu semenii pentru a-i convinge"150, argumentarea vizează "o organizare de propoziții cu ajutorul raționamentelor
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
comportamentului interlocutorului. Vizând inculcarea unor idei, atitudini și valori particulare publicului receptor, limbajul politic este, în esența sa, un limbaj finalist, urmărind "modificarea universului epistemic al interlocutorului"154. În această viziune, în analiza limbajului politic sunt vehiculate concepte precum: strategie argumentativă, eficientizare argumentativă, forța argumentelor etc., sugerând componenta pragmatică accentuată a acestuia. În funcție de nivelul la care se articulează, distingem între: strategii discursiv-argumentative globale (cum sunt explicația, descrierea sau narațiunea) și strategii discursiv-argumentative punctuale (cum sunt întrebarea retorică, negația și metafora cu
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Vizând inculcarea unor idei, atitudini și valori particulare publicului receptor, limbajul politic este, în esența sa, un limbaj finalist, urmărind "modificarea universului epistemic al interlocutorului"154. În această viziune, în analiza limbajului politic sunt vehiculate concepte precum: strategie argumentativă, eficientizare argumentativă, forța argumentelor etc., sugerând componenta pragmatică accentuată a acestuia. În funcție de nivelul la care se articulează, distingem între: strategii discursiv-argumentative globale (cum sunt explicația, descrierea sau narațiunea) și strategii discursiv-argumentative punctuale (cum sunt întrebarea retorică, negația și metafora cu rol argumentativ
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
argumentativă, forța argumentelor etc., sugerând componenta pragmatică accentuată a acestuia. În funcție de nivelul la care se articulează, distingem între: strategii discursiv-argumentative globale (cum sunt explicația, descrierea sau narațiunea) și strategii discursiv-argumentative punctuale (cum sunt întrebarea retorică, negația și metafora cu rol argumentativ). a) Întrebarea retorică valențele argumentative imanente întrebării sunt intens valorificate în cadrul limbajului politic, emitentul considerând în aceste situații că răspunsul este de la sine înțeles. b) Negația polemică reprezintă o strategie argumentativă bazată pe contestarea unui alt enunț și are caracter
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
componenta pragmatică accentuată a acestuia. În funcție de nivelul la care se articulează, distingem între: strategii discursiv-argumentative globale (cum sunt explicația, descrierea sau narațiunea) și strategii discursiv-argumentative punctuale (cum sunt întrebarea retorică, negația și metafora cu rol argumentativ). a) Întrebarea retorică valențele argumentative imanente întrebării sunt intens valorificate în cadrul limbajului politic, emitentul considerând în aceste situații că răspunsul este de la sine înțeles. b) Negația polemică reprezintă o strategie argumentativă bazată pe contestarea unui alt enunț și are caracter dialogic, replicativ și polifonic. c
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
cum sunt întrebarea retorică, negația și metafora cu rol argumentativ). a) Întrebarea retorică valențele argumentative imanente întrebării sunt intens valorificate în cadrul limbajului politic, emitentul considerând în aceste situații că răspunsul este de la sine înțeles. b) Negația polemică reprezintă o strategie argumentativă bazată pe contestarea unui alt enunț și are caracter dialogic, replicativ și polifonic. c) Metafora cu rol argumentativ constituie un tip de strategie argumentativă care nu mai are rol ornamental, devenind semnificativă și cognitivă. Metafora se definește printr-un transfer
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
intens valorificate în cadrul limbajului politic, emitentul considerând în aceste situații că răspunsul este de la sine înțeles. b) Negația polemică reprezintă o strategie argumentativă bazată pe contestarea unui alt enunț și are caracter dialogic, replicativ și polifonic. c) Metafora cu rol argumentativ constituie un tip de strategie argumentativă care nu mai are rol ornamental, devenind semnificativă și cognitivă. Metafora se definește printr-un transfer de semnificație și o tranzacție între contexte eterogene. d) Amplificarea este un alt procedeu retoric constând în afirmația
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
considerând în aceste situații că răspunsul este de la sine înțeles. b) Negația polemică reprezintă o strategie argumentativă bazată pe contestarea unui alt enunț și are caracter dialogic, replicativ și polifonic. c) Metafora cu rol argumentativ constituie un tip de strategie argumentativă care nu mai are rol ornamental, devenind semnificativă și cognitivă. Metafora se definește printr-un transfer de semnificație și o tranzacție între contexte eterogene. d) Amplificarea este un alt procedeu retoric constând în afirmația elaborată. Amplificarea include procedee precum: repetiția
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
are la bază principiul echivalenței semantice. g) Epifora procedeu retoric care constă în repetarea aceluiași cuvânt sau expresii la sfârșitul unor propoziții succesive. h) Acumularea procedeu retoric care face legătura între structuri care prezintă asemănări sintactice și semantice parțiale. Conectorul argumentativ reprezintă "un morfem (conjuncție, adverb, locuțiune adverbială) care articulează două enunțuri ce intervin într-o strategie argumentativă unică"155. Conectorii se clasifică în funcție de mai multe criterii: 1. în funcție de inserția discursivă, conectorii sunt de două tipuri: introductori de argumente (de altfel
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
expresii la sfârșitul unor propoziții succesive. h) Acumularea procedeu retoric care face legătura între structuri care prezintă asemănări sintactice și semantice parțiale. Conectorul argumentativ reprezintă "un morfem (conjuncție, adverb, locuțiune adverbială) care articulează două enunțuri ce intervin într-o strategie argumentativă unică"155. Conectorii se clasifică în funcție de mai multe criterii: 1. în funcție de inserția discursivă, conectorii sunt de două tipuri: introductori de argumente (de altfel, chiar, dar) și introductori de concluzie (deci, totuși); 2. din punct de vedere al orientării: conectori coorientați
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]