2,211 matches
-
În dialect eolic, cu această ocazie a dat răspunsul În limba barbarilor, astfel Încât să fie Înțeles numai de cel care consulta oracolul și de cei care-l Însoțeau 1. În delirul lui inspirat, dovedea astfel că nu le este dat barbarilor să pună limba greacă În slujba lor și s-o facă să răspundă la cererile lor2. Lydianului trimis la Sanctuarul lui Amphiaraos i s-a părut că vede În vis un slujitor al Zeului care mai Întâi Îl alunga, strigând
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
cu adevăruri amestecate (unde găsi-vom noi oare auditori mai binevoitori pentru a testa asupra lor valoarea unei asemenea idei propuse?), n-am să mai stau mult pe gânduri și-am să vă desfăt auzul cu o poveste despre un barbar: pentru a-l Întâlni am fost nevoit să umblu mult și să plătesc scump indicațiile care m-au ajutat să-l găsesc. Se arăta oamenilor o singură dată pe an pe malul mării Eritree 1, iar restul timpului - după propria
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
și atunci eu continuai: - „Am dorința să spun și eu la fel despre acest străin că: «Omul este un bun cunoscător și un viclean cumătru»2 când este vorba despre felurite doctrine și teorii; cunoaște literatura integral, nu este un barbar, ci de neam elen, cunoscător desăvârșit al științelor liberale din Grecia 3. Ceea ce dovedește cine este el e numărul cu care este de acord pentru pluralitatea lumilor, număr care nu Își are originea nici În Egipt, nici În Indii, ci
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
și intră la idee că ar fi bolnav. Părerea lui Marin Preda despre universitari era desigur consecința unui complex personal. O altă combinație taxată sever, mai ales de Păstorel, este amestecarea vinului cu sifon în șpriț. Păstorel visează să extermine „barbarii” care fac asta. Obiceiul este însă foarte răspândit și nevinovat, pe filieră austro-ungară. Amestecul vin-sifon se numește „mișmaș” și e menționat de Caragiale cu acest nume în Premiul întâi. Sau „MacMahon”, cum comandă niște ofițeri la A.Bacalbașa. Ionel Teodoreanu
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
său, care este persoana instruită. O astfel de persoană are tot ce-i trebuie atât pentru a ști să Își aleagă un mod de viață, cât și pentru a-și câștiga existența. Noua societate nu-și poate permite să creeze barbari școliți, care știu să câștige bani, dar duc o existență nedemnă, și nici amatori În cunoaștere, cărora le lipsesc motivația și eficiența. Într-o societate bazată pe cunoaștere, „virtutea” trebuie transmisă o dată cu secretele obținerii eficienței. Actuala societate informațională impune acest
Managementul calității În Învățământul superior by Valentin Ambăruş, Ciprian Rezuş, Gabriel Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1697_a_2974]
-
felului În care a trăit. Urâțenie provenită și dintr-o rea cunoaștere a spiritului germanic. Nu vorbește nici limba germană, iar elecțiunile afective ale spiritului său l-ar fi Îndreptat mai degrabă spre englezi și spre americani, decât spre acești barbari nordici. Dar aici e vorba de fatalitate, de atracția forței brute și conștiente: „Crezând În decadență, nu puteam crede În altceva decât În fascism, care este dovada decadenței, fiind rezistența conștientă la decadență, cu mijloacele determinate de către decadența Însăși”. Între
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de aici benevol, erau înșiruiți în manuale doar pentru a sublinia consecvența autohtonilor deciși să își continue neapărat existența pe aceste meleaguri 255. Djuvara a reușit să atenueze această construcție monolitică printr-un procedeu la fel de simplu: detalierea. Acordând atenție tuturor barbarilor, a lăsat loc unui adevăr elementar, de care atâția s-au ferit, și anume acela că au fost "vreo mie de ani de mișcări și frământări", din care a ieșit, cu greu "un popor întreg"256. Tratând problematica retragere aureliană
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
glumă, joc de cuvinte, Witz, satiră, parodie, sarcasm etc., bazată pe transgresarea unei reguli, transgresare înfăptuită de un individ inferior, dar care produce plăcere pentru că este asumată de celălalt: evreul, nebunul, țiganul, femeia etc.): "Comicul este totdeauna rasist:numai ceilalți, barbarii sînt cei care plătesc" (U.Eco, 1984:2). În această perspectivă, comicul se apropie de ideea de carnaval, într-o lume răsturnată (monde renversé, upside-down world), în care animalele vorbesc, regii se comportă nebunește, iar nebunii sînt "încoronați". Carnavalul este
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
dar mai puțin preocupat de propria lui moarte, el și nu Hadrian a lăsat un corpus de scrieri stoice ce a fost mereu popular. Domnia dezastruoasă a lui Aurelius, în timpul căreia imperiul vast al lui Hadrian va fi invadat de barbari, devorat de epidemii și slăbit de războaie, iar conflictele tumultuoase dintre păgâni și creștini se vor intensifica, poate părea o anologie mai bună pentru epoca postbelică pe care Auden a botezat-o "Era Anxietății" De ce atunci Yourcenar l-a ales
