1,564 matches
-
parte a prăzii sale: aur, bijuterii, veselă și unelte, țesături de preț, care acum se găseau, cu siguranță, în mâinile mercenarilor romani; astfel că lui nu-i mai rămăseseră decât doi cai și un catâr îdintre care unul împovărat de armura pe care i-o dăruise Onegesiusă, conduși de servitori din Panonia, fără multă minte și nu prea de încredere; aproape toți ceilalți războinici care acoperiseră retragerea se plângeau de pierderi asemănătoare, așa că erau și ei de-a dreptul furioși, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îndreptă arătătorul spre stânga. — Acolo, îl anunță. Traversează acum. într-adevăr, un întreg detașament de goți își pusese pe fugă adversarii, tocmai traversa râul și ajunsese pe punctul de a ajunge la mal. O întâlnire apropiată cu cavaleria vizigotă în armură era tot ce li se putea întâmpla mai rău oamenilor săi, dotați în majoritate cu armament ușor; totuși, Balamber nu-și îngădui să mai șovăie: După mine! strigă, trăgând sabia și dând pinteni calului. Războinicii hiug-nu o porniră după el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
iar la răsărit, de acela mai șerpuit al Marnei. în mijlocul generalilor, al regilor și al căpeteniilor barbare, figura lui Etius se distingea nu atât prin prestanța fizică - cu siguranță prezentă, cu toată statura sa prin nimic deosebită - ori prin splendoarea armurii sau a veșmintelor - cunoștea bine cât era de important să impună respectul în raporturile cu barbarii - cât mai ales prin magnetismul său natural ce emana din întreaga sa personală. Ca întotdeauna, părea hotărât și sigur pe sine. — Aici, spuse, arătând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
comanda unei unități. Acum, însă, Sebastianus intuia că venise, poate, momentul său. Se auzi, în schimb, întrebat câtă încredere consideră că poate avea în burgunzi. — Sunt luptători desăvârșiți, Eminentissime, iar sub comanda lui Chilperic vor face lucruri minunate. Ușurat de armura somptuoasă, Etius încuviință. — Și de Sangiban ce îmi zici? La Aureliana ar fi putut face un atac prin ieșire, dar în schimb a rămas la adăpost cu ai săi în cazărmi; pe urmă, azi la râu nu a ajuns la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vrea ca mingan-ul tău să se alăture celorlalte care sunt direct sub comanda sa. Astăzi va trebui să urmezi nu stindardul meu, ci pe-al lui.“ Soarele era deja sus pe cer, iar căldura deveni insuportabilă. Lui Balamber, închis în armura sa i se părea că fierbe ca într-un cuptor. Nerăbdarea și nemulțumirea, însă, îl făceau să fiarbă chiar mai tare decât căldura sfârșitului de iunie. De ore întregi stătea în așteptare cu mingan-ul său - ce mai rămăsese din el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
prea avea cum să-i dea șansa să se distingă în luptă. Cu puțin timp înaintea ordinului de atac, regele trecuse în revistă rândurile armatei sale, însoțit de cei trei fii ai săi și de Onegesius. îmbrăcat într-o splendidă armură, le înflăcărase, ca întotdeauna, cu elocvența sa simplă, dar eficace, lămurind, din câteva cuvinte pline de hotărâre, obiectivul principal: neutralizarea vizigoților și spargerea centrului dispozitivului dușman, format din alani și burgunzi, aliniați chiar acolo unde începea să coboare blestemata de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de data aceasta nu cuceriseră colina. într-adevăr, îi vedea pe huni coborând din nou coasta într-o masă dezordonată. Nemaiputând să suporte căldura, îl chemă la sine pe Vlaszo, servitorul său panonic, ca să-l ușureze măcar în parte de armură. Nu se simți prea vinovat, de vreme ce Atila, după câte putea vedea, făcuse la fel. Sosi lângă el Odolgan, care, nervos, se lovea peste jambiere cu o biciușcă. — Ce ghinion! Să pierzi așa o bătălie! O să mai fie lumină doar câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
biciui cu furie și își făcu loc fără prea multe scuze printre demnitari până ajunse în fața regelui său, mai aproape decât reușise vreodată. Atila descălecase și, ajutat de un servitor, de Utrigúr și de Ernak, își îmbrăca acele părți ale armurii de care se ușurase mai devreme, în timp ce alt servitor îmbrăca în zale calul. Gărzile din suita sa își luau și ele armele. Regele însuși, așadar, se grăbea să coboare pe câmpul de luptă, gândind în mod clar că bătălia intrase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
