1,877 matches
-
învață zeul nostru. Sub privirile atente ale soldaților, Antonius salută căpeteniile flaviene, privindu-i pe fiecare în parte, ca și cum ar fi vrut să le ghicească gândurile. Se opri lângă masă, dar nu se așeză. Privi spre cerul căruia soarele la asfințit îi împrumuta nuanțe sângerii. — Suntem aici ca să hotărâm, exclamă. Se întoarse spre soldații care așteptau în picioare în fața Pretoriului și continuă cu glas mai puternic, pentru ca toți să-l poată auzi: — Suntem aici ca să hotărâm, repetă. Să blocăm Alpes, astfel încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de partea noastră. — Antonius... Titus ridică lampa ca să vadă mai bine chipul generalului. Barba nerasă îi întuneca obrajii supți. Ochii sticloși din cauza febrei priveau câmpul de bătălie de lângă Cremona, acoperit de cadavre sub cerul de octombrie. În lumina blândă a asfințitului văzu cu ușurare armata flaviană care se apropia. Galopă spre legații săi, convocă o adunare și îi convinse pe soldați, care erau prea obosiți și înfometați, să amâne pentru a doua zi atacul asupra Cremonei, unde se refugiaseră vitellienii. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mai departe. — Lasă-mă să cobor, se repezi la el. E deja prea mult. Mai bine iau autobuzul. Mi se face rău din cauza ta. — El se opri, iar Pinky, privindu-l mânioasă, își îndreptă ținuta fantastică din poliester în culoarea asfințitului și o porni către stația de autobuz. O urmări din ochi odihnindu-se preț de o clipă și bând un pahar de apă rece ca gheața din căruțul vânzătorului de apă. Când autobuzul apăru din curbă, plin-ochi, ca de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
se urce la loc în copac. Împreună cu domnul Chawla, puse pânza în spatele lui Sampath și, atârnând nesigur de crengi, făcu tot ce îi stătu în puteri să găsească un unghi ideal pentru figura lui Sampath, mai întâi având pe fundalul asfințitului de soare, apoi al florilor de lotus. Maimuțele, care smulgeau frunzele unui copac vecin, văzând această invadare a teritoriului lor, așa, dintr-odată, dacă vreți, în plină zi, scoaseră țipete de revoltă și se năpustiră înspre copac să-l ajute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
nepăsare a unui meșter olar care frământă argila, nehotărât încă dacă va face un vas de vin, o strachină, un chiup ori un cocoș. Sau, cum spunea Ester, mai degrabă încă o păpușă de lut smălțuită cu umbre sângerii de asfințit de viață. Avea ea o teorie. Spunea că, în începuturi, smalțul păpușilor nu se vedea. Olarul le poleise cu un fel de abur, duh și lumină, care le făcea să pară asemeni îngerilor. Dar păpușile au vrut să afle ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în primele zile de după începerea anului universitar. Cred că pe la sfârșitul lui octombrie. Am ieșit să fumez o țigară și să mă las toropit de mierea înserării bucureștene. Descoperisem atunci minunea amurgurilor, cu totul alta decât în satul nostru. Acolo asfințitul venea dintr-odată, ca și cum Dunărea înghițea Soarele. Întunericul năvălea dinspre pădure, dinspre baltă, un vălătuc greoi pogorât brusc peste sat. Rareori am trăit în sat bucuria, mirajul înserărilor. Diminețile, în schimb, erau minunate. Lumina parcă pășea temătoare peste case, peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
când trupul ei a devenit tu, când carnea ta a devenit a ei, când, pentru o zbatere de fulger, Lumea s-a mistuit în fulgere și începe a se regăsi, a-și reveni în noi cu aceleași trupuri, gânduri, cuvinte. Asfințiturile bucureștene n-au nimic sfâșietor, trist în ele. Sunt doar ca liniștea dinaintea adormirii îndrăgostite, un lent dus între vise răsfățate. Asfințea atunci, când eu o așteptam pe Lia. La ferestrele C.C.-ului se aprindeau rând pe rând luminile. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
liber“. Joia dimineața, când se schimba programul cinematografelor, maestrul Bulănică aducea și lipea personal noile afișe, vegheat de câțiva cinefili pasionați. Curva urmărea din cofetărie întreg ceremonialul oficiat de Bulănică, grav și radios, ca la vernisarea unei expoziții personale. În asfințit, curva ieșea în oraș. Dichisită, îmbrăcată elegant, cu o dâră de parfum înecăcios în urma ei. Era odicolon sovietic „Svistulika“, cel mai scump la parfumeria „Central“, ținută de domnul Isaac Schwartzmann, tatăl celui mai bun prieten al meu din acei ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Căilor Ferate, căci orice schimbare în astfel de situații aduce numai ghinion, buclucuri și răsturnarea tuturor celor rânduite cu așa minuțiozitate de foarte multă vreme. Vagonul de clasă pentru București circula doar o dată pe săptămână. Joia venea și sâmbăta, în asfințit, se întorcea. Era atașat la un trenuleț local și abia după un ceas de mers și încă alte patru de așteptare era cuplat în „nodul de cale ferată F.