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
la cumpăna dintre secolele II-III, cu repercusiuni asupra raporturilor cu creștinismul. Rémondon ne spune că, ansamblul de echilibre care păstra pax romana stabilă, spre sfârșitul secolului II, a intrat în criză, punând în discuție echilibrul dintre rezistența limesului și presiunea barbarilor; dintre costul războiului și resursele statului; dintre cheltuieli și intrări; dintre producție și consum; dintre sate și orașe; dintre autoritatea senatului și puterea imperială și, în centrul acesteia, dintre supraviețuirile republicane și tendințele monarhice; dintre tradiția clasică și irațional. Nesiguranța
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sigur faptul că el nu era altceva decât ecoul disciplinei Bisericii din acea vreme. Dacă putem spune că în zonele interne ale imperiului curentul pacifist era foarte dezvoltat, situația pe limes era diferită. Chiar la frontierele orientale unde se strângeau barbarii unii creștini prestau serviciul militar; vorbim iarăși despre zonă în care se manifestase o anumită rezistență față de profesia militară din partea creștinilor dedicați vieții ascetice. Dacă Tatianus (120-180) refuza activitatea militară, opera Liber legum regionum, scrisă în limba siriană către începuturile
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a intuit că noua religie trebuia persecutată ca și instituție. După o perioadă inițială de toleranță, împăratul Valerian (253-260) și-a schimbat atitudinea față de creștini, probabil și din interese economice, din moment ce finanțele statului trebuiau consolidate. Toate frontierele erau amenințate de barbari și era necesară implicarea întregii armate comportând un important efort financiar, în perioada în care creștea și inflația monetară. Dacă ținem cont că, creștinii erau considerați dușmanii interni ai imperiului și aveau posibilități economice considerabile, înțelegem cu ușurință și motivul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
epigrafice, conferite celor care anterior ocupau funcția de centurion: activitatea acestora includea apărarea împăratului, supravegherea prizonierilor, paza transporturilor publice, a poștei și funcții de secretariat. Recrutarea armatei secolului IV dintre fiii legionarilor în serviciu, dintre țăranii de la sate și dintre barbari, ne face să credem că la sfârșitul secolului precedent soldații mai erau în mare parte încă păgâni. Episoadele lui Maximilian, Marcellus, Tipasius și Fabius, ne confirmă că Africa, deși era instabilă politico-militar, constituia una dintre regiunile cel mai bine creștinate
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
din voluntari, iar înrolarea forțată a persoanelor singulare, în vederea prestării serviciului militar, era cauzată de apariția unor situații de necesitate reală. În cazul în care, în rândurile armatei romane apăreau depopulări vizibile, se admiteau, date fiind situațiile excepționale: gladiatori, sclavi, barbari, bandiți și canalii. În aceste situații, poporul simplu putea să refuze efectuarea serviciului militar, fără a întâlni vreun obstacol în acest sens. Nu a existat nici un conflict sau vreo criză între stat și Biserică, care să fi amenințat creștinismul timpuriu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
un popor să se poată confirma și extinde. Aproape că se întrista că puterea romană nu a fi reușit să-i supună cu totul încă pe britanni, mauri și getuli: Britannii sunt închiși în teritoriul lor de ocean. Maurii și barbarii getuli sunt asediați de romani pentru ca să nu iasă din regiunile lor. Ce voi spune despre romanii care fortifică imperiul prin castrele legiunilor lor, nu pot să-și împingă forțele propriului imperiu dincolo de această lume?. Imperiul roman era un stat de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
al lumii, legat și de cel al Imperiului roman. Aceasta avea să atenueze în conștiința creștinilor impactul belicos devastator al lumii barbare de mai târziu, pregătind catehetic mentalitatea creștină să înfrunte prin rugăciune, cu răbdare și încredere în Dumnezeu, convertirea barbarilor. În De corona, a cărei dată de compoziție pe baza motivelor de critică internă este stabilită în general în jurul anului 211, luând ca pretext uzul idolatric de a-și încununa capul cu coroane de lauri, pe durata ceremoniilor, are posibilitatea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
roman, din primele trei secole, în favoarea creștinismului. În timpul decăderii lente și inexorabile a Imperiului roman, Biserica și-a asumat treptat, cu sprijin imperial, conducerea religioasă, politică și civilă a popoarelor. Între secolele IV-VIII au apărut două probleme deosebite: apărarea împotriva barbarilor, care pătrundeau în Imperiu din toate părțile și păstrarea civilizației latine și creștine. Pentru a-și împlini cât mai eficient această misiune, Biserica avea trebuință de forțe militare, neputând opri înaintarea vandalilor, goților și sarazinilor doar cu mitra și pastorala
