3,708 matches
-
se privesc printre ochelari. „Cu ce vă putem fi de folos?” Întreabă doamna În halatul alb. „V-aș ruga să-mi dați un tub de vaselină pentru mâini...” „Dar ce-ați pățit?” Întreabă femeia. „Știți, am avut ghinion”, zice bătrânelul, „autocarul s-a răsturnat În Prut...” și, tremurând din Încheieturi, bătrânelul Își arătă palmele pline de bătături purulente... PAGINĂ NOUĂ VIII. Vals Noimann râse, deși nu-i ardea de râs. Nu cumva bătrânelul nu fusese altcineva decât Papil Mazuru? Oare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
că se numea satul și era mic, dar bine situat din punct de vedere turistic. Ascuns de câteva stânci mai mari, nu departe de Salonic, udat de apele Mării Egee. I-am primit la Giurgiu pentru că veneau direct de acasă cu autocarele lor. Erau aproape două sute Înghesuiți În cinci mașini. Cred că În sat mai rămăseseră câteva persoane să aibă grijă de capre. Până și preotul venise cu ei, era un tip bărbos, de vreo cincizeci de ani, Îmbrăcat Într-un anteriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
XVI-lea și mi-a răspuns: „Am fost și eu profesor În Teleorman, ne-am mai Întâlnit pe la Inspectoratul județean“. Așa era. Mi-am amintit aproape instantaneu unde, când și În ce postură Îl mai văzusem. Turiștii se strânseseră În jurul autocarelor și pălăvrăgeau. Fotbalistul Îi Îndemnă fără convingere să urce, dar nimeni nu părea să-l ia În seamă. În mijlocul parcării se formase un grup mai mare, așa că ne-am dus și noi Într-acolo. Se uitau toți la un bătrân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ăștia să-l fotografieze scoate din chimir niște bilețele cu adresa gata scrisă și Îi roagă să-i trimită poze. Cred că are câteva sute.“ Iar grecul „Star“ a Întrebat și el: „Qu’est-ce que c’est?“ În spatele unuia dintre autocare l-am văzut pe preotul din Haikiriki scoțându-și peste cap sutana nouă și curată pe care obișnuia să și-o pună, când vizitam biserici, peste cea veche și soioasă cu care umbla de obicei. După aia am fost chemați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
aflat atunci?, Își aminti Grințu să Întrebe. Altă dată, zise Gelu. Mda, bine. Tăcură o vreme. Și Încă ceva. Am auzit că la vreo două zile după aia bătrânul ăla a și murit. Și... culmea, a fost lovit de un autocar chiar acolo În parcarea aia În care tot făcea pe vedeta. „Așa cum Îl vedeți, spusese despre el ghidul local, bătrânul e un om foarte elevat.“ „Adânc elevat!“ - Încuviințase fotbalistul. Săracul, ce moarte! G. Identitate personală Spuneți-mi, ce e trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Într-o gară mare din apropierea accidentului. Apoi tot el descoperise mai demult (este obligat să facă o paranteză) că o anume tanti Veturia, un fel de vecină a unei colege de serviciu a soției povestitorului, cunoscută În timpul unei excursii cu autocarul la Porțile de Fier, era și cumnată cu unul dintre secretarii ministrului transporturilor, deci prin ea se putea ajunge În audiență la ministru. Povestitorul reținuse această prețioasă informație Încă de atunci când avusese loc excursia și avusese grijă să Întrețină respectiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
În prag de iarnă Dimineața Îl găsi În gară, prânzul Îl luă În tren, iar noul episod din scenariul elaborat de el În acel an (Început la L.M.F., continuat prin colindul de-a lungul și de-a latul țării cu autocarele onetiste, Împănat cu date aduse de Gelu, Zare, Stamatescu și Ana, ajuns Între timp și În punctul G.-Ilfov) trebuia să aibă un cadru de desfășurare tipic amurgului de sfârșit de noiembrie. Grințu Înaintează Într-un ritm nu prea lent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
apă. S-ar zice că intenționează să Întârzie să dea ochii cu bătrâna. Nu-i place să vadă oamenii care suferă din vina altora. (Din mai până-n septembrie trecuse de cinci-șase ori pe aici, de fiecare dată venise cu un autocar de turiști, intrase În curte și le arătase acelora o „gospodărie tradițională“ românească, Îi invitase apoi În casă pentru a le arăta cum lucrează bătrâna la războiul de țesut. Moșul stătea de obicei pe prispă și-i privea zâmbind pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
