12,559 matches
-
ultimul, singurul pasager a cărui existență nu e răscolită de tumultoase valuri de neliniște și grabă. Unde să se grăbească? Nu-l așteaptă nimeni. Nu-și privește nimeni ceasul, așteptându-l. Nu-l mustră nimeni că a Întârziat. Către seară, autobuzul va pleca gâfâind, plin ochi cu aceeași pasageri neliniștiți și-l va duce și pe Antoniu la capătul celălalt al traseului, un loc de unde pleacă atunci când mai speră. Ocupată sau nu, de cei care cerșesc, gura metroului rămâne un magnet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
a strâns ca să facă focul În ligheanul de tablă.... Toate se Învălmășesc În mintea lui, apoi se ordonează ca la un joc de puzzle, dând o imagine pe care Antoniu o definește prin cuvinte patetice. A ajuns În stația de autobuz obosit și confuz, pipăindu-și din când În când buzunarul În care a vârât mărul, ziarul, revista literară și mărunțișul strâns astăzi. A mers cu greu, și a trebuit să se oprească de câteva ori ca să-și tragă sufletul. Până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și confuz, pipăindu-și din când În când buzunarul În care a vârât mărul, ziarul, revista literară și mărunțișul strâns astăzi. A mers cu greu, și a trebuit să se oprească de câteva ori ca să-și tragă sufletul. Până la venirea autobuzului Își cumpără de la dugheana de alimente din stație, o Încăpere prăpădită În care miroase a legume putrezite, o pâine, un iaurt, și o cutie cu pate de ficat și două pachețele cu biscuiți ,,Eugenia,,. Până la calea ferată, stația terminus, Antoniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de alimente din stație, o Încăpere prăpădită În care miroase a legume putrezite, o pâine, un iaurt, și o cutie cu pate de ficat și două pachețele cu biscuiți ,,Eugenia,,. Până la calea ferată, stația terminus, Antoniu privește atent prin fereastra autobuzului, reclamele ce-au Început să se aprindă una câte una, mișcându-și culorile amețitor. În spatele lui, o tânără veselă Îi povestește iubitului un film de dragoste, care se termină prost. Din când În când povestirea este Întreruptă de săruturi lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
să se aprindă una câte una, mișcându-și culorile amețitor. În spatele lui, o tânără veselă Îi povestește iubitului un film de dragoste, care se termină prost. Din când În când povestirea este Întreruptă de săruturi lungi și pasionale. Coboară din autobuz anevoie, Îl chinuie durerea de picioare și abia mai poate traversa calea ferată. Undeva, nu departe, Cartierul de lux se vede ca o fortăreață falnică și inexpugnabilă a capitalismului de tranziție, când banii trebuie arătați lumii, și nu ținuți sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
imediat ce intri În el . Ca să aprinzi o lumânare la mormânul cuiva sau să petreci pe ultimul drum o persoană care și-a terminat conturile cu lumea asta, dacă nu ai mașină proprie, trebuie să traversezi marele oraș, așa cum poți, schimbând autobuze și tramvaie , stând prin stații, Întrebând În dreapta și-n stânga. Când Însfârșit intri pe poarta cimitirului locul ți se pare sumbru și dezolant. O parcelă de pământ, Întinsă cât vezi cu ochii, pe care primăria a cumpărat-o pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
mai pună o ultimă Întrebare, tocmai când el Începe să traverseze bulevardul. Aude ca un straniu ecou strigătul fetei: ,, Sunt eeeu Plăcințicaaaa, te-am recunoscuuut Antoniuuuu, dar să știiii, că Uniunea Europeană nu ne vreaaaa ră-uuuul,,. Claxonul puternic, strident al unei autobuz, acoperă ultimele cuvinte ale fetei. Antoniu nu le mai aude. Douăzeci și șapte Cerul de septembrie e greu și plumburiu, și Antoniu simte că-l târăște ca pe un leș, vrând să scape de el, să-l arunce, să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
un semn mobil al infinitului. Într-o zi frumoasă, Îmi promisesem, voi dedica o odă bicicletei - o celebrare a anvelopelor zumzăitoare de cauciuc și a zornăitului lin al claxonului. În drum spre oraș, am Întâlnit doar câteva mașini și niște autobuze aproape goale. În felul lor demn, vehiculele au stârnit praful și verdeața și acea voioșie tipică doar pentru anotimpul verii. Cei câțiva locuitori care nu plecaseră Încă spre lacul de la periferia orașului, păreau să nu aibă nici o grijă pe lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