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
mult trebuie să aveți grijă de cei care luptă pentru Dumnezeu. Pentru el, acțiunea războinică a soldatului, care în timp de primejdie își apără patria de invazie, e total ireproșabilă: Tăria soldatului, care în război își apără patria de invazia barbarilor, ori în propriul oraș, își apără poporul și prietenii de delincvenți, este foarte corectă. Cine nu-și apără proprii cetățeni de dușmani, le aduce acestora o ofensă asemănătoare cu cea provocată de dușmani: Semnul virtuții nu se află în a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Motivația sfântului Augustin pentru care războaiele erau necesare și adesea voite de Dumnezeu, ca instrument de purificare a păcatelor societății și de revenire la pietatea religioasă, a fost reluată de sfântul preot Ieronim (309-420), care, exprimându-și durerea față de invazia barbarilor împotriva Imperiului roman, își intensifica amărăciunea pentru umilirea suferită de armata romană: Dacă armata romană a fost înfrântă, vina se datorează păcatelor poporului: Dumnezeu l-a pedepsit tot așa cum l-a pedepsit cândva pe prevaricatorul Israel, cu sabia lui Nabucodonosor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
împotriva Imperiului roman, își intensifica amărăciunea pentru umilirea suferită de armata romană: Dacă armata romană a fost înfrântă, vina se datorează păcatelor poporului: Dumnezeu l-a pedepsit tot așa cum l-a pedepsit cândva pe prevaricatorul Israel, cu sabia lui Nabucodonosor: „Barbarii sunt puternici din cauza păcatelor noastre. Din cauza viciilor noastre armata romană a fost învinsă; și ca și cum toate acestea nu ar fi suficiente, războaiele civile cu masacrele lor, au făcut mai multă distrugere decât sabia dușmană. Săracii izraeliți, în comparație cu care Nabucodonosor este
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
civile cu masacrele lor, au făcut mai multă distrugere decât sabia dușmană. Săracii izraeliți, în comparație cu care Nabucodonosor este numit servitorul lui Dumnezeu (Ier 25, 9)! Cât de nefericiți suntem noi, cei care provocăm atâta dezgust lui Dumnezeu, care prin furia barbarilor și-a dezlănțuit mânia asupra noastră!“. În acest fragment întâlnim un suflet legat de tradițiile trecutului, un susținător al măreției Imperiului roman, care nu era doar o expresie de forță, ci și o emanație de civilizație și un garant al
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
prezentată de Ieronim într-o magnifică sinteză istorică despre sfârșitul dureros și rușinos al împăraților care au urmat domniei lui Constantin (306-337), căzuți aproape toți sub sabia dușmană, datorită greșelilor lor. Nici unul dintre persecutori nu a fost cruțat, iar sabia barbarilor și a celor răzvrătiți, a devenit sabia dreptății divine, care dăinuie și pe pământ, îl tolerează pe cel păcătos, dar pedepsește învârtoșarea sa în răutate. Zile înfricoșătoare au pătimit creștinii sub domnia lor: ruine, masacre și violențe comise într-o
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
romanilor, în provinciile sarmaților, dacilor, germanilor, sciților și în multe insule pe atunci necunoscute și care nu se puteau încă determina geografic. Afirmația sa este împărtășită și de Hipolit Romanul, entuziasmat că aproape toate popoarele primiseră cuvântul lui Dumnezeu: grecii, barbarii, caldeii, asirienii, egiptenii, celții și latinii, toată Europa, Asia și Africa. La jumătatea secolului II, religia creștină era deja cunoscută și de populațiile cele mai înapoiate, potrivit lui Iustin, care știau să se roage lui Isus Cristos, așa cum se rugau și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
toată Europa, Asia și Africa. La jumătatea secolului II, religia creștină era deja cunoscută și de populațiile cele mai înapoiate, potrivit lui Iustin, care știau să se roage lui Isus Cristos, așa cum se rugau și cele mai civilizate popoare ale Greciei: barbarii de orice neam, amasabii care aveau ca locuință carul lor, nomazii care nu aveau o reședință și o casă proprie, sceniții care pășteau oile prin munți. Spre deosebire de aceștia, Origene ne vorbește despre popoarele la care încă nu ajunsese Evanghelia, dându
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
să vorbim despre un martir militar în timpul domniei lui Gallienus (260-268) care nu i-a persecutat oficial pe creștini, favorizându-i, cel puțin în trecere, prin revocarea edictelor și restituirea bunurilor confiscate Bisericii, după ce împăratul Valerian a căzut rob la barbari. Gallienus, fiul lui Valerian, a oprit persecuția începută de tatăl său împotriva creștinilor, oferind tuturor ierarhilor acestui cult pacea și trimițând până și un rescript către Dionyssios, Pinnus și Demetrios precum și către ceilalți episcopi din Egipt. Prin rescript, recunoștea creștinismul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]