“ cu un accelerat care venea de la Varșovia. Temere mare era și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la biserica aceea, nu una anume, dar o biserică pe care o văzusem într-o clipă de reverie la „Mureșul“, restaurantul cu autoservire de la intrarea în Lipscani, unde mă opream în drumul meu în înserat spre casă. Acolo, într-un asfințit de noiembrie, în autoservire, în fața unei chiftele cu înlocuitori de pește și a unui „Turț“ veritabil, mi s-au arătat biserica la care trebuia să ajung și preotul căruia trebuia să mă spovedesc. M-am pomenit dintr-odată, peste ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
răsucire a trupurilor, o voi vedea pe ea. Va sta rezemată de ușa bucătăriei, tot așa cum, cu câteva ceasuri mai înainte, stătuse în ușa dormitorului copilului pe care îl adormisem. Doar că nu o va mai învălui lumina aceea de asfințit venind de la becul de pe holișor. În lucirea dură a neoanelor din bucătărie o voi vedea, abia acum, parcă pentru prima dată. Obosită, tristă, fără vreun licăr. Încearcă doar să zâmbească, urmărind cum fata cu ochelari, încinsă, începuse să mă mângâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Marea spăla poalele tale în lumi trecătoare alunecasem printre stele prelungind secundele spre asfințit Zgomote contaminate tânjeau după margini musteau în artificii repetabile îngrădite de alte coordonate Rezonam în sfâșietoare abuzuri eram zei! Astăzi ți-am recalculat vrăjile de sus până jos; zornăiau cifrele uitând să-ți depeni semnul ce se va uita.
Egalitatea binomului by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83728_a_85053]
-
-o clipă indusă voit, cutreierând spaimele, asaltând visele înflăcărate, realitățile fecunde și mai ales stelele întunecate de vești negrăite. În magazinul de șmecherii ai împroșcat din trompetă alergând amorțirile, Verdele Împărat era epuizat în vopsele iar aburul înjunghiat solitar, spre asfințit, l-ai împins către mine să am mâinile ocupate cu umbrele tale. Ai reprogramat cronometrul și am clacat amândoi răsturnați în valuri! Pe culoar m-ai ucis de multe ori cu vocea ta matinală din golful îngustat de coșmaruri neîmplinite
Dans haotic by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83734_a_85059]
-
uman, chipul lui Hristos Dumnezeu, apoi totul se pecetluiește cu vagoane de beton. Pieptul nostru și sufletul nostru, al legionarilor, nu poate cuprinde imensa jale , iar mintea refuză orice comentariu și concluzie. Uciderea Căpitanului și a camarazilor săi rămâne un asfințit de soare îmbăiat în sânge, o rană unică pururea deschisă. „De-aici înainte, vremea se măsoară Cu trudnicile tale oseminte, Și veacul care curge peste țară Începe din cenușa ta fierbinte. Mergi printre noi cu sfânta-ți moarte vie, Ne
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
întâi, la cer apoi înspre Galata. Prin umbra deasă a pomilor zăresc mănăstirea transformată, nu de comuniști, ci de oameni de bine, de așa-zișii creștini în temniță; comuniștii, și mai profanatori, au făcut din incinta mănăstirii magazii. Era la asfințit. Soarele ardea, încă, și asfaltul era fierbinte. În spatele peronului duba ne aștepta. Ajungem la ea și gardienii îmi dau brânci: hai, urcă, urcă mai repede. Peste tot, așa procedau milițienii. Nu trebuia să vezi sau să fii văzut de vreo
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
ca să le lași la el. ― Da’ ce, ora douăsprezece îi ceas târziu pentru un hangiu? ― Cred că ai dreptate, Todiriță... Se vedea cât de colo că cisla nu se lega deloc. Soarele de toamnă, cu razele lui timide, scăpătase către asfințit. Încercând să scape de ochii încărcați de tristețe ai lui Todiriță, Dumitru și-a tras pe față pulpana sumanului. ― Hai să încercăm a ne hodini oleacă, băiete, că abia acum încep să simt toată osteneala din cătănie... ― Da’ tu crezi
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
țelele. — Vom vedea! m-a lăsat ea în cumpănă. În sfârșit, în după-amiaza zilei de 27 septembrie 2009, după mai multe ceasuri de călătorie, am ajuns cu prietena mea Adina Cantuniari în fața unui bloc elegant, pe rue Boissière. Era în asfințit, pe terasele cafenelelor din preaj mă lumea privea cu liniște surâzătoare perindarea trecă torilor, timbrul sprințar-elegant al francezei vorbite în jur ne însuflețea auzul. Am sunat la interfon și am așteptat câteva minute cu bagajele în stradă. Deodată, poarta cu