trepideze iarăși dinlăuntru înspre afară. Apoi sutienul lui Hannah începe să se miște! Să se legene înainte și înapoi! Închid ochii și ce văd! Pe Lenore Lapidus, care are cele mai mari balcoane de la mine din clasă, alergând să prindă autobuzul după școală, cu povara ei impresionantă, intangibilă tresăltându-i vizibil sub bluză, ah, le conjur să mi se arate de sub cupele sutienului ei, să se reverse ȚÂȚELE ADEVĂRATE ALE LENOREI LAPIDUS, și-n clipa aia îmi dau seama că mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Cine-o s-o urmeze pe mămica oriunde o să meargă ea în lumea asta mare? Păi, eu, desigur. Ce întrebare tâmpită - dar nu mă-nțelege greșit, o să respect regulile jocului! Cine a păpat de prânz cu mămica, cine merge cu autobuzul în oraș, ca un băiețel cuminte, cu mămica, cine intră în magazinul cel mare împreună cu mămica... și tot așa și iar așa și hop și-așa... așa că, să tot fie o săptămână de-atunci, când m-am întors cu bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Și cui nu i-ar plăcea? mamă, Rabbi Warshaw e un impostor grăsan, fudul, irascibil, care suferă de un complex de superioritate absolut grotesc, e un personaj descins din romanele lui Dickens, un individ despre care, aflându-te într-un autobuz în apropierea lui, fără să știi cât e de venerat, ai fi tentat să spui „Tipu’ ăsta pute a tutun pân’ la Dumnezeu“, atât și nimic mai mult. E un individ căruia, la un moment dat, i s-a năzărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
așa ceva, pe când eu mi le vărs numai pentru propria mea persoană. Sau cel puțin așa cred. Mort după pizdă Ți-am povestit cumva că la cinșpe ani am scos-o din pantaloni și mi-am luat-o la labă în autobuzul 107, în timp ce mă întorceam de la New York? Avusesem o zi minunată, mulțumită soră-mii și lui Morty Feibish, logodnicul ei - fusesem la un cuplaj pe stadionul Ebbets, iar apoi am luat o cină pescărească la Sheepshead Bay. O zi excelentă. Hannah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
luat o cină pescărească la Sheepshead Bay. O zi excelentă. Hannah și Morty urmau să rămână peste noapte în Flatbush, la familia lui Morty, așa că pe la ora zece m-au urcat în metroul de Manhattan, iar de acolo am luat autobuzul de New Jersey, în care mi-am luat în mâini nu numai pula, ci întreaga viață, dacă stăm să ne gândim. Pasagerii ațipiseră deja în marea lor majoritate încă înainte de-a ieși din Tunelul Lincoln - inclusiv fata de pe scaunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
nedrepte? Hai să-l luăm chiar pe Alex, subiectul fiecărei silabe rostite de noi - la cincisprezece ani, suge într-o seară cleștii unui homar și, peste nici o oră, își scoate pula și țintește cu ea spre o șikse, într-un autobuz al transportului public. Iar creierul lui superior, de evreu, ar putea la fel de bine să fie făcut din mațo-brei! E de prisos să mai spun că, în casa noastră, o dihanie de-asta n-a fost niciodată pusă la fiert de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
arătător și degetul mare, pe care o am la îndemână pentru situația dată. O labă executată cu trei degete, într-un ritm alert, cu priza cam la un centimetru deasupra rădăcinii - e cea mai bună soluție pentru o călătorie cu autobuzul, făcând ca geaca mea (sper!) să zvâcnească și să salte cât mai puțin. O astfel de tehnică presupune, desigur, renunțarea la vârful sensibil, dar nici măcar un obsedat sexual nu-și poate permite să facă abstracție de faptul că o bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
dimineață - urmând exemplul lui Smolka, Tom Sawyer-ul meu - plec de-acasă spre curtea școlii, fluierând, cu o mănușă de baseball în mână și, când nu mă vede nimeni (ceea ce, de fapt, nu-mi prea vine să cred), sar pe platforma autobuzului 14 gol și rămân ghemuit pe scaun cât ține drumul. Îți imaginezi lumea adunată în fața varieteului într-o duminică dimineața. Centrul Newark-ului e la fel de pustiu, inert și lipsit de orice urmă de viață ca Sahara, cu excepția mulțimii adunate în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