săi hiung-nu. Și de această dată, ochi săi îi părură lui Balamber două sulițe, capabile să străpungă orice lucru pe care și-ar fi oprit privirea. După cum avea obiceiul, nici măcar în ziua aceea regele nu îmbrăcase veșminte somptuoase: sub splendida armură din plăci, fabricată cu siguranță în Orient, Balamber ghici o tunică dalmatica, ă simplă, cu mâneci lungi, dar cu tiv și broderie cu specific hun. înconjurat fiind de mai multe persoane, își dădu seama de prezența lui doar într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vălmășag, de strigăte și de mirosul de sânge ce-i venea din toate direcțiile. Săgețile alane veneau în permanență și se înfigeau în scutul său rotund ori ricoșau din plăcile metalice care-i protejau calul sau chiar din cele ale armurii sale; două reușiseră să treacă prin ea, iar vârfurile lor, care desfăcuseră inelele cămășii de zale, mușcau din carne, fără să poată totuși să pătrundă mai adânc. Nu erau mulți însă, cei care se bucurau de o protecție atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a se izbi unii de alții și a se împiedica unii pe alții într-un vălmășag confuz, în care, inevitabil, fiecare săgeată, fiecare javelină a dușmanului atingea o țintă. Atacul acela împotriva unei combinații perfecte de arcași și infanterie în armură nu se potrivea, desigur, cu tactica obișnuită pe care o adaptau războinicii hiung-nu, însă condițiile luptei - romanii, bine instalați pe înălțimile colinei și cele două armate gotice ce încă luptau cu furie pe latura din stânga - nu le dădeau posibilitatea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
steagul purpuriu, cu sabia de aur pe el, și zări coama roșie ce împodobea coiful lui Atila apărând și dispărând în mai multe rânduri prin mulțime. Sub atacul de nestăvilit al regelui și al preacredincioșilor săi, cu toții perfect protejați de armură, dușmanul ceda teren. Văzând ceea ce se întâmpla, Balamber se însufleți din nou: victoria! Victoria era aproape. Lăsă de o parte arcul și scoase sabia, apoi își împunse cu furie calul și îl împinse înainte pentru o ultimă sforțare. Alți războinici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
E totul în ordine, micuță războinică. Sunt întreg, vezi? Fără să-i răspundă, ea se strânse în el cu și mai multă putere, fără să ia în seamă mirosul de sudoare pe care îl emana și sângele ce-i murdărise armura. Balamber pricepu că, ziua întreagă, probabil, copila se găsise pradă groazei că-l va pierde, că se va trezi încă o dată părăsită. Confuz, își roti privirea, căutând parcă ajutor, și o întări pe aceea a lui Mandzuk. Citi în ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Da, Vitalius, dar acum trebuie să ne gândim la tine. Sebastianus privea în jur, căutând pe cineva care ar fi putut să-l ajute să facă ceva pentru băiat. — Ajută-mă! îi spuse lui Maliban. Trebuie să-l eliberăm de armură. încercară, cu mișcări precipitate, să desfacă legăturile de la lorica lui Vitaliu,s însă acesta, scuturat astfel, gemu din nou. Un tremur îi străbătea acum membrele, iar strângerea mâinii sale se făcea din clipă în clipă tot mai stinsă, chipul tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
slobozi deja prima săgeată, doborându-l din șa pe cel mai apropiat dintre atacatori. Și atunci, căutându-și următoarea țintă, o recunoscu. înainte de a-i vedea trăsăturile feței, îi recunoscu atitudinea, unduirea părului castaniu. Nu avea scut și nu purta armură, ci doar o bluză și pantaloni bărbătești, și călărea un minunat cal alb. Avea în mână o sabie și o îndreptase chiar pe direcția lui. Nu era timp să mai dea drumul la o săgeată, iar burgunzii - acum era clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu facă infarct vreunul din cei mai în vîrstă din cauza emoției. — Poți fi liniștit, ești un erouaș de poveste, lasă prostiile, Roja, fără glumă, Părințele, cît de bine ți-ai construit imaginea în zilele acelea, erai idolul tuturor, cavalerul în armură strălucitoare al virginelor, întruchiparea capitalismului pentru cei de vîrsta mea, mîngîierea pe care o așteptau toți bătrînii decrepiți. Numai idolul ei nu, acuma îmi dau seama de ce nu mă mai lua în seamă, știa ce o să se întîmple, vezi bine
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
fină de ied, iar pe capul acoperit de păr cărunt, tuns cu grijă, purta o pălărie mare gri cu boruri care Înconjurau partea de sus a pălăriei, bine Îndoită, ca un șanț de apărare al unui castel. Arăta ca o armură de demult. Mă conduse spre ușa mare din mahon; deschizându-se, aceasta dădu la iveală un valet cu fața pământie care se dădu la o parte În timp ce pășirăm peste prag și intrarăm În holul spațios de la intrare. Era un hol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