în fiecare zi fetița vorbea de excursie, până când sosi ziua mult așteptată. Ai grijă să asculți de tovarășa învățătoare și să nu te îndepărtezi prea mult de ea și de ceilalți copii. Da, mămico, dar gândul ei era deja departe. Autocarul porni în sfârșit, spre bucuria tuturor copiilor, mai mici sau mai mari, care fremătau de veselie zgomotoasă. Drumul nu a fost lung, iar ei l-au presărat cu cântece vesele. Au vizitat un muzeu și alte câteva locuri din care
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
nu o stradă. Adică, atunci când vrei sa afli unde locuiește cineva, trebuie doar să întrebi unde este adresa respectivă. Viviana înțelese și nu prea explicația mamei. Uite, săptămâna viitoare vom merge toți să o vizităm pe bunica. Mergem tot cu autocarul? Nu, de data aceasta vom merge cu trenul. Cu trenul? N-am mai mers niciodată cu trenul! Ai mai mers, dar erai prea mică să poți ține minte. Acum hai la culcare, a fost o zi lungă și grea pentru
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
încurajează tatăl de 75 de ani fiica decisă să plece din țară, în momentele tulburi ale unui ’90 postdecembrist... Așa se face că din 1992 o rută Bârlad-București-Paris și retur se deschide pentru profesorul Alexandru Mânăstireanu, călătoriile sale - cu avionul, autocarul ori trenul, deschizându-i calea spre o lume accesibilă până atunci doar livresc: neobositul bârlădean va străbate Parisul în lung și-n lat, va deveni familiar cu monumentele celebre, va călători în alte regiuni ale Franței, în Belgia, la nepot
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
draga mea! Mergi cu bine! Îndrăznește! Viața este a acelora ce îndrăznesc!” îi scria Alexandru Mânăstireanu, ca tată, fiicei sale în momentele de cumpănă ale postdecembristului an ’90. Și din 1992, Alexandru Mânăstireanu are o nouă preocupare majoră - drumuri cu autocarul, trenul ori cu avionul la Paris, Veneția, Florența, în Belgia, la copii, nepoți și strănepoți. Speranță de care nu s-a despărțit niciodată consăteanul meu, fostul învățător și profesor, animatorul cultural din Priponești de Sus - Alexandru Mânăstireanu. Dovadă stau spusele
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
să se lamenteze: „Până și nenorocita de pisică tot femelă e!“. Luke a râs cu atâta poftă încât m-am gândit că merita să-i povestesc despre excursia pe care am făcut-o la Paris când aveam cincisprezece ani. Cum autocarul a rămas blocat în trafic undeva prin Pigalle, iar măicuțele în grija cărora eram aproape că au făcut apoplexie când au văzut la o aruncătură de băț firmele luminoase care făceau reclamă la barurile cu striptease total. — Știi la ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
toate în pielea goală! Am auzit că există și locuri din astea, mi-a răspuns el cu o inocență contrariată în priviri. Dar n-am văzut niciodată așa ceva. —Desigur. — Și ce-au făcut măicuțele? Mai întâi, au trecut prin tot autocarul și-au tras perdelele. —Glumești! Luke părea șocat. — După care... am spus eu rar, n-o să-ți vină să crezi ce s-a întâmplat după asta! — Ce s-a întâmplat? —Sora Canice s-a așezat pe culoar și cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Luke s-a înecat de-atâta râs. —V-au pus să spuneți „Tatăl Nostru“! —îți imaginezi scena, nu? l-am întrebat eu făcându-l să râdă și mai abitir. Patruzeci de fete de cincisprezece ani și cinci măicuțe, într-un autocar blocat în cartierul prostituatelor din Paris, cu perdelele trase, intonând versetele din „Tatăl Nostru“. Și e o poveste adevărată, i-am spus foarte solemn lui Luke care, din cauza râsului, era roșu ca racul la față. Ca un magnet, Luke a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
farfuria fără să mă simt vinovată. Aș vrea să fie locuri ca ăsta unde pot mânca bine și în Dublin. E un chin să îți menții silueta în Irlanda. După prânz, mă îndrept înapoi spre hotel. Plecăm în cinci ore. Autocarul o să ne ia din fața hotelului. Apoi o să mergem iar la aeroportul Logan, unde ne așteaptă lungul zbor spre casă. Drumul de întoarcere e de obicei mai scurt decât cel de la dus, mai ales dacă ne bate vântul din spate. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