spun totul), așa se face că la Roma, doctore, Maimuța și cu mine am agățat de pe stradă o curvă ordinară și am băgat-o în pat cu noi. Pare-se că mi-a trebuit oareșce timp să-mi dau drumul. Autobuzul, autobuzul, oare ce-o fi intervenit în autobuz de n-am apucat să trag un smac pe brațul șiksei adormite, nu știu. Crezi cumva că o doză de bun simț? O doză de decență? Să-mi fi venit mintea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
totul), așa se face că la Roma, doctore, Maimuța și cu mine am agățat de pe stradă o curvă ordinară și am băgat-o în pat cu noi. Pare-se că mi-a trebuit oareșce timp să-mi dau drumul. Autobuzul, autobuzul, oare ce-o fi intervenit în autobuz de n-am apucat să trag un smac pe brațul șiksei adormite, nu știu. Crezi cumva că o doză de bun simț? O doză de decență? Să-mi fi venit mintea la cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
doctore, Maimuța și cu mine am agățat de pe stradă o curvă ordinară și am băgat-o în pat cu noi. Pare-se că mi-a trebuit oareșce timp să-mi dau drumul. Autobuzul, autobuzul, oare ce-o fi intervenit în autobuz de n-am apucat să trag un smac pe brațul șiksei adormite, nu știu. Crezi cumva că o doză de bun simț? O doză de decență? Să-mi fi venit mintea la cap, cum se zice? Ei bine, unde mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
că aceste gânduri grave vor duce la fleșcăirea „osului“ meu înainte de sunetul clopoțelului și de momentul când trebuie să mă ridic din bancă. Pare-se că nu pot să ies și eu o dată la tablă sau să cobor dintr-un autobuz fără să mi se semețească și să strige „Ciao! Uite-mă!“, de față cu toată lumea - iar acum nu-i de găsit nicăieri. — Iat-o! strig eu în cele din urmă. — Asta-i toată? Păi, zic eu făcând fețe-fețe, când mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Hei, aici noi suntem anglo-saxonii protestanți albi! Taxiul meu traversează o piață uriașă mărginită de cafenele cu terase pe trotuare, din acelea cum se văd la Roma sau Paris. Numai că aceste cafenele sunt înțesate de evrei. Taxiul depășește un autobuz. Privesc înăuntru pe ferestrele autobuzului. Alți evrei. Inclusiv șoferul. Inclusiv agenții de circulație din fața noastră! La hotel îi cer recepționerului o cameră. Are o mustață subțire și vorbește o engleză de zici că-i Ronald Colman. Și, cu toate astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
protestanți albi! Taxiul meu traversează o piață uriașă mărginită de cafenele cu terase pe trotuare, din acelea cum se văd la Roma sau Paris. Numai că aceste cafenele sunt înțesate de evrei. Taxiul depășește un autobuz. Privesc înăuntru pe ferestrele autobuzului. Alți evrei. Inclusiv șoferul. Inclusiv agenții de circulație din fața noastră! La hotel îi cer recepționerului o cameră. Are o mustață subțire și vorbește o engleză de zici că-i Ronald Colman. Și, cu toate astea, tot evreu e. Iar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Joe Bonomo. Priveliștea bustului meu musculos reflectată în oglinda din dormitor devenise plăcerea vieții mele. La școală îmi înfoiam mușchii sub haine. Mă opream la colțul străzii să-mi studiez antebrațele, să văd dacă am mai pus ceva mușchi. În autobuz îmi admiram venele. Într-o bună zi cineva o să se dea la mine și la deltoizii mei, și-o să-i pară rău! Dar nu s-a dat nimeni, slavă Domnului! Asta până la Naomi! Vasăzică pentru ea gâfâisem și tremurasem eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
în urmă - aveam douăzeci și trei de ani, pe vremea când scriam și publicam primele nuvele și, asemenea multor eroi de Bildungsroman de până la mine, mă gândeam la propriul meu Bildungsroman-fluviu - am ajuns la ascunzătoarea marelui bărbat. — Ce cauți în autobuz cu mălaiul la tine? Tot omul bolnav scâncește după mama; dacă ea nu se află prin preajmă, trebuie să se mulțumească cu alte femei. — Romanul tău, zice el, este categoric una dintre cele cinci-șase cărți ale vieții mele. Din momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
văzut coada care șerpuia de-a lungul străzii 53, până pe Sixth Avenue. Sute de iubitori de artă nerăbdători stăteau liniștiți - ba nu, de-a dreptul fericiți - la coadă ca să poată intra În minunata cutie de sticlă. În clipa aceea, un autobuz Își descărcă marea Încărcătură de turiști francezi. M-am uitat la ceas - era 5:55 P.M. —Cât durează să stai la coadă? am Întrebat, plină de speranță, un paznic. —Patruzeci și cinci de minute, spuse ca un automat. Dar... „trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]