cauze ale acestor omoruri abuzurile la care erau supuse femeile de către soții lor și mai largul context socio-economic al acelei perioade. . Numele reședinței private a lui Göring, situată foarte aproape de Berlin. . Contele Johann Tserclaes de Tilly (1559-1632), supranumit „Călugărul În armură“, unul dintre marii comandanți de oști ai Sfântului Imperiu Roman de Apus. . Conducătorul unui burg, În Germania, În evul mediu., funcție echivalentă cu aceea de primar. . Rothenburg ob der Tauber, oraș german din districtul Ansbach, În Bavaria. Orașul a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
așezat pe treptele din fața casei Mariei și am format numărul lui Alfie. —Bună, Alfie, sunt Jenny Palmer, adică, Stafford, adică... În fine, de data asta nu e pentru mine, e pentru o prietenă. Ar avea nevoie de un cavaler în armură lucitoare. I-am dat adresa, iar el a zis că va veni în zece minute. Hai, să intrăm. Nu e cea mai potrivită stradă pentru așteptat. Sunt sigură că Maria nu se va supăra. Dar când Maria ne-a deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
o revăd vreodată. Că-i smintită, târfa! Și-a ieșit din minți târfa asta rea de muscă! Curată belea! Dar... ce, ce trebuia să fiu eu, dacă nu evreul care s-o mântuiască, Cavalerul cu Marele Armăsar Alb, tipul cu Armura Strălucitoare care apare în visele fetițelor ca să le elibereze din castelele unde-și imaginau că sunt ținute prizoniere, ei bine, în ceea ce privește o anumită școală de șikse (splendid reprezentată de Maimuța), acest cavaler se dovedește a fi nimeni altul decât un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ca Desdemona să fie iarăși nouă. După cum am spus, Lefty o mai zărise pe sora lui dezbrăcată, dar corsetul avea strania putere de a o face să pară cumva și mai goală: o transforma Într-o ființă prohibită, Îmbrăcată În armură, cu un miez blând pe care trebuia să-l găsească. Când Îi desfăcea copcile, ea se deschidea dintr-o dată. Lefty se urca pe Desdemona și cei doi aproape că nu se mișcau - valurile oceanului făceau toată treaba. Perifescența lor exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Încurajat de un pahar de Rioja nobil, uit de jena mea fizică și Îmi Îngădui să sper. Costumul făcut la comandă dispare. La fel și cămașa Thomas Pink. Persoana cu care sunt e invariabil impresionată de condiția mea fizică. (Sub armura costumului mei la două rânduri e altă armură, de mușchi lucrați la sala de forță.) Dar protecția ultimă, boxerii mei discreți, Încăpători, pe ăștia nu mi-i dau jos. Niciodată. În schimb plec, inventând tot felul de scuze. Plec și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de jena mea fizică și Îmi Îngădui să sper. Costumul făcut la comandă dispare. La fel și cămașa Thomas Pink. Persoana cu care sunt e invariabil impresionată de condiția mea fizică. (Sub armura costumului mei la două rânduri e altă armură, de mușchi lucrați la sala de forță.) Dar protecția ultimă, boxerii mei discreți, Încăpători, pe ăștia nu mi-i dau jos. Niciodată. În schimb plec, inventând tot felul de scuze. Plec și nu le mai caut niciodată. Așa cum fac bărbații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
era o locuință copleșitor de medievală, o fortăreață de piatră cenușie, respingătoare, cu excepția unei singure extravaganțe - o concesie făcută prințesei -, constând Într-un unic turn ascuțit, din care flutura un steag de culoarea lavandei. Înăuntru erau tapiserii pe pereți, o armură cu inscripție franțuzească deasupra vizorului și, Într-un costum mulat, negru, mama zveltă a Clementinei. Făcea exerciții cu picioarele. ― Ea e Callie, spuse Clementine. A venit să ne jucăm. Am zâmbit larg. Am făcut o tentativă de reverență. (La urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
la patul meu de șmecher crai. Rogu-te politicos, nu sta în picioare, suntem în lunca Trântorilor, a Marilor Leneși. (Un domn bine) Când poetul își propune să lupte împotriva "lenei", o face cu mijloace neadecvate: Ah! Vino repede sabie, armură, să lupt cu lenea care mă fură. (Lecție) De altfel, papionul, bastonul, sabia, armura, alternanța succesivă a mitizării și demitizării, așteptări frustrate, ființe real-himerice, povești animaliere, conformația imaginativă a lumii, stereotipia, răceala sau blândețea, nimic din toate acestea și altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]