-mea ține acolo sacii cu franzele și colaci. Nu se calmează decât la Arcul de Triumf, în ambuteiaj. Pe trotuare, sute și mii de bucureșteni. Țipă: „Ole ole, te-am fentat englezule!” și „Hagi președinte! Hagi președinte!”. În sfârșit, trece autocarul galben al naționalei de fotbal. O fracțiune de secundă apuc să văd fața rotundă cu pătrățele a fotbalistului președinte. Mă gândesc că n-ar fi așa rău să fim conduși de unul crăcănat, cu un vocabular de trei sute de cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de somnul de noapte, l-au răpus. Grație chemării colegei, leșinatul și-a normalizat respirația, s-a trezit din starea inconștientă și s-a ridicat singur de jos, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cazul 6. Eram într-un autocar, ne întorceam dintr-o excursie, împreună cu mai mulți colegi de breaslă, după un simpozion științific. Era noapte, autocarul rula pe o șosea, în câmp, între localități rurale. La un moment dat, o colegă (o doamnă din București) îmi spune că
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
din starea inconștientă și s-a ridicat singur de jos, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cazul 6. Eram într-un autocar, ne întorceam dintr-o excursie, împreună cu mai mulți colegi de breaslă, după un simpozion științific. Era noapte, autocarul rula pe o șosea, în câmp, între localități rurale. La un moment dat, o colegă (o doamnă din București) îmi spune că îi este rău, o doare capul și să cer să oprească autocarul. Autocarul s-a oprit, doamna, cu
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
după un simpozion științific. Era noapte, autocarul rula pe o șosea, în câmp, între localități rurale. La un moment dat, o colegă (o doamnă din București) îmi spune că îi este rău, o doare capul și să cer să oprească autocarul. Autocarul s-a oprit, doamna, cu mine și cu cele două fete ale ei, am coborât. Doamna s-a trântit pe iarba din șănțulețul de pe marginea șoselei și a leșinat. Iam spus uneia din fete să puie mâinile ei pe
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
un simpozion științific. Era noapte, autocarul rula pe o șosea, în câmp, între localități rurale. La un moment dat, o colegă (o doamnă din București) îmi spune că îi este rău, o doare capul și să cer să oprească autocarul. Autocarul s-a oprit, doamna, cu mine și cu cele două fete ale ei, am coborât. Doamna s-a trântit pe iarba din șănțulețul de pe marginea șoselei și a leșinat. Iam spus uneia din fete să puie mâinile ei pe inima
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
i-am spus să pună mâinile pe fruntea și pe ceafa doamnei. Ceea ce au și făcut imediat. Eu am scos sandalele din picioarele doamnei și am turnat apă peste picioarele doamnei, dintr-o sticlă pe care o luase doamna din autocar. Apoi m-am apropiat de capul doamnei, și stând aplecată, să fiu mai aproape de ea, i-am comandat: „Nu vă lăsați, respirați adânc!” Am repetat continuu această comandă. Timpul trecea, coborau colegii din autocar să vadă de ce nu mai venim
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
pe care o luase doamna din autocar. Apoi m-am apropiat de capul doamnei, și stând aplecată, să fiu mai aproape de ea, i-am comandat: „Nu vă lăsați, respirați adânc!” Am repetat continuu această comandă. Timpul trecea, coborau colegii din autocar să vadă de ce nu mai venim și o compătimeau: „Săraca de tine, EĂ!”. După circa jumătate de oră sau mai mult (timp în care noi, cele trei ajutoare ale doamnei, am ajutat-o continuu), doamna și-a revenit. A deschis
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
a ridicat singură de jos, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, și-a căutat sandalele, s-a încălțat. A cerut sticla, a căutat și a găsit dopul de la sticlă, care se pierduse pe jos. S-a urcat înapoi în autocar și ne-am continuat călătoria. La sfârșitul călătoriei, în Iași, la despărțire, doamna m-a sărutat și mi-a mai mulțumit odată, deși nimeni nu i-a povestit ce am făcut noi, după ce ea a leșinat. Înseamnă că ea a
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
comunism nu poate fi înțeles astfel în afara industriei socialiste - conchideam eu. Dar „țăranul român” în postcomunism ? Mă uitam zilele trecute la televizor, unde erau prezentate rude ale celor plecați la muncă prin diverse colțuri ale Europei. Veneau cu sarsanale la autocarele ce bat drumurile migrației, trimițînd, prin intermediul șoferilor, copiilor, soților sau cumnaților lor slană și brînză și alte lucruri d’ale gurii din gospodărie. „De cînd cu criza, trebuie să-i mai ajutăm și noi, cu ce avem pe lîngă casă
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]