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
pe gânduri. Ne despărțea atâta vreme de necunoaștere... Ea plecase din țară cu un an înainte de nașterea mea. Aveam de pus cap la cap două vieți în câteva zile. Părea cu neputință, totuși minunea era pe cale să se întâmple. Către asfințitul vieții, Dumnezeu ne dăruia această miraculoasă apropiere. Toate ființele iubite pe care le pierduserăm în timp păreau că se întorc treptat, împresurându-ne. Ioana căuta pe fața mea urmele asemănării cu părinții mei, cu vara ei, Pia, cu tante Marie
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
cu bi ciușca peste dos, să trec peste el cu masa cu rotile. Nu se mișcă, încrederea ce mi-o acordă este de neconceput. Cum ar fi viața mea fără un suflet atât de nobil? IUBITELE VIEȚUITOARE Înfiorări lirice Umbrele asfințitului pătrundeau pe ferestrele salo nu lui, făcând galbenul încăperii deodată mai palid. Dintr-o cameră alăturată, Ioana veni cu câteva albume în brațe și, punându-le cu grijă pe masa de cristal, mă invită să le răsfoiesc, dând timpul vieții
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
În ritmul caravanei, fără a schița vreo intenție de apropiere. Aceia nu erau dușmani. Dar tânărul nu-și amintea să fi avut, pe acele meleaguri, nici prieteni. Așa că era mai prudent să schimbe, chiar din acea noapte, caravana și tactica. Asfințitul soarelui nu era departe. În curând avea să Înceapă prima noapte În care va trebui să dispară. Și să redevină, din nou, Nimeni. 5 octombrie 1475, limita sud-vestică a deșertului Gobi Amir făcu semn de oprire și rămase nemișcat, privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
urmă, când Întreaga casă fusese incendiată, iar fiul cel mic al căpitanului dispăruse. Moș Onofrei murise Între Crăciun și Anul Nou și fusese Îngropat pe dealul din spatele casei, acolo unde Îi plăcuse ani În șir să stea și să privească asfințitul ori poate doar să aștepte, răbdător, Întoarcerea căpitanului. În casă mai rămăsese doar nepotul lui, Ionuț, acum trecut și el de treizeci de ani, rămas neînsurat, dar privit cu coada ochiului de multe din fetele satului. Ionuț părea a nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și pustie, o lume a elementelor pure, ca vântul și ca apa și ca focul... o lume a Începuturilor. Poate că adormise cu adevărat, poate fusese doar o iluzie. Se trezise sub privirea albastră a lui Ștefănel. Soarele scăzuse spre asfințit. Se ridicase În coate, privise În jur, apoi sări În picioare. Marea aducea din larg bucăți de lemn frânte de furtună. Fragmente de catarge, bucăți de vâsle, zdrențe din pânzele unor corăbii. Plaja era plină de semne ale unei catastrofe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
auzim, spuse Oană. - Albastru de Voroneț. * Masa se prelungi cu Încă o cupă de vin. Oaspeții aveau să rămână acolo peste noapte, căci signor Gianluca Fontanelli dorea să cunoască locurile. Alexandru ieși În pridvor, privind cum soarele cobora Încet spre asfințit. Fusese o zi senină și călduroasă, dar căderea serii aducea o adiere răcoroasă. În spatele lui veni Ștefănel. - O nouă călătorie... murmură Alexandru. - Ești nebun, spuse la fel de Încet Ștefănel. Se află la capătul lumii. Și Zidul nu poate fi trecut. - Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Nu știu ce vorbești! revine melodia moluștei. Eu întrebam de vară-mea. Mă uit deodată cu dragoste la ghemul spinos vinețiu care-mi întinde niște liane tăioase. - Ți-am adus un cotor! Ia uite cum îl mănânc! Patru rădăcini solzoase planează înspre asfințit. Sunt ferugienii, bonții, asalii și pitușii care vin la întrunirea nocturnă a Zonei, găzduită de pământul Katal. Un vânt aspru dulceag îmi trece printre perii gâtului lung, prea lung parcă... Cad într-o letargie călduț-rozalie, legănat de niște lațe ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85064_a_85851]
-
viitoare. Priveau deznădăjduiți spre cer implorându-l să le dea o bură de ploaie. La îndemnul meu, norul a slobozit multașteptatele picături de apă care au umezit pământul încins și i-au răcorit pe truditori. Când soarele a ajuns la asfințit, obosit dar mulțumit, am coborât din înălțimi pentru a mă bucura de odihna nopții. Mâine voi porni din nou într-o plimbare prin înălțimile cerului, purtat de norul cu care m-am împrietenit și pe care l-am îndrăgit. Pe
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]